Nationalized property registration rights versus tabular ownership under Law No. 10/2001 and Decree-Law No. 115/1938

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la data de 13 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., în calitate de moştenitori ai numitului F., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Braşov, şi S.C. RIAL S.R.L., următoarele:

- în temeiul art. 1560 din C. civ., intabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în CF x Braşov, nr. top x, compus din teren în suprafaţă de 480 mp şi casă de piatră cu etaj cu opt camere, două camere de baie, două coridoare, două bucătării, două cămări, pivniţă, bucătărie de spălat, un garaj, şură pentru trăsură, cu titlu de drept naţionalizare conform art. I şi V poziţia 481 din Decretul nr. 92/1950;

- să se constate că Statul Român a dobândit dreptul de proprietate prin construire asupra celor trei apartamente de la mansarda imobilului înscris în CF x Braşov nr. top x, situat în Braşov, str. x, în baza autorizaţiei pentru executare lucrări nr. x şi a certificatului de urbanism nr. x/7.01.1997, cu o suprafaţă construită de 215 mp;

- să se dispună dezlipirea (apartamentarea) imobilului în apartamente de sine-stătătoare, prin atribuirea de numere topografice noi, şi înscrierea în cărţi funciare noi a imobilelor apartamente, respectiv apartamentele nr. x şi nr. 6 mansardă, cumpărate în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, conform contractelor de vânzare cumpărare nr. x/23.04.1999 şi nr. y/18.02.1997, care au fost constatate ca fiind valabile, în mod definitiv şi irevocabil, în dosarul civil nr. x/62/007, prin respingerea, ca prescris, a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii acestor contracte de vânzare-cumpărare;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 1 noiembrie 2017, reclamanţii au depus cerere de modificare a acţiunii iniţiale, în sensul că l-au chemat în judecată şi pe pârâtul H., în calitate de moştenitor după F..

D.G.R.F.P. Braşov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale de reprezentantă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâta S.C. RIAL S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu admiterea acţiunii.

Întâmpinări au formulat şi pârâţii C., E., F., G., prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Pârâta D. a depus la dosar, la 11 aprilie 2018, întâmpinare, cerere reconvenţională şi cerere de chemare în judecată a altor persoane.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia incompatibilităţii grefierului de şedinţă, excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii d-nei avocat I. de reprezentantă a reclamanţilor. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane, pârâta-reclamantă D. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi reconvenţionali A. şi B., precum şi cu pârâţii Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, S.C. RIAL S.R.L., respectiv cu terţii intervenienţi Municipiul Braşov, reprezentat de Primarul Municipiului Braşov, J., K., L., M., N., O. şi P., următoarele:

- să se constate că Municipiul Braşov este administratorul imobilului situat în Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF x Braşov, sub nr. top. x;

- să se constate că este, împreună cu ceilalţi moştenitori ai defunctului F., proprietara imobilului situat în Braşov, str. x, jud. Braşov, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 11 octombrie 1933;

- să se dispună înscrierea în CF x Braşov, sub nr. top. x, a dreptului său de proprietate, cu titlu de drept de moştenire.

2. Judecata la Tribunalul Braşov

2.1 Prin încheierea din 8 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a apreciat că cererea reconvenţională a fost formulată la un interval de aproximativ 3 luni după termenul la care s-au formulat sau trebuiau să fie formulate întâmpinări în cauză, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 201 alin. (1) coroborat cu art. 209 alin. (5) C. proc. civ., a constatat că a fost tardiv depusă şi a decăzut partea pârâtă din dreptul de a formula cerere reconvenţională, reţinând că aceasta are posibilitatea de a formula cereri pe cale separată.

A respins excepţiile invocate de către pârâţi, faţă de cererea de chemare în judecată, pentru considerentele cuprinse în încheierea de şedinţă de la termenul respectiv, hotărâre care a rămas definitivă prin neatacare sub acest aspect.

2.2 Prin sentinţa nr. 250 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., prin mandatar Q., D., E., F., G. şi H. (identic cu H.), Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi S.C. RIAL S.R.L., ca inadmisibilă.

A respins cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii J. şi P., ca inadmisibilă.

3. Apelurile

Împotriva sentinţei nr. 250 din 22 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă au declarat apel intervenienţii J., K. şi P., reclamanţii A. şi B., pârâta C., pârâtul F. şi pârâta-reclamantă D..

4. Hotărârea Curţii de Apel Braşov asupra apelurilor

4.1 Prin decizia nr. 1473 din 25 octombrie 2019, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a anulat, în parte, sentinţa nr. 250 din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă dispunând următoarele:

A respins excepţia lipsei de interes a apelanţilor D. şi F., invocată de către intimaţii A. şi B..

A respins apelurile declarate de intervenienţii J., K. şi P., de pârâta C. şi de pârâtul F. împotriva sentinţei nr. 250 din 22 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

A admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta-reclamantă D. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a anulat-o, în parte, cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

A admis apelul declarat de pârâta-reclamantă D. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pe care a anulat-o, în parte, în ceea ce priveşte dispoziţia de decădere a apelantei din dreptul de a formula cerere reconvenţională şi cerere de chemare în judecată a altor persoane.

A reţinut, spre judecare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., precum şi cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de pârâta-reclamantă reconvenţională D., stabilind termen la 5 decembrie 2019.

În faţa curţii, terţul intervenient Municipiul Braşov a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată a altor persoane, solicitând respingerea cererii.

În şedinţa publică din 25 iunie 2020, după punerea în discuţia contradictorie a părţilor, în conformitate cu prevederile art. 22 coroborat cu art. 224 şi art. 237 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., curtea s-a pronunţat cu privire la cererea de constatare a nelegalităţii întâmpinării depuse de Municipiul Braşov, cerere formulată de pârâta C., pe care a respins-o; cererile aceleiaşi părţi, de modificare a menţiunilor din prima parte a CF x Braşov cu privire la descrierea imobilului din litigiu şi de rectificare a înscrierilor de carte funciară au fost considerate că sunt incompatibile cu calitatea procesuală a părţii care le-a formulat (de pârâtă), în raport cu forma lor şi cu termenul la care au fost formulate; cererile pârâtei C. şi ale pârâtei-reclamante reconvenţionale D. de înscriere în fals cu privire la delegaţia reprezentantei Municipiului Braşov au fost respinse; cererile pârâtei-reclamante D., de rectificare şi de modificare a CF x Braşov au fost constatate ca fiind nule, conform art. 185 C. proc. civ., întrucât au fost tardiv formulate raportat la art. 209 alin. (4) C. proc. civ. şi la motivele care au stat la baza anulării parţiale a sentinţei primei instanţe.

4.2 Prin decizia nr. 535 din 16 iulie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., reprezentată prin mandatar Q., D., E., F., G., H., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi S.C. RIAL S.R.L. Braşov.

A respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulate de pârâta-reclamantă D., în contradictoriu cu reclamanţii A. şi B., cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, S.C. RIAL S.R.L. şi cu intervenienţii Municipiul Braşov, reprezentat legal prin primar, J., K., L., M., N., O. şi P..

A respins cererea reclamanţilor A. şi B. privind plata cheltuielilor de judecată.

4.3 Prin încheierea din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de recuzare a d-nei grefier R., formulată de petentele C. şi D., prin mandatar Q.. din 16 iulie 2020, pronunţate de aceeaşi instanţă.

4.4 Prin decizia nr. 882 din 30 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de completare dispozitiv formulată de către petenţii C., D., F., prin mandatar Q., cu privire la decizia nr. 1473 din 25 octombrie 2019 şi la decizia nr. 535

4.5 Prin încheierea din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de îndreptare, lămurire şi înlăturare a dispoziţiilor contradictorii formulată de către petenţii C., D., F., prin mandatar Q., cu privire la decizia nr. 1473 din 25 octombrie 2019 şi la decizia nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunţate de aceeaşi instanţă.

5. Recursurile

5.1 Împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

5.2 Împotriva deciziei nr. 1473/Ap din 25 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, au declarat recurs pârâţii C., D. şi F., precum şi pârâta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Braşov, prin Primar.

5.3 Împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs pârâta C..

5.4 Împotriva deciziei nr. 1473/Ap din 25 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov, prin Primar.

5.1 Recursul reclamanţilor A. şi B.

În susţinerea cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020 pronunţate de Curtea de apel Braşov, recurenţii A. şi B. au arătat că această hotărâre a fost dată, în ceea ce priveşte cererea lor principală, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind aplicabil şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la soluţia de respingere a primului capăt de cerere, prin care au solicitat intabularea dreptului de proprietate al Statului Roman asupra imobilului înscris în CF x Braşov, nr. top x, cu titlu de drept naţionalizare conform art. I şi V, poziţia 481 din Decretul nr. 92/1950, au apreciat că au fost aplicate greşit prevederile art. 885, art. 888 şi ale art. 893 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (similar art. 19 din Decretul-lege nr. 115/1938), ale art. 24 alin. (3), art. 26 alin. (8), art. 28 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 1560 C. civ.

Raportat la aceste prevederi legale menţionate, au susţinut că instanţa a reţinut că recurenţii nu pot opune intimaţilor-pârâţi un titlu, în baza căruia ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului şi că nu sunt nici creditorii unei persoane fizice ori juridice, care să fi dobândit drepturi reale asupra imobilului fără intabulare.

Au menţionat că, prin decizia civilă nr. 1816/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2007, s-a statuat că pârâţii persoane fizice nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-1 poată valorifica într-o acţiune în revendicare, întrucât nu deţin o hotărâre definitivă şi executorie, care să le fi recunoscut calitatea de proprietar şi care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului, aceştia nedeţinând un "bun" în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Au mai susţinut că, potrivit prevederilor art. 434 C. proc. civ., hotărârea judecătorească are forţa probantă a unui înscris autentic, astfel că decizia civilă nr. 1816/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îi conferă Statului Român un titlu autentic de preluare în proprietate a imobilului în litigiu.

Legat de aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 17 alin. (1) şi ale art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, au precizat că imobilul în litigiu face obiectul legilor speciale de reparaţie, prin hotărâri definitive şi irevocabile constatându-se că a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar fostul proprietar tabular şi moştenitorii acestuia nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica în acţiunea în revendicare.

În această situaţie, chiar dacă imobilul nu a fost înscris în cartea funciară la data preluării faptice de Statul Român, au apreciat, în raport de hotărârea menţionată şi de art. 20 din Decretul-lege nr. 115/1938, că cererea lor este admisibilă, fiind formulată în contradictoriu cu moştenitorii înscrişi în cartea funciară, înscrierile putându-se efectua succesiv, respectiv întâi dreptul statului şi, ulterior, dreptul recurenţilor dobândit în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare încheiată cu S.C. RIAL S.R.L..

Au apreciat că Statul Român poate opune proprietarilor tabulari un titlu, în baza căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, titlu recunoscut cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1816/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească fiind obligatorie şi producând efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

Rezultă astfel, că titlul conferit de decizia civilă menţionată este opozabil atât autorului intimaţilor, cat şi acestora, în calitatea lor de moştenitori ai fostului proprietar tabular, cu atât mai mult cu cât au fost părţi în acţiunea în revendicare, iar dezbaterea moştenirii s-a realizat după promovarea cererii de chemare în judecată.

Sub acest aspect, au învederat că nu era necesară formularea unei cereri prin care să solicite anularea certificatului de moştenitor şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, hotărârea fiindu-le opozabilă şi moştenitorilor.

În legătură cu aplicarea prevederilor art. 1560 C. civ., având în vedere că recurenţii sau autorii lor au dobândit câte un apartament din imobilul în litigiu, prin cumpărare, în baza Legii nr. 112/1995, au considerat că, pentru a înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate cu privire la aceste apartamente, pot exercita drepturile şi acţiunile Statul Român şi ale S.C. RIAL S.R.L. Braşov în vederea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român.

Referitor la soluţia de respingere a capetelor de cerere doi şi trei, recurenţii au apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (5) şi 86) din Legea nr. 7/1996.

Recurenţii au arătat că, prin formularea petitelor doi şi trei din cerere, au solicitat constatarea calităţii de proprietar a Statului Român cu privire la apartamentele de la mansardă şi înscrierea acestora în cărţi funciare noi. În legătură cu aceste apartamente există autorizaţia pentru executarea de lucrări nr. x şi certificatul de urbanism nr. x/1997, iar, în situaţia în care se va dispune admiterea primului capăt de cerere, intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentelor de la mansardă se va putea dispune în baza autorizaţiei de construire.

Faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, în considerente reţinându-se că recurenţii au solicitat înscrierea în cartea funciară a apartamentelor 5 şi 6 de la mansardă în favoarea lor, în situaţia lor de titulari ai contractelor de vânzare-cumpărare.

Recurenţii au precizat că nu au cerut înscrierea dreptului de proprietate pe numele lor, aceasta fiind o operaţiune ce va fi realizată administrativ, după înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea titularilor celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Au apreciat că faptul că instanţa a reţinut că intabularea dreptului de proprietate asupra celor două apartamente se poate realiza doar cu respectarea anumitor condiţii legale, relative la dreptul de proprietate asupra terenului şi la obţinerea unei autorizaţii administrative, sunt străine de natura cauzei, în situaţia în care recurenţii au dovedit existenţa autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism, iar problema reglementării situaţiei juridice a terenului face obiectul primului petit.

5.2 Recursul declarat de pârâţii C., D. şi F.

Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Braşov, recurenţii C., D. şi F. au arătat că, prin sentinţa civilă nr. 13405 din 16 noiembrie 1999, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/1999, a fost respinsă cererea numitului J., formulată în contradictoriu cu S.C. RIAL S.R.L., F. şi cu Statul Român, prin Municipiul Braşov, prin care a solicitat să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x Braşov sub nr. top. x, aparţine statului, să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestui imobil pe seama Statului Român, cu titlu de drept de naţionalizare, să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de administrare operativă asupra imobilului în litigiu în favoarea S.C. RIAL S.R.L. şi rectificarea în cartea funciară, în sensul radierii înscrierii sub B 13 şi C 13, privind respingerea cererii de intabulare a Statului Român.

Prin urmare, titlul asupra imobilului a fost definitiv soluţionat în justiţie cu ocazia acestui proces.

Recurenţii au susţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 13405 din 16 noiembrie 1999, pronunţate de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/1999, menţionând că operează efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, potrivit căruia aspectele tranşate în mod definitiv nu mai pot fi repuse în discuţie. Titlul asupra imobilului situat în Municipiul Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x (CF vechi nr. x, din sentinţă) sub nr. top. x, a rămas definitiv stabilit în favoarea numitului F., fiind transmis prin moştenire recurenţilor.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

5.3 Recursul pârâtei C. împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Braşov

Recurenta C. a formulat recurs împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Braşov, arătând că cererea de îndreptare, lămurire şi înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ale deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019 şi ale deciziei civile nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Curtea de Apel Braşov, a fost soluţionată în camera de consiliu de completul de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil, constituit din preşedinte, S., judecător, T., şi grefier, R., conform listei de şedinţă din 20 mai 2021.

Completul de judecată C-7Ap noul C. proc. civ. civil, care a soluţionat apelul formulat în dosarul nr. x/2017 a fost în următoarea constituire: preşedinte, T., judecător U. şi grefier, V., conform celor consemnate în cele două decizii civile, dar şi în lista de şedinţă din 26 septembrie 2019.

Conform hotărârii nr. 16 din 19 februarie 2021 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov, în baza art. 1, începând cu 22 februarie 2021, doamna judecător U. a fost înlocuită cu doamna judecător W., în noua compunere a completului de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil, urmând a intra, potrivit hotărârii nr. 16 din 19 februarie 2021, T. şi W..

Or, la şedinţa de judecată din camera de consiliu din 20 mai 2021, în care au avut loc dezbaterile, din compunerea completului de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil, judecătorul titular W. a lipsit, fiind înlocuită de judecător S., deşi aceasta a fost prezentă în acelaşi complet, C7Ap noul C. proc. civ. civil, de la aceeaşi dată, în şedinţa publică, în dosarul nr. x/2018, împreună cu judecătorul T., conform listei de şedinţă a cauzelor din şedinţa publică din 20 mai 2021.

Recurenta a redat dispoziţiile art. 214 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., privind continuitatea instanţei, arătând că, din cei trei membri care au intrat în compunerea completului de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil, care a soluţionat, în apel, dosarul nr. x/2017, prin cele două decizii civile, numai judecătorul T. se regăseşte în completul de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil care a soluţionat cererea de îndreptare, lămurire şi înlăturare a dispoziţiilor contradictorii din deciziile menţionate.

Prin urmare, înlocuirea care s-a făcut în completul de judecată C7Ap noul C. proc. civ., în dosarul nr. x/2017, a fost nelegală, fiind realizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 214 alin. (2) şi ale art. 83 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea actelor de procedură, conform art. 174 şi următoarele din acelaşi act normativ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

5.4 Recursul pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Braşov, reprezentat prin Primar, împotriva deciziei nr. 1473 din 25 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă

În susţinerea cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, UAT Municipiul Braşov, reprezentat prin primar, a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de D. au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 209-210 C. proc. civ., care reglementează instituţia juridică a cererii reconvenţionale.

Or, cererea de chemare în judecată a altor persoane este reglementată de art. 68 şi următoarele C. proc. civ., iar, potrivit art. 68 alin. (3) din cod, "Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată."

A arătat că instanţa de apel, în mod eronat, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, a reţinut în considerentele deciziei civile mai sus arătate (pag. 13) că, "în mod greşit a stabilit prima instanţă că apelanta a formulat tardiv cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane...".

O asemenea apreciere încalcă prevederile art. 68 alin. (3) şi ale art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013.

Pe cale de consecinţă, constatarea primei instanţe, în sensul că este incidentă sancţiunea decăderii pârâtei-reclamante D. din dreptul de a formula actele de procedură menţionate nu corespunde dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., actele respective nefiind lovite de nulitate, fiind reţinute spre rejudecare, în mod greşit, de către instanţa de apel, cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane.

Cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de D. au fost făcut, însă, la un interval de aproximativ trei luni după termenul la care s-au depus sau trebuiau să fie depuse întâmpinările, astfel că, potrivit art. 201 alin. (1) coroborat cu art. 209 alin. (5) şi cu art. 68 alin. (3) C. proc. civ., au fost tardiv formulate.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că Tribunalul Braşov în mod corect a reţinut, prin încheierea din 8 noiembrie 2018, că aceste cereri au fost tardiv depuse şi a decăzut părţile din dreptul de a le mai formula.

A susţinut, referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de D., că instanţa avea obligaţia să analizeze şi să pună în discuţia părţilor cererea de chemare în judecată a Municipiului Braşov, prin primar.

Acesta nu are calitatea de administrator al imobilului, astfel cum în mod eronat a susţinut pârâta-reclamantă D., iar impozitele şi taxele locale se plătesc la Direcţia Fiscală Braşov, persoană juridică de drept public, cu personalitate juridică, ce are capacitatea de a fi titulară a drepturilor şi obligaţiilor în plan procesual.

Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, iar S.C. RIAL S.R.L. Braşov, în numele Statului Român, a vândut toate apartamentele din imobil, încheind patru contracte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 şi trei contracte de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 61/1995 pentru apartamentele de la mansardă.

Astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de S.C. RIAL S.R.L. Braşov, sumele încasate din vânzarea apartamentelor au fost virate în fondul extrabugetar constituit la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice, potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

6. Întâmpinările şi răspunsurile la acestea

La data de 15 februarie 2022, recurenţii A. şi B. au depus întâmpinare la recursul declarat de pârâţii C., D. şi F. împotriva deciziei civile nr. 1473/Ap/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Braşov, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 1 martie 2022, recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâţii C., D. şi F. împotriva deciziei civile nr. 1473/Ap/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Braşov.

La data de 14 martie 2022, recurenta C. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Braşov, reprezentat prin primar, împotriva deciziei nr. 1473 din 25 octombrie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin întâmpinare, recurenta a invocat excepţia nelegalităţii completului de judecată stabilit aleatoriu pentru soluţionarea recursului, excepţia nelegalităţii formulării şi comunicării cererilor de recurs, excepţia nelegalei timbrări a recursului.

La data de 21 martie 2022, pârâta C. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare de reclamanţii A. şi B..

La data de 14 februarie 2022, recurentul Municipiul Braşov a depus întâmpinare la recursurile declarate de pârâta C. împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Braşov, solicitând respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă; la cererea de recurs formulată de pârâţii C., D. şi F. împotriva deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată; la recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020 pronunţate de aceeaşi instanţă, solicitând a se aprecia admisibilitatea acestuia.

La data de 18 februarie 2022, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâţii C., D. şi F., invocând excepţia de nulitate a recursului.

La data de 13 aprilie 2022, recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinarea formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

La data de 15 martie 2022, S.C. RIAL S.R.L. a depus note de şedinţă.

7. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 19 octombrie 2023, Înalta Curte a respins excepţia nelegalităţii completului de judecată, excepţia nelegalei reprezentări a Statului Român, excepţia nelegalităţii formulării şi comunicării cererilor de recurs şi întâmpinării, excepţia nelegalei timbrări a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Braşov, precum şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâta C. împotriva încheierii din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017. A admis în principiu recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi de pârâta C. împotriva încheierii din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017. A anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâţii C., D. şi F. împotriva deciziei nr. 1473 din 25 octombrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă. A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de intimata Unitatea Administrativ-Teritorială - Municipiul Braşov împotriva deciziei nr. 1473 din 25 octombrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă. A fixat termen de judecată la 25 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Judecata cauzei a fost suspendată la termenul din 18 aprilie 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei procesuale în vederea identificării moştenitorilor defunctei recurente-pârâte C., decedată în timpul procesului, şi a depunerii actelor de stare civilă care să ateste calitatea de moştenitor.

Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2024.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 6 februarie 2025 când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 20 februarie 2024 şi apoi la data de 6 martie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

II.1 Recursul reclamanţilor A. şi B. este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce succed.

Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au invocat nelegalitatea deciziei de apel recurate în principal prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel.

Referitor la soluţia de respingere a primului capăt de cerere, prin care au solicitat intabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în CF x Braşov, nr. top x, cu titlu de drept naţionalizare conform art. I şi V, poziţia 481 din Decretul nr. 92/1950, au apreciat că au fost aplicate greşit prevederile art. 885, art. 888 şi ale art. 893 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (similar art. 19 din Decretul-lege nr. 115/1938), ale art. 24 alin. (3), art. 26 alin. (8), art. 28 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 1560 C. civ., prevederi în aplicarea cărora curtea de apel a reţinut că reclamanţii nu pot opune intimaţilor-pârâţi un titlu, în baza căruia ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.

Legat de aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 17 alin. (1) şi ale art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, au precizat că imobilul în litigiu face obiectul legilor speciale de reparaţie, prin hotărâri definitive şi irevocabile constatându-se că a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar fostul proprietar tabular şi moştenitorii acestuia nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica în acţiunea în revendicare, sub acest aspect recurenţii invocând efectele deciziei civile nr. 1816/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie între părţi şi succesorii acestora prin prisma dispoziţiilor art. 434 şi 435 din C. proc. civ.

Aceste critici de nelegalitate sunt întemeiate pentru argumentele şi în limitele expuse în continuare.

Prin decizia recurată instanţa de apel a reţinut că Statul Român a preluat în fapt imobilul în baza Decretului nr. 92/1950 privind naţionalizarea unor imobile, însă dreptul de proprietate, astfel pretins a fi fost dobândit, nu a fost înscris în cartea funciară, la B13 din CF vechi nr. x Braşov fiind înscrisă menţiunea respingerii cererii sale de întabulare nr. 56213/1964.

S-a mai reţinut că, după preluare, imobilul a fost împărţit în fapt în mai multe apartamente. De asemenea, la mansardă s-au construit trei apartamente, toate acestea fiind închiriate de către S.C. RIAL S.R.L., unele dintre ele reclamanţilor şi intervenienţilor persoane fizice care sunt părţi în prezentul dosar.

S-a arătat că "după apariţia Legii 112/1995, aceste apartamente au fost înstrăinate către chiriaşi", care nu şi-au înscris în cartea funciară drepturile dobândite prin cumpărare conform celor de mai sus.

În baza Legii nr. 10/2001, fostul proprietar tabular al imobilului a formulat notificare pentru restituirea sa în natură, notificare despre al cărei mod de soluţionare s-a reţinut doar că nu a fost adus la cunoştinţă instanţei şi nu rezultă din actele de la dosar.

Având în vedere aceste circumstanţe factuale ale pricinii stabilite de instanţa de apel, Înalta Curte constată că prin decizia recurată s-a făcut trimitere şi la existenţa litigiului anterior dintre părţi, litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007

Referitor la acesta, prezenta instanţa de recurs reţine la rândul său că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Braşov sub dosar nr. x/2007, pârâţii din cauza de faţă, C., G., X., E., D. şi H. au solicitat, în contradictoriu cu S.C. RIAL S.R.L., Y., Z., M., J., A., L. şi AA.: să se constate calitatea reclamanţilor de succesori ai defunctului F.; să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între chiriaşi şi S.C. RIAL S.R.L. în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990; să fie obligaţi pârâţii să le lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Braşov, str. x; să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 1467/AP/2015 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în calea de atac a apelului exercitat împotriva sentinţei civile nr. 56/06.04.2015 a Tribunalului Braşov în dosarul civil nr. x/2007, a fost respinsă în tot acţiunea reclamanţilor, soluţie menţinută în recurs prin decizia civilă nr. 1816/06.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin decizia instanţei supreme pronunţată în recurs s-a reţinut, pe de o parte, că "Fiind vorba despre un imobil preluat de către stat prin aplicarea Decretului nr. 92/1950, el intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, aşa încât acţiunea în revendicare nu poate fi soluţionată făcând abstracţie de normele de drept material conţinute de acest act normativ", iar, pe de altă parte, că "reclamanţii nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica pe calea revendicării, întrucât aceştia nu deţin "o hotărâre definitivă şi executorie, care să le fi recunoscut calitatea de proprietar şi care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului" (paragr. 140, cauza M. Atanasiu împotriva României)", fiind respinsă apărarea acestora în sensul că admiterea acţiunii civile petitorii promovate ar echivala cu recunoaşterea existenţei bunului imobil în patrimoniul persoanelor fizice reclamante.

Trebuie subliniat că această apărare a fost argumentată prin recursul declarat în cauza evocată chiar prin faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului din str. x, jud. Braşov, a aparţinut autorului lor, fiind intabulat din anul 1933, la rândul lor, reclamanţii (pârâţii în speţă) intabulându-şi dreptul de proprietate în cartea funciară, după decesul autorului şi eliberarea certificatului de moştenitor, ceea ce, în opinia lor, face ca dreptul real invocat să fie preferabil titlului statului.

Sub acest aspect, instanţa de recurs din litigiul precedent a mai avut în vedere că "anterior învestirii instanţei cu acţiunea în revendicare - la 10 iulie 2007 -, reclamanţii nu au promovat niciun demers prin care să fi negat valabilitatea titlului statului", în condiţiile în care imobilul face obiectul legii speciale de reparaţie, Legea nr. 10/2001, iar instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea acestui titlu în măsura inexistenţei unui astfel de act normativ cu caracter reparator.

Aceste statuări definitive şi irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, privitoare la existenţa imobilului în patrimoniul statului român după punerea în aplicare a decretului de naţionalizare, respectiv, la inexistenţa vreunui drept de proprietate în patrimoniul pârâţilor din prezenta cauză care să poată fi valorificat/apărat printr-o acţiune reală petitorie, cum este acţiunea în revendicare imobiliară formulată conform dreptului comun (C. civ.), au fost ignorate de instanţa de apel, instanţă care şi-a fundamentat raţionamentul pe împrejurarea că din anul 2008 în cartea funciară nr. x a mun. Braşov erau intabulaţi ca proprietari ai imobilului cu privire la care se solicită efectuarea unor operaţiuni de carte funciară intimaţii-pârâţi persoane fizice.

Astfel, valorizând, în acest context, exclusiv principiul relativităţii înscrierilor de carte funciară, s-a reţinut, în esenţă, că nu se poate dispune întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu în favoarea Statului Român, împotriva intimaţilor-pârâţi persoane fizice, actuali proprietari tabulari, pentru simplul motiv că statul nu a dobândit dreptul de proprietate de la proprietarii tabulari actuali, înscrierea acestui drept împotriva celui de la care se pretinde dobândirea a fost deja respinsă printr-o încheiere de carte funciară neatacată (anterior intabulării dreptului de proprietate al moştenitorilor numitului F.), iar anularea titlului pârâţilor şi/sau radierea dreptului lor de proprietate din cartea funciară, cu consecinţa revenirii la situaţia anterioară de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al fostului proprietar, F. (de la care se pretinde că a dobândit dreptul Statul Român), nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, s-a mai reţinut de instanţa de apel că, deşi reclamanţii pretind că au dobândit dreptul de proprietate de la Statul Român, care, ar fi dobândit dreptul de proprietate de la autorul pârâţilor persoane fizice, numitul F., prin aplicarea Decretului nr. 92/1950 privind naţionalizarea unor imobile, o asemenea susţinere ar fi neîntemeiată, întrucât naţionalizarea s-ar fi produs în perioada de aplicare a Decretului-lege nr. 115/1938, potrivit căruia "Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară" [art. 17 alin. (1)], iar naţionalizarea nu se înscrie printre modurile de dobândire a proprietăţii fără intabulare (excepţii arătate limitativ la art. 26 din acelaşi act normativ), astfel încât pentru ca Statul Român să dobândească proprietatea asupra imobilului din litigiu în acest fel o condiţie sine qua non o reprezenta înscrierea dreptului pretins în cartea funciară.

Prin urmare, s-a constatat că Statul Român nu deţine niciun titlu obţinut împotriva ori opozabil pârâţilor, care sunt înscrişi în cartea funciară din anul 2008 ca proprietari ai imobilului din litigiu, şi cu atât mai mult nu au un astfel de titlu reclamanţii, care pretind că au dobândit dreptul direct de la stat.

Înalta Curte constată însă că aceste statuări contrazic în mod vădit cele reţinute anterior de către instanţa supremă cu privire la regimul juridic al bunului imobil, respectiv acela de bun supus naţionalizării în perioada regimului politic comunist.

Naţionalizarea a reprezentat o formă de preluare, în proprietatea statului, a unor bunuri aflate în proprietatea altor persoane, efectul unei astfel de măsuri fiind în mod necesar ieşirea dreptului de proprietate din patrimoniul persoanei care deţinea astfel bunul naţionalizat, concomitent cu intrarea acestui drept în patrimoniul statului.

Instanţa de apel, analizând efectele naţionalizării asupra imobilului în litigiu a avut în vedere exclusiv că, potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, incident în privinţa imobilelor din regiunile Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi sudul Bucovinei, şi în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, drepturile reale asupra imobilelor se dobândeau numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară. Simetric, drepturile reale se stingeau numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimţământul titularului.

Or, în condiţiile în care s-a stabilit deja jurisdicţional că a intervenit actul de autoritate al naţionalizării, având în vedere efectele unei astfel de măsuri luate de stat prin adoptarea şi punerea în aplicare a unui act normativ cu putere de lege, în condiţiile în care legea constituia una dintre modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate - conform art. 645 din C. civ. de la 1864 (în vigoare la momentul preluării de către stat) -, Înalta Curte constată că în mod eronat s-a reţinut, prin decizia recurată, exclusiv pe baza menţiunilor din cartea funciară, că în lipsa îndeplinirii de către autorităţi a formalităţilor de publicitate cu privire la preluarea imobilului prin naţionalizare, statul român nu ar fi devenit titularul dreptului de proprietate în privinţa imobilului, respectiv s-a apreciat asupra calităţii de proprietari tabulari a intimaţilor-pârâţi persoane fizice, indiferent de rezultatul demersurilor acestora iniţiate conform Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările ulterioare.

Chiar dacă, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, înscrierile din cartea funciară dovedesc existenţa şi întinderea dreptului, precum şi cine este titularul respectivului drept, instanţa de apel, învestită cu o acţiune de drept comun, nu putea să concluzioneze în sensul inexistenţei efectelor specifice ale naţionalizării determinată de lipsa intabulării dreptului statului, întrucât o atare concluzie ar ignora, nepermis, dezlegările jurisdicţionale referitoare la efectele naţionalizării imobilului, respectiv constatarea instanţei de recurs din decizia civilă nr. 1816/06.10.2016 referitoare la intervenirea unei astfel de preluări (de către stat) a imobilului din patrimoniul numitului F. şi, pe cale de consecinţă, regimul juridic special al bunului imobil, un bun ce intră în sfera de reglementare a legislaţiei cu caracter reparatoriu edictate cu scopul de a se acorda foştilor proprietari măsuri reparatorii (aceste măsuri putând avea forma restituirii în natură, precum şi forme de reparaţie prin echivalent).

Astfel, nerespectarea normelor Decretului-lege nr. 115/1938 care consacră caracterul constitutiv al înscrierii dreptului în evidenţele de carte funciară nu poate avea, în cazul dat, decât semnificaţia prevăzută de legea specială - a cărei aplicare prioritară se impune în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant -, aceea a unei eventuale preluări a bunului cu nerespectarea dispoziţiilor legale, situaţie ce este circumscrisă prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora intră sub incidenţa acestei legi "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat."

Totodată, în continuarea aceluiaşi raţionament, trebuie subliniat că recunoaşterea calităţii de proprietari a intimaţilor persoane fizice în circumstanţele evocate de instanţa de apel, din perspectiva respectării dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938, ar echivala şi cu negarea efectului constitutiv de proprietate al dispoziţiei/deciziei de restituire în natură emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 (după caz, al hotărârii judecătoreşti de restituire, rămasă definitivă, pronunţată în urma admiterii unei contestaţii formulate de persoanele îndreptăţite, potrivit legii speciale).

Astfel cum deja s-a arătat privitor la dreptul de proprietate în discuţie, prin aceeaşi decizie de recurs sus-menţionată s-a stabilit că intimaţii în speţă nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica prin acţiunea dedusă anterior judecăţii, avându-se ca atare în vedere că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, care s-a aflat iniţial în patrimoniul autorului acestora, a ieşit din patrimoniul său ca efect al actului de autoritate al naţionalizării, nefiind garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Ca urmare, nu prezintă relevanţă nici pretinsele efecte ale încheierii de carte funciară nr. x din 1964, de respingere a înscrierii dreptului statului, întrucât în stabilirea raporturilor dintre părţi referitoare la imobil nu sunt operante regulile specifice modului de soluţionare a unei astfel de cereri de drept comun.

Constatând că, în mod nelegal, instanţa a procedat la soluţionarea pricinii prin reţinerea greşită a situaţiei juridice a bunului litigios cu consecinţa aplicării unor dispoziţii legale ce nu erau incidente în cauză şi prin omisiunea verificării apărărilor privind incidenţa legii speciale, Legea nr. 10/2001, raportului juridic litigios în conformitate cu statuările intrate în puterea lucrului judecat din decizia civilă nr. 1816/06.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că nu se mai impune cenzurarea în această fază procesuală a modalităţii de interpretare şi de aplicare a celorlalte norme incidente, aspectele criticate de recurenţi ca fiind circumscrise motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizând în principal soluţia de respingere a capetelor de cerere având ca obiect constatarea calităţii de proprietar a Statului Român cu privire la apartamentele de la mansardă, cât şi înscrierea acestora în cărţi funciare noi, cereri a căror dezlegare depindea şi de problema reglementării situaţiei juridice a terenului, respectiv de recunoaşterea dreptului de proprietate al statului în condiţiile mai sus examinate.

Au susţinut recurenţii şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva faptului că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei.

Existenţa unei motivări corespunzătoare a hotărârii se analizează prin raportare la exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun instanţei să evidenţieze, în cadrul considerentelor, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Având în vedere, prin raportare la norma arătată, ipoteza invocată prin cererea de recurs, aceea a unei motivări ce ar cuprinde considerente străine de natura şi obiectul litigiului, Înalta Curte reţine că recurenţii au pretins în primul rând că un atare viciu al motivării rezultă din menţionarea de către instanţa de apel a solicitării de înscriere în cartea funciară a apartamentelor 5 şi 6 de la mansardă în favoarea acestora, în calitate de titulari ai contractelor de vânzare-cumpărare, solicitare care nu s-ar regăsi în speţă.

Sub acest aspect, se constată că instanţa de apel a citat în decizia recurată din cuprinsul acţiunii solicitarea de înscriere "în cărţi funciare noi" a imobilelor-apartamente, respectiv apartamentul 5 şi 6 mansardă, "cumpărate în baza Decretului-lege nr. 61/1990, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/23.04.1999 şi nr. y/18.02.1997", situaţie în care nu se poate afirma că, în speţă, instanţa de apel ar fi utilizat argumente fără legătură cu situaţia dedusă judecăţii.

În al doilea rând, recurenţii au apreciat că sunt străine de natura cauzei considerentele instanţei referitoare la condiţiile legale necesare intabulării dreptului de proprietate asupra celor două apartamente, respectiv, existenţa dreptului de proprietate asupra terenului şi obţinerea unei autorizaţii administrative, însă, se constată că nici în acest caz nu se poate afirma că aprecierile instanţei de apel relative la condiţiile înscrierii dreptului în cartea funciară nu ar fi ataşate de obiectul şi natura cauzei, respectiv de circumstanţele acesteia.

În realitate, prin această critică, recurenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de maniera în care instanţa a apreciat asupra situaţiei factuale determinată pe baza probelor administrate, nefiind de acord, ca atare, nici cu raţionamentul juridic adoptat de judecător, aspecte fără legătură cu teza evocată conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În plus, se cuvine subliniat că, pentru a fi incident acest motiv de recurs în ipoteza indicată de recurenţi cu consecinţa casării hotărârii pe acest temei, este necesar ca aceasta din urmă să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, situaţie care nu se regăseşte în cauză, criticile anterior analizate neputând fi primite.

II.2 Recursul pârâtei C. împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Braşov este nefondat.

Recurenta-pârâtă a invocat pe această cale nulitatea încheierii, conform art. 174 şi următoarele C. proc. civ., din perspectiva unei nelegale compuneri a completului de judecată care a pronunţat-o, în acest sens susţinând, în esenţă, că înlocuirea unui membru al completului de judecată C7Ap noul C. proc. civ., în dosarul nr. x/2017, a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 214 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea actelor de procedură, în condiţiile în care cererea de îndreptare, lămurire şi înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ale deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019 şi ale deciziei civile nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunţate în dosarul menţionat, ar fi trebuit să fie soluţionată de aceiaşi judecători care au pronunţat deciziile respective în cauză.

În prealabil, trebuie remarcat că recurenta şi-a întemeiat acest motiv de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar, având în vedere susţinerile concrete arătate în dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că se impune examinarea criticii prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care protejează principiile continuităţii completului de judecată şi al repartizării aleatorii.

Prin reglementarea cuprinsă în art. 488 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură sunt evocate trei ipoteze distincte: hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; hotărârea a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei; hotărârea a fost pronunţată de un complet de judecată, a cărui compunerea a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Aceste situaţii care afectează legalitatea hotărârii recurate au ca premisă prevederile art. 101 din Legea nr. 304/2004, respectiv cele ale art. 13 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, conform cărora "Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective".

Totodată, principiile sus-menţionate sunt reglementate în C. proc. civ., în art. 19 - intitulat Continuitatea, fiind prevăzut că "judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii", iar în cuprinsul art. 214, a cărui denumire marginală este Continuitatea instanţei (text legal invocat expres de recurentă), arătându-se că,,(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii. (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol."

Conform textelor legale anterior redate, principiul continuităţii nu exclude însă înlocuirea judecătorilor pe parcursul soluţionării cauzei, din motive obiective.

Situaţia reclamată de recurenta-pârâtă în speţă vizează ultima ipoteză a motivului de casare examinat, respectiv aceea în care hotărârea a fost pronunţată de un complet de judecată, a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Astfel, modalitatea de constituire a completului învestit să soluţioneze o cerere de îndreptare a erorii materiale, o cerere de lămurire sau o cerere de completare a hotărârii este reglementată în Secţiunea a 2-a intitulată Înregistrarea şi repartizarea cererilor adresate instanţelor, circuitul dosarelor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti adoptat prin Hotărârea nr. 3243 din 22 decembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, act normativ în cuprinsul căruia, la art. 110 alin. (6), se prevede că: "Cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită. Aceeaşi rezolvare se va da şi contestaţiilor la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. şi de art. 712 alin. (2) din C. proc. civ.. În cazul completurilor colegiale, judecătorii care au pronunţat hotărârea se vor reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet.

Dacă la data apariţiei oricăreia dintre situaţiile menţionate numai unul sau unii dintre respectivii judecători îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, doi judecători din lista de permanenţă de la data înregistrării cererii de îndreptare a erorilor materiale sau a cererii de completare ori lămurire a hotărârii, respectiv a contestaţiei la executare."

Prin raportare la acest context normativ, Înalta Curte constată că împrejurarea existenţei unei imposibilităţi obiective de constituire a completului de judecată iniţial în vederea soluţionării cererii de îndreptare, respectiv lămurire a hotărârii, cerere soluţionată în aceste condiţii de un complet de judecată într-o altă compunere decât cel care a pronunţat decizia de apel reprezintă o excepţie de la principiul continuităţii completului de judecată, nefiind de natură să constituie un motiv de nelegalitate a încheierii atacate, cât timp unul dintre judecătorii care a pronunţat decizia a fost înlocuit în condiţiile legii.

Regula continuităţii nu este una absolută, existând situaţii punctuale în care participarea judecătorului care a făcut parte din complet nu este posibilă, intervenind o imposibilitate de moment ori definitivă, când locul judecătorului este luat de un alt judecător de pe planificarea de permanenţă.

Sub acest aspect, se constată că alegaţiile recurentei privitoare la participarea altui judecător în completul de apel sunt pur speculative, nefiind învederată nicio încălcare concretă a normelor incidente în această materie, nefiind contestat faptul că unul dintre judecătorii care au pronunţat încheierea ce face obiectul recursului nu ar fi fost înlocuit din motive temeinice (motive atestate, de altfel, de actele dosarului, respectiv hotărârea nr. 16 din 19 februarie 2021 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov prin care s-a stabilit noua compunere a completului de judecată C7Ap noul C. proc. civ., începând cu 22 februarie 2021, precum şi înlocuirea ulterioară a unui judecător din complet, care a fost eliberat din funcţie prin pensionare, astfel cum reiese din hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 25 februarie 2021, cu un judecător din lista planificării de permanenţă) şi nici faptul că această modificare a compunerii completului nu s-ar fi realizat în condiţiile legii (respectiv, în conformitate cu Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti), ci fiind invocat exclusiv faptul că, prin înlocuirea magistratului, s-a încălcat principiul continuităţii.

Pentru argumente expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 535 din 16 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, şi va casa, în parte, decizia recurată, trimiţând cauza, la aceeaşi instanţă de apel, spre rejudecarea cererii de chemare în judecată.

Vor fi menţinute dispoziţiile din decizia recurată referitoare la cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane.

Va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. şi continuat de moştenitorul legal F. împotriva încheierii din 30 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 535 din 16 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza, la aceeaşi instanţă de apel, spre rejudecarea cererii de chemare în judecată.

Menţine dispoziţiile din decizia recurată referitoare la cererea reconvenţională şi cererea de chemare în judecată a altor persoane.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. şi continuat de moştenitorul legal F. împotriva încheierii din 30 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.