Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2683/2024 AI generated

Inadmissibility of Recurs Challenging Attorney Fee Allocation Resolved via Completion Motion.

Case Number Decizia nr. 2683/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s prior judgment, which had taken act of the claimant’s withdrawal of its appeal and awarded the defendant only 1,190 RON in litigation costs. The dispute concerned the allocation of attorney’s fees in a trademark registration case following the claimant’s post-service withdrawal of its appeal; the defendant argued that the appellate court erroneously failed to award the full 17,671.50 RON in legal fees based on Articles 451–453 of the Code of Civil Procedure, while the claimant relied on a subsequent completion decision that had already granted 8,000 RON in fees. The High Court rejected the claimant’s res judicata defense due to a lack of identity in object and cause between the completion decision and the appeal, and ultimately held that the challenge was inadmissible because the specific request for additional fees had already been addressed via a motion for completion of the judgment under Article 444, which cannot be re-litigated through an appeal under the principle of legal grounds of appeal (Article 457).

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 452 C. proc. civ, art. 451 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 406 alin. (3) C. proc. civ, art. 444 C. proc. civ; Inadmissibility of Recurs Challenging Attorney Fee Allocation Resolved via Completion Motion: , recurenta a invocat dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată includ onorariile avocaţilor şi alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului, şi art. 452 C. proc. civ., referitoare la obligaţia părţii de a dovedi existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată.

Keywords

AI generated
legal fees res judicata civil litigation procedure trademark registration grounds for cassation allocation of costs

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluţia instanţei de apel cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
art. 452 C. proc. civ
x şi Ordinul de plată din data de 29.03.2023, înscrisuri depuse la dosar şi comunicate odată cu întâmpinarea, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ.
art. 451 alin. (1) C. proc. civ
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată includ onorariile avocaţilor şi alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului, şi art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin.
art. 406 alin. (3) C. proc. civ
civ., privind cheltuielile de judecată, în contextul în care apelanta a renunţat la apel după comunicare, situaţie ce, potrivit art. 406 alin. (3) C. proc. civ., ar atrage obligarea acesteia la toate cheltuielile făcute de intimată în apel.
art. 444 C. proc. civ
Înalta Curte reţine că aceeaşi solicitare a recurentei-pârâte (de obligare a intimatei reclamante şi la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial achitat de pârâtă) a fost adresată instanţei care a pronunţat decizia atacată pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ.
art. 445 C. proc. civ
Rezultă astfel că această chestiune nu putea fi dedusă judecăţii atât prin intermediul cererii de completare a dispozitivului, cât şi pe calea recursului - având în vedere dispoziţiile art. 445 C.
art. 457 C. proc. civ
Având în vedere şi principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., recursul declarat de B.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 280/2024
Intimata-reclamantă a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 280/2024 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii nr.
Decizia nr. 3/2020
Absorption of forgery into EU fund fraud: concurrence of private document forgery and fraudulent acquisition of European Union funds
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii Comisiei de Contestaţii Mărci nr. 299/12.11.2019, pronunţată în dosarul CCM OSIM nr. x/2019, prin care a fost menţinută Decizia OSIM din data de 22.05.2019, de admitere parţială după opoziţie a cererii de înregistrare a mărcii individuale "C.", pentru produsele din clasele 30, 35 şi 43.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1345 din 20 septembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi a Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1608A din 14 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a luat act de renunţarea la apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1345/20.09.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

A obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 1.190 RON, cheltuieli judiciare în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1608A din 29.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, recurenta B. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluţia instanţei de apel cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.

În susţinerea recursului formulat, recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., referitoare la cheltuielile de judecată.

Astfel, recurenta a susţinut că instanţa de apel, deşi a obligat apelanta A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ca urmare a renunţării acesteia la apel după comunicarea cererii către intimată, a acordat în mod greşit doar suma de 1.190 RON, reprezentând exclusiv contravaloarea transportului aferent termenului de judecată din apel, fără a acorda şi onorariul avocaţial achitat pentru redactarea întâmpinării şi reprezentarea convenţională în faţa instanţei.

În motivare, recurenta a precizat că a făcut dovada integrală a cheltuielilor efectuate, respectiv a onorariului avocaţial în cuantum de 17.671,50 RON, prin factura seria x nr. x şi Ordinul de plată din data de 29.03.2023, înscrisuri depuse la dosar şi comunicate odată cu întâmpinarea, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ. De asemenea, recurenta a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde nicio menţiune privind reducerea acestor cheltuieli.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată includ onorariile avocaţilor şi alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului, şi art. 452 C. proc. civ., referitoare la obligaţia părţii de a dovedi existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată.

Faţă de cele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, acordarea integrală a cheltuielilor de judecată aferente etapei apelului, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul recurs.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. ca inadmisibil şi nefondat, invocând şi excepţia autorităţii de lucru judecat, în temeiul art. 432 coroborat cu art. 247 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, intimata a arătat că, ulterior pronunţării deciziei civile nr. 1608A/2023 din 29.11.2023, recurenta-pârâtă a formulat o cerere de completare a dispozitivului hotărârii, soluţionată prin decizia civilă nr. 280/2024 din 06.03.2024 de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa admiţând cererea respectivă şi obligând intimata-reclamantă la plata suplimentară a sumei de 8.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial în apel.

Astfel, intimata a susţinut că, prin decizia menţionată, s-a tranşat deja chestiunea acordării şi proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, recurentei fiindu-i acordată suma totală de 9.190 RON (1.190 RON iniţial şi 8.000 RON prin completare).

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la modalitatea în care instanţa de apel a soluţionată cererea privind cheltuielile de judecată, intimata a apreciat că acest motiv nu se încadrează în cauzele de casare prevăzute de lege. În acest sens, a invocat Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, potrivit căreia motivul de recurs ce critică modalitatea în care instanţa s-a pronunţat asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată următoarele:

Intimata-reclamantă a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 280/2024 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii nr. 1608A/29.11.2023 şi s-a acordat onorariul avocaţial în apel în cuantum de 8.000 RON.

Potrivit regulilor generale privind autoritatea de lucru judecat, este necesară identitatea triplu condiţionată (părţi, obiect şi cauză). Or, recursul pendinte vizează controlul de legalitate al deciziei civile nr. 1608A/29.11.2023 sub un motiv de recurs încadrat de recurentă la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în timp ce hotărârea de completare a aceleiaşi instanţe a pronunţat o soluţie ulterioară, distinctă, asupra cheltuielilor de judecată (onorariu avocaţial).

În aceste condiţii, nu este îndeplinită identitatea de obiect şi cauză, întrucât recursul urmăreşte cenzurarea legalităţii soluţiei din 29.11.2023 prin raportare la motivul de casare invocat, iar nu doar executarea/clarificarea componentei dispozitivului privind cheltuielile.

Prin urmare, existenţa deciziei nr. 280/2024, care doar completează dispozitivul hotărârii de apel cu privire la cheltuielile de judecată, nu poate fundamenta excepţia autorităţii de lucru judecat împotriva unui recurs ce vizează un alt obiect şi un alt temei.

Pentru toate aceste motive, întrucât lipseşte identitatea de obiect şi de cauză între recursul de faţă şi hotărârea de completare a dispozitivului privind cheltuielile, condiţiile pentru operarea autorităţii de lucru judecat nu sunt îndeplinite, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a susţinut, în esenţă, că decizia civilă nr. 1608A/29.11.2023 a Curţii de Apel Bucureşti a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, critica fiind încadrată la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu argumentul că instanţa de apel ar fi aplicat în mod eronat art. 451-453 C. proc. civ., privind cheltuielile de judecată, în contextul în care apelanta a renunţat la apel după comunicare, situaţie ce, potrivit art. 406 alin. (3) C. proc. civ., ar atrage obligarea acesteia la toate cheltuielile făcute de intimată în apel.

S-a arătat că, deşi recurenta a solicitat şi a dovedit cheltuielile prin întâmpinare, instanţa de apel a acordat numai suma de 1.190 RON (transport) şi nu a acordat onorariul avocaţial achitat pentru redactarea întâmpinării şi susţinerea cauzei, indicându-se un onorariu total de 17.671,50 RON.

Înalta Curte reţine că aceeaşi solicitare a recurentei-pârâte (de obligare a intimatei reclamante şi la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial achitat de pârâtă) a fost adresată instanţei care a pronunţat decizia atacată pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ. - completarea hotărârii -, cererea fiind soluţionată favorabil părţii prin încheierea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă din data de 06.03.2024.

Rezultă astfel că această chestiune nu putea fi dedusă judecăţii atât prin intermediul cererii de completare a dispozitivului, cât şi pe calea recursului - având în vedere dispoziţiile art. 445 C. proc. civ., potrivit cu care "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444."

Având în vedere şi principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., recursul declarat de B. S.R.L. va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1608 A din 29 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.