Railway accident liability: scope of appellate review and incapacity of a contractual association to answer compulsory intervention

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 25.10.2022, reclamanta A., asistată de reprezentantul legal B., a chemat în judecată pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 15.000 euro plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea protezei ortopedice pe care va trebui să şi-o monteze în perioada următoare; 400.000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective - despăgubiri pretinse pentru suferinţa fizică/psihică care i-a fost produsă în urma producerii accidentului rutier feroviar cauzat din culpa exclusivă a pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 88 din 20 aprilie 2023, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A., asistată de reprezentantul legal B., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR"SA, - prin Sucursala Regională CF Timişoara, având ca obiect pretenţii.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 54.508,29 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 400.000 euro - plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective - cu titlu de daune morale.

A respins în rest cererea.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 70 din 20 martie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională CF Timişoara împotriva încheierii de şedinţă din data de 15.02.2023.

A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională CF Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 88/20.04.2023 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimata-chemată în garanţie Asocierea C. - D. - E. - F..

A schimbat în parte sentinţa apelată, iar în rejudecare:

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 280.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii efective, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 38.155,80 RON cu titlu de daune materiale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei cu excepţia celor contrare prezentei decizii.

A obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către apelanta-pârâtă.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 70 din 20 martie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, au declarat recurs reclamanta A., prin reprezentat legal B. şi pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională CF Timişoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 ianuarie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosar).

I.4.a. Recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente:

În opinia recurentei, decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât aceasta nu a procedat la respingerea apelului formulat de către pârâta-apelantă, care nu a atacat hotărârea primei instanţe cu privire la soluţionarea cererii de chemare în garanţie a Asocierii C.-D.-E.-G., apel declarat cu încălcarea prevederilor art. 470 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu s-a indicat expres încheierea interlocutorie vizată. Deşi, în final, apelul a fost respins în această privinţă, instanţa de apel a procedat astfel din alte considerente decât cele prevăzute expres de lege. Or, conform art. 470 alin. (3) C. proc. civ., neindicarea hotărârii atacate se sancţionează cu nulitatea, aceasta fiind sancţiunea care trebuia aplicată de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte fondul apelului, instanţa de apel a încălcat din nou prevederile legale, deoarece, deşi apelanta nu a solicitat expres rejudecarea fondului, instanţa a permis, în mod nejustificat şi contrar opoziţiei manifestate de părţile din proces, modificarea şi completarea cererii de apel, prelungind în mod nelegal termenul de motivare. În acest context, deşi termenul de motivare era împlinit, instanţa a acordat apelantei două amânări succesive pentru a-şi modifica şi completa motivele de apel, generând practic o nouă cerere de apel. Cu toate acestea, chiar şi după aceste modificări permise nelegal, apelul a rămas lacunar, instanţa apelului fiind nevoită să interpreteze, într-o manieră sumară, voinţa apelantei.

În final, recurenta subliniază că motivele apelului formulat au vizat exclusiv cererea de chemare în garanţie a ASOCIERII C.-D.-E.-G., iar prima instanţă a respins în mod justificat această cerere.

Singurul petit formulat prin cererea de apel a fost acela prin care pârâta-apelantă a solicitat instanţei de apel să admită apelul, să desfiinţeze sentinţa civilă nr. 88 din 20.04.2023, pronunţată de Tribunalul Arad, şi, în rejudecare, să admită cererea de chemare în garanţie.

Pentru clarificarea oricăror dubii privind limitele cererii de apel, recurenta precizează că apelanta a reiterat explicit, la finalul declaraţiei de apel, acelaşi petit, solicitând încă o dată admiterea apelului, casarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în garanţie, cu eventuale cheltuieli de judecată.

De asemenea, prin răspunsul la întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 11.09.2023, apelanta a insistat încă o dată asupra acestor solicitări, reiterând expres cererea sa ca instanţa de apel să respingă excepţia invocată ca nefondată şi să admită apelul formulat, constatând astfel că cererea de chemare în garanţie a fost respinsă în mod nejustificat ca inadmisibilă de către prima instanţă. În concret, apelanta a solicitat obligarea ASOCIERII C.-D.-E.-F. x, prin hotărârea ce urma a fi pronunţată, la plata daunelor pretinse de reclamantă, respectiv suma de 15.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii), reprezentând contravaloarea protezei ortopedice, precum şi suma de 400.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii) pentru suferinţa fizică şi psihică produsă în urma accidentului feroviar, plus cheltuielile de judecată aferente acţiunii principale.

În opinia recurentei-reclamante, prin modul în care instanţa de apel a gestionat şi soluţionat apelul, acordând nelegal termene suplimentare pentru modificarea şi completarea cererii de apel şi nesancţionând corect neregularităţile cererii de apel iniţiale, decizia atacată este profund afectată de nelegalitate, justificând astfel admiterea prezentului recurs.

Pentru a înlătura orice dubiu asupra motivelor apelului, recurenta evidenţiază că apelanta a menţionat expres, pentru a treia oară, în pagina finală a răspunsului la întâmpinare, aceleaşi solicitări, respectiv admiterea apelului, casarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în garanţie formulate, cu eventualele cheltuieli de judecată aferente.

Totuşi, atât în apel cât şi în răspunsul la întâmpinare, apelanta nu a formulat nicio critică punctuală şi efectivă împotriva hotărârii atacate, în sensul unei erori concrete a instanţei, cum ar fi o interpretare greşită a stării de fapt sau a prevederilor legale incidente (de exemplu: instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile unui anumit articol, nu a ţinut cont de anumite susţineri, nu a evaluat corect probele administrate). Or, astfel de critici ar fi fost absolut necesare pentru ca instanţa de apel să poată realiza controlul efectiv al legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe pe fondul cauzei.

În acest context, recurenta apreciază că apelanta a intenţionat să investească instanţa de apel strict cu cererea repetată expres şi insistent, respectiv:

"solicităm admiterea apelului, casarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în garanţie formulate, cu eventuale cheltuieli de judecată".

Pe de altă parte, recurenta subliniază că apelul astfel formulat era viciat din punct de vedere procedural, motiv pentru care a solicitat instanţei de apel să îl respingă ca atare. Conform dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ. coroborate cu art. 424 alin. (5) C. proc. civ., încheierea prin care prima instanţă admite o excepţie precum lipsa calităţii procesuale pasive sau a capacităţii procesuale de folosinţă are caracter interlocutoriu, iar conform prevederilor art. 470 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apelanta avea obligaţia expresă să indice atât hotărârea cât şi încheierile interlocutorii atacate.

Or, în speţă, recurenta relevă că apelanta a indicat, în declaraţia de apel iniţială, exclusiv sentinţa civilă nr. 88 din 20.04.2023, care însă, prin dispozitivul său, nu a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a capacităţii procesuale de folosinţă, de care apelanta s-a declarat nemulţumită.

Ulterior, prin notele de şedinţă depuse la data de 04.12.2023, apelanta a conştientizat deficienţele proprii ale cererii de apel şi a precizat în mod expres - dar tardiv şi contrar prevederilor legale - că intenţia reală a fost să atace atât sentinţa civilă nr. 88 din 20.04.2023, cât şi încheierea interlocutorie din 15.02.2023, solicitând în mod corect procedural, însă prea târziu faţă de termenul legal: admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei civile nr. 88 din 20.04.2023, cât şi a încheierii interlocutorii din 15.02.2023, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. ca nefondată, neîntemeiată şi nedovedită; admiterea cererii de chemare în garanţie împotriva Asocierii C.-D.-E.-F. x, reprezentată prin C., D. S.A., E. şi S.C. F. S.R.L., pentru a constata că Asocierea menţionată răspunde potrivit obligaţiilor asumate prin contractul de lucrări nr. x, accidentul având loc în şantierul feroviar gestionat de aceasta.

Recurenta apreciază că, în mod real, pârâta-apelantă nu a declarat apel efectiv împotriva fondului cauzei. Astfel, menţiunile privind obligarea pârâtei-apelante la plata daunelor morale şi materiale stabilite prin dispozitivul sentinţei primei instanţe au dobândit autoritate de lucru judecat prin faptul că nu au fost atacate în termenul legal de apel.

Or, recurenta apreciază că, prin conduita sa procesuală nelegală, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat astfel dobândită, acordând în mod greşit termene suplimentare apelantei pentru motivarea şi completarea cererii sale de apel. Consecinţa directă a acestor încălcări procedurale grave a fost o modificare nelegală a dispozitivului sentinţei primei instanţe.

Pentru toate aceste considerente, recurenta solicită în mod respectuos admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu respectarea strictă a dispoziţiilor procedurale incidente.

I.4.b. Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu solicitarea explicită de a se dispune admiterea cererii de chemare în garanţie formulată împotriva Asocierii C.-D.-E.-F. x, reprezentată legal prin C., lider al asocierii compuse din societăţile D. S.A., E. şi S.C. F. S.R.L., chemare în garanţie formulată în dosarul nr. x/2022; reducerea cuantumului daunelor materiale şi morale stabilite în sarcina pârâtei, astfel încât acestea să corespundă unei reparaţii morale juste şi echitabile, precum şi unei despăgubiri materiale corespunzătoare valorii reale a unei proteze ortopedice existente pe piaţă, valoare care să fie dovedită şi susţinută corespunzător prin probe.

În susţinerea recursului, a învederat că, în cadrul acţiunii judiciare formulate, nu a acţionat în judecată Asocierea C.-D.-E.-F. x în calitate de entitate juridică autonomă, cu personalitate juridică proprie, ci exclusiv în calitatea acesteia de parte contractantă/antreprenor, constituită în baza acordului de asociere autentificat sub nr. x din data de 13.06.2017, reprezentată legal prin societatea C. (fostă H.), în calitate de lider şi semnatar al contractului încheiat între părţi.

Astfel, recurenta apreciază că apărările şi argumentele invocate şi reţinute de instanţele de fond şi de apel în susţinerea şi admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a Asocierii C.-D.-E.-F., Lot x, formată din C., D. S.A., E. şi S.C. F. S.R.L., sunt neîntemeiate şi nefondate, din următoarele considerente:

În mod greşit a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, întrucât, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, CNCF CFR S.A. nu a acţionat în judecată Asocierea C.-D.-E.-F., Lot x în calitate de entitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică distinctă, ci exclusiv în calitatea acesteia de parte contractantă/antreprenor, constituită conform acordului de asociere autentificat sub nr. x din 13.06.2017, reprezentată legal prin C. (fostă H.), în calitate de lider şi semnatar al contractului de lucrări încheiat între părţi.

În acest context, recurenta consideră că a procedat în mod corect din punct de vedere procesual prin introducerea în cauză a Asocierii menţionate, ca parte contractantă reprezentată prin liderul său, respectiv societatea C., iar nu prin chemarea acesteia în nume propriu ca entitate autonomă. Din aceste motive, în mod nejustificat instanţele de fond şi de apel au respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanţie.

În continuare, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că atât prin cererea iniţială de chemare în garanţie, cât şi prin precizările depuse ulterior la dosarul cauzei, CNCF CFR S.A. a indicat în mod explicit şi repetat că cererea a fost formulată în contradictoriu cu Asocierea C.-D.-E.-F., Lot x, reprezentată prin societatea C. (fostă H.), în calitate de lider şi reprezentant al asocierii.

Recurenta precizează că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, fundamentându-şi decizia pe dispoziţiile art. 1951 C. civ., a reţinut greşit că asocierea în participaţie nu poate dobândi personalitate juridică şi că nu constituie faţă de terţi o persoană distinctă de persoana asociaţilor, reţinând totodată că terţul nu are drepturi faţă de asociere, ci doar faţă de asociatul cu care a contractat direct.

Or, tocmai acesta este rolul şi temeiul cererii de chemare în garanţie formulată în cauză, respectiv acela de a stabili obligaţii faţă de asociatul cu care subscrisa CNCF CFR S.A. a contractat, anume societatea C., în calitate de lider şi reprezentant legal al asocierii. În consecinţă, instanţa de apel a aplicat în mod eronat normele de drept incidente în speţă, ignorând calitatea recurentei de beneficiar direct al contractului, ceea ce conferă dreptul legal de a formula o cerere de chemare în garanţie şi de a solicita obligarea Asocierii contractante, prin liderul său reprezentant, la plata daunelor rezultate din dezbaterile cauzei principale.

Faţă de aceste argumente, recurenta solicită instanţei supreme admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie, astfel cum aceasta a fost formulată, şi obligarea Asocierii C.-D.-E.-F., Lot x, prin societatea C., liderul reprezentant, la suportarea daunelor materiale şi morale stabilite în proces.

În memoriul de recurs sunt expuse în continuare aspecte privind faptele relevante ale speţei, cu referire la probele administrate şi la evaluarea lor de către instanţa de apel, precum şi susţineri privind cuantumul despăgubirilor materiale şi morale acordate reclamantei, al căror cuantum a fost considerat excesiv de recurenta-pârâtă.

În consecinţă, recurenta-pârâtă solicită instanţei de recurs admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr. 70 din 20.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi rejudecarea cauzei cu consecinţa reducerii cuantumului daunelor morale şi materiale la valori justificate şi probatoriu fundamentate, în acord cu jurisprudenţa instanţei supreme şi cu practica judiciară constantă în materie.

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională C.F. Timişoara a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A. ca nefondat şi neîntemeiat.

În susţinerea cererii, intimata a arătat că motivele invocate în recurs, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză. Astfel, aceasta a precizat că nu s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii şi nici nu există o autoritate de lucru judecat care să fi fost încălcată.

A susţinut că în apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 88/20.04.2023 a Tribunalului Arad şi a încheierii din data de 15.02.2023, a contestat în mod clar legalitatea hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea apelului şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă ca nefondată, neîntemeiată şi nedovedită în raport cu societatea sa. De asemenea, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanţie formulate împotriva Asocierii C.-D.-E.-F., lot x şi C., potrivit obligaţiilor asumate contractual, accidentul având loc pe şantierul feroviar aflat în răspunderea acestora.

De asemenea, intimata a subliniat că precizările formulate la solicitarea instanţei de apel cu privire la hotărârile atacate şi soluţiile solicitate nu pot fi considerate completări ale declaraţiei de apel, ci clarificări ale aspectelor deja invocate anterior.

În consecinţă, intimata a apreciat că motivele invocate de recurenta reclamantă nu sunt susţinute şi justificate, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimata chemată în garanţie, Asocierea C. - D. - E. - G. (anterior denumită Asocierea C. - D. - E. - F.), reprezentată prin C., a solicitat instanţei respingerea recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 70 din 20.03.2024 a Curţii de Apel Timişoara.

Intimata chemată în garanţie a arătat că poziţia sa exprimată încă din faza de apel a fost în acord cu cea a recurentei reclamante, întrucât apelul trebuia formulat explicit împotriva încheierii interlocutorii din data de 15.02.2023, iar nu implicit, astfel încât sancţiunea incidentă era nulitatea cererii de apel, conform art. 470 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 466 alin. (4) şi art. 235 C. proc. civ.

În al doilea rând, intimata a susţinut că, în mod corect, şi ea a avut o poziţie similară în apel, apreciind că apelul CFR S.A. era inadmisibil întrucât fusese completat şi motivat peste termenul legal.

În concluzie, intimata chemată în garanţie a precizat că, în măsura în care admiterea recursului formulat de A. ar conduce la casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se constata nulitatea, respectiv inadmisibilitatea apelului formulat de CFR S.A., aceasta nu se opune admiterii recursului reclamantei.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională C.F. Timişoara, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A. ca nefondat şi neîntemeiat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

II.1. Recursul formulat de recurenta-reclamantă A.

În dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta A. a susţinut încălcarea regulilor procedurale ce atrag nulitatea hotărârii atacate, vizând, în principal, neindicarea expresă în cererea de apel a încheierii interlocutorii atacate (prin care s-a respins cererea de chemare în garanţie) şi totodată greşita calificare a cereri de apel din perspectiva întinderii criticilor, care - în opinia reclamantei - nu au privit fondul cauzei, corelat cu acordarea unor termene suplimentare pentru motivarea şi completarea cererii de apel, completarea tardivă a acesteia prin notele de şedinţă din 04.12.2023, precum şi pretinsa prejudiciere a recurentei ca urmare a acordării termenelor suplimentare.

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Interpretarea a contrario a acestor dispoziţii legale, precum şi a art. 470 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a condus la concluzia că, pentru a deduce controlului judiciar în apel şi o încheiere premergătoare, aceasta trebuie să fie atacată expres prin cererea de apel.

În speţă, este real că pârâtul nu a nominalizat în cererea de apel încheierea de şedinţă din data de 15.02.2023, însă încă din debutul memoriului de apel a arătat că înţelege să critice soluţia cuprinsă în acea încheiere prin care prima instanţă a respins cererea de chemare în garanţie, dezvoltând şi argumente care priveau această măsură a tribunalului.

Înalta Curte reţine că omisiunea de a indica expres încheierea din 15.02.2023 în cuprinsul cererii de apel nu atrage consecinţa solicitată de recurentă, a limitării controlului judiciar numai la sentinţa dată asupra fondului, cât timp intenţia apelantului de a contesta încheierea menţionată rezultă neîndoielnic din motivele de apel (fiind ulterior clarificată la solicitarea instanţei).

Această concluzie are în vedere, pe de-o parte, necesitatea de a evita o abordare excesiv de formalistă a regulilor judecăţii în apel, şi pe de altă parte necesitatea ca instanţa să observe scopul urmărit de parte în efectuarea actelor de procedură şi să asigure astfel o rezolvare echitabilă a cererilor părţilor.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, lămuririle aduse de pârât cererii sale de apel la solicitarea instanţei nu echivalează cu formularea unui nou apel şi nici nu încalcă termenul imperativ de motivare, întrucât pârâtul nu a introdus motive noi, ci doar a detaliat şi explicitat aspectele deja cuprinse implicit în cererea iniţială de apel.

În privinţa motivului de recurs care se referă la nulitatea apelului pentru lipsa din cererea de apel a criticilor punctuale şi efective relative la sentinţa fondului, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 471 alin. (1) lit. c), coroborat cu alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea apelului în termenul legal nu atrage nulitatea apelului, ci decăderea din dreptul de a depune motivele căii de atac.

Deopotrivă, art. 476 alin. (2) C. proc. civ. prevede că apelul nemotivat se soluţionează pe baza celor invocate la prima instanţă, ceea ce semnifică obligaţia instanţei de apel de a evalua susţinerile din cererea de chemare în judecată, din întâmpinare, precum şi probele administrate deja în cauză.

Prin urmare, o eventuală absenţă a motivelor apelului referitoare la sentinţa dată asupra fondului de prima instanţă nu atrăgea anularea cererii de apel, ci doar limitarea controlului judiciar de legalitate şi temeinicie specific acestei căi de atac, în acord cu prevederile art. 476 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Totodată, faţă de caracterul devoluţiunii depline specifice apelului, se impune ca evaluarea întinderii controlului judiciar prin raportare la cuprinsul cererii de apel să fie realizată în mod diferit faţă de situaţia cererii de recurs (limitată la chestiuni de nelegalitate dintre cele enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), pentru că din economia întregii reglementări a apelului rezultă că în această cale de atac are loc o nouă judecată în fapt şi în drept, pe baza probatoriului administrat la prima instanţă şi a probelor noi ce pot fi administrate în apel, evident, condiţionat de formularea criticilor corespunzătoare.

În cauză însă, examinarea memoriului de apel formulat de pârât a relevat că acesta, deşi a reprodus - în mare parte - apărările cuprinse în întâmpinarea pe care a depus-o la dosar în faţa tribunalului, cererea cuprinde şi referiri la hotărârea prin care prima instanţă a soluţionat acţiunea reclamantei, dar şi susţineri privind culpa victimei în producerea accidentului - ceea ce reprezenta, în mod neechivoc, o critică de netemeinicie adresată soluţiei prin care tribunalul, atribuind pârâtului în mod exclusiv culpa pentru producerea prejudiciului suferit de reclamantă, l-a obligat la plata de despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului.

Totodată, a fost criticat cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă, care a fost apreciat ca excesiv.

Faptul că pârâtul nu a indicat expres şi modul în care solicită ca sentinţa primei instanţe să fie schimbată în consecinţa admiterii apelului său (prin formularea unei cereri de respingere a acţiunii sau de admitere în parte) nu poate fundamenta concluzia în sensul că apelul nu a fost îndreptat împotriva soluţiei din dispozitivul sentinţei, deoarece instanţa este ţinută a observa în ansamblul său calea de atac şi a determina intenţia părţii care a declanşat demersul judiciar.

Or, în cauză poziţia procesuală a pârâtului a fost exprimată clar: intenţia urmărită prin declararea apelului a fost aceea de a atrage în proces un terţ pe calea chemării în garanţie şi totodată de a obţine, pe fondul cauzei, cel puţin o restrângere a răspunderii sale - ca urmare a reţinerii unei culpe concurente a victimei sau ca urmare a diminuării cuantumului despăgubirilor, pe calea reevaluării întinderii prejudiciului.

În consecinţă, instanţa de apel nu era ţinută în determinarea limitelor apelului de existenţa unei cereri concrete de respingere a acţiunii, întrucât intenţia apelantului pârât rezulta fără echivoc din cuprinsul cererii de apel.

De aceea, Înalta Curte nu va primi criticile recurentei reclamante în sensul că instanţa de apel a judecat calea de atac cu depăşirea limitelor învestirii, examenul ce precede relevând că, în mod neechivoc, pârâtul a criticat sentinţa şi sub aspectul admiterii acţiunii reclamantei.

Corespunzător, nu se poate reţine nici susţinerea că soluţia dată de prima instanţă cererii de chemare în garanţie sau cea de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri intrase (din perspectiva pârâtului) sub efectul autorităţii de lucru judecat.

În fine, nu poate fi reţinută drept critică de nelegalitate a deciziei recurate o pretinsă întârziere în judecarea cauzei rezultată din luarea de către instanţa de apel a măsurii de amânare a cauzei pentru lămurirea limitelor judecăţii.

În speţă, este real că, în aprecierea instanţei de recurs, limitele judecăţii erau determinate prin cererea de apel, însă în egală măsură Curtea de apel era îndreptăţită, în aplicarea art. 22 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., aplicabil şi în calea de atac conform art. 482 C. proc. civ., a cere părţilor explicaţiile apreciate de aceasta necesare soluţionării corecte a cauzei.

În acest sens, deşi se poate identifica o vătămare suferită de reclamanta recurentă rezultată din soluţionarea cauzei cu întârzierea cauzată de acordarea termenelor în discuţie, soluţionarea recursului de faţă nu ar putea să repare această vătămare, cât timp întârzierea s-a produs deja, este ireversibilă, iar o admitere a căii de atac declarată de această parte nu ar putea conduce decât la o prelungire a procesului, faţă de prevederile art. 497 C. proc. civ. care impun ca, în caz de casare, pricina să fie retrimisă instanţei de apel.

Faţă de toate aceste considerente, criticile formulate de recurenta A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt considerate nefondate.

II.2. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA

Înalta Curte constată, astfel cum s-a consemnat în partea introductivă a prezentei hotărâri, că recursul formulat poate fi încadrat în drept exclusiv sub aspectul criticilor privind pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1951 C. civ. referitoare la lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a asocierii în participaţiune, aceste critici încadrându-se în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conex, se poate identifica o chestiune încadrabilă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la greşita aplicare a unor norme de procedură, în privinţa aprecierii conţinutului cererii de intervenţie forţată, respectiv a identităţii chematului în garanţie.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţele inferioare au apreciat în mod eronat lipsa capacităţii procesuale a "Asocierii C.-D.-E.-F., Lot 2", întrucât aceasta a fost chemată în garanţie prin liderul său, C.

Înalta Curte reţine însă că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 1951 C. civ.,"Asocierea în participaţie nu poate dobândi personalitate juridică şi nu constituie faţă de terţi o persoană distinctă de persoana asociaţilor. Terţul nu are niciun drept faţă de asociere şi nu se obligă decât faţă de asociatul cu care a contractat."

În mod corect, instanţele de fond şi apel au stabilit că cererea de chemare în garanţie trebuia formulată explicit împotriva societăţilor asociate individual şi nu împotriva asocierii în sine, din norma evocată rezultând cu claritate că aceasta fiind doar o convenţie contractuală, lipsită de personalitate juridică şi de capacitate procesuală proprie.

Or, verificarea lucrărilor dosarului a relevat că cererea de chemare în garanţie se referă la asociere şi nu la liderul acesteia, persoană cu privire la care cererea nu cuprinde nicio menţiune.

Referirea ulterioară, făcută în apel, la reprezentarea asocierii prin liderul acesteia nu poate remedia viciul iniţial, întrucât cererea de chemare în garanţie nu a individualizat o persoană juridică distinctă - precum C. sau alţi membri ai asocierii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţele inferioare au aplicat corect dispoziţiile legale incidente, observând corect conţinutul chemării în garanţie - îndreptată împotriva asocierii şi nu împotriva unui membru al acesteia sau a liderului - şi totodată stabilind în mod just lipsa capacităţii procesuale a asocierii în participaţiune, în aplicarea art. 1951 C. civ., cu referire la art. 72 şi art. 56 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că orice cerere putea fi formulată direct împotriva societăţilor membre ale asocierii, fiecare având personalitate juridică proprie (de exemplu, C.), şi nu împotriva asocierii în participaţiune ca atare.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum s-a susţinut de către pârât, ci privesc exclusiv modul de stabilire a situaţiei de fapt şi de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel.

Astfel, susţinerile referitoare la inexistenţa faptei ilicite şi a culpei în sarcina Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A. - în sensul că la data accidentului procedura de reautorizare a staţiei era în curs, că obligaţia de amenajare, iluminare şi semnalizare a trecerii pietonale revenea antreprenorului şi fusese îndeplinită, respectiv că exista o cale de acces corespunzător semnalizată - vizează, în realitate, reaprecierea situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel. Or, curtea de apel a reţinut, pe baza probelor administrate, că nu doar inexistenţa formală a autorizaţiei este relevantă, ci şi neîndeplinirea efectivă a măsurilor de siguranţă, concretizată în staţionarea unui tren marfar peste trecerea pietonală, lipsa măsurilor suplimentare de protecţie, existenţa vegetaţiei neîngrijite şi iluminatul insuficient - aspecte care, în aprecierea sa, constituie faptă ilicită imputabilă administratorului infrastructurii feroviare.

De asemenea, critica privind culpa victimei - minoră de 12 ani, fără calitatea de călător, care ar fi traversat prin loc nepermis - tinde la modificarea constatării instanţei de apel potrivit căreia culpa majoritară (70%) revine CFR S.A., iar culpa concurentă, atenuată (30%), aparţine ocrotitorului legal al victimei. Procentul stabilit reflectă o evaluare în echitate a contribuţiei fiecărei părţi la producerea prejudiciului, evaluare faptică ce nu poate fi cenzurată în recurs.

În acelaşi mod, criticile vizând cuantumul despăgubirilor morale şi valoarea daunelor materiale acordate urmăresc o nouă apreciere a elementelor de fapt reţinute de instanţa de apel - gravitatea şi natura prejudiciului, consecinţele asupra vieţii victimei, necesitatea protezei - precum şi a proporţionalităţii sumelor raportat la culpa concurentă.

Aceste aspecte nu implică interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ci ţin de aprecierea probelor şi de stabilirea faptelor, operaţiuni ce aparţin exclusiv instanţei de fond şi de apel şi nu pot fi reevaluate în calea extraordinară a recursului.

În consecinţa tuturor acestor argumente, Înalta Curte constată că şi recursul declarat de pârât este nefondat, astfel că, văzând şi cele ce preced referitoare la calea de atac declarată de reclamantă, precum şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. prin reprezentant legal B. şi de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.- prin Sucursala Regională CF Timişoara împotriva deciziei nr. 70 din 20 martie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanţie ASOCIEREA C. - D. - E.- G. (fostă ASOCIEREA C. - D. - E. - F.).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.