Absolute nullity of land sale challenged after co-defendant's death; joinder of heir versus mandatory passive litisconsortium and inadmissibility

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 18 octombrie 2018, reclamantele Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti şi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E. (în calitate de moştenitoare a vânzătorului F.), Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de N.P. G. sub nr. x/07 decembrie 2007, prin care pârâţii A., B., C. şi D. au dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe totale de 2.556 m.p. teren intravilan, reprezentând lotul x, situată în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 93, identificat cu nr. cadastral x, intabulat în C.F. nr. x; să dispună radierea din Cartea Funciară nr. x a localităţii Bucureşti, cu număr cadastral x, a dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit de pârâţi în baza contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, intabularea dreptului de proprietate al Statului Român, domeniul public, în Cartea Funciară Specială a localităţii U.A.T. Bucureşti, precum şi înscrierea dreptului de administrare al reclamantei Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa asupra acestui imobil teren, în baza Legii nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

La 24 aprilie 2019, având în vedere decesul pârâtei E., moştenitoarea lui F., reclamantele au formulat cerere modificatoare, prin care au solicitat introducerea, în cauză, a moştenitoarei H..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 272/24 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a punctului MF 108348 din Anexa 3 a H.G. nr. 1705/2006; a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei de interes şi inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamantele Academia De Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti şi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., H. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notar Public G. sub nr. x/07 decembrie 2007; a dispus ca, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, să se radieze din Cartea Funciară nr. x a localităţii Bucureşti, cu număr cadastral x, dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit de pârâţi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare menţionat şi a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti şi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, precum şi pârâţii B., C. şi A..

De asemenea, a formulat apel şi I., moştenitorul pârâtei D., care a învederat că autoarea sa a decedat anterior introducerii cererii de chemare în judecată, la 09 ianuarie 2017, depunând la dosar certificatul de deces şi certificatul de moştenitor nr. 107/14 decembrie 2018 emis de Societatea Profesională Notarială J..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 663 A din 28 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul I. împotriva sentinţei civile nr. 272/24 februarie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a admis apelurile declarate de reclamantele Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti şi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, precum şi apelurile declarate de pârâta A. şi de pârâţii C. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D. şi a respins cererea în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

A anulat, în parte, sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanţe, care va pune în discuţie necesitatea introducerii, în cauză, a moştenitorului defunctei D., în condiţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

A păstrat sentinţa apelată, în privinţa soluţiei de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs pârâţii A., C. şi B..

4.1. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta pârâtă A. a invocat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.:

a. Instanţa a încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, analiza bunei-credinţe a reclamantelor de către instanţă şi aplicabilitatea art. 78 din C. proc. civ. depăşesc cadrul prezentei cauze, nefiind aspecte puse în discuţia contradictorie a părţilor.

După cum reiese din încheierea de dezbateri din 07 aprilie 2022, concluziile părţilor s-au limitat la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi la excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii inadmisibilităţii acţiunii (cu privire la aceasta din urmă, instanţa nu s-a mai pronunţat prin hotărâre). Instanţa nu a invocat din oficiu şi nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor motivele analizate în hotărâre, respectiv buna-credinţă a reclamantelor şi incidenţa art. 78 C. proc. civ.

Întrucât întreaga motivare a instanţei s-a axat, exclusiv, pe aspecte nesupuse dezbaterii contradictorii a părţilor, hotărârea este pronunţată cu încălcarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, reglementate de art. 9, art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ., părţile neavând posibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima un punct de vedere.

b. Instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 38, art. 39, art. 56 alin. (3), art. 59, art. 412 alin. (1) pct. 1 şi art. 415 C. proc. civ. - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Deşi admite, în mod corect, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi recunoaşte consorţiul procesual pasiv obligatoriu, Curtea consideră, în mod greşit, că respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, ar fi o sancţiune inechitabilă pentru reclamante, întrucât au fost de bună-credinţă şi nu aveau cunoştinţă despre decesul pârâtei D.. Instanţa de apel ajunge să ignore dispoziţiile legale şi să judece în echitate, deşi chestiunea bunei sau relei credinţe nu are legătură cu aplicabilitatea prevederilor legale incidente în cauză şi nu ar fi trebuit să prezinte nicio relevanţă în analiza excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Raţionamentul Curţii încalcă dispoziţiile art. 38, art. 39, art. 56 alin. (3), art. 59, art. 412 alin. (1) pct. 1 şi art. 415 din C. proc. civ., întrucât a extins, în mod nelegal, regula transmiterii calităţii procesuale şi la ipoteza în care partea era decedată anterior formulării cererii de chemare în judecată. Altfel spus, folosindu-se de prevederile art. 78 din C. proc. civ., instanţa a lăsat, fără niciun efect, regula stabilită de art. 38-39 din acelaşi cod.

În ipoteza în care, în cursul procesului civil, una dintre părţi decedează, art. 39 coroborat cu art. 412 şi 415 C. proc. civ. reglementează transmiterea calităţii procesuale de la partea decedată la moştenitor, litigiul fiind suspendat de drept până la identificarea şi introducerea acestuia din urmă. Dacă partea decedase anterior formulării cererii de chemare în judecată, regula este admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă şi respingerea acţiunii pentru acest motiv. Totodată, dacă instanţa constată că acţiunea nu poate fi judecată în lipsa persoanei decedate, acţiunea se va respinge, ca inadmisibilă, faţă de celelalte părţi rămase în litigiu.

Prin urmare, ulterior admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă, instanţa era obligată să admită excepţia inadmisibilităţii, având în vedere că, prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x/07 decembrie 2007 de către B.N.P. G., cei trei cumpărători au dobândit în indiviziune terenul în suprafaţă de 7.224 m.p., respectiv B. - o cotă indiviză de 36%, A. - o cotă indiviză de 36% şi D. -o cotă indiviză de 28%. Condiţiile transmiterii calităţii procesuale nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât decesul s-a produs în 2017, iar acţiunea a fost formulată în anul 2018.

Terenul fiind dobândit în indiviziune, o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare nu poate fi formulată decât în contradictoriu cu toţi cumpărătorii. Acţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată împotriva tuturor cumpărătorilor, însă unul dintre aceştia era decedat anterior formulării acţiunii.

În aceste condiţii, instanţa trebuia să admită excepţia inadmisibilităţii acţiunii, deoarece, odată cu admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei D., consorţiul procesual pasiv obligatoriu reglementat de art. 59 C. proc. civ. nu mai era îndeplinit.

Astfel cum a fost stabilit şi în jurisprudenţă, după admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, instanţa a rămas învestită cu cererea formulată în contradictoriu cu ceilalţi doi cumpărători, acţiunea devenind inadmisibilă în absenţa tuturor cumpărătorilor.

c. Cea de-a treia critică vizează nemotivarea soluţiei privind excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivarea Curţii fiind atât contradictorie, cât şi străină de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pârâţii au invocat excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi inadmisibilităţii acţiunii, reclamantele susţinând excepţia tardivităţii formulării excepţiei inadmisibilităţii, apreciind că aceasta putea fi ridicată doar prin întâmpinare.

Din această perspectivă, instanţa de apel s-a pronunţat, în mod temeinic, numai asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă. Excepţia tardivităţii nu a fost analizată, lipsind orice referire la aceasta. Excepţia inadmisibilităţii este de ordine publică şi poate fi invocată oricând, nu doar prin întâmpinare, cum susţin intimatele reclamante.

De asemenea, excepţia inadmisibilităţii a fost analizată precar, întrucât, deşi instanţa admite premisa inadmisibilităţii, şi anume, obligativitatea consorţiului procesual pasiv, continuă prin analiza bunei-credinţe şi a incidenţei art. 78 C. proc. civ., chestiuni ce nu au nicio legătură cu excepţia inadmisibilităţii, fiind atât motive străine de natura cauzei, dar şi aspecte nesupuse discuţiei contradictorii a părţilor; aşadar, excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii sunt nemotivate de către instanţă, ceea ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea cuprinde şi motive străine de natura cauzei, întrucât buna-credinţă a reclamantelor nu are nicio legătură cu obiectul prezentei cauze şi, cu atât mai puţin, cu excepţia inadmisibilităţii. Instanţa nu indică norma legală care o obligă să analizeze buna-credinţă a reclamantelor, judecând în echitate. Excepţia inadmisibilităţii este de ordine publică şi nu implică decât analiza imposibilităţii continuării judecării cauzei, în absenţa unuia dintre cumpărători, precum şi neîndeplinirea condiţiilor de transmitere a calităţii procesuale pasive în cursul litigiului, având în vedere data producerii decesului pârâtei D..

Chiar şi în ipoteza în care buna-credinţă este relevantă pentru soluţionarea litigiului, instanţa trebuia să aibă în vedere prevederile art. 194 lit. a) C. proc. civ., care impun reclamantului obligaţia de a depune toate diligenţele pentru a se asigura, în primul rând, că pârâţii sunt în viaţă şi pentru a obţine adresele la care să fie citaţi. Or, instanţa dovedeşte o atitudine părtinitoare, alegând să le protejeze pe reclamante, deşi se prevalează de propria culpă.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în ceea ce priveşte incidenţa art. 78 din C. proc. civ.. Inadmisibilitatea a fost invocată din perspectiva decesului pârâtei D. şi obligativităţii consorţiului procesual pasiv, constând în participarea tuturor cei trei cumpărători, chestiuni ce sunt admise de către instanţă, pentru ca, ulterior, să continue analiza cu privire la buna-credinţă şi art. 78, chestiuni ce nici nu au fost invocate de părţi sau de instanţă şi nici nu sunt relevante pentru excepţia în discuţie.

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel; în subsidiar, casarea cu reţinere, admiterea apelului declarat de pârâtă, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07 decembrie 2007 de B.N.P. G. şi respingerea cererii, ca atare.

4.2 În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii pârâţi C. şi B. au invocat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.:

a. În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D., hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, deoarece, deşi instanţa de apel, în mod corect, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei D., decedată anterior formulării cererii de chemare în judecată, în mod greşit a dispus respingerea cererii doar în contradictoriu cu defuncta.

Curtea trebuia să anuleze, în totalitate, cererea de chemare în judecată şi nu să trimită cauză, spre rejudecare, în fond, cu punerea în discuţie a introducerii în cauză a moştenitorului pârâtei D..

Decesul pârâtei a fost cunoscut de către părţi, iar instanţa a aflat despre această împrejurare abia în apel, cu ocazia formulării căii de atac de către I., în calitate de unic moştenitor al defunctei, care a arătat că decesul mamei sale a survenit în anul 2017, cu un an înainte de data formulării cererii de chemare în judecată.

Rezultă, în mod evident, că cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, nefiind, astfel, întrunite condiţiile de exercitare a acţiunii civile, conform art. 32 coroborat cu art. 40 şi art. 56 C. proc. civ. - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea incidenţei motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la încălcarea normelor de drept material de către instanţa de apel, au fost învederate următoarele aspecte:

Prin trimiterea cauzei, spre rejudecare, către instanţa de fond şi introducerea în cauză a moştenitorului pârâtei D., instanţa de apel a încălcat normele privind cadrul procesual.

Instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., însă nu a pus în discuţia părţilor dacă înţeleg să formuleze cerere de introducere, în cauză, a altei persoane.

În speţă, este incidentă situaţia unui apel declarat de către moştenitorul unei pârâte predecedate la momentul formulării acţiunii civile, faţă de care nicio parte nu a solicitat introducerea acestuia în proces.

Instanţa de apel, fără temei juridic, trimite cauza, spre rejudecare, ca urmare a împrejurării că reclamantele nu pot fi sancţionate pentru faptul că nu cunoşteau că pârâta D. era decedată la momentul introducerii acţiunii.

Reclamantele aveau însă obligaţia stabilirii cadrului procesual pasiv, inclusiv de a cunoaşte dacă toate persoanele cu care intenţionează să se judece sunt în viaţă, rezultând că această situaţie este determinată de culpa exclusivă a părţilor menţionate.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantele puteau să solicite modificarea cererii de chemare în judecată, respectiv introducerea, în cauză, a moştenitorului defunctei D., până la primul termen la care au fost legal citate în faţa primei instanţe. Or, modificarea cadrului procesual în faza apelului nu este permisă de lege.

De asemenea, prin trimiterea cauzei, spre rejudecare, în fond, instanţa a depăşit limitele devolutive ale apelului, prevăzute de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., deoarece Curtea nu poate modifica cadrul procesual stabilit de către prima instanţă.

Mai mult, instanţa de apel încalcă şi dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, în prezentul litigiu, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege care să permită trimiterea cauzei, spre rejudecare, la fond. Astfel, instanţa de fond nu a soluţionat litigiul fără a intra în judecata fondului şi nici judecata în fond nu s-a realizat în lipsa părţii nelegal citate. Drept urmare, neîndeplinirea uneia dintre aceste două condiţii strict prevăzute de lege nu poate determina trimiterea spre rejudecare, chiar şi în situaţia în care părţile formulează, în apel, o astfel de solicitare.

Curtea a încălcat şi principiul disponibilităţii, deoarece era ţinută să judece în limitele stabilite de părţi, iar, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., nu poate depăşi limitele învestirii sale.

Prin soluţia pronunţată, chiar dacă s-a admis, în parte, apelul pârâţilor, s-a creat părţilor o situaţia mai grea în propria cale de apel, nerespectându-se, astfel, dispoziţiile art. 481 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurenţii au solicitat anularea, în tot, a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D., decedată la data introducerii acţiunii.

b. Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, recurenţii pârâţi susţin incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Decizia Curţii de Apel a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură care determină nulitatea acţiunii, precum si cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, instanţa de apel, în mod greşit şi fără temei legal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, motivat de inexistenţa culpei reclamantelor în cunoaşterea decesului pârâtei D. la momentul formulării cererii.

Reclamantele sunt în culpă cu privire la necunoaşterea intervenirii decesului pârâtei D. anterior formulării acţiunii, întrucât reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual prin intermediul cererii de chemare în judecată.

Prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, cu punerea în discuţie a introducerii moştenitorului defunctei, instanţa de apel încalcă dispoziţiile legale imperative privind modificarea cererii de chemare în judecată, principiul disponibilităţii, efectul devolutiv al apelului.

Recurenţii reiterează susţinerile prezentate la motivul anterior de recurs, vizând posibilitatea reclamantelor de a recurge la dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, deşi constată că, prin decesul pârâtei D., nu există consorţiu procesual pasiv, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată vizând constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, instanţa de apel respinge excepţia admisibilităţii şi trimite cauza, spre rejudecare, ceea este eronat.

c. Soluţia instanţei de apel cuprinde şi motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), în sensul că, pe de o parte, admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei D. şi trimite cauza spre rejudecare, cu punerea în discuţie a introducerii de către instanţa de fond a moştenitorului defunctei, iar, pe de altă parte, menţine definitiv soluţia excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a O.C.P.I. în contradictoriu cu defuncta D..

Astfel, prin această decizie, Curtea anulează o parte dintre actele efectuate faţă de o persoană fără capacitate de folosinţă şi, totodată, menţine, ca fiind valabile, actele realizate cu privire la calitatea procesual pasivă a O.C.P.I., încălcând dispoziţiile privind condiţiile exercitării acţiunii civile prevăzute de art. 40, precum şi art. 56 alin. (3) C. proc. civ.

Instanţa de apel ignoră că hotărârea judecătorească pe care a pronunţat-o reprezintă un act juridic civil, care, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 1179 alin. (1) C. civ., respectiv capacitatea părţilor, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit şi o cauză licită şi morală. Capacitatea de a încheia acte juridice reprezintă o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic civil, iar nerespectarea acesteia atrage nulitatea absolută a actului juridic, conform art. 1246 alin. (1) şi art. 1247 C. civ.

În prezenta speţă, capacitatea de folosinţă a pârâtei D. a încetat la data decesului său în anul 2017, astfel că hotărârea pronunţată de instanţa de apel împotriva unei persoane fără capacitate este lovită de nulitate absolută.

În consecinţă, recurenţii solicită admiterea recursului şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor pârâţilor şi menţinerea sentinţei primei instanţe în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive.

Recurenta pârâtă A. şi I. au depus întâmpinări, prin care au solicitat admiterea recursurilor pârâţilor Cătăniciu, respectiv al tuturor pârâţilor.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, recurenta pârâtă A. depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 25 aprilie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâţii A., C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 663 A/2022 din 28 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la 10 octombrie 2024, ora 9:00, în şedinţă publică, complet C4, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. Recursul declarat de pârâta A.

În esenţă, în argumentarea soluţiei pronunţate, Curtea de Apel a considerat că se impune admiterea apelurilor declarate de reclamante şi de pârâţii C. şi B., respectiv de pârâta A., determinat de împrejurarea că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, D., citată în calitate de pârâtă, era decedată, ceea ce a condus la admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a părţii menţionate. Totodată, a constatat că reclamantele au fost de bună-credinţă în legătură cu decesul pârâtei D., aflând despre eveniment cu ocazia exercitării apelului de către moştenitorul acesteia, I., reţinând şi împrejurarea că, în dosarul primei instanţe, persoana decedată a fost citată la adresa indicată în contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, iar procedura de citare a fost considerată ca fiind legal îndeplinită.

În acest context, instanţa de apel, în urma admiterii căilor de atac declarate de părţi, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D. şi a respins, ca atare, acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta; a anulat, în parte, aceeaşi hotărâre judecătorească şi a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanţe, pentru a pune în discuţie necesitatea introducerii, în cauză, a moştenitorului defunctei D., în condiţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., păstrând sentinţa în ce priveşte soluţia de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul O.C.P.I., ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

a. Contrar opiniei recurentei pârâte A., nu se poate reţine încălcarea principiilor disponibilităţii, respectării dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 9, art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., referitor la constatarea bunei-credinţe a reclamantelor în legătură cu decesul pârâtei D. la data introducerii cererii de chemare în judecată şi cu incidenţa dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ.

În primul rând, soluţia de anulare, în parte, a sentinţei şi de trimitere a cauzei, spre rejudecare, în vederea supunerii dezbaterii a necesităţii introducerii, în litigiu, a moştenitorului pârâtei D., în condiţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă rezultatul juridic firesc al admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a părţii menţionate, soluţie care nu poate fi decisă decât cu ocazia deliberării, în prealabil, asupra excepţiei în discuţie, care a determinat motivul anulării sentinţei. Prin urmare, sub acest aspect, nu se putea invoca, în timpul dezbaterilor orale, evident anterioare deliberării, o chestiune derivată din soluţia ce urma a fi dată asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei.

Totodată, chiar şi în cazul în care ar fi fost prefigurată modalitatea de rezolvare a excepţiei enunţate, punerea în dezbatere a incidenţei art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în contextul bunei-credinţe reţinute în favoarea reclamantelor, raportat la procedura de citare legal îndeplinită în dosarul primei instanţe, ar fi constituit o antepronunţare asupra apelurilor declarate de părţi, ceea ce este interzis judecătorului prin dispoziţiile C. proc. civ. (art. 42 alin. (1) pct. 1 din Cod).

Nu în ultimul rând, nu era necesară punerea în discuţie a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa de apel, deoarece nu Curtea a dispus aplicarea acestui text de lege, părţile urmând să dezbată în contradictoriu, conform art. 14 C. proc. civ., şi, corespunzător, să-şi exercite dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) în legătură cu introducerea, în litigiu, a moştenitorului pârâtei D. în faţa instanţei de rejudecare.

De asemenea, nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, reglementat de art. 9 C. proc. civ., în contextul în care judecătorului cauzei i se permite şi, uneori, chiar i se impune obligaţia de a pune în discuţie, din oficiu, anumite chestiuni necesare soluţionării juste şi legale a cauzei, cum este şi necesitatea introducerii altor persoane în proces, conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care litigiul nu se poate desfăşura în absenţa lor. Aceasta este şi ipoteza acţiunii în nulitate, în cadrul căreia, în mod obligatoriu, trebuie să participe la judecată toate părţile semnatare ale actului juridic supus cenzurii instanţei sau, după caz, moştenitorii lor.

În raport cu argumentele arătate, este evident corectă, la acest moment procesual, soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, menţionată în considerentele deciziei atacate.

Referitor la nepronunţarea de către Curte asupra excepţiei tardivităţii inadmisibilităţii acţiunii, recurenta pârâtă nu justifică interes în formularea unei asemenea apărări, în condiţiile în care reclamantele au invocat-o, iar recurenta nu ar fi obţinut niciun beneficiu procesual în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei respective, indiferent de modul în care Curtea ar fi rezolvat incidentul procedural în discuţie.

În concluzie, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva criticilor formulate în cadrul primului motiv de recurs.

b. Nu sunt întemeiate nici susţinerile subsumate aceluiaşi caz de casare, privind încălcarea dispoziţiilor art. 38, art. 39, art. 56 alin. (3), art. 59, art. 412 alin. (1) pct. 1 şi art. 415 C. proc. civ.

Contrar opiniei recurentei pârâte, în mod corect, Curtea de Apel a luat în considerare buna-credinţă a reclamantelor determinat de necunoaşterea decesului pârâtei D. anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, nu se poate reţine că instanţa ar fi judecat în echitate, în sensul de argument moral al regulilor juridice, dar în afara acestora din urmă, în contextul în care înseşi dispoziţiile procesual civile fac referire la buna-credinţă în exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor procedurale (art. 12 C. proc. civ.). Conform alin. (1) din textul de lege enunţat, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi, în egală măsură, potrivit alin. (3), partea trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile procesuale în aceiaşi parametri, în caz contrar răspunzând patrimonial şi putând fi obligată şi la plata unei amenzi judiciare (alin. (2). Ca atare, buna-credinţă reprezintă un corolar al regulilor procesual civile, reglementat de lege şi de care nu se poate face abstracţie în judecata unei cauze, inclusiv sub aspectul aplicării sau înlăturării unor măsuri procedurale defavorabile părţii care a exercitat drepturile sau şi-a îndeplinit obligaţiile cu rea sau cu bună-credinţă. În condiţiile în care instanţa de apel a reţinut, în fapt, că reclamantele au cunoscut decesul pârâtei, intervenit anterior introducerii cererii de chemare în judecată, abia cu ocazia exercitării apelului de către moştenitorul acesteia, I., nu putea dispune aplicarea unei sancţiuni (respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, pentru lipsa coparticipării procesuale pasive) în defavoarea părţii care nu a fost în culpă pentru lipsa informaţiei asupra evenimentului în discuţie, procedura de citare cu pârâta, la domiciliul indicat în contractul de vânzare-cumpărare, fiind considerată legal îndeplinită. Or, de vreme ce, în cadrul procedurii de citare realizate prin intermediul instanţei, nu s-a putut cunoaşte decesul pârâtei, în caz contrar, dovezile respective întorcându-se la dosar cu menţiunea "persoană decedată", este puţin probabil ca o persoană fizică, chiar parte în dosar, dar care nu dispune de autoritatea instanţei de judecată, să poată beneficia de mai multe mijloace prin care să ia cunoştinţă despre un eveniment în care nu a fot implicată. În consecinţă, în mod corect, Curtea de Apel a dat relevanţă, în soluţionarea cauzei, bunei-credinţe a reclamantelor în legătură cu aspectul sus menţionat.

Criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 38, art. 39, art. 56 alin. (3), art. 59, art. 412 alin. (1) pct. 1 şi art. 415 C. proc. civ. sunt, de asemenea, neîntemeiate. Nu se poate reţine că, făcând referire la dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel ar fi extins regula transmiterii calităţii procesuale şi la ipoteza persoanei decedate anterior introducerii cererii de chemare în judecată, lăsând fără efect dispoziţiile art. 38-39 din acelaşi cod. În realitate, niciunul dintre textele de lege sus-enunţate nu au legătură cu ipoteza din speţă, în care pârâta D. era deja decedată la data sesizării primei instanţe, întrucât vizează transmiterea calităţii procesuale pe parcursul procesului (art. 38-39 C. proc. civ.), ceea ce presupune că decesul părţii a intervenit ulterior înregistrării cererii, respectiv suspendarea litigiului în cazul în care moştenitorii nu sunt cunoscuţi la data decesului, precum şi condiţiile reluării judecăţii (art. 412 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 2 C. proc. civ.).

Pe de altă parte, instanţa de apel a dispus anularea, în parte, a sentinţei şi trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea dezbaterii necesităţii introducerii, în cauză, a moştenitorului pârâtei D., fără ca, la acest moment procesual, să se poată prefigura care va fi poziţia părţilor în legătură cu participarea succesorului în prezentul litigiu şi, subsecvent, nici în legătură cu dispoziţia instanţei privind acest aspect, cu atât mai mult cu cât măsura organului judiciar este condiţionată de acordul tuturor părţilor în sensul participării terţului.

Nu în ultimul rând, contrar opiniei recurentei, chiar şi în cazul în care partea era decedată la data introducerii cererii de chemare în judecată, aplicarea sancţiunii pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia putea fi surmontată prin formularea unei modificări a acţiunii iniţiale în condiţiile art. 204 C. proc. civ.. În mod simetric, şi instanţa de judecată, în cazul în care aceasta are dreptul sau chiar obligaţia să dispună anumite măsuri procedurale, cum este dezbaterea introducerii, în proces, a moştenitorului pârâtei decedate, este, ulterior, obligată să dispună soluţia care se impune asupra cererii de chemare în judecată în raport cu poziţia procesuală a părţilor pe chestiunea enunţată şi textul de lege aplicat (art. 78 alin. (2) C. proc. civ.). Ca atare, nu instanţa de apel, ci prima instanţă este cea care va hotărî, în raport cu atitudinea procesuală a tuturor celorlalte părţi, asupra continuării procesului cu moştenitorul introdus în litigiu sau, după caz, asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu în ipoteza acţiunii în nulitate. În alţi termeni, verificarea îndeplinirii condiţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., cu toate consecinţele juridice care se impun, reprezintă atributul primei instanţe, iar nu al instanţei de prim control judiciar. În acest sens, se au în vedere şi dispoziţiile art. 78 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., conform cărora introducerea, în cauză, a altei persoane va fi dispusă până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe (evident, cu acordul tuturor părţilor în proces) şi hotărârea prin care a fost respinsă cererea este supusă numai apelului.

De asemenea, cum prima instanţă va hotărî asupra introducerii sau respingerii cererii de introducere, în cauză, a moştenitorului pârâtei decedate, în raport cu dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., aceeaşi instanţă va stabili şi soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii raportat la litisconsorţiul procesual pasiv obligatoriu, neputându-se, astfel, dispune, în apel, respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru motivul evocat de recurentă şi, în consecinţă, neputându-se reţine nici încălcarea art. 59 C. proc. civ. de către Curte.

Trebuie subliniat şi că, în cazul introducerii moştenitorului în proces, acesta va participa în nume propriu, iar nu în calitate de moştenitor al pârâtei decedate anterior introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a transmisiunii calităţii procesuale pasive pe parcursul litigiului către succesorul său, I.. Ca atare, şi din această perspectivă nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 38-39 C. proc. civ.

Referitor la critica vizând dispoziţiile art. 56 alin. (3) din acelaşi cod, recurenta nu menţionează în ce constă nerespectarea acestui text de lege, în condiţiile în care excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D. a fost admisă în apel, iar nu respinsă ca tardiv formulată (teza I a textului de lege enunţat), pârâta neîndeplinind nici un act de procedură în cauză, care, astfel, să fie susceptibil de nulitate absolută (teza a II-a).

În concluzie, susţinerile corespunzătoare acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

c. În cadrul acestui motiv de recurs, pârâta a invocat nemotivarea soluţiei privind excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivarea contradictorie şi motivarea străină de natura cauzei.

În primul rând, cele trei ipoteze ale motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se exclud reciproc, argumentarea instanţei într-o hotărâre judecătorească neputând lipsi şi, în acelaşi timp, să fie şi contradictorie şi străină de natura cauzei în legătură cu acelaşi aspect dedus judecăţii. În realitate, în cadrul prezentului motiv de recurs, pârâta aduce, în esenţă, aceleaşi critici ca şi cele subsumate motivelor anterioare.

Pe de altă parte, procedând totuşi la analiza individuală a celor trei variante prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna dintre acestea nu se regăseşte în decizia recurată. Nu se poate reţine că hotărârea instanţei de apel este nemotivată în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a lipsei litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu, în considerentele deciziei arătându-se că nu se justifică respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, în contextul în care procedura de citare la domiciliul indicat în contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta decedată a fost apreciată ca fiind legal îndeplinită în primă instanţă, iar reclamantele au fost de bună-credinţă sub acest aspect, cunoscând decesul cu ocazia declarării apelului de către moştenitorul lui D. (pag. 16, ultimele patru paragrafe din decizia atacată).

De asemenea, este neîntemeiată şi critica referitoare la raţionamentul contradictoriu al instanţei, evocat de recurentă prin paralelismul juridic la care ar fi apelat Curtea între două noţiuni care, în aparenţă, se exclud reciproc, dar cărora organul judiciar le-a recunoscut coexistenţa, respectiv coparticiparea procesual pasivă obligatorie a tuturor celor trei cumpărători ai bunului în litigiu în antiteză cu buna-credinţă a reclamantelor în legătură cu decesul pârâtei D. şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ.. Astfel, instanţa de apel a examinat progresiv cele două instituţii juridice, reţinând că, în cazul acţiunii în nulitate a unui contract de vânzare-cumpărare, se impune participarea în proces a tuturor părţilor contractante şi, subsecvent, necesitatea dezbaterii introducerii moştenitorului pârâtei decedate la data sesizării primei instanţe cu cererea de chemare în judecată în raport cu dispoziţiile art. 78-79 C. proc. civ., dar şi cu buna-credinţă a reclamantelor în legătură cu cunoaşterea evenimentului în discuţie doar cu ocazia declarării apelului de către moştenitor. Cele două chestiuni nu se elimină una pe cealaltă, întrucât, pentru argumentele deja expuse în precedent, este posibil şi, de altfel, şi corect, ca instanţa să constate, raportat la obiectul litigiului, că este obligatoriu litisconsorţiul şi, totodată, să decidă că trebuie să asigure părţilor posibilitatea de a îndeplini obligaţia legată de cadrul procesual complet (prin introducerea, în cauză, a moştenitorului pârâtei decedate), în virtutea dreptului părţilor la un proces efectiv, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Se impune a reaminti că toate acestea au ca premisă buna-credinţă a reclamantelor în legătură cu chemarea în judecată a pârâtei al cărei deces l-au cunoscut abia în apel, ceea ce semnifică, pe de altă parte, intenţia lor de a garanta, prin modalitatea de formulare a acţiunii (cu indicarea, în calitate de pârâţi, a tuturor părţilor contractului de vânzare-cumpărare), un asemenea cadru procesual complet.

În aceste condiţii, nu se poate reţine nici că decizia recurată ar conţine considerente străine de natura cauzei, în contextul în care buna-credinţă a reclamantelor reprezintă un argument decisiv în tot raţionamentul construit de instanţa de apel, iar evocarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă tocmai textul legal care asigură modalitatea participării, în proces, a moştenitorului persoanei decedate. Or, cea de-a treia ipoteză din cuprinsul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune ca instanţa să fi utilizat noţiuni sau instituţii juridice care nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, ceea ce, pentru argumentele menţionate, nu se regăseşte în speţă.

Referitor la neanalizarea excepţiei tardivităţii invocării inadmisibilităţii acţiunii, din perspectiva litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu, exact ca în cazul nepronunţării asupra acestei excepţii, pârâta nu are interes în formularea unei astfel de critici, nefiind parte vătămată în legătură cu acest aspect, iar susţinerea referitoare la posibilitatea formulării excepţiei inadmisibilităţii în orice stare a pricinii, nu numai prin întâmpinare, nu vizează argumentele instanţei de apel, în contextul în care excepţia enunţată nu a fost respinsă ca tardiv formulată.

În final, nu poate fi primită nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 194 lit. a) C. proc. civ., motiv ce se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece cererea de chemare în judecată conţine toate elementele indicate în textul de lege enunţat, iar chestiunea legată de diligenţele suplimentare pe care ar fi trebuit să le efectueze reclamantele pentru a se asigura că pârâta D. este în viaţă, şi, în caz afirmativ, că adresa domiciliului său este cea corectă reprezintă chestiuni de fapt, care, în consecinţă, sunt excluse de la examinarea prezentei instanţe, raportat la structura actuală a căii extraordinare de atac, astfel cum este configurată în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate aceste argumente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta A. ca nefondat, nefiind îndeplinite cerinţele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

2. Recursul declarat de pârâţii C. şi B.

În primul rând, în legătură cu calea de atac exercitată de cei doi pârâţi, Înalta Curte subliniază că nu va examina acele critici care sunt comune cu cele analizate în cadrul căii de atac declarate de pârâta A., rămânând în discuţie doar criticile noi în raport cu cele deja cenzurate. Prin urmare, nu vor fi analizate susţinerile vizând greşita trimitere a cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă, pentru discutarea introducerii moştenitorului pârâtei D., încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, culpa reclamantelor în asigurarea cadrului procesual corect, care ar fi cunoscut decesul pârâtei la data formulării cererii de chemare în judecată (chestiune de fapt), greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii ca rezultat al admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă şi, deci, a neîntrunirii litisconsorţiului pasiv.

Din această perspectivă, susţinerile formulate de pârâţi sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

a. În primul rând, criticile subsumate acestui motiv de recurs se referă la încălcarea normelor procedural civile, astfel încât sunt susceptibile de încadrare în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu în pct. 8 al aceluiaşi text de lege, care vizează nerespectarea dispoziţiilor de drept substanţial.

Astfel, contrar opiniei recurenţilor, în mod corect, instanţa de apel, în urma admiterii căilor de atac exercitate de părţi, a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă doar în contradictoriu cu pârâta D., deoarece numai aceasta se afla în situaţia juridică respectivă. Ca atare, Curtea a procedat la aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 40 cu referire la art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 C. proc. civ., în ceea ce o priveşte pe pârâta menţionată, sancţiunea pentru neîntrunirea condiţiei de exerciţiu a capacităţii procesuale de folosinţă fiind tocmai cea reţinută de către instanţă, şi anume respingerea cererii pentru acest motiv.

De asemenea, aşa cum s-a arătat şi în precedent, era lipsit de utilitate ca instanţa de apel să supună dezbaterii părţilor introducerea, în cauză, a moştenitorului pârâtei D., în condiţiile în care nu Curtea putea să dispună o astfel de măsură, ci doar prima instanţă faţă de dispoziţiile art. 78 alin. (3) C. proc. civ.

Determinat de aceasta, nu se poate reţine nici că instanţa de apel ar fi modificat cadrul procesual în calea de atac, de vreme ce nu Curtea a decis participarea, în proces, a moştenitorului pârâtei decedate, ci tocmai, în vederea respectării cadrului procesual conform voinţei părţilor, a dispus anularea, în parte, a sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă, în condiţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la posibilitatea reclamantelor de a modifica acţiunea prin chemarea în judecată, în calitate de pârât, a moştenitorului lui D., conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ., o astfel de voinţă procedurală trebuie subsumată posibilităţii acestor părţi de a fi cunoscut decesul pârâtei în timp util (până la primul termen de judecată la care erau legal citate în primă instanţă), pentru a-şi exprima voinţa în acest sens. Or, reţinându-se buna lor credinţă cu privire la necunoaşterea evenimentului, este fără dubiu că nu li se poate imputa neformularea unei acţiuni modificatoare în condiţiile art. 204 C. proc. civ.

Neîntemeiate sunt şi afirmaţiile recurenţilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) şi art. 478 C. proc. civ.

Nu au fost încălcate limitele efectului devolutiv al apelului din perspectiva principiilor "tantum devolutum quantum appellatum" (instanţa de apel va soluţiona cauza numai în limitele a ceea ce s-a apelat), respectiv "tantum devolutum quantum iudicatum" (efectul devolutiv se limitează la ceea ce s-a judecat în primă instanţă), astfel cum sunt reglementate în art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.. Contrar opiniei recurenţilor, reclamantele au solicitat, în apel, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, considerând hotărârea nelegală determinat de decesul pârâtei pe care nu l-au cunoscut, poziţie procesuală consemnată în încheierea de amânare a pronunţării din 07 aprilie 2022. De altfel, nici nu era posibilă o astfel de solicitare din partea reclamantelor, în condiţiile în care au cunoscut decesul pârâtei cu ocazia exercitării căii de atac de către moştenitorul acesteia din urmă. Coroborat cu posibilitatea invocării excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă în orice stare a pricinii (56 alin. (3) C. proc. civ.) şi cu dezbaterea introducerii moştenitorului pârâtei decedate de către prima instanţă, în vederea asigurării unui cadru procesual complet, măsura trimiterii spre rejudecare apare ca fiind rezultatul juridic de ordin procesual firesc al admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, nefiind necesară o formulare expresă în acest sens de către părţi. De asemenea, nu se poate reţine nici încălcarea art. 478 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a modificat cadrul procesual iniţial, ci, admiţând excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanţă.

Au mai susţinut recurenţii nerespectarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., nefiind incidentă niciuna dintre ipotezele care să permită trimiterea cauzei spre rejudecare (neintrarea în cercetarea fondului, judecata în lipsa părţii nelegal citate). Nici aceste critici nu pot fi primite. În raport cu circumstanţele particulare ale prezentului litigiu, în care decesul pârâtei D. a fost cunoscut de abia în apel, fără să poată fi reţinută culpa reclamantelor sub acest aspect, prima instanţă, judecând procesul în contradictoriu cu o persoană decedată, în realitate nu a realizat o judecată pe fond în ceea ce o priveşte pe pârâta D. şi nici nu a dispus citarea singurei persoane care ar fi putut sta în proces, respectiv moştenitorul pârâtei decedate. Prin urmare, chiar dacă nu poate fi reţinută o greşeală de judecată imputabilă primei instanţe, se poate considera că sunt întrunite ambele ipoteze ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ., confirmându-se legalitatea dispoziţiei de trimitere spre rejudecare.

Referitor la încălcarea principiului disponibilităţii părţilor (art. 9 C. proc. civ.) şi la depăşirea limitelor de învestire, interzisă de art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, aceste critici au fost deja analizate, Înalta Curte constatând că nu se impune reluarea argumentelor expuse în precedent.

Nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ., privind principiul neagravării situaţiei unei părţi în propria cale de atac - "non reformatio în peius". Astfel, principiul în discuţie se aplică în mod efectiv atunci când numai partea care îl evocă a declarat cale de atac, ceea ce nu este cazul în speţă, fiind în prezenţa şi a apelului exercitat de reclamante. Pe de altă parte, încălcarea acestui principiu presupune ca prima instanţă să fi pronunţat o hotărâre favorabilă pârâţilor, de respingere a acţiunii formulate de reclamanţi, iar, în calea de atac, aceasta să fi fost reformată în defavoarea lor. Or, o asemenea ipoteză nu este incidentă în speţă, soluţia Tribunalului fiind de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi şi de radiere a dreptului lor de proprietate asupra imobilului din cartea funciară, în timp ce decizia Curţii de Apel, determinată de aspectele procedurale evidenţiate mai sus, este de anulare, în parte, a hotărârii primei instanţe şi de trimitere a cauzei, spre rejudecare. Ca atare, în niciun caz nu se poate considera că partea care a pierdut procesul în primă instanţă şi care, în apel, a obţinut o soluţie de anulare a sentinţei defavorabile se află într-o situaţie mai grea ca urmare a hotărârii pronunţate de instanţa de prim control judiciar.

b. Criticile subsumate acestui motiv de recurs (greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, culpa reclamantelor în legătură cu decesul pârâtei D., încălcarea dispoziţiilor legale privind modificarea acţiunii, a principiului disponibilităţii şi efectului devolutiv al apelului) au fost deja examinate şi nu se impune reluarea argumentelor prezentate.

c. Nu se poate reţine nici motivarea contradictorie a deciziei din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nici încălcarea dispoziţiilor art. 40 şi art. 56 alin. (3) C. proc. civ. (critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă, pentru discutarea introducerii în cauză a moştenitorului pârâtei decedate în legătură cu care s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi, totodată, menţinerea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului O.C.P.I. nu reprezintă elementele unui raţionament divergent, astfel cum, în mod greşit, susţin recurenţii. Contrar opiniei lor, soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a O.C.P.I. nu este dată în contradictoriu cu pârâta decedată, D., care se află pe aceeaşi poziţie procesuală cu toţi pârâţii, ci în contradictoriu cu reclamantele. Pe de altă parte, O.C.P.I. şi D., fiind părţi distincte şi aflându-se în situaţii juridice diferite (prima fără calitate procesuală pasivă, respectiv lipsită de capacitate procesuală de folosinţă cea de-a doua), soluţiile instanţei de apel în legătură cu cele două nu pot viza decât sancţiunea aplicabilă ca urmare a neîndeplinirii condiţiei de exerciţiu a acţiunii specifice fiecăreia dintre ele. Ca atare, cele două dispoziţii ale Curţii în legătură cu cele două părţi pot coexista, neputându-se reţine încălcarea art. 40 şi art. 56 alin. (3) C. proc. civ., sub acest aspect.

În ceea ce priveşte omisiunea instanţei de apel de a considera hotărârea judecătorească pe care a pronunţat-o ca fiind un act juridic civil şi care, în consecinţă, ar trebui să îndeplinească condiţiile de validitate prevăzute de art. 1179 alin. (1) C. proc. civ. (capacitatea părţilor, consimţământul acestora, un obiect determinat şi licit şi o cauză licită şi morală), în caz contrar fiind lovită de nulitate absolută în condiţiile art. 1246 alin. (1) şi art. 1247 C. civ., Înalta Curte subliniază că orice hotărâre judecătorească constituie actul final de dispoziţie prin care instanţa soluţionează litigiul supus judecăţii, deci, un act procesual, iar nu de drept substanţial, căruia nu i se pot aplica dispoziţiile din C. civ. din materia contractelor, evocate de recurenţi. În ceea ce priveşte capacitatea procesuală de folosinţă, care, într-adevăr, reprezintă, în plan litigios, o transpunere a capacităţii de folosinţă din dreptul material, absenţa acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile are o sancţiune specifică, reglementată de C. proc. civ. (art. 56), care a fost examinată în considerentele prezentei decizii în raport cu criticile recurenţilor.

Nu în ultimul rând, şi susţinerea vizând nulitatea absolută a hotărârii recurate determinat de pronunţarea acesteia împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă este nefondată, în condiţiile în care admiterea excepţiei respective, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, nu o poate viza decât pe partea decedată.

Pentru toate aceste argumente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, şi recursul declarat de recurenţii pârâţi C. şi B., nefiind întrunite cerinţele motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâţii A., C. şi B. împotriva deciziei nr. 663A/2022 din 28 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.