Territorial competence for protection orders against judges: Art. 127 CPC alternative jurisdiction overrides domicile rule

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2025 pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr. x/2025, reclamantul A. a solicitat instanţei emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâţilor.

În drept, s-au invocat prevederile din Legea nr. 26/2024 şi Legea nr. 217/2003.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3130 din 23 septembrie 2025, Judecătoria Tulcea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de reprezentantul Ministerului Public şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024, care prevăd că cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul. Astfel, constatând că reclamantul (victima) are domiciliul în localitatea Galaţi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Galaţi.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5569 din 10 octombrie 2025, Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de reclamantul A. şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Tulcea, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un caz de competenţă teritorială de ordine privată, alternativă, ce îi dă reclamantului posibilitatea de a sesiza o altă instanţă decât cea care are competenţa materială de soluţionare a cauzei conform regulii de drept comun, condiţii în care instanţa nu poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale din oficiu.

A mai reţinut că reclamantul, prin precizările formulate, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Galaţi potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 9 C. proc. civ., învederând că instanţa aleasă pentru soluţionarea ordinului de protecţie este Judecătoria Tulcea.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 136 din acelaşi act normativ Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar este reprezentat de cererea formulată de reclamantul A., de emitere a unui ordin de protecţie împotriva unor instanţe judecătoreşti (Judecătoria Galaţi, Judecătoria Tulcea, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Vrancea, Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi a mai multor judecători din cadrul acestor instanţe.

Conflictul de competenţă a luat naştere ca o consecinţă a determinării diferite a instanţelor cu privire la competenţa teritorială de soluţionare a cererii deduse judecăţii de reclamantul A..

Astfel, Judecătoria Tulcea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024, care prevăd competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, iar Judecătoria Galaţi a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., ce instituie un caz de competenţă teritorială de ordine privată, alternativă, ce se manifestă prin beneficiul acordat reclamantului de a sesiza o altă instanţă decât cea care are competenţa conform regulii de drept comun.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Curtea Constituţională a statuat în cadrul paragrafului 23 al Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014), că "23. În analiza mecanismului procedurii reglementate de dispoziţiile legale criticate Curtea observă că, pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a acestor cauze şi pune la dispoziţia acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanţe deopotrivă competente. Astfel, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. (...) este un mijloc procedural care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii. De asemenea, dispoziţia legală menţionată la alin. (2) reglementează şi situaţia pârâtului judecător. Astfel, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Art. 127 din C. proc. civ. apare astfel ca fiind alternativa la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curţii de apel sau a instanţei supreme, după caz, pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor".

Astfel, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. introduc noţiunea de competenţă facultativă, care reglementează în mod distinct situaţia particulară a competenţei de soluţionare a cererilor în care judecătorii şi instanţele au fie legitimare procesuală activă (reclamanţi), fie legitimare procesuală pasivă (pârâţi).

Dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ. circumscriu posibilitatea acordată reclamantului de a introduce cererea împotriva unei instanţe sau unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina, de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.

Interesul ocrotit prin norma legală este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi a imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul.

Art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ. este un mijloc procedural, la îndemâna justiţiabililor încă de la debutul procesului civil, care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii.

În cauza pendinte, pârâţii chemaţi în judecată au calitatea de instanţe de judecată şi judecători în cadrul respectivelor instanţe, reclamantul înţelegând să introducă cererea chiar la una dintre instanţele împotriva căreia a formulat ordinul de protecţie (Judecătoria Tulcea) şi în cadrul căreia unii dintre pârâţii judecători îşi desfăşoară activitatea, iar nu la instanţa de la domiciliul său, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie.

Prin urmare, reclamantul a înţeles să valorifice beneficiul acordat de dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., cu prilejul introducerii ordinului de protecţie, astfel că, odată făcută această alegere, instanţa de judecată nu poate interveni asupra ei pentru a dispune din oficiu declinarea competenţei. Aceasta întrucât, raportat la caracterul de ordine privată al normelor de competenţă teritorială incidente, opţiunea materializată prin depunerea cererii la Judecătoria Tulcea determină în mod definitiv fixarea competenţei în favoarea acestei instanţe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Tulcea, urmând ca în temeiul art. 135 din C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.