Exclusive territorial jurisdiction for consumer protection: invalidity of contractual forum selection clauses prior to the accrual of the right to damages

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 septembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.912,10 RON, reprezentând contravaloarea amenzilor aplicate de autorităţile din Ungaria pentru neplata taxelor de drum (vinietă) pe perioada în care pârâtul s-a folosit de autovehiculul închiriat de la reclamantă, respectiv în zilele 05.05.2022-07.05.2022 şi 10.05.2022-12.05.2022, a sumei de 900 RON, reprezentând contravaloare cheie de pornire autovehicul şi a sumei de 2.450 RON, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a autovehiculului pentru perioada 06.05.2022 - 12.05.2022.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1270 alin. (1), art. 1350 alin. (1), art. 1516 alin. (1) şi art. 1531 C. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3608 din 11 aprilie 2025, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că raportul juridic dedus judecăţii se circumscrie unui raport contractual decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator, astfel că a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ. care statuează competenţa teritorială în favoarea instanţei de la domiciliul consumatorului (pârâtului), acesta din urmă având domiciliul în Constanţa, judeţul Constanţa, începând cu data de 09 mai 2008, dată anterioară introducerii prezentei cereri de chemare în judecată (19 septembrie 2024), astfel cum rezultă din referatul nr. x/09.12.2024 .

A mai apreciat că părţile nu au convenit alegerea instanţei competente, chiar dacă art. 10 din contractul încheiat între părţi stipulează că orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desfiinţarea prezentului contract se va soluţiona de către instanţele judecătoreşti competente, de la sediul locatorului din Bucureşti (în speţă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, raportat la sediul reclamantei), instanţa reţinând că această clauză este considerată ca nescrisă, raportat la prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. şi la faptul că pretinsul drept la despăgubire s-a născut ulterior încheierii contractului.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 9830 din 6 august 2025, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de instanţă din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că nu este incident art. 121 C. proc. civ., întrucât este vorba de un litigiu între profesionişti, prin încheierea contractului de închiriere auto pârâtul neacţionând în calitate de consumator pentru satisfacerea unui consum privat, ci în calitate de profesionist, aflat la rândul său în exerciţiul unei activităţi profesioniste în scopul obţinerii de profit urmare a utilizării bunului închiriat.

Totodată, s-a apreciat că este vorba de o competenţă de ordine privată care nu poate fi invocată de instanţă din oficiu, astfel că Judecătoria Sectorului 1, iniţial învestită, devine competentă să soluţioneze cauza.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 136 din acelaşi act normativ Înalta Curte reţine următoarele:

Conflictul de competenţă a luat naştere ca o consecinţă a aprecierii diferite a instanţelor cu privire la competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ. şi a stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul consumatorului, apreciind că raportul juridic dedus judecăţii se circumscrie unui raport contractual decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator, iar Judecătoria Constanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., întrucât este vorba de un litigiu cu profesionişti, competenţa fiind una de ordine privată, alternativă, instanţa iniţial învestită neputând invoca din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Înalta Curte reţine că, în principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 2.912,10 RON, reprezentând contravaloarea amenzilor aplicate de autorităţile din Ungaria pentru neplata taxelor de drum (vinietă) pe perioada în care pârâtul s-a folosit de autovehiculul închiriat de la reclamantă, respectiv în zilele 05.05.2022-07.05.2022 şi 10.05.2022-12.05.2022, a sumei de 900 RON, reprezentând contravaloare cheie de pornire autovehicul şi a sumei de 2.450 RON, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a autovehiculului pentru perioada 06.05.2022 - 12.05.2022.

Aşadar, întrucât cererea reclamantei are la bază contractul de închiriere a unui autovehicul, în baza căruia pârâtul a plătit preţul închirierii, reclamanta având în obiectul său de activitate şi prestarea de servicii de închiriere de autovehicule de transport mărfuri (aşa cum însăşi a precizat în cererea de chemare în judecată - dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), Înalta Curte reţine că raportul juridic dedus judecăţii este acela dintre un profesionist şi un consumator.

Noţiunea de profesionist este definită de art. 2 din Legea nr. 193/2000, ca fiind orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa legii, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3 C. civ., sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.

Dispoziţiile art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 definesc notiunea de consumator, în sensul că "prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale".

În aceste coordonate, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ. "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Acest text de lege are un caracter imperativ şi instituie o competenţă teritorială exclusivă, ce are caracter absolut, fiind reglementată de norme juridice de ordine publică, astfel că este susceptibilă de a fi invocată din oficiu de către instanţă, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti procedând în acest sens.

Fiind o normă de ordine publică, părţile nu ar trebui să aibă posibilitatea de a conveni stabilirea competenţei teritoriale în favoarea altei instanţe. Cu toate acestea, o asemenea convenţie poate fi încheiată după naşterea dreptului la despăgubire, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Pentru ca alegerea de competenţă să producă efectul extinderii competenţei instanţei este necesar ca înţelegerea (convenţia) părţilor să fie expresă, adică din cuprinsul său să rezulte explicit opţiunea pentru o anumită instanţă, iar respectiva convenţie să intervină numai după ce dreptul la despăgubire s-a născut.

Cum însă în speţa pendinte nu există o derogare de la dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada încheierii unei convenţii de alegere a instanţei competente ulterior naşterii dreptului la despăgubire, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei este una exclusivă, de ordine publică şi aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul pârâtul - consumator.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea formulată de un profesionist împotriva unui consumator este cea în circumscripţia căreia, la data intentării cererii, îşi avea domiciliul pârâtul - consumator.

Or, potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, de către prima instanţă sesizată, rezultă că din data de 9 mai 2008 (perioadă ce include şi momentul sesizării instanţei, 19 septembrie 2024) pârâtul are domiciliul activ în Municipiul Constanţa, str. x, jud. Constanţa.

În ceea ce priveşte constatarea Judecătoriei Constanţa, potrivit căreia prezentul litigiu este unul cu profesionişti, întrucât pârâtul nu a acţionat în calitate de consumator pentru satisfacerea unui consum privat, ci în calitate de profesionist aflat la rândul său în exerciţiul unei activităţi profesioniste în scopul obţinerii de profit urmare a utilizării bunului închiriat, Înalta Curte constată că din actele dosarului nu rezultă a se fi făcut dovada că pârâtul ar fi închiriat autovehiculul de la reclamantă în scopul obţinerii unui profit, nerealizându-se nici o astfel de menţiune în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În raport cu argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, aceasta fiind instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul consumatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.