Jurisdiction for forced execution with lapsed debtor address: last known domicile prevails over creditor’s location under Art. 651 and Civil Code domicile rules

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2025 pe rolul Judecătoriei Piteşti, petentul B.E.J. A. a solicitat, pentru creditoarea B. S.A., încuviinţarea executării silite împotriva debitorului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/04.12.2023.

În drept au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5230 din 11 august 2025, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere sediul creditoarei, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., motivat de faptul că, în urma verificărilor efectuate în baza de date a DEPABD, a constatat că debitorul C. nu mai are domiciliul valabil din data de 19 martie 2024 şi a asimilat această situaţie celei în care domiciliul debitorului nu se află în ţară.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 9085 din 22 august 2025, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Piteşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere ultimul domiciliu cunoscut al debitorului, respectiv cel din Satul Bascov, judeţul Argeş, apreciind că în lipsa unor informaţii concrete cu privire la stabilirea domiciliul în afara României nu devin incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. (instanţa de la sediul creditorului).

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport cu prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Piteşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul creditoarei, asimilând situaţia expirării valabilităţii domiciliului debitorului cu cea în care domiciliul acestuia nu se află în ţară, iar Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că lipsa unei menţiuni active privind domiciliul debitorului nu echivalează cu inexistenţa unui domiciliu în România care să conducă la stabilirea competenţei potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., respectiv în raport cu sediul creditorului.

Se constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitorului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/04.12.2023.

Executarea silită poate fi definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu-şi execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire, în mod silit.

Cât priveşte competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare".

Aşadar, în procedura executării silite, dispoziţiile legale anterior evocate determină instanţa de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În ceea ce priveşte noţiunea de "domiciliu", în lipsa unei dispoziţii în normele de procedură, acesta se determină prin raportare la prevederile C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Conform art. 89 alin. (1) din C. civ., "stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale", iar potrivit art. 91 din C. civ., "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Aşadar, conform regulii instituite de legiuitor, domiciliul persoanei fizice este cel înscris în cartea de identitate, iar în lipsa acestor menţiuni ori atunci când nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane.

În speţă, valabilitatea menţiunii privind domiciliul debitorului a încetat la data de 19 martie 2024, aceasta fiind anulată în condiţiile art. 62 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, conţinute în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 295/2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 4 august 2025, urmare verificărilor efectuate în baza de date a DEPABD .

Or, pentru determinarea competenţei este lipsită de relevanţă împrejurarea că a expirat perioada de valabilitate a cărţii de identitate şi implicit a domiciliului menţionat în cuprinsul acestui act, în contextul în care o atare împrejurare nu echivalează cu încetarea domiciliului în plan procesual, faţă de prevederile art. 90 alin. (2) şi art. 91 alin. (2) C. civ.

De asemenea, această situaţie nu poate fi asimilată situaţiei persoanei care nu are domiciliul în ţară, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada că debitorul nu locuieşte în România.

Astfel, la data sesizării organului de executare (22 iulie 2025), domiciliul debitorului înscris în cartea de identitate nu mai era valabil încă din 19 martie 2024, însă încetarea valabilităţii înscrierii adresei de domiciliu din cartea de identitate nu echivalează cu împrejurarea că acesta ar avea domiciliul în afara ţării, pentru a se stabili competenţa în favoarea instanţei în circumscripţia căreia îşi are domiciliul creditoarea.

Dispoziţiile art. 90 C. civ., care reglementează prezumţia de domiciliu, statuează la alin. (2) că, în lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu cunoscut.

Prezumţia de domiciliu reglementată de art. 90 din C. civ. decurge din caracterul obligatoriu al domiciliului care îşi are izvorul în funcţia social-juridică a acestuia, de a fi un element de identificare în spaţiu a persoanei fizice, în care, alături de titular, este interesată şi societatea, şi ea este aplicabilă atunci când acesta nu este cunoscut.

Or, în cazul de faţă, ultimul domiciliu cunoscut al debitorului, potrivit relaţiilor de la DEPABD este în sat Bascov (comuna Bascov), judeţul Argeş.

Înalta Curte observă că potrivit H.G. nr. 1217/2023 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea (M.Of., Partea I nr. 1102/07.12.2023), localitatea Bascov se află în circumscripţia Judecătoriei Piteşti.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale anterior redate, precum şi faptul că ultimul domiciliu cunoscut al debitorului se află pe raza Judecătoriei Piteşti, rezultă că această instanţă este instanţa de executare, competentă material şi teritorial a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite, în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.