Forced execution jurisdiction assigned to enforcement officer's seat over creditor's foreign representative address

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 03.07.2025, sub nr. x/2025, executorul judecătoresc A. din cadrul B. a solicitat, în numele creditoarei C.., încuviinţarea executării silite a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. x/21.03.2012, împotriva debitorului D., pentru recuperarea sumei de 4.693,68 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4958 din 14.07.2025, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a proceda astfel, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului ori, dacă domiciliul ori sediul debitorului nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului."

Întrucât din verificările DEPAB reiese că începând cu data de 19.04.2023 a încetat valabilitatea domiciliului debitorului D., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite se determină prin raportare la sediul creditorului. Întrucât, însă, creditoarea nu are sediul în ţară s-a dat relevanţă dispoziţiilor art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, potrivit cărora cesionarul creanţei este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice.

În considerarea relaţiilor depuse la dosarul cauzei de către executorul judecătoresc, la solicitarea instanţei, din care rezultă faptul că reprezentantul în România al creditoarei are sediul în Bucureşti, str. x, s-a procedat la declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 8834/11.08.2025, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora, din moment ce nici debitorul şi nici creditorul nu au domiciliul, respectiv sediul în România, competenţa de soluţionarea a cererii de executare silită este dată de sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor, respectiv municipiul Piteşti, aflat în competenţa de soluţionare a Judecătoriei Piteşti.

Cu referire la aplicabilitatea în cauză a art. 71 din O.U.G. nr. 50/2010, Judecătoria Sectorului 1 a apreciat că obligativitatea existenţei unui sediu social, a unei sucursale sau a unui reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii, pentru situaţia creditorului cesionar, nu conduce la concluzia că în cazul unei executări silite în care nici debitorul, nici creditorul nu au domiciliul în România, dar există un reprezentant al creditorului cu sediul în ţară, competenţa instanţei de executare este atrasă de acest sediu, mai ales în condiţiile în care, în aceste situaţii legea a dat competenţa instanţei de la sediul executorului judecătoresc învestit de către creditor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că cele două instanţe aflate în conflict s-au raportat, la dispoziţiile art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, respectiv la cele ale art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., prima dând relevanţă dispoziţiilor din legea specială care impun cesionarului contractului de credit ori al creanţei să aibă sediu social, o sucursală, ori un reprezentant în România, în vreme ce a doua instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor din C. proc. civ. care stabilesc competenţa în favoarea instanţei de la sediul executorului judecătoresc în situaţia în care nici creditorul şi nici debitorul nu au domiciliul/sediul în România.

Înalta Curte reţine că în cauză, competenţa teritorială exclusivă pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, urmează a fi determinată potrivit art. 651 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Astfel, alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ. prevede că "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe", în vreme ce alin. (1) al aceluiaşi articol reglementează instanţa de executare ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Întrucât din procesul-verbal întocmit la data de 10 iulie 2025, întocmit de către grefier în urma efectuării verificărilor în bazele de date - aflat la dosarul Judecătoriei Piteşti, rezultă că debitorul D. nu mai are, în prezent, domiciliul în România, nu poate fi incidentă în cauză prima teză a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

Din cererea de executare silită reiese că societatea creditoare are sediul în Luxembourg, iar din relaţiile comunicate de executorul judecătoresc la solicitarea instanţei, reiese că reprezentantul legal în România al creditoarei este societatea E. S.R.L., al cărei sediu social nu a fost indicat, ci numai domiciliul procesual ales al acestei societăţi care coincide cu sediul profesional al societăţii de avocatură prin care s-a formulat cererea de încuviinţare a executării silite .

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa sa, în situaţii similare, s-a dat relevanţă dispoziţiilor art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, potrivit cărora "cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanţei, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice."

Astfel, prin Decizia nr. 1661 din 29 septembrie 2022 a secţiei I civile, publicată în Buletinul Jurisprudenţei 2022, Înalta Curte a statuat că "în ceea ce priveşte reprezentarea persoanei juridice străine în situaţia cesionării contractului de credit sau a creanţei, obligaţia derivă din lege, reprezentantului revenindu-i nu numai dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor celui pe care îl reprezintă, ci şi pentru a răspunde în locul acestuia în faţa autorităţilor.

În condiţiile existenţei unui reprezentant care răspunde, în baza unei norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie de mandat, în nume propriu pentru obligaţiile cesionarului contractului de credit, persoană juridică străină, atât sub aspectul dreptului substanţial, cât şi în planul dreptului procesual, atunci instanţa de executare competentă să soluţioneze cauza urmează a se determina prin raportare la sediul acestuia, faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.."

Cu toate acestea, în cauza de faţă nu se poate face aplicarea art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, deşi nici debitorul şi nici creditorul nu au sediul în România, iar titlul executoriu derivă dintr-un contract de credit cesionat, având în vedere că la dosar nu se regăsesc înscrisuri de unde să rezulte care este sediul societăţii care are calitatea de reprezentant în România al creditoarei, fiind indicată numai denumirea acestei societăţi - E. S.R.L şi un sediu procesual ales al acesteia, la sediul societăţii de avocatură care a formulat şi cererea de executare silită în numele societăţii creditoare.

Or, pentru a putea atrage competenţa teritorială prin raportare la a doua ipoteză a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, ar fi fost necesar să se indice şi să se facă dovada sediului social al societăţii care are calitatea de reprezentant în România a cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanţei.

În consecinţă, Înalta Curtea urmează să dea relevanţă dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite fiind, în cazul de faţă, de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Faţă de toate cele de mai sus, se consideră că, în cauză, operează o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.