Jurisdictional conflict over transformer parameter disclosure and bill recalculation: refusal as civil obligation vs. administrative act under consumer domicile rule

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.01.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (fostă C.) să se dispună (i) comunicarea către operatorul de distribuţie a valorilor actuale ale parametrilor transformatorului aflat în funcţiune pentru locul de consum identificat prin cod eneltel x şi anume valoarea pierderii de mers în gol P0 de 0,082 KW şi valoarea curentului de mers în gol I0 de 2,2%, (ii) recalcularea facturii în raport de pierderile reale corespunzătoare valorilor parametrilor transformatorului aflat în funcţiune, (iii) recalcularea facturii în raport de pierderile reale corespunzătoare valorilor parametrilor transformatorului aflat în funcţiune şi (iv) plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a fost invocat Ordinul ANRE nr. 98/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 791 din 06.06.2024, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă.

A reţinut instanţa că pentru a fi în situaţia unui litigiu de competenţa instanţei de contencios administrativ, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), c)1), f), şi alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, condiţia esenţială este ca actul a cărui anulare sau încheiere se solicită să fie un act administrativ. Această condiţie nu este îndeplinită în cauza de faţă, întrucât eventualul refuz al pârâtei de a efectua o operaţiune necesară pentru determinarea corectă a consumului de energie electrică nu poate fi definit ca act administrativ asimilat în sensul Legii nr. 554/2004, acesta nefiind emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii (chiar dacă refuzul respectiv dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice), ci în executarea contractului de furnizare a energiei electrice încheiat între părţi.

În consecinţă, a concluzionat Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal că cererea reclamantului reprezentând o acţiune în stabilirea unor obligaţii de a face impuse unui operator economic şi nu unei autorităţi publice, se circumscrie dreptului comun, acţiune care în temeiul art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., este de competenţa materială a judecătoriei, iar în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod este de competenţa instanţei de la domiciliul consumatorului.

Prin sentinţa civilă nr. 1537/07.02.2025, Judecătoria Constanţa, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

A reţinut instanţa că în cauză nu este incident niciun caz care atrage competenţa alternativă - nici cel prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât între părţi nu există un contract, nici dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. întrucât calitatea de reclamant este deţinută de o persoana fizică şi nici cel prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, întrucât cererea de faţă are ca obiect obligaţia de a face neevaluabilă în bani, şi nu executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist şi nici repararea pagubelor produse consumatorilor.

În plus, între părţi nu există o convenţie cu privire la alegerea de competenţă, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 126 C. proc. civ., context în care competenţa teritorială este cea de drept comun, ce aparţine instanţei din circumscripţia domiciliului pârâtului.

Prin sentinţa civilă nr. 6695/03.06.2025, Judecătoria Sectorului 3, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 3, invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 3 a dat eficienţă principiului disponibilităţii instituit de art. 9 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. potrivit căruia părţile sunt cele care determină cadrul obiectiv, reclamanta învestind instanţa cu o acţiune în temeiul Legii nr. 554/2004 potrivit precizărilor aduse prin răspunsul la întâmpinare, astfel că instanţa nu poate da o altă calificare cererii introductive, în condiţiile în care, în mod expres, reclamanta a arătat că a înţeles să învestească instanţa cu o cerere de contencios administrativ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecăţii sub forma celor trei capete de cerere cu care a fost învestită instanţa - obligaţia de a comunica valorile actuale ale parametrilor transformatorului şi obligaţia de a recalcula cele două facturi indicate, îl reprezintă o obligaţie de a face, refuzul nejustificat invocat în cuprinsul cererii introductive reprezentând cauza juridică pe care sunt întemeiate pretenţiile reclamantului. De altfel, temeiul de drept invocat de reclamant prin cererea de chemare în judecată se limitează strict la dispoziţiile Ordinului ANRE nr. 98/2021, împrejurarea că prin răspunsul la întâmpinare au fost indicate dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nefiind de natură să producă efecte juridice sub aspectul modificării, în mod legal, al cererii introductive de instanţă.

Pe de altă parte, chiar dacă reclamantul ar fi invocat în cuprinsul acţiunii dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ori ar fi procedat în mod eficient - printr-o cerere adiţională, la modificarea cadrului legal, acest aspect nu ar fi condus la schimbarea competenţei materiale, de vreme ce, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., "judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "judecătorul dă, sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire."

Astfel cum s-a reţinut în practica constantă a Înaltei Curţi, temeiul juridic indicat de reclamant nu are decât o valoare indicativă, întrucât, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., revine instanţei judecătoreşti care judecă procesul dreptul şi, totodată obligaţia de a da calificarea juridică corectă, întrucât instanţa este obligată să soluţioneze litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, indiferent dacă sunt sau nu invocate de parte.

Drept urmare, principiul disponibilităţii este înfrânt de prerogativa şi totodată obligaţia instanţei, de a cunoaşte dreptul şi de a-i da eficienţă în cauzele care îi sunt deferite spre soluţionare.

Cererea reclamantului se circumscrie dreptului comun, prin raportare la (i) obiectul acesteia - obligaţie de a face, (ii) cadrul procesual pasiv şi calitatea pârâtei - care este o persoană juridică şi nu autoritate publică, precum şi prin raportare la (iii) cauza acţiunii care nu poate reprezenta un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004.

Obiectul acţiunii judiciare în materia contenciosului administrativ este reglementat la art. 8 din Legea nr. 554/2004, relevante fiind dispoziţiile alin. (1) ale textului de lege, potrivit cărora "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

În lipsa tuturor celorlalte criterii stabilite prin Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, refuzul nejustificat al pârâtei de a efectua o operaţiune necesară pentru determinarea corectă a consumului de energie electrică, invocat de reclamant, nu îndeplineşte condiţia de a fi calificat act administrativ ori act administrativ asimilat în sensul Legii nr. 554/2004, de vreme ce acest refuz nu a fost emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în regim de putere publică.

În consecinţă, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. h) şi k) C. proc. civ., potrivit cărora "judecătoriile judecă în primă instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe" - temei legal ce se circumscrie primului capăt de cerere vizând comunicarea către operatorul de distribuţie a valorilor actuale ale parametrilor transformatorului, precum şi "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti" - temei legal aferent capetelor de cerere doi şi trei, vizând recalcularea facturilor emise.

Odată stabilită competenţa materială ca aparţinând judecătoriei, Înalta Curte va statua şi în ce priveşte competenţa teritorială, aspect ce a făcut obiectul declinării de competenţă - de la Judecătoria Constanţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, în ciclul declinărilor succesive de competenţă care au iscat conflictul negativ.

Potrivit art. 2 pct. 2 din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, consumatorul este definit ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. În acest sens, pentru aprecierea calităţii de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situaţia subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat şi de statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Aşadar, numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispoziţiilor excepţionale reglementate în favoarea consumatorului.

Având în vedere calitatea de persoană fizică a reclamantului, ce îi conferă acestuia calitatea de consumator în raport cu societatea pârâtă, pretenţiile formulate fiind derivate din contractul de furnizare a energiei electrice, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce instituie competenţa alternativă a instanţei de la domiciliul consumatorului "în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Înalta Curte reţine că reclamantul, înregistrând cererea pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi-a exercitat opţiunea privind alegerea instanţei dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ., în sensul atragerii competenţei instanţei de pe raza teritorială unde acesta domiciliază. În raport de împrejurarea că domiciliul pârâtului este în localitatea Sibioara, judeţul Constanţa, localitate ce se află în circumscripţia Judecătoriei Constanţa, Înalta Curte reţine că această instanţă este competentă din punct de vedere teritorial pentru soluţionarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.