Negative conflict of jurisdiction over parental authority request resolved by exclusive territorial competence based on protected minor's domicile at filing.

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 31 ianuarie 2025, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa creşterii copiilor lor minori.

În motivare, reclamantul a menţionat că din relaţia de concubinaj cu pârâta au rezultat minorii C. şi D.. A precizat că minorii au nevoie de consult medical, având probleme grave de sănătate şi că se impune admiterea cererii sale, dat fiind că, pârâta a părăsit minorii la bunicii materni.

La data de 28 martie 2025, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun cu un membru al familiei pârâtei, respectiv cu martorii E. şi F., întrucât pârâta este prea tânără şi există riscul ca aceasta să abandoneze minorii. A mai cerut să li se interzică pârâtei şi minorilor, părăsirea teritoriului României pe durata în care el se află în executarea unei pedepse privative de libertate, precum şi să se dispună obligarea pârâtei la conectarea prin intermediul G., o dată pe lună, pentru a putea vedea minorii.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În cauză, nu s-a formulat întâmpinare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 697 din 11 aprilie 2025, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd, reţinând în motivare că, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (3) pct. 3, art. 998 precum şi cele ale art. 114 alin. (1) C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

Judecătoria Timişoara a precizat că, astfel cum rezultă din susţinerile reclamantului, precum şi din raportul de anchetă socială efectuat de Primăria Comunei Şuncuiuş, minorii au locuit alături de E. şi de F. atât anterior demarării litigiului pendinte, cât şi ulterior, respectiv până la data de 12 februarie 2025, în satul Şuncuiuş, strada x, nr. 187, comuna Şuncuiuş, judeţul Bihor.

Instanţa a concluzionat în sprijinul soluţiei pronunţate, anume de admitere a excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive şi de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd, că, în contextul în care locuinţa efectivă a minorilor faţă de care se solicită luarea măsurilor de ocrotire este la adresa din judeţul Bihor, unica instanţă competentă teritorial este Judecătoria Aleşd.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 7 iulie 2025, Judecătoria Aleşd a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes locuinţa pe care persoana ocrotită o avea la data introducerii cererii de chemare în judecată, aspect rezultat din interpretarea dispoziţiilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la situaţia de fapt, Judecătoria Aleşd a apreciat că în momentul introducerii prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială, respectiv la data de 31 ianuarie 2025, locuinţa minorilor se afla la adresa din judeţul Timiş, unde instanţa a constatat că pârâta locuia la mama sa împreună cu copiii, împrejurare ce confirmă reşedinţa minorilor la aceeaşi adresă cu a pârâtei.

În susţinerea aceluiaşi raţionament, instanţa a valorificat şi declaraţia reclamantului A., din care a conchis că după revenirea în ţară a pârâtei, aceasta s-a stabilit la mama sa, respectiv la Gottlob, iar minorii sunt de la acel moment în Gottlob împreună cu aceasta.

Împrejurarea că o perioadă scurtă de timp, minorii au locuit în satul Şuncuiuş, str. x, comuna Şuncuiuş, judeţul Bihor nu a fost avută în vedere de instanţă, motivat de faptul că locuirea reprezintă un fapt anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

2.3. Prin încheierea de suspendare din 1 octombrie 2025, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd şi constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat soluţionarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului spre soluţionarea conflictului de competenţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, a reţinut că în speţă, devin incidente prevederile art. 107 alin. (2) şi cele ale art. 114 alin. (1) C. proc. civ., astfel că referitor la cererile privind ocrotirea persoanei fizice, noţiunea de domiciliu sau de reşedinţă se interpretează în sensul de locuinţă efectivă a persoanei ocrotite, respectiv, domiciliul acesteia de fapt.

Astfel, competentă să judece cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanţă preşedinţială - exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilire program de vizitare este instanţa în raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa de fapt persoana ocrotită la data introducerii cererii de chemare în judecată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte apreciază că Judecătoriei Aleşd îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă cererea prin care s-a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, de către reclamantul A., asumarea creşterii minorilor C. şi D., împreună cu pârâta B..

Ulterior, prin precizarea de acţiune, a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun cu un membru al familiei pârâtei, precum şi obligarea acesteia să nu părăsească teritoriul ţării şi fixarea pentru pârâtă a unui program de vizită prin intermediul G., o dată pe lună, pentru a putea fi în contact cu minorii.

Înalta Curte reţine că situaţia juridică invocată prin acţiune, derivă din raportul de filiaţie dintre minori şi părinţii lor, ceea ce determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 din C. civ., "ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă este cea care hotărăşte, potrivit interesului superior al copilului".

Conform dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Sintagma "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" include şi cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza I din C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a IX-a "Despre familie" din C. civ.

Totodată, se reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 265 din C. civ., potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a "Despre familie" din C. civ. în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor acestei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă.

În pronunţarea regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că fiecare dintre cele trei instanţe a identificat corect dispoziţiile legale aplicabile în materie de stabilire competenţă, în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 din C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

Înalta Curte apreciază că prezentul conflict negativ de competenţă intervenit între instanţe nu reprezintă o problemă de interpretare a legii, ci de clarificare a situaţiei de fapt cu privire la domiciliul persoanei ocrotite la data sesizării instanţei, situaţie în raport de care instanţele şi-au declinat reciproc, competenţa teritorială.

Deşi instanţele aflate în conflict s-au referit la noţiunea de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei ocrotite, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 114 din C. proc. civ., în sensul de locuinţă efectivă a persoanei ocrotite, respectiv domiciliul acesteia de fapt, examinarea rezultatului anchetelor sociale desfăşurate în cauză şi a declaraţiilor reclamantului au fost valorificate în mod diferit.

Astfel, Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Sânnicolaul Mare au arătat că din anchetele sociale efectuate în cauză, domiciliul minorilor se afla la Bihor, contrar concluziei Judecătoriei Aleşd care a reţinut că locuinţa minorilor se afla la adresa din jud. Timiş.

Înalta Curte observă, în acord cu cele reţinute de Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Sânnicolau Mare, că din ancheta socială efectuată în cauză de Primăria comunei Şuncuiuş, aflată la dosarului Judecătoriei Timişoara, rezultă că minorii împreună cu mama acestora au domiciliul în judeţul Bihor, comuna Şuncuiuş, str. x.

Această situaţie de fapt este confirmată şi de extrasul DEPABD, din care reiese că la data introducerii cererii de ordonanţă preşedinţială, 31 ianuarie 2025, atât domiciliul minorilor cât şi al pârâtei era în judeţul Bihor, comuna Şuncuiuş, str. x.

Probatoriul administrat în cauză, inclusiv declaraţia reclamantului cuprinsă în încheierea de şedinţă din data de 10 aprilie 2025, cu privire la faptul că minorii au fost la Şuncuiuş până la data de 12 februarie 2025, concordă cu cele mai sus reţinute cu privire la domiciliul minorilor la data sesizări instanţei.

În concluzie, prin interpretarea noţiunii de domiciliu, în funcţie de circumstanţele speţei şi situaţia de fapt, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este judecătoria Aleşd, aceasta fiind cea mai bine plasată pentru a soluţiona cauza, ceea ce serveşte interesului superior al copiilor.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Aleşd este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.