Small-claims debt action assigned to registered-office court; consumer forum rule inapplicable to corporate defendant.

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la 21 august 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 3.423,58 RON, reprezentând debit principal, compus din contravaloarea serviciilor contractate şi rate echipamente şi din următoarele accesorii aferente debitului principal (dobânzi, venituri accesorii şi cheltuieli de judecată): penalităţi de întârziere calculate conform contractului, de către creditorul cedent şi înregistrate în facturile lunare, în valoare de 91,87 RON, despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent, în cuantum de 1.937,37 RON, precum şi penalităţi de întârziere, în procent de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (indicată în ultima factură emisă), până la achitarea integrală a debitului, penalităţi calculate la contravaloarea debitului principal mai sus indicat. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantumul prevăzut de lege (dobândă legală penalizatoare), precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 C. proc. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Tecuci

Prin sentinţa civilă nr. 189 din 27 ianuarie 2025, Judecătoria Tecuci a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Tecuci a reţinut că acţiunea civilă a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 1026 şi următ. C. proc. civ., referitoare la cererile de valoare redusă.

Evocând prevederile art. 1028 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 121 din acelaşi act normativ, prin care soluţionarea cererilor de valoare redusă a fost atribuită, din punct de vedere teritorial, în competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul consumatorului, Judecătoria Tecuci a remarcat că acţiunea civilă are la bază un contract de prestări servicii, încheiat între C. S.A., în calitate de profesionist (prestator de servicii), şi pârâta B. S.R.L., în calitate de consumator, cu sediul social în jud. Iaşi.

Raportat la aceste aspecte, Judecătoria Tecuci a notat că dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, în favoarea instanţei de la domiciliul consumatorului, care, în prezenta cauză, este Judecătoria Iaşi.

3. Hotărârea Judecătoriei Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 9547 din 25 iunie 2025, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că pârâta B. S.R.L. nu are calitatea de consumator, din acest motiv, în cauză, nefiind incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., iar instanţa sesizată iniţial neavând posibilitatea de a invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Instanţa a constatat că, în Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, la pct. 1 şi 13, au fost definite noţiunile de "operator economic" şi "consumator", "operatorul economic" fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii, iar "consumatorul" fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

În acest context, Judecătoria Iaşi a notat că pârâta B. S.R.L. este o persoană juridică, ce nu are calitatea de consumator, în sensul textului de lege evocat, astfel că a apreciat că verificarea competenţei se impune a se efectua prin raportare la dispoziţiile art. 1028 coroborate cu cele ale art. 107 C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că, în cauza de faţă, necompetenţa teritorială este de ordine privată şi putea fi invocată doar de către pârât, prin formularul de răspuns, în acord cu prevederile art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 1030 alin. (4) C. proc. civ.

În condiţiile în care pârâta B. S.R.L. nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, în modalitatea expusă, a constatat că această excepţie nu putea fi pusă în discuţie din oficiu de către instanţa iniţial sesizată, care a devenit competentă să soluţioneze cauza.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei Tecuci competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor argumente:

Litigiul asupra căruia poartă conflictul negativ de competenţă are ca obiect cererea de valoare redusă, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1026 C. proc. civ., prin care reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 3.423,58 RON, reprezentând debit principal, compus din contravaloarea serviciilor contractate şi rate echipamente, precum şi din accesorii aferente debitului principal, constând în dobânzi, venituri accesorii şi cheltuieli de judecată. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantumul prevăzut de lege (dobândă legală penalizatoare), precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii, s-a arătat că suma pretinsă prin acţiunea civilă provine din neexecutarea de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contractele de furnizare servicii încheiate cu C. S.A., având ca obiect furnizarea/achiziţionarea unor servicii de comunicaţii electronice oferite prin intermediul reţelei acestei societăţi.

Recurenta a susţinut că suma solicitată reiese din facturile fiscale emise de furnizorul serviciilor, de la care a cesionat creanţa prin contractul de cesiune nr. x din 9 martie 2023, în privinţa căruia au fost efectuate formalităţile de înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, cesiunea de creanţă fiind comunicată pârâtei.

Conform art. 3 alin. (2) C. civ., sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.

Înalta Curte constată că Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului conţine o definiţie similară a acestei noţiuni, în sensul acestui act normativ, operatorul economic fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii.

Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Aşadar, persoanele juridice nu au calitatea de consumator, în sensul dispoziţiilor legale evocate, de protecţia specifică acordată de legiuitor prin intermediul acestora beneficiind doar persoana fizică sau grupul de persoane fizice constituite în asociaţii.

Sub acest aspect, este relevantă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin deciziile nr. 540/2024, nr. 807/2017, nr. 25/2018 şi nr. 160/2019, a statuat constant că noţiunea de "consumator" (prevăzută la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, ale cărei norme au fost vizate de neconstituţionalitate, cu referire la situaţia în care parte la contractul de împrumut a fost o societate comercială), nu este una autonomă, ci este cea prevăzută la art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Curtea constituţională a stabilit că o persoană juridică, potrivit dreptului comun al acestei noţiuni, nu poate fi consumator, elocvente fiind considerate dispoziţiile art. 187 din C. civ., potrivit cărora "Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general."

Reţinând, aşadar, că societatea comercială pârâtă nu are calitatea de consumator, Înalta Curte constată că nu este aplicabilă cauzei norma de competenţă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., competenţa teritorială urmând a fi stabilită prin raportare la normele de drept comun, prevăzute de art. 1028 coroborate cu cele ale art. 107 din cod.

Potrivit art. 1028 alin. (1) C. proc. civ., în cazul cererilor de valoare redusă, "Competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei. (2) Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun."

Conform art. 107 alin. (1) din acelaşi act normativ, care instituie regula generală în materia competenţei teritoriale, "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, sediul social al pârâtei B. S.R.L. este în Tecuci, str. x, jud. Galaţi.

Astfel, în aplicarea normei de competenţă teritorială prevăzute de art. 107 C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Tecuci, în circumscripţia căreia se află sediul social al persoanei juridice pârâte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.