Territorial jurisdiction for civil enforcement: debtor's registered domicile controls over temporary residence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the Botoșani Court to adjudicate the case, prevailing over the Cluj Court’s declination of competence. The dispute concerned the territorial jurisdiction for approving the enforcement of a personal loan judgment, where the debtor’s registered domicile was in Botoșani County, but they had declared a temporary residence in Cluj City for over a year. The Court applied Articles 651(1) and 666(1) of the Civil Procedure Code, holding that the "court of enforcement" is strictly determined by the debtor's legal domicile at the moment the enforcement officer is seised, not their temporary residence. Consequently, the temporary residence was deemed legally irrelevant for jurisdictional purposes, confirming that the exclusive competence lies with the court in the debtor's domicile jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 666 alin. (1) C. proc. civ, art. 666 C. proc. civ, art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 87 C. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for civil enforcement: debtor's registered domicile controls over temporary residence: The dispute concerned the territorial jurisdiction for approving the enforcement of a personal loan judgment, where the debtor’s registered domicile was in Botoșani County, but they had declared a temporary residence in Cluj City for over a year. The Court applied Articles 651(1) and 666(1) of the Civil Procedure Code, holding that the "court of enforcement" is strictly determined by the debtor's legal domicile at the moment the enforcement officer is seised, not their temporary residence. Consequently, the temporary residence was deemed legally irrelevant for jurisdictional purposes, confirming that the exclusive competence lies with the court in the debtor's domicile jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for establishing the competence to resolve the case in favor of the Botoșani Court.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Cererea de încuviinţare a executării silite
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la 20 mai 2025, sub nr. x/2025, petentul executor judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "A. şi B.", la cererea creditoarei C. S.A., a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorului D., în baza contractului de credit pentru nevoi personale din 23 martie 2024, până la concurenţa sumei de 7.720 RON, la care urmează a se adăuga dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale a debitului restant.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 651 alin. (3) şi ale art. 666 alin. (1) C. proc. civ.
2. Hotărârea Judecătoriei Botoşani
Prin sentinţa civilă nr. 1845 din camera de consiliu din 29 mai 2025, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Botoşani, raportându-se la dispoziţiile art. 665 alin. (1), art. 651 şi art. 666 C. proc. civ., precum şi la natura juridică a normelor care reglementează competenţa teritorială a instanţei de executare, a reţinut că aceasta este una exclusivă, de ordine publică, în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
În acest context, a notat că părţile nu pot deroga, prin acordul lor, de la această regulă de competenţă, instanţa având obligaţia, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială la primul termen de judecată.
Instanţa a constatat că, la momentul sesizării organului de executare, respectiv la 6 mai 2025, debitorul D. avea domiciliul în com. Unţeni, sat Mânăstireni, str. x, jud. Botoşani, iar, potrivit verificărilor efectuate în Baza de Date a Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, în perioada 13 septembrie 2024 - 12 septembrie 2025, acesta şi-a stabilit reşedinţa în municipiul Iaşi, Şos. x, jud. Iaşi.
Judecătoria Botoşani a făcut referire la aspectele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în decizia nr. 562 din 21 februarie 2018, în sensul că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a unei cereri de încuviinţare a executării silite, noţiunea de "domiciliu" nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu domiciliul în fapt al debitorului, întrucât scopul normelor care guvernează procesul civil sunt în sensul de a asigura cunoaşterea procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.
3. Hotărârea Judecătoriei Iaşi
Prin sentinţa civilă nr. 9600 din camera de consiliu din 25 iunie 2025, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite se adresează instanţei de executare, iar conform art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Remarcând că din interogarea Bazei de Date a Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor a rezultat că domiciliul debitorului este în satul Mânăstireni, str. x, com. Unţeni, jud. Botoşani, a apreciat că Judecătoria Botoşani este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite.
Judecătoria Iaşi a apreciat că determinarea instanţei competente se face prin raportare la noţiunea de "domiciliu", ca atribut de identificare al persoanei fizice, astfel cum este definită la art. 87 C. civ., potrivit căruia "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală."
Totodată, a reţinut că reşedinţa debitorului, stabilită pentru o perioadă de un an în municipiul Iaşi, nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, întrucât textul de lege anterior enunţat face referire la noţiunea de "domiciliu", iar nu la cea de reşedinţă.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Botoşani îi revine competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, pentru următoarele considerente:
Cauza de faţă are ca obiect cererea petentului executor judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "A. şi B.", adresată Judecătoriei Botoşani, prin care a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorului D., în baza contractului de credit pentru nevoi personale din 23 martie 2024, încheiat cu creditoarea C. S.A..
Înalta Curte constată că, sub aspectul determinării competenţei teritoriale, sunt aplicabile dispoziţiile art. 666 alin. (1) raportate la cele ale art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru."
Conform art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."
Textul legal evocat instituie criteriile de stabilire a competenţei, în care prioritatea este acordată instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul/sediul debitorului.
Sub aspect temporal, determinarea instanţei de executare se face prin raportare la momentul sesizării organului de executare, acesta fiind reperul indicat de legiuitor în baza căruia se procedează la identificarea locului unde este situat domiciliul sau sediul debitorului.
Înalta Curte constată că cererea de executare silită formulată de creditoarea C. S.A. a fost înregistrată pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "A. şi B." la 6 mai 2025, sub nr. x/2025.
În cuprinsul cererii, creditoarea a învederat că debitorul D. domiciliază în satul Mânăstireni, com. Unţeni, str. x, jud. Botoşani.
Acelaşi aspect a rezultat şi din verificările efectuate de Judecătoria Botoşani în Baza de Date a Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, respectiv că, la data sesizării organului de executare, debitorul domicilia la adresa mai sus menţionată, precum şi că, în perioada 13 septembrie 2024 - 12 septembrie 2025, acesta îşi stabilise reşedinţa în Municipiul Iaşi, Şos. x, jud. Iaşi.
În ceea ce priveşte persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, noţiunea fiind definită de art. 87 C. civ. - "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală."
Interpretând coroborat dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că Judecătoriei Botoşani îi revine competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, de vreme ce, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului se afla în circumscripţia teritorială a acestei instanţe.
Aşadar, este lipsită de relevanţă împrejurarea că debitorul şi-a stabilit reşedinţa în municipiul Iaşi, în perioada 13 septembrie 2024 - 12 septembrie 2025, din moment ce legiuitorul nu a menţionat printre criteriile prevăzute la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., determinarea instanţei de executare în raport de acest element.
Constatând incidenţa în cauză a unei norme de competenţă exclusivă, competenţă atribuită, prin acest text legal, instanţei de la domiciliul debitorului, Înalta Curte constată că Judecătoria Botoşani este instanţa de executare, în sensul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.