Finality of penal appellate decisions: prohibition of successive appeals against definitive high court rulings

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 18 bis din 19 august 2003, Judecătoria Brăila a respins cererea părții vătămate S.G., privind revizuirea sentinței penale nr. 785/2000 a aceleași instanțe, prin care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații Ț.I. și Ț.E., pentru infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.

Recursul declarat de partea vătămată împotriva hotărârii primei instanțe, a fost respins, ca nefondat, de către Tribunalul Brăila, prin decizia nr. 294 din 20 octombrie 2003.

Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia penală nr. 1140 din 25 noiembrie 2003, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată S.G. împotriva deciziei definitive a instanței de control judiciar.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, partea vătămată menționată a declarat un nou recurs.

Prin decizia nr. 1321 din 5 martie 2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins recursul, ca inadmisibil.

Partea vătămată S.G. a declarat un nou recurs, împotriva acestei din urmă decizii, solicitând casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz.

Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.

Ca atare, potrivit dreptului comun, decizia atacată nu este supusă recursului.

Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competență prevăzută în Legea nr. 304/2004, art. 22, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum această ipoteză nu se regăsește în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție din oficiu se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de partea vătămată S.G. împotriva deciziei nr. 1321din 5 martie 2004, a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul menționat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.G. împotriva deciziei nr. 1321 din 5 martie 2004, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 255/2004.

Obligă recurentul menționat, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.