Territorial jurisdiction for opposition to enforcement: Competence of the court authorizing execution vs. Article 127 C. proc. civ. exclusion of prosecutor's offices

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 09.10.2023, sub nr. x/2023, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au chemat în judecată pe intimata A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1815/ex/2023 pe rolul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti B. şi Asociaţii, anularea somaţiei din data de 20.09.2023 emisă în acelaşi dosar, anularea încheierii din data de 20.09.2023 privind stabilirea sumelor datorate, anularea încheierii din data de 20.09.2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare, anularea încheierii nr. 12215/23.05.2023 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2023.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi ale art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

Prin sentinţa civilă nr. 8089 din 10 septembrie 2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În motivare, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) coroborate cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Reţinând că încuviinţarea silită a titlului executoriu a fost dispusă de Judecătoria Timişoara, prin încheierea nr. 12215 din 23 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

Primind dosarul, Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 1887 din 29 ianuarie 2025, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reţinând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ., faţă de calitatea contestatorilor de Parchete, care sunt asimilate instanţelor de judecată.

Astfel, a dispus declinarea soluţionării cererii în favoarea unei instanţe de acelaşi grad aflate în circumscripţia curţii de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Oradea, prin sentinţa civilă nr. 2669 din 17 iunie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că cererea având ca obiect contestaţie la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (3) C. proc. civ., iar instanţa de executare este, conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, a făcut aplicarea Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi, văzând că principiul unicităţii instanţei de executare impune observarea regulilor de determinare a competenţei teritoriale a instanţei care încuviinţează executarea cu luarea în considerare a tuturor aspectelor, inclusiv acela care se circumscrie incidenţei art. 127 C. proc. civ., a apreciat că revine Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cererii, ca instanţă care a încuviinţat executarea silită.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o contestaţie la executare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş (în calitate de debitori), prin care se solicită anularea executării silite începute de SCPEJ B. şi Asociaţii în dosarul nr. x/2023, anularea somaţiei, a încheierii de stabilire sume datorate şi a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, emise la data de 20.09.2023, anularea încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 12215/23.05.2023, pronunţate de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2023.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport cu prevederile art. 651, art. 127 C. proc. civ., precum şi raportat la Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Conform Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 12, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speţă, prin încheierea civilă nr. 12215 din 23.05.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de către Judecătoria Timişoara, a fost încuviinţată executarea silită pornită în doarul execuţional nr. 1815/EX/2023, la cererea creditoarei A., în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 1677/21.10.2020 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 444/24.02.2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, împotriva debitorilor Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara, în vederea recuperării creanţei rezultând din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege.

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în cauză se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conţinute în Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecţii în legătură cu imparţialitatea instanţei, dată fiind calitatea debitorilor, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competenţă.

Mai mult decât atât, Înalta Curte nu poate da eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2)1 şi (3) C. proc. civ., care ar atrage competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Oradea, câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competenţă teritorială exclusivă şi unităţile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanţa de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menţionate şi parchetele.

Textul instituit prin art. 127 C. proc. civ. este menit să garanteze imparţialitatea obiectivă a instanţei, însă doar în contextul calităţii părţii de judecător/instanţă de judecată, procuror, asistent judiciar sau grefier şi nu se poate aplica pentru alte situaţii care nu au fost prevăzute în mod expres de către legiuitor.

Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi cum în cauză încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Timişoara, în favoarea acesteia se va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, reţinându-se că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei de către o altă instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.