Inadmissibility of appeal against decision on plea of cancellation challenging a final appeal judgment
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiffs, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject their plea of cancellation and leaving the lower court's dismissal of their previous appeal in final force. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a decision rendered in a plea of cancellation, where the plaintiffs attempted to challenge the appellate court's refusal to annul a prior final decision regarding a civil litigation matter. The Court ruled that the appealed decision was not subject to appeal because the underlying decision that had been challenged via the plea of cancellation was itself a final judgment issued in a prior appeal phase, and under the principle of legality of means of attack and specific procedural provisions, a decision resolving a plea of cancellation against a final judgment cannot itself be attacked via a standard appeal, as the necessary legal condition for such a remedy was not met.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 din C. proc. civ, Art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, Art. 457 din C. proc. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against decision on plea of cancellation challenging a final appeal judgment: Art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş
Prin decizia nr. 20/R din 20 februarie 2025 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentele A. şi B. împotriva încheierii din 12.11.2024 şi a deciziei civile nr. 41/26.11.2024, ambele pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2024.
Prin decizia nr. 40/R din 08 mai 2025, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei nr. 20/R/20.02.2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2024.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 40R din 08 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş au formulat recurs A. şi B., prin care reiterează istoricul litigiului şi argumentele invocate prin căile de atac anterioare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul în raport cu excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
În raport cu art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."
Art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând ca mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.
În prezenta cauză, calea de atac are ca obiect decizia civilă nr. 40/R din 08 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei nr. 20/R/20.02.2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2024.
Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată ".
Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, respectiv decizia civilă nr. 20R din 20 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă este o hotărâre definitivă, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Prin urmare, cum hotărârea atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de recurs, hotărâre definitivă, care nu are deschisă calea de atac a recursului, rezultă că nici decizia recurată, pronunţată în contestaţie în anulare, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, controlului de legalitate în această cale de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 40/R din 08 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.