Nullification of cassation appeal for failure to formulate valid grounds of illegality in damages action against State for unlawful criminal prosecution

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2022, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata:

1. sumei de 300.994,35 RON reprezentând daune materiale ce constau în cheltuieli de judecată - onorariu avocaţi, efectuate în dosarul penal nr. x/2013 etapa fondului Curtea de Apel Braşov (av. B., av. C., av. D.), dosar nr. x/2016 etapa apelului Înalta Curte de Casaţie si Justiţie (av. E.), dosar nr. x/2021 etapa recursului în casaţie Înalta Curte de Casaţie si Justiţie (av. F.).

2. sumei de 46.224 RON reprezentând daune materiale ce constau în cheltuieli avansate pentru expertizele contabile efectuate în procesul penal în etapele procesuale fond, dosar x/2013 (expertize realizate de: exp. G.. H.. C..), etapa procesuală apel x/2016 (exp. I.. J., K. S.R.L.. exp. L.. exp. M.).

3. obligarea pârâtului la plata sumei de 168.650 RON reprezentând daune materiale ce constau în cheltuielile efectuate cu deplasările pentru cele 79 de termene de judecată, astfel: 30 termene de judecată la Curtea de Apel Braşov, 45 de termene de judecată la ICCJ în faza procesuală a apelului si 4 termene de judecată la ICCJ în etapa procesuala a recursului în casaţie.

4. obligarea pârâtului la plata sumei de 2.028.137.93 RON reprezentând daune materiale ce constau în creanţa înscrisă de persoana fizică A. si nerecuperată ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă şi lichidării societăţii N. S.R.L., şi a contractelor de împrumut prin care persoana fizică A. a împrumutat societatea N. S.R.L. în vederea stingerii contractelor de credit existente la O., consecinţă a dosarului penal x/2008, în concret consecinţa instituirii măsurii sechestrului asigurător în 13.03.2013.

5. obligarea pârâtului la plata sumei de 115.497 RON reprezentând daune materiale ce constau în patrimoniu net pierdut ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă a societăţii N. S.R.L. şi a lichidării acesteia, consecinţă a dosarului penal x/2008, în concret consecinţă a instituirii măsurii sechestrului asigurător în 13.03.2013.

6. obligarea pârâtului la plata sumei de 408.407 RON reprezentând daune materiale ce constau în contravaloarea vânzării imobilului situat în str. x mun. Galaţi (277.400 RON) deţinut de persoana fizică A., precum şi a terenului arabil din com. Tuluceşti (61.200 RON), a reţinerilor efectuate de CJP Galaţi (69.807 RON) în procedura de executare aflată pe rolul BEJ P., consecinţă a dosarului penal x/2008

7. obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, în echivalent la cursul BNR la data sesizării instanţei de judecată, reprezentând daune morale, cauzate de durata excesiv de mare a soluţionării dosarului penal, si cauzate reclamantei prin declasarea procesului penal urmată de stingerea acţiunii penale prin achitarea si implicit prejudiciile aduse reclamantei la viaţa de familie, imagine, onoare si demnitate, reputaţie, sănătate, inclusiv dreptul la viaţa privată.

8. obligarea pârâtului la plata dobânzii aferente sumei solicitate de la data formulării cererii de chemare în judecată până la achitarea integrală a sumei datorată.

9. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 538 C. proc. pen., 276 alin. (5), (6) C. proc. pen., art. 1349 C. proc. civ. şi urm, art. 52 alin. (3) din Constituţie, art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 96 din Legea 303/2004, art. 6 CEDO, art. 451- 453 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 539 din 13 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârât.

A fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 66.845,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul penal nr. x/2013, nr. y/2016 şi nr. x/2021 şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data introducerii cererii (14.04.2022) şi până la stingerea debitului.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5000 Euro, cu titlu de daune morale, care se va achita în echivalentul RON la cursul BNR din data plăţii şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data introducerii cererii (14.04.2022) şi până la stingerea debitului.

Au fost respinse, în rest, celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2541,92 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 234A din 13 noiembrie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 539/13.06.2024, pronunţate de Tribunalul Galaţi.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 234A din 13 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ce a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul reia susţinerile din cererea de apel, arătând, în esenţă, că instanţa de apel nu ar fi analizat întrunirea condiţiilor de admisibilitate a cererii, rezumându-se la a păstra considerentele primei instanţe, concluzionând că nimic nu împiedică părţile să-şi valorifică dreptul de recuperare a cheltuelilor de judecată pe cale separată.

Arată că pretenţia dedusă judecăţii nu poate fi calificată ca având obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat într-un process anterior, ci ca o cerere de despăgubire a sa cu contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul penal nr. x/2013, nr. y/2016 şi nr. x/2021.

Aceasta întrucât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, nu a fost parte în procesul penal, sens în care nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cererea astfel formulată fiind inadmisibilă.

De altfel, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat cheltuielile de judecată în litigiul originar, ci a optat pentru solicitarea pe cale separată a acestora, rezultă că litigiul ulterior este unul autonom în raport cu cel iniţial, fiind supus, din punct de vedere procesual, unor reguli proprii de judecată şi probaţiune.

Potrivit prevederilor art. 452 din C. proc. civ., partea înscrisurile probatorii care fac dovadă achitării cheltuielilor de judecată trebuiau prezentate până la închiderea dezbaterilor în dosarul penal nr. x/2013, nr. y/2016 şi nr. x/2021, lucru pe care instanţa de fond nu l-a cercetat.

Or, reclamanta, nu a solicitat cheltuielile de judecată, nici la fond, nici în apel şi nici în recurs, ceea ce echivalează cu renunţarea la cheltuielile de judecată.

Mai arată recurentul, referitor la despăgubirile solicitate de reclamantă şi acordate de instanţa de fond, în cuantum de 5000 euro, că în mod greşit Tribunalul Galaţi şi Czrtea de Apel Galaţi au considerat că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ar datoră aceste despăgubiri reclamantei, câtă vreme nu a făcut dovadă prejudiciului suferit.

În fine, susţine recurentul că însăşi instanţa de fond a reţinut că aspectele legate de agravarea stării de sănătate a reclamantei nu dovedesc raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 19 martie 2025, cu respectarea termenului legal, intimata A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului în data de 24 martie 2025, care a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., aceasta reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurentul ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs recurentul trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată. În cauză, însă, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, fără a arăta motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând în integralitate cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie raţionamentul curţii de apel.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în condiţiile în care nu este dezvoltată aceasta critică, nefiind urmată de indicarea în concret a argumentelor pentru care se apreciază ca fiind contradictorie motivarea curţii de apel, aceasta nu poate conduce, eo ipso, la casarea deciziei recurate.

Aşadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. apare ca fiind invocat în mod formal, întrucât recurentul nu duce mai departe susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi motivat de manieră contradictorie hotărârea recurată, nearătând care anume argumente din raţionamentul instanţei ar contrazice soluţia din dispozitiv sau vreo altă statuare a instanţei, cuprinsă în considerente.

Nici invocarea incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu a fost justificată de recurent, prin invocarea, în concret, a normelor de drept material pretins încălcate de curtea de apel.

Practic, recurentul nu face altceva decât să reia, aşa cum s-a arătat, situaţia de fapt din dosar şi poziţia pe care a susţinut-o de-a lungul procesului, fără a se raporta la considerentele curţii de apel.

Astfel, se relevă faptul că, începând cu paragraful 2, pagina 2 din motivele de recurs şi până la penultimul paragraf din pagina 4 a acestor motive, recurentul a preluat, ca atare, susţinerile din cererea de apel, reiterând aceleaşi critici legate de calificarea acţiunii, inadmisibitatea pretenţiilor deduse judecăţii, greşita obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu a fost parte în dosarul penal, precum şi inexistenţa prejudicului moral cauzat reclamantei.

Or, toate aceste chestiuni se circumscriu unor motive de netemeinicie, în condiţiile în care sunt formulate ca simple argumente neraportate la normele de drept incidente, iar nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, fără a se releva normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Mai mult, aşa cum s-a menţionat, instanţa de apel a procedat la verificarea criticilor Statului Român, constatând, în ceea ce priveşte admisibilitatea prezentului demers procesual, că, în corelaţie cu drepturile recunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este admisibil ca Statul Român să răspundă pentru consecinţele păgubitoare produse în desfăşurarea activităţilor specifice organelor judiciare şi în cazul în care aceste consecinţe păgubitoare vizează alte situaţii decât cele reglementate prin norme speciale.

A mai reţinut corect curtea de apel că, deşi Statul Român nu a avut calitate de parte în procesul penal, acesta, în calitatea sa de reprezentant al societăţii ale cărei valori au fost lezate, a fost titularul acţiunii penale ce a avut ca scop cercetarea penală a reclamantei, conducând, prin organele judiciare, procesul penal împotriva acesteia, astfel că soluţia de achitare pronunţată la finalul cercetării judecătoreşti are semnificaţia pierderii procesului de către cel care l-a pus în mişcare.

Cât priveşte calificarea cererii introductive de instanţă, instanţa de apel a confirmat raţionamentul primei instanţe, reţinând că aceasta a dat o calificare corectă capătului de cerere având ca obiect repararea prejudiciului constând în sumele reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în procesul penal. Astfel, a apreciat că petitul menţionat a fost analizat, în mod corect, prin prisma dispoziţiilor art. 276 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. pen., respectiv prin raportare la răspunderea civilă a Statului Român, ca garant al înfăptuirii justiţiei.

Inclusiv critica legată de posibilitatea reclamantei de a pretinde cheltuielile de judecată pe cale separată a primit o dezlegare din partea instanţei de apel, care a făcut aplicarea statuărilor obligatorii din decizia nr. 59/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut posibilitatea părţilor de a pretinde acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, situaţie care impune ca probele ce vizează aceste cheltuieli să fie administrate în respectivul proces. Astfel, omisiunea reclamantei de a solicita plata cheltuielilor de judecată în procesul originar nu ar putea avea semnificaţia unei renunţări la dreptul de a recupera aceste cheltuieli, în lipsa unei menţiuni exprese în acest sens.

În fine, cât priveşte obligaţia pârâtului de achitare către reclamantă a sumei de 5000 euro, cu titlu de daune morale, curtea de apel a apreciat că aceasta a fost legal stabilită în sarcina sa, nu prin raportare la pretinsul prejudiciu produs reclamantei prin agravarea problemelor de sănătate, aşa cum greşit a înţeles recurentul, ci justificat din perspectiva disconfortul psihic prezumat pe parcursul celor aproximativ 9 ani în care reclamanta a fost subiect al cercetărilor penale, respectiv al procesului penal.

Aşadar, în condiţiile în care recurentul nu a formulat argumente prin care să critice raţionamentul curţii de apel, susţinând fie lipsa incidenţei, fie greşita interpretare a normelor aplicate de instanţa de apel, exprimându-şi doar nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de parte.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei civile nr. 234/A din 13 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Galaţi.

Cu privire la cererea formulată de intimata A., aceea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de cuantum de 4700 RON, dovedit cu factura şi chitanţa nr. x/21.10.2025, aflate la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata sumei solicitate şi probate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei civile nr. 234/A din 13 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata către intimata A. a sumei de 4700 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.