Membership dues challenge remanded after mayor's unilateral withdrawal from association invalidated

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată la 7 noiembrie 2022, reclamanta A. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni, obligarea pârâtei la plata sumei de 242.992,45 RON, reprezentând cotizaţie restantă neachitată, la plata penalităţilor de întârziere reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată de pârâtă, de la data scadenţei şi până la data achitării debitului principal, şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 306 din 22 iunie 2023, Tribunalul Argeş a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. A. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Priboieni şi a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma de 136.292,92 RON, reprezentând contravaloare facturi şi suma de 21.849,47 RON dobândă legală calculată până la 3 noiembrie 2022, precum şi în continuare, până la achitarea debitului principal, respectiv la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.549 RON.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 4146/2024 din 9 octombrie 2024 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni, împotriva sentinţei civile nr. 306 din 22 iunie 2023 pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2022.

A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 98.231,16 RON, reprezentând cotizaţie fixă neachitată, precum şi dobândă legală penalizatoare aferentă acestei sume, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării debitului; a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.787,62 RON; a menţinut, în rest sentinţa; a respins apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 306 din 22 iunie 2023 pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2022, ca nefundat; a respins apelul declarat de B., ca tardiv formulat; a respins cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 4146/2024 din 9 octombrie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă au declarat recurs principal reclamanta A. şi recurs incident pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni.

Recursul principal declarat de reclamanta A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului declarat de reclamantă, ca nefondat, şi soluţia de admitere a apelului declarat de pârâta UAT Comuna Priboieni, sub aspectul înlăturării obligaţiei de plată a cotizaţiilor variabile pretinse, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin prima critică formulată, recurenta-reclamantă a imputat instanţei de apel o greşită aplicare a dispoziţiilor 154 alin. (6) din Codul administrativ şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, art. 8, art. 21 alin. (1), art. 154 alin. (1), alin. (5), art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. s), alin. (9) lit. a) şi c), art. 155 alin. (1) lit. b), alin. (3) din Codul administrativ, art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi şi a art. 1 din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

A arătat că aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 154 alin. (6) din Codul administrativ a avut drept consecinţă calificarea adresei primarului nr. x/19.08.2021 ca fiind manifestare a intenţiei intimatei-pârâte de a se retrage din Asociaţie, fapt posibil, conform Curţii de Apel Piteşti, în temeiul art. 2 din HCL nr. 65/17.12.2020 al UAT Comuna Priboieni.

Procedând astfel, Curtea nu a luat în considerare notificarea nr. x/07.04.2022 emisă de recurentă privind excluderea intimatei-pârâte din calitatea de membru al A., pentru nerespectarea obligaţiilor derivate din această calitate.

Recurenta a învederat că, în speţă, dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul administrativ, potrivit cărora primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administraţiei publice, reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoane fizice sau juridice, nu pot fi interpretate ut singuli, ci coroborat cu celelalte alineate ale art. 154 şi art. 129 alin. (9) lit. c) din Codul administrativ, precum şi cu cele ale art. 1 din O.U.G. nr. 155/2001 şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002.

În acest sens, a menţionat că această reprezentare, de către primar, în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoane fizice sau juridice, nu poate fi înţeleasă decât în contextul reglementărilor din alineatele precedente ale art. 154 din Codul administrativ, calitatea de autoritate publică executivă fiind exercitată în activitatea de punere în aplicare a legilor, decretelor, ordonanţelor, hotărârilor Guvernului şi hotărârilor consiliului local, primarul neputând acţiona decât în limitele trasate de Consiliul local, ca organ deliberativ al unităţilor administrativ teritoriale.

Drept urmare, în opinia recurentei-reclamante, primarul nu poate, printr-o notificare de "suspendare" a calităţii de membru, să decidă şi să facă efectivă retragerea dintr-o asociaţie la care a devenit membru, conform art. 129 alin. (9) lit. c) Codul administrativ, care reglementează atribuţiile consiliului local.

În acest sens, a anexat şi înscrisuri în dovedirea practicii, în sensul că unităţile administrativ teritoriale, membre ale Asociaţiilor, se retrag nu ca urmare a voinţei izolate a primarului, ci ca urmare a voinţei manifestate de consiliile locale, ca organe deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale.

Totodată, recurenta a invocat principiul simetriei actelor administrative, care vizează atât procedura de emitere şi revocare/încetare a efectelor actului, cât şi simetria competenţei, respectiv autoritatea care emite un act administrativ trebuie să fie competentă să-i înceteze şi efectele, pentru a se asigura legalitatea şi predictibilitatea drepturilor şi obligaţiilor derivate din aceste acte administrative şi, implicit, pentru a se preveni arbitrariul în activitatea autorităţilor publice.

În acest context, a precizat că adoptarea HCL nr. 65/17.12.2020 nu a avut ca efect încheierea unui contract administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004.

Astfel, a concluzionat că, atâta vreme cât UAT Comuna Priboieni şi-a manifestat unilateral voinţa de a deveni membru al A., printr-o hotărâre de consiliu local, autoritatea publică locală, prin acelaşi organ deliberativ, trebuia să-şi manifeste şi intenţia de încetare a calităţii de membru în A..

Concluzionând, recurenta a apreciat că, prin calificarea adresei nr. x/19.08.2021 a primarului (de "suspendare" a calităţii de membru), ca o manifestare de voinţă corelativă Hotărârii de Consiliu Local nr. 65/17.12.2020, prin care Consiliul Local a decis aderarea la A., Curtea de Apel a încălcat toate dispoziţiile de drept material la care a făcut referire.

Prin cea de-a doua critică formulată, recurenta-reclamantă a susţinut că, prin pronunţarea deciziei atacate, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra apelului pârâtei UAT Comuna Priboieni, încălcare ce a avut ca efect diminuarea obligaţiilor de plată, cu excluderea obligaţiilor de plată a cotizaţiilor variabile stabilite în art. 45 din Statutul A. (Regulamentul de organizare şi funcţionare al Asociaţiei).

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a învederat că în cadrul art. 45 din Statut (Regulamentul de organizare şi funcţionare a Asociaţiei) sunt prevăzute cotizaţiile variabile, iar aceste cotizaţiile au fost solicitate de la intimată pe baza facturilor având anexate rapoarte de lucru necontestate de către pârâtă.

Totodată, a subliniat că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, statutul stabileşte regulile de organizare şi funcţionare ale asociaţiei, iar membrii îşi asumă respectarea acestora prin semnarea actului constitutiv şi a statutului.

Recursul incident declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni

Prin cererea de recurs incident, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în principal, admiterea apărării privind compensarea creanţelor reciproce până la concurenţa celei mai mici, iar, în subsidiar, înlăturarea considerentelor nelegale din decizie.

Recurenta a imputat instanţei de apel o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1396 şi art. 1617 alin. (1) C. civ. arătând că potrivit contractului de închiriere utilaje nr. 1477 din 10 martie 2021, încheiat între părţi, recurenta-reclamantă datorează o chirie în cuantum de 201.600 RON, creanţă care este certă, lichidă şi exigibilă, existenţa acesteia rezultând din contractul de închiriere încheiat, iar cuantumul reieşind din tarifele prevăzute, expres, din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 8 din 28 ianuarie 2021. În ceea ce priveşte exigibilitatea, recurenta a menţionat că scadenţa plăţii chiriei intervenea la expirarea contractului, respectiv la 31 martie 2021.

În aceste condiţii, a apreciat că interpretarea dată de instanţa de apel dispoziţiilor art. 1617 C. civ., în sensul necesităţii existenţei unui titlu executoriu al pârâtei împotriva reclamantei pentru a opera compensaţia este nelegală, fiind încălcate şi prevederile art. 1396 C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni a formulat întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, sub toate aspectele invocate.

Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că, în cauză, nu este vorba de o compensaţie legală, reglementată de art. 1317 alin. (1) C. civ., ci de o compensaţie judiciară. A apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente, având în vedere că această compensaţie operează de drept numai dacă datoriile reciproce sunt certe, lichide şi exigibile, în speţă, condiţiile certitudinii şi exigibilităţii nefiind întrunite.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâtă, va admite recursul principal formulat de reclamantă, va casa, în parte, decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor, la aceeaşi curte de apel, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, pentru următoarele considerente de drept:

Cu titlu prealabil, faţă de conţinutul explicit al susţinerilor din cuprinsul cererilor de recurs(principal şi incident), expuse în sinteză în cele ce preced, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate care face obiectul căii extraordinare de atac de faţă să fie precedată de consideraţii preliminare privind cauza recursului.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de recurenţi nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).

Totodată, principiul legalităţii căilor de atac impune a se reţine că asemenea demersuri procedurale trebuie exercitate în coordonatele pe care legea le-a conferit acestora, nici părţile şi nici instanţele de control judiciar nefiind îndreptăţite să invoce, respectiv să analizeze aspecte care nu respectă condiţiile pe care legea le-a stabilit relativ la exercitarea şi judecata căilor de atac efectiv promovate.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu este posibil a fi reapreciat probatoriul ce a fost analizat de instanţele inferioare, după cum nu este posibilă nici reevaluarea situaţiei de fapt ce a fost stabilită ca urmare a analizei astfel făcute în privinţa probelor administrate la judecata în fond. Aceasta şi pentru că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Împrejurarea că recurenţii au formulat critici care tind a provoca o astfel de reevaluare a probelor şi, respectiv, a situaţiei de fapt, nu poate determina legala învestire a instanţei de recurs spre a proceda la analiza acestora. Acesta pentru că respectivele critici au fost formulate cu neobservarea limitelor ce sunt impuse prin normele procedurale enunţate în precedent şi a întinderii dreptului ce le este conferit prin lege de a deduce judecăţii în recurs doar aspecte care au aptitudinea de a fi circumscrise motivelor de casare reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Tot cu caracter prealabil analizei recursurilor, rezumând aspectele legate de circumstanţele factuale ale litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţele de fond, se reţine că prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Priboieni nr. 65/17.12.2020 a fost aprobată aderarea pârâtei Comuna Priboieni la A., precum şi plata cotizaţiei de aderare determinată conform statutului A. care se achită o singură dată, sumă ce urma să fie suportată din bugetul local al comunei Priboieni, pentru anul 2021.

Prin aceeaşi hotărâre a consiliului local a fost împuternicit primarul comunei "pentru a reprezenta Comuna Priboieni în Adunarea Generală a A. şi pentru semnarea tuturor documentelor necesare aderării."

S-a mai statuat de către instanţele fondului că în temeiul art. 43, art. 44 şi art. 45 din Regulamentul de organizarea şi funcţionare al A., Anexă la statutul asociaţiei reclamante şi parte integrantă din acesta, membrilor asociaţi li se percep atât cotizaţii fixe, cât şi cotizaţii variabile, reţinându-se că, potrivit art. 43 alin. (1) şi alin. (2) din acest regulament, membrul asociat se obligă la achitarea cotizaţiei de aderare (se achită o singură dată) compusă astfel: numărul de locuitori x 10 RON, iar ulterior UAT achită o cotizaţie anuală, iar conform art. 44 şi art. 45 din regulament UAT datorează o cotizaţie fixă egală pentru toate UAT-rile, care se calculează prin împărţirea cheltuielilor fixe de funcţionare la toate UAT-urile membre, şi o cotizaţie variabilă în funcţie de tipurile de intervenţie pentru fiecare câine în parte, pe bază de raport de lucru întocmit de către medicul veterinar în condiţiile legii şi a documentelor justificative.

Pretenţiile solicitate în cauză de reclamantă vizează, în principal, valoarea cotizaţiilor fixe şi variabile neachitate de pârâtă pentru perioada ianuarie 2021- aprilie 2022, potrivit facturilor depuse la dosar.

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 136.292,92 RON contravaloare facturi pentru perioada ianuarie 2021 - august 2021, reprezentând cotizaţii fixe şi variabile, apreciind că ulterior datei de 19.08.2021 reclamanta nu mai avea temei legal pentru prestarea în continuarea a serviciilor în baza statutului şi, implicit, a regulamentului întrucât prin adresa nr. x/19.08.2021 pârâta a solicitat suspendarea din calitatea de membru al asociaţiei, împrejurarea în raport de care prima instanţă a constatat că reclamanta nu mai era îndreptăţită la plata celor două tipuri de cotizaţii, aceasta având obligaţia să respecte manifestarea de voinţă a pârâtei.

Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta.

Soluţia tribunalului a fost schimbată în parte de către curtea de apel prin decizia obiect al recursului de faţă, instanţa de prim control judiciar reţinând că este corectă statuarea primei instanţe în sensul că adresa nr. x/19.08.2021 emisă de primarul comunei a avut ca efect retragerea pârâtei din asociaţie, primarul fiind abilitat în acest sens conform art. 154 alin. (6) din Codul Administrativ şi art. 2 din HCL nr. 65/17.12.2020 a Consiliului Local al Comunei Priboieni, fără a fi necesară adoptarea unei alte hotărâri a consiliului local pentru retragerea din asociaţie.

Pe de altă parte, procedând la interpretarea dispoziţiilor relevante din statutul asociaţiei reclamante(art. 56) şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia(art. 45), anexă la statut şi parte integrantă din acesta, curtea de apel a reţinut că nu a fost adoptată o hotărâre a Adunării Generale a asociaţiei prin care să fie stabilită valoarea cotizaţiei variabile.

Pe baza acestor raţionamente juridice, instanţa de apel, admiţând doar apelul UAT Comuna Priboieni, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 98.231,16 RON reprezentând cotizaţie fixă neachitată(pentru perioada februarie - septembrie 2021), precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării debitului, fiind astfel înlăturată obligarea pârâtei la plata cotizaţiei variabile avută în vedere de prima instanţă.

Totodată, cu privire la solicitarea pârâtei de a constata intervenită compensaţia legală, instanţa de apel a respins această solicitare reţinând că UAT Comuna Priboieni nu poate opune reclamantei compensaţia legală întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1617 C. civ. deoarece nu are o creanţă certă lichidă şi exigibilă faţă de reclamantă.

II. A. Cu privire la recursul principal declarat de reclamanta A., Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul principal este întemeiat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-o primă critică, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta reclamantă susţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, pretinzându-se, în principal, greşita aplicare a dispoziţiilor 154 alin. (6) din Codul administrativ şi încălcarea art. 154 alin. (1) şi alin. (5), art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. s) şi alin. (9) lit. a) şi c), precum şi art. 155 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din acelaşi act normativ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, în esenţă, s-a arătat că art. 154 alin. (6) din Codul administrativ, a cărui incidenţă a fost reţinută de către instanţa de apel, nu poate fi interpretat singular, ci sistematic, în corelare cu celelalte alineate ale aceluiaşi articol, dar şi cu alte norme din Codul administrativ care stabilesc competenţa consiliului local cum sunt cele cuprinse în art. 129 din actul normativ de referinţă.

Acest motiv de recurs se vădeşte a fi întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit temeiului legal pe care se fundamentează cazul de casare în analiză hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reglementarea de referinţă având în vedere situaţiile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată, deşi a analizat textele de lege incidente speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Pe calea recursului de faţă, prevalându-se de motivul de casare anterior enunţat, recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, nelegalitatea deciziei atacate prin prisma interpretării şi aplicării eronate a normelor legale care reglementează atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale, insistând asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 129 din Codul administrativ, în raport de care se pretinde că retragerea UAT Comuna Priboieni din A. A. la care a devenit parte urmare adoptării HCL nr. 65/17.12.2020 nu se putea face printr-o adresă emisă de primar, ci tot urmare adoptării unei hotărâri de către consiliul local ca autoritate deliberativă a pârâtei.

Astfel, Înalta Curte constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut că încetarea calităţii UAT Comuna Priboieni de membru în asociaţia A. a intervenit în baza art. 21 din statutul acestei asociaţii prin retragerea pârâtei din asociaţie urmare comunicării adresei nr. x/19.08.2021 emisă de primarul comunei. Au mai reţinut instanţele de fond că această adresă exprimă intenţia valabilă a pârâtei de a se retrage din asociaţie, primarul având o asemenea atribuţie potrivit art. 154 alin. (6) din Codul administrativ şi art. 2 din HCL nr. 65/17.12.2020, hotărâre prin care Consiliul Local al Comunie Priboieni a aprobat asocierea Comunei Priboieni la A.. De asemenea, curtea de apel a reţinut că nu este aplicabil principiul simetriei actelor juridice invocat de reclamantă întrucât legea nu impune ca încetarea unei astfel de asocieri să fie dispusă tot prin hotărâre a consiliului local, iar, în cauză, nu este vorba despre o manifestare de voinţă a primarului Comunei Priboieni în sensul încetării pentru viitor a efectului actului administrativ, ci de o cerere de retragere din asociaţie, pe care primarul o putea formula în calitatea sa de reprezentant legal al unităţii administrativ - teritoriale, dar şi în raport de dispoziţiile art. 2 din HCL al Comunei Priboieni nr. 65/17.12.2020.

Criticile recurentei cu privire la aplicarea eronată a art. 154 alin. (6) şi incidenţa art. 129, ambele din Codul administrativ, sunt fondate.

În context, Înalta Curte reţine că potrivit art. 106 din Codul administrativ autorităţile administraţiei publice locale din comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive, fiecare cu rol, competenţe şi atribuţii legale distincte, ambele categorii de autorităţi funcţionând pentru rezolvarea treburilor publice din unităţile administrativ teritoriale, în condiţiile legii.

Astfel, atribuţiile consiliului local, ca autoritate deliberativă a unităţii administrativ teritoriale, sunt reglementate, în principal, în art. 129 din Codul administrativ, temei legal potrivit căruia consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale(art. 129 alin. (1).

Printre categoriile de atribuţii conferite consiliului local potrivit art. 129 alin. (2) din Codul administrativ sunt şi acelea care privesc cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern(lit. e), iar în exercitarea acestor atribuţii, printre altele, consiliul local hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local(art. 129 alin. (9) lit. a) din Codul administrativ). Hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine se adoptă de consiliul local, potrivit art. 139 alin. (3) lit. f) din Codul administrativ, cu majoritatea prevăzută la art. 5 lit. C. civ.) din acelaşi act normativ, respectiv cu majoritatea absolută a consilierilor locali în funcţie,.

Pe de altă parte, potrivit art. 154 alin. (1) din Codul administrativ, rolul primarului, ca autoritate executivă a unităţii administrativ teritoriale, constă, printre altele, în asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor consiliului local adoptate de această din urmă autoritate în domeniile sale de competenţă, atribuţiile pe care primarul este abilitat a le exercita pentru realizarea acestui scop fiind reglementate, de principiu, în art. 155 din Codul administrativ.

Se constată astfel, din examinarea dispoziţiilor legale precizate în precedent că atribuţiile şi competenţele consiliului local şi cele ale primarului sunt distincte şi complementare.

Pornind de la această premisă, Înalta Curte remarcă precaritatea raţionamentului instanţei de apel în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (6) din Codul administrativ.

Astfel, conform temeiului legal menţionat "Primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administraţiei publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române şi străine, precum şi în justiţie."

Aplicând această dispoziţie de drept substanţial, curtea de apel a considerat că, în virtutea dreptului său de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială, primarul era abilitat să solicite retragerea comunei din asociaţia în care devenise membră ca urmare a aprobării dată de Consiliul local al Comunei Priboieni prin Hotărârea nr. 65/17.12.2020, reţinând că adresa nr. x/19.08.2021 emisă de primar era aptă a produce efecte juridice în sensul încetării calităţii de membru asociat al comunei în A..

Această statuare a instanţei de apel este greşită din două perspective.

În primul rând, deşi aplicabilitatea în domeniul dreptului public a principiul simetriei actelor juridice este încă disputată doctrinar şi jurisprudenţial, cu toate acestea, date fiind rolurile, competenţele şi atribuţiile diferite ale celor două categorii de autorităţi publice locale, consiliul local, respectiv primarul, se apreciază că, de principiu, exercitarea atribuţiilor uneia dintre ele nu poate avea drept consecinţă invalidarea(lipsirea de efecte) actelor administrative emise de cealaltă în exercitarea propriilor sale competenţe.

Or, în cauză, interpretarea art. 154 alin. (6) din Codul administrativ propusă de curtea de apel, potrivit căreia primarul, prin adresă, în virtutea dreptului său general de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte persoane juridice române, poate solicita în mod valabil retragerea comunei din asociaţia în care devenise membră ca urmare a aprobării asocierii prin hotărâre a consiliului local nesocoteşte tocmai această diferenţiere şi complementaritate a atribuţiilor celor două autorităţi administrative locale rezultată din dispoziţiile legale expuse mai sus în cuprinsul prezentelor considerente.

În al doilea rând, în context, se reţine că prin HCL nr. 65/17.12.2020 Consiliul Local al Comunei Priboieni autoritatea locală deliberativă a hotărât aprobarea aderării comunei la A.(art. 1), aprobarea plăţii cotizaţiei de aderare (art. 3) şi împuternicirea primarului "pentru a reprezenta Comuna Priboieni în Adunarea Generală a A. şi pentru semnarea tuturor documentelor necesare aderării."

Prin urmare, deşi era permisă o împuternicire a primarului de a reprezenta consiliul local în relaţia cu A. sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul retragerii din asociaţie, cu toate acestea un asemenea drept de reprezentare nu a fost acordat, consiliul local împuternicind primarul doar pentru semnarea documentelor necesare aderării.

Concluzionând, în raport de aceste constatări, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a interpretat eronat normele legale de referinţă atunci când a stabilit că dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul administrativ permit primarului, ca autoritate administrativă locală executivă, să solicite retragerea dintr-o asociere aprobată prin hotărâre a consiliului local, ca autoritate administrativă locală deliberativă.

Printr-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea deciziei recurate pentru nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile si fundaţiile, pretinzându-se greşita aplicare a acestor prevederi normative.

În susţinerea acestui motiv de recurs, în esenţă, s-a arătat că statuările instanţei de apel care a reţinut că nu există o hotărâre a Adunării Generale a asociaţilor pentru stabilirea valorii cotizaţiilor variabile sunt greşite întrucât "în cadrul art. 45 din Statut (Regulamentul de organizare şi funcţionare a Asociaţiei) sunt prevăzute cotizaţiile variabile, iar cotizaţiile variabile au fost solicitate de la intimata-pârâtă pe baza facturilor având anexate rapoarte de lucru necontestate de către pârâtă niciodată, astfel încât toate considerentele curţii de apel în ceea ce priveşte eliminarea obligaţiei de plată a cotizaţiilor variabile sunt nelegale."

Se constată că, în ceea ce priveşte pretenţia de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând cotizaţia variabilă, instanţa de apel a respins cererea reclamantei reţinând că, potrivit art. 56 din statutul A., valoarea cotizaţiilor şi termenele de plată a acestora se stabilesc prin hotărâre a Adunării Generale şi că o asemenea hotărâre(nr. 1/24.06.2021) există doar cu privire la cotizaţiile fixe nu şi cu privire la cele variabile.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante nu pot fi primite şi analizate, întrucât privesc aspecte de fapt, prin criticile invocate, în realitate, pretinzându-se instanţei de recurs să procedeze ea înseşi la analiza dispoziţiilor art. 56 din statutul A. şi art. 45 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a acestei asociaţii, parte integrantă din statut, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt în cauză.

Se observă, în mod evident, că, prin argumentele în analiză, recurenta-reclamantă nu critică modalitatea în care instanţa de apel a interpretat sau a aplicat în cauză prevederile art. 6 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, ci repune în discuţie o chestiune de fapt care nu poate face obiectul controlului în recurs întrucât în această cale extraordinară de atac se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele prevăzute, expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcende, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea şi coroborarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, le poate reaprecia şi completa (în apel).

Cu alte cuvinte, nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs acele argumente invocate în cererea de recurs prin care se critică situaţia de fapt şi se oferă o interpretare proprie a mijloacelor de probă administrate în cauză cu scopul stabilirii unui alt înţeles dispoziţiilor art. 56 din statutul A. şi art. 45 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a acestei asociaţii.

Exercitându-şi atribuţia de determinare a faptelor relevante pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa de apel a stabilit că potrivit art. 56 din statut pentru stabilirea valorii şi termenelor de plată a cotizaţiei variabile era necesară adoptarea unei hotărâri de adunarea generală a asociaţiei.

Această apreciere a instanţei de apel nu poate fi cenzurată în recurs, întrucât se bazează exclusiv pe evaluarea unor elemente de fapt, determinabile doar în urma coroborării mijloacelor de probă administrate.

Reaprecierea în recurs a mijloacelor de probă administrate în faţa instanţelor de fond, pentru a conchide în sensul aplicării greşite de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 6 alin. (1), art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, astfel cum, în realitate, urmăreşte recurenta-reclamantă, nu echivalează cu exercitarea controlului de legalitate a deciziei civile recurate, ci presupune reevaluarea situaţiei de fapt şi stabilirea alteia noi, la care să fie aplicate prevederile legale invocate, ceea ce nu este permis în calea de atac extraordinară a recursului.

Pentru a stabili dreptul reclamantei la perceperea cotizaţiei variabile pretinse, instanţa de apel s-a raportat la circumstanţele factuale ale cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba despre evaluarea unor aspecte de fapt, iar nu despre interpretarea şi/sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că nu este fondată critica analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. B. Cu privire la recursul incident declarat de pârâta U.A.T. Comuna Priboieni, prin primar, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile".

Recursul incident este calea extraordinară de atac exercitată de intimat (partea care nu a declarat recurs principal) după expirarea termenului de recurs, ca reacţie la recursul principal al părţii potrivnice. Conform art. 491 alin. (1) C. proc. civ., recursul incident şi cel provocat se pot exercita în aceleaşi condiţii ca apelul incident/provocat prevăzute la art. 472 şi 473 C. proc. civ., aplicate în mod corespunzător.

Înalta Curte reţine că recursul incident are caracter strict accesoriu faţă de recursul principal, presupune existenţa unui recurs principal aflat pe rol, nu poate fi disociat de cadrul procesual creat de acesta şi poate fi declarat pentru aceleaşi motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Exercitând recursul incident în condiţiile procedurale reglementate de art. 491 C. proc. civ., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, pârâta recurentă U.A.T. Comuna Priboieni susţine că decizia recurată este nelegală ca urmare a aplicării greşite de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1617 alin. (1) C. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, în esenţă, s-a arătat că decizia curţii de apel este viciată întrucât interpretarea art. 1617 alin. (1) C. civ. s-a făcut în sensul că pentru a opera compensarea legală ar fi fost necesar un titlu executoriu al pârâtei împotriva reclamantei, contrar sensului reglementării de referinţă care nu prevede o asemenea condiţie, recurenta pârâtă susţinând că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de reclamantă, creanţa cu caracteristicile juridice menţionate rezultând din contractul de închiriere utilaje nr. 1477/10.03.2021 încheiat între părţi.

Critica este nefondată în considerarea celor ce succed.

Analizând decizia obiect al recursului incident de faţă, sub aspectul solicitării pârâtei de a se constata intervenită compensaţia legală, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acesteia, considerentele decisive ale instanţei de apel se regăsesc la fila x paragrafele 1 şi 2 şi au următorul conţinut "Din textul de lege enunţat rezultă că datoriile reciproce trebuie să fie certe, lichide şi exigibile, în sensul dispoziţiilor art. 663 alin. (2), (3) şi 4 C. proc. civ., adică să întrunească toate condiţiile pentru ca dreptul de a cerere executarea silită în natură sau prin echivalent să fie actual. De aceea, creanţele trebuie să fie neîndoielnice, determinate în întinderea lor şi să poată fi cerută executarea acestora.

Or, creanţă pretinsă de apelanta - pârâtă prin cererea de apel, în cuantum de 201.600 RON, nu este certă, întrucât existenţa ei neîndoielnică nu rezultă din contractul de închiriere a utilajelor nr. 1477/10.03.2021, aşa cum se pretinde, nu este nici determinată în întinderea ei printr-un titlu executoriu, potrivit art. 663 alin. (3) C. proc. civ., iar din contractul invocat nu rezultă nici data scadenţei pentru a se verifica exigibilitatea acesteia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 663 alin. (4) C. proc. civ.."

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă a desluşit eronat considerentele curţii de apel, din acestea nerezultând că pentru a putea opune compensaţia legală pârâta trebuie să deţină un titlu executoriu împotriva reclamantei, sensul considerentelor instanţei de prim control judiciar fiind acela că pentru a putea opera compensaţia legală creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, iar pretinsa creanţă pe care o invocă UAT nu îndeplineşte aceste condiţii.

Pe de altă parte, având ca premisă situaţia de fapt fixată de curtea de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile legale în discuţie.

Astfel, potrivit art. 1617 alin. (1) C. civ. "Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură."

Dispoziţiile legale relevate reglementează compensaţia legală care, potrivit normei citate, operează de drept, fără a fi necesar acordul de voinţă al părţilor sau o hotărâre judecătorească, de îndată ce sunt întrunite următoarele condiţii: a) datoriile să fie reciproce; b) datoriile să fie certe; c) datoriile să fie lichide; d) datoriile să fie exigibile; e) datoriile să aibă ca obiect o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

Reciprocitatea datoriilor presupune că cele două raporturi obligaţionale trebuie să existe, simultan, între aceleaşi persoane, fiecare având, una faţă de cealaltă, atât calitatea de debitor, cât şi de creditor.

O creanţă certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Altfel spus, o creanţă este certă atunci când existenţa sa este sigură, necontestată, aceasta prin opoziţie cu creanţa litigioasă, nesigură, contestată de debitor.

Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă. Astfel, de exemplu, nu este lichidă o creanţă condiţionată, întrucât existenţa sa este incertă, şi nici o datorie a cărei întindere trebuie să fie stabilită în instanţă de către judecător.

O creanţă este exigibilă atunci când scadenţa sa este împlinită şi creditorul poate cerere executarea prestaţiei.

Caracterul fungibil al bunurilor obiect al datoriilor are în vedere bunurile fungibile prin natura lor care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii, fiind determinabile după număr, măsură sau greutate, cum ar fi o sumă de bani(care este esenţialmente fungibilă), cereale etc.

Or, raportat la creanţa invocată de pârâtă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat corect prevederile art. 1671 alin. (1) C. civ. deducând în mod just din aceste dispoziţii legale caracteristicile juridice pe care trebuie să le îndeplinească cele două creanţe pentru a putea opera compensaţia legală, cu consecinţa constatării faptului că cea invocată de pârâta UAT nu îndeplineşte cerinţele certitudinii(fiind litigioasă, contestată de reclamantă), lichidităţii (întinderea ei fiind nesigură, nerecunoscută de debitoare, pârâta declanşând un litigiu pentru ca o instanţă să-i determine cuantumul) şi exigibilităţii(întrucât nu s-a putut identifica data scadenţei).

Având în vedere aceste argumente, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat de pârâta UAT Comuna Priboieni nu poate fi reţinut, astfel încât recursul incident declarat de aceasta apare ca nefondat şi urmează a fi repins ca atare.

Faţă de ansamblul acestor considerente, în baza art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel, pe care o va casa, urmând a dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea ambelor apeluri de către aceeaşi instanţă.

Înlata Curte, consideră că se impune rejudecarea ambelor apeluri, în limitele rezultate din prezenta decizie în raport de motivele de recurs invocate şi dezlegate, având în vedere că prin acestea se critică sentinţa primei instanţe prin care pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 136.292,92 RON contravaloare facturi, sumă care include atât cotizaţia fixă, cât şi pe cea variabilă.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., dezlegările date prin prezenta decizie referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 154 alin. (6) din Codul administrativ, precum şi cu privire la modul în care această interpretare se reflectă în executarea obligaţiilor părţilor rezultate din raportul juridic de asociere în care au fost angajate, respectiv asupra datei la care a încetat calitatea de membru al UAT Comuna Priboieni în A. cu consecinţa încetării obligaţiei de plată a cotizaţiei fixe către asociaţie.

În ce privesc cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă pentru recurs, având în vedere că soluţia ce se va dispune este de casare a cauzei şi trimiterea acesteia pentru rejudecare la curtea de apel, acestea urmează a fi avute în vedere cu ocazia soluţionării apelului, în raport de soluţia ce se va da pe fondul pretenţiilor reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul incident declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni împotriva deciziei civile nr. 4146/2024 din 9 octombrie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă

Admite recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 4146/2024 din 9 octombrie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează, în parte, decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel, spre rejudecarea apelurilor.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate care nu contravin prezentei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.