Negative conflict of jurisdiction in forced execution: primacy of the unity of the execution court over public prosecutor territorial competence rules

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, la data de 8 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat: anularea executării silite începute de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2024, la cererea creditorului A., pentru recuperarea sumei de 855.053,72 RON, presupus a fi datorată în baza sentinţei civile nr. 3095 din 10 decembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2021; anularea somaţiei din 22 octombrie 2024, emise în acelaşi dosar execuţional; anularea încheierii din 22 octombrie 2024 privind stabilirea sumelor datorate; anularea încheierii din 22 octombrie 2024 privind stabilirea cheltuielilor de executare; anularea încheierii de încuviinţare a executării silite.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 6229 din 7 martie 2025, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, în esenţă, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale alin. (21) şi (3) ale aceluiaşi articol, reţinând că, în speţă, cererea de chemare în judecată este introdusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, parchet aflat pe lângă instanţa competentă să judece cauza.

I.2.2. Judecătoria Oradea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3154 din data de 7 iulie 2025, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Astfel, Judecătoria Oradea, secţia civilă, stabilind instanţa de executare în raport cu prevederile art. 714 şi art. 651 C. proc. civ., a reţinut că, în speţă, executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Timişoara prin încheierea civilă nr. 27123 din 12 septembrie 2024, astfel că, din această perspectivă, sunt incidente considerentele reţinute în Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021.

Ca atare, în raport cu principiu unicităţii instanţei de executare, consacrat de dezlegările date prin decizia în interesul legii anterior menţionată, a constatat că, prin admiterea de către Judecătoria Timişoara a cererii de încuviinţare a executării silite şi prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale în faţa acesteia, aceasta a devenit instanţa de executare, competentă să soluţioneze toate incidentele apărute în cursul executării silite încuviinţate.

Totodată, a apreciat că era în competenţa completului care a încuviinţat executarea silită să verifice dacă în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., completul învestit ulterior cu contestaţia la executare neputând invoca excepţia necompetenţei teritoriale, cât timp a fost deja stabilită instanţa de executare în faza de încuviinţare a executării silite.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Timişoara, secţia I civilă şi Judecătoria Oradea, secţia civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă făcând aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1), (21) şi (3) C. proc. civ., în timp ce cea de-a doua a avut în vedere principiul unicităţii instanţei de executare, astfel cum acesta a fost statuat prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021.

Prin demersul judiciar iniţiat, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a solicitat să dispună anularea executării silite pornite în dosarul execuţional 918/2024 al B.E.J. B. la cererea creditorului A..

Din cuprinsul înscrisurilor depuse în susţinerea cererii rezultă că, prin încheierea nr. 27123 din data de 19 septembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia I civilă în dosar nr. x/2024, a fost admisă cererea formulată de petentul B.E.J. B. şi a fost încuviinţată executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. x/2024, la cererea creditorului A., în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 3095 din data de 10 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Alba în şnur cu decizia civilă nr. 3193 din data de 16 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, ambele în dosarul nr. x/2021, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea realizării obligaţiei rezultând din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege.

Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuţional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu uşurinţă că dacă în privinţa competenţei materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanţa de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menţionat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuţie identifică judecătoria care devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Se constată că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale), este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susţinerea concluziei de mai sus, se evidenţiază Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., prin care instanţa supremă a stabilit că:

"(...) încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare "presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare" (paragraful 80)

"În consecinţă, atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" (paragraful 86).

În condiţiile în care Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a încuviinţat executarea silită, această instanţă a devenit competentă să soluţioneze şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite. Cu alte cuvinte, incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1), alin. (21) şi alin. (3) C. proc. civ. (nu şi ale alin. (2), care conturează o veritabilă competenţă facultativă, creditorul putând alege instanţa în a cărei rază domiciliază ori îşi are sediul o persoană dintre cele arătate de lege) poate şi trebuie să fie verificată doar cu ocazia încuviinţării executării silite, etapă în privinţa căreia sunt aplicabile dispoziţiile art. 529 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reţinând că determinarea instanţei de executare se realizează, în concret, în raport de instanţa care a încuviinţat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe, Înalta Curte constată că Judecătoria Timişoara, secţia I civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.