Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1671/2025 AI generated

Revision for contradictory judgments inadmissible where res judicata exception was previously decided in the underlying enforcement dispute

Case Number Decizia nr. 1671/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision, thereby upholding the appellate decision of the Târgu Mureş Court of Appeal that had previously reversed the registration officer’s refusal to remove a commercial register annotation regarding the lifting of a seizure on social shares. The dispute involved a claimant seeking to annul a bailiff’s letter notifying the Trade Register of the seizure’s release, arguing that this created contradictory final judgments with a prior appellate decision that had annulled the registration officer’s closure of that seizure and restored the seizure’s status. The Court found the revision inadmissible under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure because the exception of res judicata had already been expressly raised and decided upon by the lower courts in the second proceeding, which determined that the bailiff’s letter was a procedural enforcement document distinct from the registration officer’s decision, thus lacking the requisite triple identity to establish a contradiction. Consequently, the Court held that it could not exercise judicial control over the lower court’s legal assessment of res judicata, as revision is a remedy for rectifying judicial errors regarding the authority of prior judgments, not a vehicle for re-examining the merits or challenging a reasoned dismissal of the res judicata exception.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 430 alin. (2) C. proc. civ, art. 751 din C. proc. civ, art. 751 C. proc. civ; Revision for contradictory judgments inadmissible where res judicata exception was previously decided in the underlying enforcement dispute: Împotriva deciziei nr. 57 din 5 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia I civilă, petentul A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând să se constate potrivit contrarietatea între decizia civilă nr. 350/A pronunţată la data de 4 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2023 şi decizia civilă nr. 57 pronunţată la data de 5 februarie 2025 de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2023 şi, în consecinţă, să se dispună anularea deciziei civile nr. 57 pronunţată la data de 5 februarie 2025 de Tribunalul Harghita, respectiv trimiterea cauzei în rejudecare, cu consecinţa obligării intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata civil dispute enforcement decision legal status seizure of documents

Cited Legislation

AI generated
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând să se constate potrivit contrarietatea între decizia civilă nr.
art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ
57 din 2 februarie 2025, însă, apreciază că este nevoit a promova calea extraordinară de atac în considerarea faptului că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.
art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
hotărârile pronunţate în apel fără drept de recurs sunt definitive, având în vedere dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 430 alin. (2) C. proc. civ
Sub aspectul contrarietăţii celor două hotărâri, revizuentul a arătat că potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte şi considerentele hotărârilor.
art. 751 din C. proc. civ
x/2023 În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele "ridicarea măsurii sechestrului aplicat se putea obţine în condiţiile prevăzute la art. 751 din C. proc. civ.
art. 751 C. proc. civ
x/2023 În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele "ridicarea măsurii sechestrului aplicat se putea obţine în condiţiile prevăzute la art. 751 din C.
art. 513 alin. (3) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ.
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Dosarul nr. x/2023 - soluţionat prin decizia nr. 350/A din data de 4 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş:

Prin sentinţa nr. 279 din 22 martie 2024 pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a respins plângerea formulată de petentul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C. împotriva încheierii registratorului din cadrul ORC Harghita din data de 27 iunie 2023.

Petentul a fost obligat să îi plătească intimatei C. suma de 2100,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, petentul A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 350/A din 4 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a fost admis apelul declarat de petentul A. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 22 martie 2024 pronunţată de Tribunalul Harghita.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă plângerea formulată de petentul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C. împotriva încheierii registratorului din cadrul ORC Harghita nr. 3481 din 27 iunie 2023.

S-a dispus anularea încheierii menţionate şi radierea înregistrării ridicării sechestrului instituit asupra părţilor sociale deţinute de numita C., potrivit procesului-verbal de sechestru din 23 august 2023 emis de Biroul executorului judecătoresc D., în dosarul execuţional nr. x/2016

S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în sensul menţinerii înregistrării instituirii sechestrului.

A fost admisă în parte cererea petentului de obligare, în solidar, a pârâţilor la plata parţială a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în faţa primei instanţe.

2. Dosarul nr. x/2023 - soluţionat prin decizia nr. 57 din data de 5 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia I civilă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, contestatorul A. a solicitat anularea procesului-verbal şi a încheierii prin care s-a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra părţilor sociale deţinute de intimaţi în societăţile E. S.R.L. şi B. S.R.L., acte întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc D. în dosarul execuţional nr. x/2016 De asemenea, a solicitat anularea adresei prin care această măsură a fost comunicată Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Prin încheierea civilă nr. 1573 din 22 mai 2024 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, s-a respins excepţia lipsei de interes şi s-a admis excepţia lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal sau a încheierii.

S-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii F. şi C..

Contestatorul a fost obligat să plătească intimatului F. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi să plătească, de asemenea, în favoarea BEJ D. suma de 2501,38 RON, reprezentând contravaloarea copierii dosarului de executare silită.

Împotriva încheierii nr. 1573 din data de 22 mai 2024, contestatorul A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 57 din 5 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia lipsei de interes în formularea apelului, invocată de intimaţii F. şi C..

A fost respins apelul formulat de apelantul-contestator A., în contradictoriu cu intimaţii F. şi C. împotriva încheierii civile nr. 1573 din 22 mai 2024, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. x/2023.

A fost obligat apelantul-contestator să plătească intimaţilor suma de 3570 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat şi suma de 102,74 RON, cu titlu de cheltuieli de deplasare avocat.

3. Calea de atac formulată în cauză - cererea de revizuire:

Împotriva deciziei nr. 57 din 5 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia I civilă, petentul A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând să se constate potrivit contrarietatea între decizia civilă nr. 350/A pronunţată la data de 4 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2023 şi decizia civilă nr. 57 pronunţată la data de 5 februarie 2025 de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2023 şi, în consecinţă, să se dispună anularea deciziei civile nr. 57 pronunţată la data de 5 februarie 2025 de Tribunalul Harghita, respectiv trimiterea cauzei în rejudecare, cu consecinţa obligării intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

După expunerea situaţiei de fapt, revizuentul a precizat că a formulat mai multe acţiuni:

- plângere împotriva încheierii registratorului din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita - dosar nr. x/2023 înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita, cauză în care, prin decizia civilă nr. 57 pronunţată la data de 5 februarie 2025 de Tribunalul Harghita, s-a respins cererea revizuentului, iar în calea de atac, prin decizia civilă nr. 350/A pronunţată la data de 4 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Târgu Mureş, s-a admis apelul formulat şi s-a dispus anularea încheierii registratorului nr. 3481/27 iunie 2023;

- plângere împotriva încheierii registratorului din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita - dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Harghita, cerere care s-a anulat;

- contestaţie la executare silită - dosar nr. x/2023 înregistrat pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. În acest dosar, prin încheierea civilă nr. 1573 pronunţată la data de 22 mai 2024, s-a respins cererea ca fiind lipsită de obiect, pe considerentul că adresa emisă de executorul judecătoresc nu constituie act de executare silită. În apel, s-a pronunţat decizia civilă nr. 57 la data de 5 februarie 2025 de Tribunalul Harghita, prin care s-a respins apelul revizuentului.

În continuare, revizuentul a arătat că, data promovării prezentei cereri de revizuire, nu are la dispoziţie motivarea deciziei civile nr. 57 din 2 februarie 2025, însă, apreciază că este nevoit a promova calea extraordinară de atac în considerarea faptului că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. hotărârile pronunţate în apel fără drept de recurs sunt definitive, având în vedere dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce prevăd că termenul de exercitare a căii de atac al revizuirii este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Consideră că, indiferent de motivele instanţei de apel, contrarietatea celor două hotărâri va persista, deoarece prin prima hotărâre sunt menţinute efectele procesului-verbal de sechestru din 23 august 2021, iar cea de-a două hotărâre menţine adresa privind înştiinţarea Registrului Comerţului cu privire la radierea aceluiaşi sechestru.

Cu referire la admisibilitatea motivelor de revizuire, revizuentul a arătat că este îndeplinită condiţia triplei identităţi, întrucât cele două au acelaşi scop, şi anume lipsirea de efecte juridice a adresei executorului judecătoresc din 16 iunie 2023, prin care a dispus ridicarea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de intimaţi în cadrul societăţii G. S.R.L., obiectul cauzelor fiind adresa executorului judecătoresc privind radierea sechestrului şi măsurile dispuse în baza acestui act.

În cadrul dosarului nr. x/2023 a fost vizată şi legalitatea actului, în condiţiile în care nu există acte de executare silită premergătoare, asemenea acte de executare silită nefiind încheiate de către executorul judecătoresc.

Cauza cererii de chemare în judecată reprezintă fundamentul pretenţiei afirmate, aceasta desemnând practic situaţia de fapt calificată juridic. Aşadar, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituţia sau categoria juridică ori de principiul de drept substanţial pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia. În situaţia de faţă a fost vizată nelegalitatea adresei executorului judecătoresc, în lipsa încheierii unor acte de executare silită premergătoare, respectiv procesul-verbal prin care să fi fost dispusă ridicarea sechestrului.

De asemenea, în ambele dosare au fost aceleaşi părţi.

Diferenţa între cele două cauze viza procedura specifică în materia executării silite, respectiv în domeniul actelor supuse publicităţii în Registrul Comerţului.

Sub aspectul contrarietăţii celor două hotărâri, revizuentul a arătat că potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte şi considerentele hotărârilor.

În cadrul dosarului nr. x/2023, prin decizia civilă nr. 350/A pronunţată la data de 4 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Târgu Mureş, s-a admis apelul formulat de revizuent şi s-a dispus radierea din Registrul Comerţului a menţiunilor referitoare la ridicarea sechestrului aplicat asupra părţilor sociale din B. S.R.L. şi menţinerea "înregistrării instituirii sechestrului". Este vorba despre acele menţiuni la baza cărora a stat adresa de radiere al cărui anulare a solicitat-o în cadrul dosarului nr. x/2023 În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele "ridicarea măsurii sechestrului aplicat se putea obţine în condiţiile prevăzute la art. 751 din C. proc. civ. iar executorul judecătoresc în această ipoteză se impunea să întocmească o încheiere motivată în fapt şi în drept."

De altfel, lipsa acestor acte rezultă din chiar dosarul execuţional, în care nu se regăseşte vreun act întocmit potrivit art. 751 C. proc. civ., motivat în fapt şi în drept, prin care executorul judecătoresc să fi dispus ridicarea sechestrului, fiind întocmită doar o adresă în vederea radierii acestuia din Registrul Comerţului.

În cadrul dosarului nr. x/2023, prima instanţă a admis excepţia lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal sau încheierii (acte de executare premergătoare care în realitate nu există), motivele vizând inexistenţa vreunei căi de atac împotriva adreselor emise de executorul judecătoresc.

Prin decizia civilă nr. 57 din 5 februarie 2025, atacată cu revizuire, s-a respins apelul formulat de apelantul-contestator A., în contradictoriu cu intimaţii F. şi C. împotriva încheierii civile nr. 1573 din 22 mai 2024 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. x/2023, care a fost menţinută.

Este evident că soluţia de menţinere a hotărârii instanţei de fond vizează excepţia lipsei de obiect a cauzei, respectiv nesocotirea celor statuate prin decizia civilă nr. 350/A pronunţată la data de 4 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Târgu Mureş. Într-o atare situaţie, cei interesaţi în realitate sunt lipsiţi de posibilitatea atacării în instanţă a unor acte prin care li se cauzează prejudicii.

Aşa cum s-a stabilit "revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului ca fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabila, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autoritarii de lucru judecat." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, decizia nr. 468 din 16 martie 2017).

Or, în prezent, se consideră a fi perfect valabile atât sechestrul aplicat asupra părţilor sociale deţinute de intimaţii, cât şi adresa pentru radierea aceluiaşi sechestru.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile asupra unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, fără a se repune în discuţie şi fără se cerceta chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Înalta Curte reţine că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării condiţiilor de admisibilitate anterior menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susţinut că decizia civilă nr. 57 din 5 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2023 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 350/A din 4 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2023. În aprecierea revizuentului, contrarietatea celor două hotărâri rezidă în faptul că printr-o hotărâre sunt menţinute efectele procesului-verbal de sechestru din 23 august 2021, iar printr-o altă hotărâre a fost menţinută adresa privind înştiinţarea Registrului Comerţului cu privire la radierea aceluiaşi sechestru.

În ceea ce priveşte circumstanţele cauzei, Înalta Curte reţine că, astfel cum s-a evidenţiat chiar în cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul a uzat de două proceduri judiciare distincte, formulând:

- plângere împotriva încheierii registratorului din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita - dosar nr. x/2023, cauză în care, prin decizia civilă nr. 350/A pronunţată la 4 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Târgu Mureş, s-a admis apelul formulat şi s-a dispus anularea încheierii registratorului nr. 3481 din 27 iunie 2023, radierea înregistrării ridicării sechestrului instituit şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul menţinerii înregistrării instituirii sechestrului;

- contestaţie la executare silită - dosar nr. x/2023, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 57 din 5 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Harghita, în sensul respingerii apelului şi menţinerii soluţiei pronunţate prin încheierea civilă nr. 1573 din 22 mai 2024 de Judecătoria Odorheiu Secuiesc (respingerea excepţiei lipsei de interes, admiterea excepţiei lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal sau a încheierii şi respingerea contestaţiei la executare).

În considerentele deciziei civile nr. 57 din 5 februarie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2023, a cărei revizuire se solicită, Tribunalul Harghita analizat aspectele vizând puterea de lucru judecat a celor statuate prin decizia civilă nr. 350/A din 4 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2023, aspecte ridicate chiar de revizuentul din cauză, prin concluziile formulate în faţa instanţei de apel.

Astfel, cu privire la incidenţa puterii de lucru judecat, Tribunalul a reţinut că:

"Cu toate că statuarea Curţii de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2023 vizează anularea Încheierii registratorului din cadrul ORC Harghita, obiectul dosarului de faţă este contestaţie la executare iar apelul este îndreptat împotriva încheierii nr. 1573/22.05.2024 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

(...) Prin urmare, independent de soluţia plângerii ce vizează încheierea registratorului ORC actele de executare vizează bunurile debitorului, iar documentele de executare vizează procedurile de executare, adresa prin care se solicită ridicarea sechestrului este un document emis de executorul judecătoresc care vizează procedura de executare, pentru aceste motive, încheierea civilă nr. 1573 din 22 mai 2024, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. x/2023, va fi menţinută de Tribunal ca atare."

O condiţie impusă pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiţii, nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeaşi excepţie, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

Condiţia ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată şi soluţionată în primul litigiu, deşi nu este expres prevăzută de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., rezultă din interpretarea acestui text prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei date cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, această soluţie beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părţii nemulţumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluţiei pronunţate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate şi în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

În speţă, această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită, deoarece, astfel cum reiese din motivarea deciziei civile nr. 57 din 5 februarie 2025, Tribunalul Harghita a analizat critica vizând aspectele dezlegate prin decizia civilă nr. 350/A din 4 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2023 şi măsura în care acestea se impun sau nu cu putere de lucru judecat.

Având în vedere considerentele anterior redate ale acestei decizii, se constată că aspectele vizând autoritate de lucru judecat au fost invocate şi soluţionate prin decizia a cărei revizuire se solicită. O eventuală reanalizare a acestora în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, ar echivala cu exercitarea controlului judiciar în ceea ce priveşte modul de soluţionare de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat. Or, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu poate avea o asemenea finalitate.

Sub acest aspect se reţine că, întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu fie repuse în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României), CEDO a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei. Competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat şi simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire (referitoare la contrarietatea celor două hotărâri care, în aprecierea revizuentului, va persista, deoarece prin prima hotărâre sunt menţinute efectele procesului-verbal de sechestru din 23 august 2021, iar prin cea de-a două hotărâre se menţine adresa privind înştiinţarea Registrului Comerţului cu privire la radierea aceluiaşi sechestru) îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate ale deciziei nr. 57 din data de 5 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Harghita, vizând modul în care instanţa a apreciat cu privire la inexistenţa puterii de lucru judecat a celor reţinute prin decizia nr. 350/A din 4 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Or, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, şi nu de reformare, Înalta Curte nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalităţii în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la chestiunea puterii de lucru judecat.

Pentru considerentele reţinute, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 57 din 5 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia I civilă dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.