Inadmissibility of extraordinary appeal for material procedural error based on disputed interpretation of electronic notification and service deadlines
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the extraordinary appeal filed by a public administrative entity, thereby upholding the prior cassation decision that had previously dismissed the appellant's appeal as time-barred. The dispute concerned a procedural challenge where the appellant argued that the appellate court's ruling was not timely served because a legal counsel used a personal email address instead of the official institutional address and that a specific document referenced by the lower court was merely a request for file access rather than a formal notification. The court held that the appellant's arguments did not constitute a material procedural error under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, which is the sole legal basis for filing an extraordinary appeal, noting instead that they amounted to a review of the merits and interpretation of communication rules already addressed on appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 165 pct. 3 C. proc. civ, art. 154 alin. (6) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal for material procedural error based on disputed interpretation of electronic notification and service deadlines: Or, toate aceste critici expuse de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, supuse deja analizei instanţei de recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025
Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:
Prin decizia nr. 616 din 6 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi împotriva deciziei civile nr. 267 din 27 iunie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi a formulat contestaţie în anulare - cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 56 mai 2025, sub dosar nr. x/2025, fiind fixat termen pentru soluţionare la 14 octombrie 2025.
În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatoarea a invocat motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs a reţinut că decizia recurată a fost comunicată recurentei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi prin poşta electronică la 31 iulie 2024, conform raportului de transmitere de la dosarul curţii de apel, potrivit dispoziţiilor art. 165 pct. 3 C. proc. civ.
Contrar celor reţinute de instanţa de recurs, cererea care se regăseşte la dosarul Curţii de Apel Iaşi nu este o cerere formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi, ci de către consilierul juridic cu atribuţii delegate în dosar, fiind indicată adresa personală a acestuia, nicidecum adresa oficială publică electronică a recurentei-pârâte. Pe de altă parte, acest înscris la care instanţa face trimitere reprezintă o cerere pentru a solicita acces la dosarul electronic al instanţei, în vederea vizualizării actelor dosarului şi nu pentru comunicarea oficială a actelor procedurale emise de instanţa de apel.
Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de apel, adresa indicată de apelant pentru comunicarea tuturor actelor de procedură a fost adresa poştală de la sediul instituţiei, respectiv Iaşi, B-dul x, nr. 11.
Contestatoarea solicită să se constate că procedura de comunicare nu a fost îndeplinită de instanţa de apel, astfel încât în mod eronat s-a realizat raportarea instanţei la data de 31 iulie 2024, ca fiind data de comunicare a hotărârii judecătoreşti ce a format obiectul recursului.
În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., citaţiile şi celelalte acte de procedură se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta, or acestea au fost primite la data de 5 august 2024.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 154 alin. (6), art. 163, art. 470 şi art. 503 şi următoarele C. proc. civ.
Examinând contestaţia în anulare din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea supusă analizei s-au invocat, drept motive ale contestaţiei în anulare, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale."
Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor astfel de greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia. Când instanţa de judecată, cunoscând actele şi lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare proprie a normelor legale incidente în speţă, nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greşeală de judecată.
În cauză, drept motive de promovare a căii extraordinare de atac, contestatoarea invocă, în esenţă, faptul că instanţa de recurs a reţinut, în mod eronat, că decizia recurată a fost comunicată recurentei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi prin poşta electronică la 31 iulie 2024, argumentând faptul că, pe de o parte, consilierul juridic cu atribuţii de reprezentare a recurentei în dosar a indicat adresa sa personală, nicidecum adresa oficială publică electronică a părţii şi că, pe de altă parte, înscrisul la care instanţa a făcut trimitere reprezintă o cerere de solicitare a accesului la dosarul electronic al instanţei în vederea vizualizării actelor dosarului şi nu pentru comunicarea oficială a actelor procedurale emise de instanţă.
Or, toate aceste critici expuse de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, supuse deja analizei instanţei de recurs.
În consecinţă, aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că soluţia nu ar fi una corectă, în conformitate cu opinia contestatoarei.
Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, criticile deduse judecăţii nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi împotriva deciziei nr. 616 din 6 martie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.