Statutory ownership transfer to reorganized state entities under de-étatization legislation despite conflicting land registry and building permit records

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată, la data de 5 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Braşov, solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să constate că este proprietara construcţiei edificate pe terenul situat în municipiul Braşov, constând în spaţiul comercial situat la parterul acestui bloc, în care îşi desfăşoară activitatea oficiul poştal, să îi atribuie în folosinţă terenul cotă indiviză aferentă acestuia, să dispună rectificarea cărţii funciare convertite, precum şi intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 103/S din 16 aprilie 2024, Tribunalul Braşov a admis în parte, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Braşov şi cu intervenientul forţat Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanţatelor şi convenţional de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

A constatat că partea reclamantă a dobândit, în temeiul legii, dreptul de proprietate asupra construcţiei existente pe terenul situat în municipiul Braşov, blocul 1, înscris în cartea funciară nr. x, sub numărul topografic x, construcţie ce are destinaţia de oficiu poştal.

A respins restul pretenţiilor pe care partea reclamantă le-a formulat prin cererea de chemare în judecată şi prin precizarea ulterioară a acesteia.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 1823/Ap din 27 noiembrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul declarat de apelantul Municipiul Braşov împotriva sentinţei civile nr. 103/S din 16 aprilie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov.

A admis apelul declarat de apelantul Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanţatelor şi convenţional de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins în totalitate cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Braşov şi Statul Român prin ANAF - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1823/Ap din 27 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A. a declarat recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea istoricului cauzei şi a situaţiei de fapt existentă în speţă cu privire la imobilul spaţiu comercial situat la parterul blocului cu destinaţia oficiu poştal, reiterând aspectele vizând forma şi organizarea Companiei Naţionale Poşta Română S.A., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a reţinut, în mod corect şi real, situaţia juridică cu privire la forma şi organizarea Poştei Române, însă a considerat greşit că imobilul în litigiu nu a intrat ope legis în patrimoniul Regiei Autonome Poşta Română S.A..

Prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 15/1990 precum şi la cadrul legislativ în vigoare la acel moment, regiile autonome de interes naţional, înfiinţate prin hotărâre de guvern, exercitau şi exercită, în continuare, dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor din patrimoniul acestora.

Recurenta-reclamantă a precizat că este eronată şi dusă in extremis aprecierea instanţei de apel conform căreia nu există nicio probă care să ateste că spaţiul supus discuţiei făcea parte din activul patrimonial al fostului Minister al Poştelor şi Telecomunicaţiilor sau al unităţilor din subordinea acestuia, pentru a se susţine teza preluării acestuia în baza art. 5 din Legea 15/1990, respectiv H.G. nr. 883/1990, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 371/1998 sau în administrarea RA Poşta Română S.A., pentru a putea fi incidente art. 3 alin. (4) ale H.G. nr. 371/1998.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, "regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său", acest act normativ fiind legea cadru în materie, hotărârile de guvern ulterioare, printre care şi H.G. nr. 488/1991 şi H.G. nr. 371/1998, fiind date în aplicarea legii. Aşadar, de la data înfiinţării, Compania Naţională Poşta Română este proprietara tuturor imobilelor aflate în patrimoniul Regiei Autonome Poşta Română, urmând ca bunurile aparţinând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Poşta Română să treacă în proprietatea Companiei Naţionale Poşta Română la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 371/1998.

Mai mult, prin H.G. nr. 371/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale Poşta Română S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome Poşta Română, adoptată în temeiul O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată şi modificată prin Legea nr. 207/1997 şi ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată patrimoniul Poştei Române se constituie prin preluarea patrimoniului fostei Regii Autonome, aceasta din urmă neavând în administrare bunuri din domeniul public al statului, astfel cum reiese din art. 3.

Or, este de la sine înţeles că voinţa legiuitorului a fost aceea ca bunurile aparţinând domeniului privat al Statului, aflate în administrare să treacă în proprietatea Poştei Române, orice altă interpretare a textelor de lege nefiind admisă, întrucât dacă intenţia legiuitorului ar fi fost în sensul neexistenţei unui transfer de proprietate exprimarea folosită ar fi fost complet diferită.

Corespunzător Protocolului de predare-primire ce a fost perfectat ca urmare a H.G. nr. 371/1998, a fost înfiinţată CN Poşta Română S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome Poşta Română S.A., care a preluat patrimoniul acesteia, prin patrimoniu înţelegându-se nu doar investiţiile ci şi bunurile care erau deja în folosinţa Poştei (în permanenţă imobilul a fost folosit în vederea desfăşurării activităţilor poştale).

De asemenea, esenţial pentru cauza dedusă judecăţii este faptul că reclamanta poate face dovada includerii în patrimoniul şi capitalul social al Companiei Naţionale Poşta Română prin fişa mijlocului fix, din care rezultă şi valoarea contabilă aferentă, fişă care se regăseşte la dosarul cauzei şi prin încheierea Protocolului de separare nr. 118/1698/06.11.1991.

Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că, din punct de vedere juridic, dreptul său de proprietate asupra construcţiei a fost consolidat prin acte normative adoptate ulterior anului 1989, odată cu transformarea Regiei autonome în Companie Naţională, în mod special Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 371/1998 reglementând transferul drepturilor patrimoniale către Compania Naţională Poşta Română, acordându-i capital social subscris şi vărsat 229.487.787 RON, Registrul comerţului nr. x, Cod unic de înregistrare drepturi depline asupra bunurilor aflate anterior în administrarea Regiei Autonome Poşta Română S.A., dreptul de proprietate rezultând clar din contextul istoric şi juridic al bunului.

Deşi Statul Român figurează în cartea funciară ca titular formal al dreptului de proprietate, actele normative indicate precum şi probatoriul ce a fost administrat în cauză, cu precădere expertiza tehnică în specialitatea topografie şi cadastru, indică, fără echivoc, că reclamanta este proprietara de drept a construcţiei, întrucât imobilul este utilizat exclusiv de Compania Naţională Poşta Română pentru activităţile publice prestate, păstrându-se destinaţia de la edificare până în prezent, ceea ce denotă caracterul autonom al clădirii şi faptul că nu este utilizată de alte entităţi publice sau private.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimat-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (5 decembrie 2022), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Este neîntemeiată şi va fi respinsă excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele legale permise în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepţie invocată de intimatul Statul român, observându-se că, deşi calea de atac declarată de reclamantă a fost întemeiată pe două motive legale de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., criticile susţinute în cuprinsul memoriului, prin conţinutul lor, tind să afirme o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor legale incidente raportului juridic litigios. Prin urmare, chiar dacă recursul nu dezvoltă critici subsumabile motivului legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât timp încadrarea acestora este posibilă în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului este inoperantă în lumina prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile de recurs formulate de reclamantă, încadrabile în motivul legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt însă întemeiate.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, se înţelege că instanţa de apel a supus şi tratat situaţia litigioasă dedusă judecăţii în regimul juridic specific proprietăţii private reglementat de legislaţia post-revoluţie, fără a ţine seama de particularităţile cauzei şi de incidenţa în privinţa acesteia a unui regim legal special, cel pe baza căruia Statul român a pus în practică politicile sale de dezetatizare şi de trecere de la economia controlată (de stat) la cea a pieţei libere, regim marcat, în primul rând, prin reorganizarea unităţilor economice de stat sub formă de regii autonome şi societăţi comerciale.

Astfel, reclamanta a învestit instanţele judecătoreşti cu o acţiune în constatarea dreptului său de proprietate asupra spaţiului de la parterul blocului 1 din str. x, ce constituie sediul oficiului poştal, în atribuirea unui drept de folosinţă asupra terenului pe care acesta a fost edificat şi în rectificarea corespunzătoare a menţiunilor din cartea funciară a imobilului, invocând prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale hotărârilor de Guvern prin care s-a dovedit continuitatea de personalitate juridică şi de patrimoniu între fostul Minister al Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi actuala recurentă-reclamantă (H.G. nr. 883/1990, H.G. nr. 448/1991 şi H.G. nr. 371/1998).

Exercitând controlul judiciar asupra hotărârii de primă instanţă care încuviinţase în parte cererea de chemare în judecată, tocmai dând eficientă dispozţiilor speciale ale Legii nr. 15/1990 pe care reclamanta îşi întemeiase pretenţiile, curtea de apel a stabilit caracterul neîntemeiat al cererii pe baza observării evidenţelor de carte funciară, potrivit cărora titularul dreptului de proprietate asupra imobilului vizat este Statul român, şi a menţiunilor autorizaţiei de edificare a construcţiei AC nr. 1/10.01.1985, din care rezultă că A. este autoritatea/întreprinderea care a edificat două blocuri în cartierul Noua, Braşov, la parterul cărora se află spaţiul comercial în litigiu, iar nu antecesoarea reclamantei, Direcţia Judeţeană de Poştă şi Telecomunicaţii Braşov.

Or, evaluând cauza în aceşti parametrii, instanţa de apel a dat prevalenţă evidenţelor de carte funciară în pofida dispoziţiilor din cuprinsul art. 5 al Legii nr. 15/1990 prin care acelaşi Stat român a consimţit să recunoască, în procesul de trecere către economia de piaţă, un drept de proprietate fostelor unităţi economice de stat, organizate ca regii autonome sau societăţi comerciale, asupra bunurilor din patrimoniul acestora, recunoscându-le dreptul de a poseda, folosi şi dispune în mod autonom de bunurile pe care le aveau în patrimoniu la data intrării în vigoare a legii, în vederea realizării scopului pentru care acestea au fost constituite.

De asemenea, în soluţionarea cauzei instanţa de apel a dat prevalenţă menţiunilor din autorizaţia de construire a celor două blocuri, la parterul cărora se regăseşte spaţiul comercial cu destinaţia oficiu poştal, reţinând că întrucât titularul acesteia a fost altă entitate decât antecesoarea reclamantei (Direcţia Judeţeană de Poştă şi Telecomunicaţii Braşov), aceasta nu a demonstrat că imobilul în litigiu făcea parte din activul patrimonial al fostului Minister al Poştelor şi Telecomunicaţiilor ori al unităţilor din subordinea acestuia, pentru a dovedi incidenţa prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990.

Impunerea unei atare exigenţe nu ţine seama de realităţile istorico-juridice de la data edificării imobilului - anul 1985 - în care construirea de imobile în zona orăşenească era încredinţată, potrivit organizării socialiste a statului de la acea vreme, unor anume întreprinderi specializate ale statului (cum era fosta A., întreprindere care a edificat cele două blocuri din Braşov, cartierul Noua), astfel că titularul autorizaţiei de construire este un indicator nerelevant din punct de vedere atât al dreptului de proprietate asupra spaţiului economic invocat de reclamantă, cât şi din punct de vedere al aplicabilităţii art. 5 din Legea nr. 15/1990.

De altfel, în contextul litigiului, o atare exigenţă este şi lipsită de sens câtă vreme, dacă reclamanta sau antecesorii săi ar fi fost titularii autorizaţiei de construire a spaţiului economic în litigiu, nici nu s-ar mai fi justificat recurgerea la prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990 şi la însuşi actualul ei demers litigios în vederea constatării existenţei dreptului izvorât din lege.

Ceea ce avea reclamanta de demonstrat (şi a demonstrat) pentru a invoca un drept de proprietate asupra spaţiului comercial vizat, în temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990, era deţinerea acestuia în patrimoniu sub orice titlu la data intrării în vigoare a legii, deţinere care să fie "în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită" regia autonomă. Or, aşa cum corect a reţinut prima instanţă această situaţie rezultă din chiar documentaţia ce a stat la baza edificării blocului de locuinţe din care face parte spaţiul în litigiu, din care rezultă că beneficiarul principal al autorizaţiei de construire a fost A., în timp ce Direcţia Judeţeană de Poştă şi Telecomunicaţii Braşov a figurat în calitate de subproiectant în limita spaţiului vizat prin cererea de chemare în judecată, care a fost proiectat şi construit cu destinaţia de oficiu poştal, destinaţie şi utilitate păstrate până la momentul actual.

În continuare, transmiterea acestui activ patrimonial s-a realizat în baza H.G. nr. 883/1990 de înfiinţare a Regiei Autonome Rom-Post Telecom (prin preluarea activului patrimonial al fostului Minister al Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi al unităţilor din subordine), a H.G. nr. 448/1991 în temeiul căreia au fost separate serviciile de poştă, telecomunicaţii şi radiocomunicaţii (făcând obiectul protocolului de separare nr. 118/1698/6.11.1991, inclus în lista imobilelor ce rămân în proprietatea Poştei Române la poziţia 7 din listă, "Oficiul Poştal") şi a H.G. nr. 371/1998 în baza căreia s-a înfiinţat Compania Naţională Poşta Română prin preluarea patrimoniului Regiei Autonome Poşta Română.

Nu în vederea valorificării sale în proces cu valoarea unui titlu de proprietate a fost exhibat protocolul de separare nr. 118/1698/6.11.1991, după cum lipsit de pertinenţă semnalează instanţa de apel - întrucât dacă ar fi avut o atare valoare, din nou existenţa litigiului pendinte nu s-ar mai fi justificat, de vreme ce partea deţinea un titlu de proprietate asupra bunului litigios -, ci ca document care, alături de documentaţia anexată autorizaţiei de construire (proiectul nr. 19.344/1984), demonstrează că spaţiul în cauză a făcut parte, încă de la edificare, din activele Poştei Române, ca bun aflat în patrimoniul său (iniţial, chiar şi numai cu titlu de folosinţă), destinat realizării scopului pentru care a fost constituită regia (pentru desfăşurarea activităţii proprii a oficiului poştal). Prin urmare, protocolul individualizează bunul asupra căruia se solicită valorificarea efectului dispoziţiei legale a art. 5 din Legea nr. 15/1990, de atribuire/recunoaştere de către stat a dreptului de proprietate a regiei autonome, inaptitudinea sa de a constitui dovada însuşi a dreptului de proprietate al reclamantei fiind în mod eronat semnalată de instanţa de apel şi reţinută ca argument al netemeiniciei cererii de chemare în judecată.

De asemenea, lipsit de sens în raport cu temeiul juridic şi cu scopul acţiunii formulate, instanţa de apel a apreciat asupra caracterului neîntemeiat al acesteia, pretinzând reclamantei exhibarea unui titlu de proprietate asupra spaţiului comercial destinat funcţionării oficiului poştal litigios, în condiţiile în care partea a iniţiat prezentul litigiu tocmai pentru a obţine constatarea dreptului său de proprietate prin efectul legii spre a dobândi un instrument de dovadă a dreptului său izvorât din lege.

Or, toate aceste aspecte relevă înfăptuirea de către instanţa de apel a unei judecăţi cu încălcarea normelor de drept material incidente cauzei, respectiv ale art. 5 din Legea nr. 15/1990 şi art. 3 din H.G. nr. 371/1998, de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor normative de rang superior.

Pentru aceste considerente, apreciind asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 497 coroborat cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru refacerea judecăţii în ansamblu, cu aplicarea dispoziţiilor legale speciale mai sus indicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A. împotriva deciziei nr. 1823/Ap din 27 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.