Conflict over territorial competence for child maintenance increase: ordinary private-order jurisdiction versus exclusive protective jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la pe rolul Judecătoriei Cornetu la 09 iulie 2024, reclamanţii A. prin reprezentant legal B. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat majorarea pensiei de întreţinere stabilită în favoarea minorului A., prin sentinţa civilă nr. 456/2013 pronunţată de către Judecătoria Petroşani şi majorată de către Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 938/25.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 4162/2024 din 18 decembrie 2024, Judecătoria Cornetu a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, reţinând, în esenţă, în motivare, că cererea dedusă judecăţii intră în sfera cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie şi ca atare, cum la determinarea locuinţei minorului se are în vedere noţiunea de domiciliu prevăzută de art. 114 alin. (1) C. proc. civ. interpretată în sens larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală în sensul art. 87 C. civ., ci locul unde minorul locuieşte efectiv la momentul sesizării instanţei, acesta locuind împreună cu mama sa în Oraşul Sibiu, competenţa teritorială în soluţionarea cauzei aparţien acestei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2997/2025 din 26 mai 2025, Judecătoria Sibiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Corneu, şi constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat soluţionarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului spre soluţionarea conflictului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că instanţa competentă teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., normă de competenţă teritorială absolută, măsurile de ocrotire a persoanei fizice fiind cele prevăzute de art. 104 şi urm. C. civ., iar printre acestea nu se înscrie şi cea privind obligaţia de întreţinere a copilului, norma de competenţă instituită prin art. 114 alin. (1) C. proc. civ. fiind incidentă cererilor, de principiu necontencioase, legate de tutela specială, consilierea judiciară, modul de exercitare a tutelei minorului sau persoanei ocrotite, neputând fi extinsă prin interpretare sfera de aplicare a textului de lege şi la cererile reglementate în Cartea a-II-a din C. civ. (Despre familie).

Prin urmare, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa instanţei din punct de vedere teritorial este reglementată de norme de ordine privată şi cum pârâtul nu a contestat competenţa teritorială a Judecătoriei Cornetu, instanţă pe care reclamantul a înţeles să o sesizeze, Judecătoria Cornetu este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze litigiul dintre părţi.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de calificarea juridică diferită dată cererii în obligarea la plata pensiei de întreţinere corespunzătoare minorilor, precum şi de interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o condiţiilor de invocare a excepţiei de necompetenţă teritorială

Astfel, în timp ce Judecătoria Cornetu a reţinut aplicabilitatea în cauză, în raport cu obiectul cererii introductive de instanţă, a dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, Judecătoria Sibiu a reţinut că cererile prin care se tinde la stabilirea contribuţiei părinţilor la întreţinerea copilului nu constituie o măsură de ocrotire, în sensul prevederilor anterior indicate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv o competenţă teritorială alternativă, de ordine privată.

Înalta Curte constată că litigiul pendinte are ca obiect o acţiune în pretenţii, prin care s-a solicitat majorarea unei pensii de întreţinere şi obligarea pârâtului la plata acesteia către minor.

Prin urmare, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competenţa soluţionării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice şi care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, de ordine privată, în alin. (1) pct. 2 fiind stipulat că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; (pct. 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.", iar potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, nu a depus întâmpinare şi nici nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Cornetu.

Având în vedere că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, precum şi faptul că pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Judecătoria Cornetu nu putea invoca din oficiu această excepţie, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

Prin urmare, necompetenţa s-a acoperit definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată iniţial a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost învestită, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competenţă sui-generis.

În raport cu toate considerente expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Cornetu este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.