Nullity of cassation appeal for failure to frame challenges within statutory grounds, specifically misclassification of factual and evidentiary disputes as legal errors

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 225.000 de euro reprezentând împrumut scadent la data de 31 decembrie 2017 şi nerestituit, precum şi obligarea acestuia la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la data scadenţei împrumutului şi până la data restituirii efective a acestuia.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 575/09.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 225.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii reprezentând debit principal şi suma de 14.090 RON, reprezentând dobândă legală şi, în continuare, dobândă legală până la data plăţii, precum şi suma de 16.487,13 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 7944 din 26 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva încheierilor de şedinţă pronunţate la 15.05.2020, 11.12.2020, 22.12.2020, respectiv împotriva sentintei civile nr. 575 din 09.042021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, sectia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 794A din 26 mai 2023 a Curtii de Apel Bucureşti - sectia a III-a civilă pentru cauze cu minori de familie, a declarat recurs pârâtul B., invocând drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile legale privind aprecierea probelor, respectiv art. 264 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dispozitiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat că instanţa de apel a motivat respingerea apelului pentru motivul indicat de pârât privind starea şi conţinutul înscrisului ce constituie început de dovadă scrisă, dând o explicaţie personală care nu este dovedită în vreun fel cu privire la preexistenţa unei semnături pe respectivul înscris. În acest fel, instanţa de apel a avut în vedere o motivare care foloseşte exclusiv reclamantului, deşi în cauză nu a analizat alte posibile explicaţii pe care să le înlăture motivat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut aplicarea greştită a art. 1197 C. civ., apreciindu-se că o simplă semnătură aflată pe hârtia pe care este scris contractul de împrumut nu poate constitui o scriptură care face a fi crezut faptul ca pretins. Totodată, recurentul-pârât a solicitat să se constate că nu există o "scriptură" a sa din care ar rezulta că şi-a asumat obligaţia de a returna pretinsul împrumut, cum în mod greşit au reţinut instanţele anterioare.

În consecinţă, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii apelate în totalitate şi, în consecinţă, rejudecarea apelului, urmând a se constata că apelul a fost întemeiat, iar acţiunea trebuie respinsă ca nefondată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrate în textele legale menţionate.

Invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pârât pretinde încălcarea dispoziţiilor legale privind aprecierea probelor, prevăzute de art. 264 C. proc. civ., însă nu dezvoltă argumente prin care să demonstreze aplicarea greşită a acestei norme de procedură, ci aduce critici privind modul în care instanţa de apel a apreciat valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor şi concluzia la care a ajuns instanţa în urma acestei aprecieri. Astfel, recurentul a susţinut că "instanţa de apel a dat prioritate probei cu martori, a înlăturat alte probe directe (concluziile raportului de expertiză criminalistică în ceea ce priveşte existenţa amprentei semnăturii şi posibilitatea de apariţie a acesteia în contextul în care martorii au declarat clar că hârtia era nouă şi adusă din casa reclamantului) şi a motivat respingerea apelului prin admiterea probelor care au folosit exclusiv reclamantului".

În calea de atac a apelului, instanţa a acordat relevanţă deciziei nr. 9/2020 pronunţate în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că la termenul de judecată din data de 15.04.2022, a încuviinţat proba cu înscrisuri, proba cu expertiza criminalistică, proba testimonială cu cei doi martori indicaţi de către apelantul-pârât prin cererea de apel, respectiv martorii C. şi D., cât şi proba cu interogatoriul intimatului-reclamant, iar în contraprobă a fost încuviinţată proba cu interogatoriul apelantului-pârât.

În această situaţie, întrucât în apel au fost încuviinţate şi administrate probele cu privire la care apelantul-pârât a arătat că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, instanţa de apel a apreciat că apelantul-pârât nu mai poate justifica o vătămare reală şi a înlăturat critica acestuia cu privire la neîncuviinţarea şi neadministrarea de către prima instanţă a tuturor probelor propuse.

Prin urmare, întrucât recurentul-pârât nu a arătat care din regulile procedurale în materie de apreciere a probelor, prevăzute de art. 264 din C. proc. civ., ar fi fost încălcate, nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Din examinarea deciziei recurate, se observă că instanţa de apel a evaluat individual fiecare mijloc de probă şi, respectiv, global întregul probatoriu administrat în proces, analizând separat şi mai apoi corelat forţa doveditoare a mijloacelor de probă (înscrisuri, proba testimonială, proba cu expertiza criminalistică şi interogatoriile părţilor).

În realitate, recurentul pârât este nemulţumit de concluzia acestui proces de apreciere a probatoriului, aceea că, în urma cântării, comparării şi verificării coroborate a probelor, instanţa şi-a format convingerea asupra existenţei împrumutului bănesc pentru suma care face obiectul actului exhibat de către reclamant; prin urmare, nu poate fi primită nici susţinerea recurentului întemeiată pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. în sensul că decizia ar fi nemotivată sau că instanţa de apel ar fi avut în vedere o "motivare care foloseşte exclusiv reclamantului".

Astfel, deşi susţine deficienţe ale motivării instanţei de apel, recurentul pârât invocă nemulţumirea sa privind raţionamentul logico-juridic expus în decizia recurată, însă asemenea aspecte nu se subsumează ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în situaţia în care substanţa nemulţumirilor recurentului-pârât se constituie din aspecte care ţin de împrejurările de fapt stabilite pe baza probatoriului dosarului, iar prin criticile formulate se tinde la reaprecierea probelor şi la schimbarea situaţiei de fapt.

O eventuală greşeală în stabilirea situaţiei de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Astfel, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecinţă, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză.

În egală măsură, nu poate fi reţinută nici pretinsa aplicare greşită şi încălcare a dispoziţiilor art. 1197 C. civ., nefiind expusă nicio critică subsumabilă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Cu titlu prealabil, este de observat că, în privinţa condiţiilor de admisibilitate şi puterii doveditoare a probelor preconstituite - în speţă, înscrisul intitulat "contract de împrumut" - instanţele au considerat că sunt incidente prevederile C. civ. din 1864, aspect care nu a fost contestat în calea de atac.

Astfel, împrejurările de fapt reţinute de instanţele de fond evidenţiază că înscrisul semnat de către părţi intitulat "contract de împrumut" întruneşte condiţiile pentru a fi considerat început de dovadă scrisă, având în vedere că din conţinutul textului reiese remiterea unei sume de bani cu titlu de împrumut, iar sub acest text se regăsesc semnăturile celor două părţi; instanţele au reţinut, din raportul de expertiză criminalistică nr. 2/04.01.2023 întocmit de către I.N.E.C s-a confirmat faptul că semnătura de pe contractul dedus judecăţii aparţine apelantului-pârât B., nefiind contrafăcută prin niciun procedeu de contrafacere, iar martorii oculari au confirmat, prin depoziţiile lor, încheierea contractului de împrumut.

Recurentul pretinde că simpla sa semnătură nu constituie "scriptura", în sensul textului de lege invocat, întrucât nu şi-a asumat restituirea împrumutului, iar în susţinerea acestei apărări redă conţinutul normei respective şi evocă situaţia de fapt ce a stat la baza acordării împrumutului, însă aceste chestiuni nu sunt de natură să permită încadrarea criticilor formulate într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât nu conturează aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Astfel, modalitatea de formulare a motivelor de recurs se raportează la stabilirea de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, recurentul fiind nemulţumit că aceasta a concluzionat în sensul încheierii valabile a contractului de împrumut pe baza probelor de la dosar (a căror evaluare nu se poate realiza în calea extraordinară de atac), iar criticile formulate nu permit a se decela în ce constă interpretarea pretins eronată a textului art. 1197 C. civ., aşa cum susţine recurentul.

Or, nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În speţă, stabilirea obligaţiei de restituire a împrumutului presupune analiza unor aspecte de fapt referitoare la raporturile juridice dintre părţi, prin raportare la evaluarea forţei probante a dovezilor administrate în cauză, analiză în care instanţa se raportează la circumstanţele cauzei şi dispune de o marjă de apreciere. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Astfel, înscrisul intitulat "contract de împrumut" reprezintă o probă administrată în cauză şi, deşi a susţinut o greşită interpretare a legii privind începutul de dovadă scrisă, recurentul a criticat modul în care instanţa de apel a evaluat existenţa semnăturii sale pe respectivul înscris, aspect circumscris aprecierii acelei probe.

Prin urmare, deşi formal invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul nu expune aspecte de nelegalitate subsumabile cazurilor de casare invocate, or, astfel cum s-a arătat mai sus, motivarea recursului nu presupune doar indicarea cazului de casare, ci şi expunerea unor apărări care să contureze eventuale încălcări, de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, a unor texte de lege sau a unor principii fundamentale ale procesului civil.

Cum în cauză, din modalitatea de redactare a memoriului de recurs nu rezultă asemenea încălcări, aspectele învederate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea nulităţii căii extraordinare de atac, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 794A din 26 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 794A din 26 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.