Territorial jurisdiction for enforcement objections: persistence of the authorizing court's competence despite debtor's change of domicile

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 11.04.2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., anularea executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2022 al B.E.J. C., invocând prescripţia dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contactul de credit nr. x/21.03.2008.

În drept, au fost invocate prevederile art. 706, art. 715 şi art. 720 C. proc. civ.

1.2. Judecătoria Buzău, prin sentinţa nr. 576/31.01.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în cauză, astfel cum reiese din înscrisurile anexate contestaţiei la executare, contestatorul este rezident al Regatului Unit al Marii Britanii din anul 2018, împreună cu familia sa, motiv pentru care domiciliul său, în sens procesual, va fi considerat în străinătate, respectiv ca nefiind pe teritoriul României.

Cum la data sesizării organului de executare (29.09.2022), nici domiciliul contestatorului-debitor şi nici sediul intimatei-creditoare nu se aflau în ţară, competenţa instanţei de executare va fi atrasă, în condiţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., de sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor, aflat în circumscripţia Judecătoriei Târgovişte.

1.3. Învestită prin declinare, Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa nr. 2278 pronunţată la data de 14 mai 2025 în dosarul nr. x/2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Judecătoria Târgovişte a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi a Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

Instanţa a considerat că, întrucât a fost încuviinţată executarea silită de către Judecătoria Buzău prin încheierea din 21.10.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată, acest aspect nemaiputând fi reanalizat în cadrul contestaţiei la executare propriu-zise.

Aplicând principiul unicităţii instanţei de executare, aşa cum a fost detaliat în decizia cu caracter obligatoriu mai sus amintită, Judecătoria Târgovişte a conchis că instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este cea care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite, respectiv Judecătoria Buzău.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. .(1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Declinările reciproce de competenţă au fost generate de opiniile diferite ale instanţelor cu privire la instanţa competentă teritorial să soluţioneze în primă instanţă contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., prin care contestatorul a solicitat anularea executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2022 al B.E.J. C., invocând prescripţia dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contactul de credit nr. x/21.03.2008.

Se observă că, în prezentul demers judiciar, instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, apreciind diferit asupra incidenţei dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ. şi a efectelor Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

În privinţa cauzelor având ca obiect contestaţie la executare este relevantă Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin această decizie, s-a stabilit că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În considerentele deciziei, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia nr. 20/27.09.2021, ceea ce a trebuit să lămurească instanţa supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare. În consecinţă, această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor similare ivite în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori.

Cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 21.10.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către Judecătoria Buzău, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoria Buzău, ca instanţă de executare. Aceasta este concluzia care se impune câtă vreme nu există o situaţie de excepţie cu privire la care legea să prevadă competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022) că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare (paragraful 68).

Ca atare, deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile în cauza pendinte, întrucât ele stabilesc instanţa competentă pentru orice incident intervenit în cursul executării silite, cum este şi cazul contestaţiei la executare.

Aşadar, aplicând pentru identitate de raţionament statuările din decizia nr. 20/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi în speţa de faţă, se reţine că, în ceea ce priveşte contestaţia la executare, competenţa instanţei de executare dobândită la data încuviinţării executării silite rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu cereri sau incidente ulterioare, circumscrise fazei executării silite.

În ceea ce priveşte momentul invocării excepţiei de necompetenţă, se constată că, în procedura de încuviinţare a executării silite, în situaţia în care ar fi fost sesizată o instanţă necompetentă teritorial cu o cerere de încuviinţare a executării silite, făcând în mod obligatoriu aplicarea dispoziţiilor art. 529 alin. (1) din C. proc. civ., privitoare la verificarea competenţei sub toate aspectele şi în raport cu toate criteriile, această instanţă necompetentă teritorial este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare.

În cauză nu este însă incidentă o astfel de ipoteză, excepţia de necompetenţă nefiind invocată la momentul arătat, astfel încât, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului în sensul că domiciliul indicat în cererea de executare silită este inexistent, se constată că această susţinere este contrazisă de propria afirmaţie ulterioară din cadrul contestaţiei, prin care acesta a făcut referire la "adresa de domiciliu scriptică din cartea de identitate", aceasta din urmă conducând la concluzia că domiciliul contestatorului este cel menţionat în actul de identitate. În acest sens sunt dispoziţiile art. 91 din C. civ., conform cărora dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate iar în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane.

În speţă, din verificările instanţei în aplicaţia DEPABD rezultă că domiciliul activ al contestatorului A. în perioada 4.08.2022 - 3.08.2031 se află în sat Zilişteanca, strada x nr. 10, com. Poşta Câlnău, jud. Buzău, astfel că acesta domicilia legal la această adresă atât la data sesizării organului de executare, 29.09.2022, cât şi la data înregistrării pe rolul instanţei a contestaţiei la executare, 11.04.2023.

Pe de altă parte, conform art. 90 alin. (1) C. civ., "reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut." Prin urmare, atât timp când domiciliul debitorului contestator este cunoscut, nu se pune problema considerării reşedinţei drept domiciliu în raport cu care să se stabilească instanţa competentă, aceasta întrucât, în temeiul prevederii legale indicate, reşedinţa poate fi considerată domiciliu şi, implicit, locuinţa principală doar în situaţia excepţională când domiciliul nu este cunoscut.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Buzău este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.