Unfair competition jurisdiction: exclusive plaintiff choice between place of tort and defendant's domicile under alternative competence.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii: B., C., D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi H. S.R.L., solicitând instanţei să constate săvârşirea de către pârâţi a faptei de concurenţă neloială constând în folosirea datelor şi informaţiilor confidenţiale obţinute de la societatea A. S.A., să constate săvârşirea de către pârâţi a faptei de concurenţă neloială constând în atragerea clienţilor A. S.A. şi să dispună obligarea în solidar a pârâţilor la încetarea şi înlăturarea actelor de concurenţă neloială desfăşurate în dauna reclamantei, şi anume:

- să înceteze actele de concurenţă neloială constând în folosirea datelor şi informaţiilor confidenţiale obţinute de pârâţii persoane fizice în cadrul relaţiilor profesionale cu societatea A. S.A., în scopul cooptării oricărui client cunoscut de către pârâţi ca urmare a relaţiilor profesionale ale pârâţilor persoane fizice cu reclamanta;

- să înlăture actele de concurenţă neloială în sensul de a nu efectua niciun act din domeniul de activitate al A. S.A. către clienţii acesteia către orice client al reclamantei cunoscut de către pârâţi ca urmare a relaţiilor profesionale ale pârâţilor persoane fizice cu reclamanta;

- să oblige pârâţii în solidar la plata despăgubirilor cauzate prin actele de concurenţă neloială indicate în cerere, valoare estimată la suma de 730.576 RON RON, urmând ca valoarea exactă să fie stabilită printr-o expertiză contabilă;

- să dispună publicarea hotărârii judecătoreşti într-un ziar de largă circulaţie precum "I.", "J.", "K.".

Prin încheierea din 14.03.2024, instanţa a dispus disjungerea cauzei şi formarea a trei dosare distincte, în care vor figura ca pârâţi: în primul dosar - C.; în cel de-al doilea - E. S.R.L. şi H. S.R.L., iar în cel de-al treilea F. S.R.L., după ce anterior a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în ceea ce priveşte acţiunea în raport de aceşti pârâţi.

Cauza referitoare la pârâţii E. S.R.L. şi H. S.R.L. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub numărul x/2024.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1 Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 194/28.11.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Iaşi a apreciat a fi incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 11/1991 şi a constatat că, la data promovării cererii de chemare în judecată, reclamanta avea sediul în Bucureşti, iar pârâtele aveau sediul în judeţul Constanţa.

De asemenea, s-a reţinut că, din cuprinsul acţiunii, reiese că actele de concurenţă neloială nu ar fi fost comise de către pârâte pe raza judeţului Iaşi pentru a se aprecia că locul comiterii faptelor ar atrage competenţa acestei instanţe, ci pe raza judeţului Constanţa.

1.2.2 Învestit prin declinare, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 1792 pronunţată la data de 2 iunie 2025 în dosarul nr. x/2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut că, din motivarea acţiunii, rezultă că actele de concurenţă neloială iniţiate de pârâte au constat în abordarea directă a clienţilor A., acesta fiind locul săvârşirii faptei, în sensul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

De asemenea, cele trei petite ale acţiunii au acelaşi cadru procesual, reclamanta solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la încetarea şi înlăturarea actelor de concurenţă neloială desfăşurate în dauna reclamantei. Din motivarea acţiunii rezultă că toate persoanele juridice reprezintă societăţi comerciale cu răspundere limitată la care pârâţii persoane fizice au devenit asociaţi, administratori sau angajaţi.

În privinţa competenţei teritoriale sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., iar reclamantul a ales Tribunalul Iaşi în a cărui circumscripţie domiciliază pârâţii G. S.R.L., D. şi B., şi, în consecinţă, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) Cod procedură ivilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă este reprezentat de opinia divergentă a instanţelor de judecată cu privire normele legale care îi reglementează competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Astfel, deşi ambele instanţe au reţinut incidenţa prevederilor de art. 7 din Legea nr. 11/1991, Tribunalul Iaşi a apreciat că actele de concurenţă neloială ar fi fost comise de către pârâte pe raza judeţului Constanţa, în timp ce Tribunalul Constanţa a reţinut a fi aplicabile şi dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la domiciliul pârâţilor.

Prin urmare, Înalta Curte este chemată a tranşa natura litigiului dedus judecăţii şi de a stabili instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

În raport cu cele arătate în cuprinsul cererii de sesizare a instanţei, prin care se reclamă săvârşirea unor acte de concurenţă neloială şi se solicită obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea acestora, Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o acţiune în concurenţă neloială, împrejurare ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloială.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 11/1991, "Orice persoană care are un interes legitim privat se poate adresa direct instanţelor de judecată competente pentru încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale şi morale suferite ca urmare a acestora, fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalităţi în faţa Consiliului Concurenţei.

(2) Acţiunile izvorând dintr-o practică de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului".

Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a pricinilor izvorâte dintr-o practică de concurenţă neloială este una alternativă, în favoarea tribunalului locului săvârşirii faptei, a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul pârâtului sau, în lipsa unui sediu, a tribunalului domiciliului pârâtului.

Totodată, prin dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit în favoarea reclamantului dreptul exclusiv de alegere între mai multe instanţe, deopotrivă competente.

În speţă, din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că fapta pretins ilicită s-a petrecut în municipiul Iaşi, fiind invocată de către reclamantă deturnarea de clientelă în sensul Legii nr. 11/1991, actele de concurenţă neloială iniţiate de pârâte constând în abordarea directă a clienţilor A., acesta fiind, în consecinţă, locul săvârşirii faptei.

Prin urmare, având în vedere că demersul judiciar iniţiat de către reclamantă reprezintă o acţiune în concurenţă neloială, reglementată de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloială ce prevăd o competenţă alternativă, iar în toate cazurile de competenţă alternativă alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, concluzia este aceea că, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, se fixează în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective, opţiunea reclamantului nemaiputând fi contestată. În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, instanţa competentă teritorial sesizată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.