Jurisdiction for liability claims against judicial liquidators in insolvency proceedings falls exclusively to the bankruptcy judge under Law No. 85/2006, not ordinary civil courts

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi cu nr. x/2010/a10, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii D., E., F., respectiv Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta AVAS), prin reprezentanţii G. şi H., obligarea acestora la plata sumei de 23.000.000 euro, sumă evidenţiată în sentinţa civilă nr. 596/2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, precum şi 2.993.923,34 RON reprezentând daune interese, având în vedere prejudiciul provocat debitorului I. S.R.L. de la numirea în dosarul nr. x/2010 - 26.09.2019 şi până la data inventarului - 20.11.2023, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că, prin activitatea derulată în procedura insolvenţei debitorului I. S.R.L., pârâţii au creat acestuia un prejudiciu pecuniar; în numele şi pentru debitor solicită restituirea sumelor menţionate.

În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 1340, 1357, 1530 din C. civ. şi cele ale Legii nr. 85/2006, actualizată şi modificată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 205/19.03.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2010 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a evocat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 şi a reţinut, în esenţă, că obiectul prezentei cauze, având ca obiect plata unor sume reprezentând prejudiciu - daune - provocate de pârâţi printr-o activitate culpabilă, delictuală, este o acţiune de drept comun şi nu una specifică procedurii insolvenţei.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 787 pronunţată la data de 06 iunie 2025 în dosarul nr. x/2010, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Iaşi, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că acţiunea în răspundere reglementată de dispoziţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 este o acţiune în răspundere civilă delictuală reglementată de o lege specială. Faţă de modalitatea în care reclamanţii au înţeles să formuleze cererea nu rezultă că aceştia au renunţat la temeiul de drept invocat prin acţiune, respectiv dispoziţiile art. 21 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 şi că şi-ar întemeia acţiunea pe răspunderea civilă delictuală de drept comun reglementată de C. civ., astfel că, în acest context, competenţa de soluţionare revine judecătorului sindic, fiind vorba despre o acţiune reglementată de legea insolvenţei.

Prin urmare, câtă vreme cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 - 25 din Legea nr. 85/2006, ea este de competenţa judecătorului sindic.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă.

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Instanţa a fost învestită cu o acţiune în atragerea răspunderii lichidatorului judiciar pentru modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile în cadrul dosarului de insolvenţă nr. x/2010 al Tribunalului Iaşi, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006. Astfel, reclamanţii invocă exercitarea atribuţiilor prevăzute de această lege cu rea-credinţă şi neglijenţă, faptul că inventarierea activelor din patrimoniul debitoarei s-a efectuat în mod defectuos şi faptul că lichidatorul nu a respectat sarcinile trasate de instanţă, precum şi dispoziţiile Legii nr. 85/2006, respectiv art. 21 şi art. 25. De asemenea, reclamanţii au precizat că solicită acoperirea prejudiciului în numele şi pentru debitor.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, legiuitorul urmărind concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenţei debitoarei. Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul-sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului, ce pot afecta patrimoniul acestuia, este unul dintre obiectivele avute în vedere de Legea insolvenţei. Astfel, importanţa şi specificul procedurii insolvenţei determină instituirea unor reguli de competenţă, care sunt diferite de cele ale dreptului comun.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, modificată, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, reglementarea de la alin. (1) nefiind una exhaustivă - "Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt (...)".

Prin sintagma "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri şi procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de către participanţi după deschiderea procedurii.

Având în vedere multitudinea activităţilor specifice procedurii insolvenţei, este imposibilă stabilirea concretă a tuturor operaţiunilor ce au loc pe parcursul desfăşurării insolvenţei, întrucât acestea variază de la o situaţie juridică la alta sau de la un debitor la altul.

Astfel, soluţia aleasă de legiuitor este pe de o parte exhaustivă în sensul că nu limitează atribuţiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 11 din lege ci, are în vedere şi controlul tuturor operaţiunilor şi actelor săvârşite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori şi alţi participanţi la desfăşurarea procedurii precum şi litigiile, procesele şi cererile ce au legătură directă cu insolvenţa şi sunt prevăzute de Legea nr. 85/2006.

În acelaşi timp, însă, această soluţie legislativă este şi restrictivă în sensul că judecătorul sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce transcede procedurii insolvenţei, respectiv cele reglementate prin dispoziţiile dreptului comun şi aparţinând competenţei judecătorului de fond.

Or, în speţă, se reţine că, faţă de cele solicitate de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, acţiunea acestora are ca obiect angajarea răspunderii lichidatorului judiciar pentru modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile în cadrul dosarului de insolvenţă nr. x/2010 al Tribunalului Iaşi.

Astfel cum s-a arătat mai sus, Înalta Curte constată că judecătorul sindic exercită controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului în procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

În acest sens, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, organele care aplică procedura sunt instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul judiciar.

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/20006 privind procedura insolvenţei, competenţa exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul-sindic.

Totodată, sunt de reţinut şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, potrivit cărora judecătorul-sindic poate sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară în situaţia în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte ori îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, iar dacă această fapta a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părţi interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.

În concluzie, cererea pentru acoperirea prejudiciului pretins a fi cauzat prin activitatea administratorului/lichidatorului judiciar în procedura insolvenţei, formulată de o parte interesată, este de competenţa judecătorului-sindic potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 22 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 85/2006.

Astfel, calificarea acţiunii formulate atrage concluzia asupra competenţei instanţei, fiind corectă observaţia Tribunalului Bucureşti în sensul că, "faţă de modalitatea în care reclamanţii au înţeles să formuleze cererea nu rezultă că aceştia au înţeles să renunţe la temeiul de drept invocat prin acţiune, respectiv dispoziţiile art. 21 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 şi că şi-ar întemeia acţiunea pe răspunderea civilă delictuală de drept de drept comun reglementată de C. civ..".

Aşadar, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine judecătorului-sindic învestit cu soluţionarea dosarului de insolvenţă nr. x/2010, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, acesta având prerogative de a analiza cererea formulată de reclamanţi.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.