Peremption of suspended appeal due to six-month procedural inactivity and lack of party initiative

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 403/A/22.07.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Maramureş, s-a admis excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de către A..

S-a respins ca inadmisibil apelul declarat de către A. împotriva sentinţei civile nr. 987 pronunţate la data de 25 iunie 2024 de către Judecătoria Târgu Lăpuş în dosarul nr. x/2024.

S-a admis apelul declarat de către B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorei C., împotriva sentinţei civile nr. 987 pronunţate la data de 25 iunie 2024 de către Judecătoria Târgu Lăpuş în dosarul nr. x/2024, care a fost anulată şi rejudecând:

S-a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţei române, excepţie invocată din oficiu.

S-a respins ca nefiind de competenţa instanţei române cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorei C., în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de recurs A..

La termenul de judecată din 25.09.2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reţinând lipsa părţilor de la dezbateri şi faptul că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 75/16.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a perimat recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 403/A din 22.07.2024 a Tribunalului Maramureş, pronunţate în dosar nr. x/2024.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 75/16.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 20 mai 2025 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

În susţinerea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că, deşi a recurat decizia din apel, nu a putut depune diligenţe în vederea judecării cauzei, din motive medicale şi financiare; şi-a pierdut locul de muncă din motive de sănătate şi are în întreţinere un minor de 14 ani pe care îl creşte singur.

Recurentul pârât a arătat că nu putea cunoaşte temeiurile legale şi că instanţa nu l-a informat până la data de 16.04.2025 despre termenul în care se perimă cauza. De asemenea, instanţa nu putea constata perimarea câtă vreme nu a existat o nouă stăruinţă a părţilor, astfel că trebuia să menţină suspendarea judecăţii.

Consideră că perimarea a intervenit din vina instanţei, care nu i-a comunicat în încheierea din 25.09.2025 care este termenul de perimare şi nici pe ce perioadă se suspendă judecata cauzei.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate ce pot fi circumscrise motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În cauză, se observă că recurentul-pârât reproşează instanţei de recurs încălcarea unor reguli de procedură, în sensul că, deşi la termenul din 25.09.2024 a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor, a reluat ulterior judecata, fără a exista o stăruinţă a vreunei părţi interesate în acest sens, şi a constatat perimarea; a mai susţinut că în cuprinsul încheierii de suspendare instanţa nu a inserat care este perioada pe care se dispune suspendarea şi nici care este termenul de perimare a cauzei.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul nu a indicat punctual vreun motiv de nelegalitate, criticile formulate de acesta din perspectiva întrunirii cerinţelor perimării se pot încadra în motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), urmând a fi examinate din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Pornind de la dispoziţiile legale precitate, rezultă că perimarea este o sancţiune procedurală care se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de cererea formulată, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată. Ea intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp prevăzut de lege.

Rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii, astfel cum fără echivoc rezultă din cuprinsul primului alineat al art. 416 C. proc. civ., mai sus redat, sunt cele două elemente esenţiale care definesc perimarea ca pe o sancţiune procedurală, fundamentată pe o prezumţie de desistare de la judecată.

Prin urmare, pentru a opera perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile care se desprind din prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., anume: învestirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă sau într-o cale de atac, rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni şi lăsarea în nelucrare să se datoreze culpei părţilor.

Aplicând aceste aspecte de ordin teoretic la cazul concret al speţei, se constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj a fost învestită cu soluţionarea recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 403/A din 22.07.2024 a Tribunalului Maramureş, pronunţate în dosar nr. x/2024.

În etapa procesuală a recursului, judecata a fost suspendată la data de 25 septembrie 2024, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

La 27 martie 2025 s-a întocmit referatul privind verificarea, din oficiu, a dosarelor suspendate, iar prin rezoluţia din 31 martie 2025 s-a fixat termen de judecată la 16 aprilie 2025, cu citarea părţilor.

La termenul din 16 aprilie 2025, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a constatat perimat recursul, constatând că de la data suspendării pricinii, 25 septembrie 2024, şi până la data întocmirii referatului, au trecut mai mult de 6 luni, iar părţile nu au formulat nicio cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a criticat decizia în sensul că, deşi judecata cauzei a fost suspendată, în mod eronat instanţa a repus cauza pe rol, în condiţiile în care nu a existat o nouă stăruinţă a părţilor în acest sens şi a constatat perimarea.

Înalta Curte constată că, după suspendarea pricinii în cauză nu s-a mai efectuat, vreme îndelungată, niciun act de procedură care să conducă la reluarea judecăţii, motiv pentru care s-a întocmit de către grefa instanţei referatul privind verificarea din oficiu a dosarelor suspendate, iar la termenul acordat pentru examinarea acestui incident procedural, instanţa a constatat că a intervenit sancţiunea perimării cererii de recurs.

Or, în raport cu dispoziţiile art. 416 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că termenul de perimare este un termen procedural legal peremptoriu şi are un caracter imperativ, durata lui (6 luni în materie civilă) fiind destinată îndeplinirii formelor prescrise de lege pentru reluarea judecăţii; acest termen începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Aşadar, contrar susţinerii recurentului-pârât, nu se poate reţine că instanţa trebuia să menţină suspendarea judecăţii pe un termen nedefinit, până la momentul în care una din părţile interesate ar fi formulat cerere de repunere pe rol, câtă vreme prin dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut în mod expres un termen imperativ de 6 luni la împlinirea căruia operează sancţiunea perimării.

Prin urmare, în lipsa diligenţelor efectuate de partea interesată în vederea soluţionării cauzei, instanţa în mod just a procedat la perimarea recursului, întrucât, aşa cum s-a arătat supra, perimarea intervine ca urmare a nestăruinţei părţii în judecată în termenul prevăzut de lege.

Referitor la condiţia necesară pentru a opera perimarea - pricina să fi rămas în nelucrare din vina părţii - se constată că niciuna dintre părţile cauzei nu s-a preocupat, înăuntrul termenului de perimare, să depăşească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri prin formularea unei cereri de repunere pe rol; aceste diligenţe trebuiau efectuate de recurentul-pârât în virtutea calităţii sale de parte în proces, în scopul finalizării judecăţii care nu poate sta în nelucrare pe o perioadă nelimitată.

Din acest punct de vedere, instanţa apreciază că operează o culpă procesuală a părţii, dată fiind pasivitatea în care a rămas pe perioada suspendării cauzei.

De asemenea, în speţă nici nu s-a făcut dovada că recurentul-pârât s-ar fi aflat în imposibilitate de a acţiona în sensul existenţei unor "motive care nu sunt imputabile părţii" folosită de textul art. 416 alin. (1) C. proc. civ., lipsa resurselor financiare şi deteriorarea stării de sănătate neconstituind astfel de motive în contextul legal menţionat, nefiind dovedit că a fost vorba despre o împiedicare obiectivă, care să îl pună pe actualul recurent în imposibilitate de a acţiona.

Faţă de aspectele referitoare la lipsa cunoştinţelor juridice şi a resurselor financiare, partea putea apela la mijloacele legale puse la îndemână de către legiuitor, cum ar fi formularea unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei gratuite.

Mai mult, se observă că recurentul nu a depus nici un document care să probeze că starea precară de sănătate l-a pus în imposibilitate să acţioneze, făcând simple afirmaţii nesusţinute prin cererea de recurs.

Fără temei afirmă recurentul-pârât că este culpa instanţei întrucât nu a inserat în considerentele încheierii de suspendare care este termenul de perimare, partea neavând cunoştinţe juridice.

Astfel, termenul de perimare este prevăzut de C. proc. civ., părţile litigante putând lua oricând cunoştinţă de prevederile actelor normative, cu atât mai mult cu cât tuturor subiectelor de drept le este aplicabil, cu valoare de prezumţie legală absolută, principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo censetur ignorare legem).

Pe de altă parte, art. 233 alin. (1) lit. j) din C. proc. civ., stabileşte cuprinsul încheierii, arătând că se menţionează soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept, care susţin acea soluţie. Or, pronunţând o soluţie de suspendare a judecăţii cauzei, norma de procedură indicată instituie în sarcina instanţei obligaţia de motiva în fapt şi în drept această măsură, şi nu obligaţia de a face menţiuni privind incidenţa altor instituţii procesuale, cum ar fi perimarea.

De asemenea, contrar susţinerii recurentului care a considerat că instanţa era obligată să arate pe ce perioadă se suspendă judecata cauzei, se constată că o astfel de obligaţie nu este instituită de normele legale, ea fiind dealtfel imposibilă din punct de vedere obiectiv, instanţa neavând posibilitatea de a anticipa conduita părţilor.

Reţinând că recurentul-pârât nu a îndeplinit, din motive imputabile, acte de procedură pentru soluţionarea litigiului, prin realizarea vreunui act de procedură în interiorul termenului de 6 luni de la momentul pronunţării încheierii de suspendare, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dat eficienţă dispoziţiilor legale în materia perimării şi s-a constatat perimată cererea de recurs formulate de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 403/A din 22.07.2024 a Tribunalului Maramureş, pronunţate în dosar nr. x/2024.

În consecinţă, fiind lipsite de temei criticile la adresa soluţiei de perimare, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 75 din 16 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.