Cassation appeal rejected; late claim to raise compensation for expropriated land deemed inadmissible

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 26.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat:

- să se constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/20.02.2018 de Notar Public B., din cadrul Societăţii Profesionale Notariale - C. şi D.;

- pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, pentru imobilul teren în suprafaţă de 37.500 mp ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare;

- în subsidiar, în cazul în care este imposibil ca terenul în cauză să poată fi transferat în proprietatea reclamantei, obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite cu titlu de avans, conform promisiunii de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1279 şi art. 1669 şi urm. C. civ.

La data de 26.11.2018, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că înţelege să renunţe la capătul 3 din acţiune şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată. De asemenea, a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 18.03.2019, reclamanta a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând să se constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, pentru imobilul teren în suprafaţa de 37.500 mp, ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/20.02.2018 de SNP C. şi D., iar în subsidiar, în cazul în care se constată că este imposibil ca terenul în cauză să poată fi transferat în proprietatea reclamantei, solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite cu titlu de avans, conform promisiunii de vânzare-cumpărare, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov:

Prin sentinţa civilă nr. 3762/08.11.2011, Tribunalul Ilfov a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins capătul de cerere privind constatarea valabilităţii promisiunii de vânzare-cumpărare, formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii E. şi F., ca inadmisibil, a respins capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare ca neîntemeiat şi, pe cale de consecinţă, a admis în parte capătul de cerere având ca obiect pretenţii cu obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro cu titlu de restituire avans preţ, respingând în totalitate cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 568A din 21 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins cererea modificatoare înregistrată la data de 30.01.2024 ca inadmisibilă.

A fost admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3762/08.11.2019 pronunţate de Tribunalul Ilfov şi a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul admiterii în tot a capătului de cerere având ca obiect pretenţii, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite ca avans.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi au fost compensate în tot cheltuielile de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta F..

5. Înregistrarea recursurilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 10 septembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din data de 17 octombrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, pârâta F. a invocat tardivitatea depunerii recursului de către reclamantă, excepţia de netimbrare a căii de atac formulate de către reclamantă la valoarea indicată prin cererea modificatoare, precum şi nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 18 martie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-au respins excepţiile de tardivitate, nulitate şi netimbrare a recursului reclamantei; s-a constatat nul recursul declarat de recurenta-pârâtă F. împotriva deciziei nr. 568A din 21 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi decizii, acordându-se termen de judecată la data de 23 septembrie 2025, cu citarea părţilor.

6. Motivele de recurs formulate de reclamantă

În cuprinsul cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii modificatoare, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

În cadrul memoriului de recurs, recurenta învederează că, în apel, a arătat că hotărârea care să ţină loc de contract putea fi pronunţată pentru suprafaţa rămasă de 30483 de m.p., însă şi această suprafaţă a fost expropriată, aflând despre această situaţie odată cu depunerea Hotărârii nr. 861/06.07.2022 şi a Anexei nr. 2 la termenul de judecată din 14 noiembrie 2023.

De aceea, până la următorul termen de judecată a formulat o cerere în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. şi a solicitat contravaloarea imobilului expropriat în cuantum de 1.635.687,30 de RON, astfel cum a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern menţionată.

Consideră că soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii modificatoare formulate în apel este neîntemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi (2) pct. 3 C. proc. civ.

Susţine că o astfel de cerere poate fi formulată inclusiv în apel, având în vedere că această etapă este parte integrantă din procesul de soluţionare a cererii de chemare în judecată pe fondul său. Până la momentul pronunţării asupra fondului în mod definitiv, cererea de chemare în judecată poate suferi modificări ca urmare a unor situaţii obiective care se pot ivi în practică.

În caz contrar, s-ar permite ca hotărârea judecătorească încă nedefinitivă să devină ineficientă ca urmare a ivirii unora din situaţiile enumerate de art. 204 alin. (2) C. proc. civ. iar demersul reclamantului să rămână fără succes; totodată, reclamantului i-ar fi încălcat dreptul la dublul grad de jurisdicţie.

Este adevărat că art. 478 din C. proc. civ. nu permite modificarea cadrului procesual sub aspectul părţilor, a obiectului dedus judecăţii, a cauzei juridice a acţiunii sau a formulării de noi pretenţii, însă situaţia părţilor din prezentul dosar nu se încadrează în niciuna dintre aceste interdicţii. Faptul că acţiunea nu mai priveşte în acest moment bunul în materialitatea lui fizică, ci în varianta sa pecuniară nu face ca obiectul şi cauza să se modifice şi nu aduce în prim plan noi pretenţii. Este aceeaşi pretenţie, dar în varianta posibilă în acest moment, obţinerea contravalorii bunului care a intrat în patrimoniul intimaţilor în urma exproprierii.

Instanţa de judecată nu mai poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare având în vedere pierderea obiectului litigiului dar poate obliga pârâţii să îi transmită contravaloarea bunului.

De altfel, ţinând cont de faptul că modificările prevăzute la art. 204 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă, în realitate, nişte precizări, iar nu veritabile modificări, acestea sunt permise inclusiv de art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. care prevede posibilitatea părţilor de a-şi explicita pretenţiile inclusiv în etapa apelului.

Aşa fiind, întrucât modificările prevăzute la art. 204 alin. (2) C. proc. civ. pot fi formulate oricând în faţa instantelor de fond, instanta de apel a admis în mod greşit excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului de a solicita contravaloarea terenului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare nerespectate de către pârâţi.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs, subsumate dispoziţiilor de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la aplicarea greşită a art. 204 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3 şi art. 478 alin. (4) C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţinând că, prin cererea depusă în apel, la 30.01.2024, a formulat pretenţii care nu privesc bunul în materialitatea sa fizică, urmare a exproprierii, ci în varianta sa pecuniară, nefiind o modificare a cererii de chemare în judecată, în accepţiunea art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., ci o explicitare a pretenţiilor încadrabilă în ipoteza prevăzută de art. 478 alin. (4) C. proc. civ.

Criticile sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată, reclamanta a solicitat să se constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare pentru imobilul teren în suprafaţă de 37.500 mp, ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/20.02.2018 de SPN - C. şi D., iar în subsidiar, în cazul în care se constată că este imposibil ca terenul în cauză să poată fi transferat în proprietatea reclamantului, solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite cu titlu de avans, conform promisiunii de vânzare-cumpărare, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată; temeiul juridic al acţiunii a fost precizat, ca fiind dat de dispoziţiile art. 1279 şi art. 1669 şi urm. C. civ.

În schimb, prin cererea depusă ulterior, în apel, înregistrată pe rolul instanţei la 30.01.2024, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.635.687,50 RON reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 30.483 mp, parte din suprafaţa totală cu privire la care se încheiase promisiunea bilaterală, invocând faptul că, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2023, a fost depusă Hotărârea de Guvern nr. 861 din 6 iulie 2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată menţionate în Anexa nr. 2, în care se regăseşte la poziţia 261 imobilul în litigiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie evidenţiază că, în principiu, cadrul procesual, deci inclusiv obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată se fixează la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, excepţiile decurgând din aplicarea dispoziţiilor art. 204 din C. proc. civ. care instituie condiţiile în care poate fi modificată cererea de chemare în judecată.

Cererea adiţională îşi găseşte reglementarea expresă în dispoziţiile art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., această normă legală statuând definiţia şi trasând caracterele juridice ale acestei instituţii de drept procesual civil.

Astfel, potrivit dispoziţiei normative precizate, prin cererea adiţională se înţelege acea cerere prin care o parte litigantă modifică pretenţiile sale anterioare, cerându-se mai mult decât ceea ce s-a solicitat iniţial ori cerându-se ceea ce iniţial nu s-a pretins.

Articolul 204 din C. proc. civ. reglementează regimul juridic al cererii adiţionale, a cărei formulare implică modificarea unuia dintre cele trei elemente esenţiale ale cererii iniţiale: părţi, obiect şi cauză.

Cererea adiţională reglementată de art. 204 alin. (2) din C. proc. civ. are un regim juridic diferit de cel trasat de dispoziţiile alin. (1) şi alin. (3) şi are obiectul specificat în mod limitativ de pct. 1 - 4 ale respectivului text legal.

Astfel, potrivit art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., "nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când: 1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; 2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii; 3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului; 4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă".

Orice altă modificare a pretenţiilor care nu se include în aceste ipoteze stabilite de lege reprezintă o cerere adiţională supusă regimului juridic statuat de alin. (1) şi (3) ale art. 204 din C. proc. civ.

În litigiul pendinte, în opinia recurentei-reclamante, cererea înregistrată la data de 30.01.2024 reprezintă o cerere adiţională, formulată în condiţiile art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., nefiind incident art. 204 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că susţinerea este eronată, având în vedere că, prin cererea formulată ulterior, nu s-a solicitat "obiectul cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului" în sensul pct. 3 al art. 204 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 204 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are în vedere, spre exemplu, ipoteza unei acţiuni reale imobiliare în care se revendică un bun, care este distrus, pierdut sau înstrăinat în timpul procesului de către pârât, sau ipoteza unei unei acţiuni în răspundere civilă în care se solicită obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, prin restituirea unui bun, însă acest lucru nu se mai poate face în natură, astfel încât reclamantul îşi precizează obiectul cererii în sensul obligării pârâtului la plata contravalorii bunului; coordonata comună a acţiunilor în care este posibilă solicitarea contravalorii obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului este aceea că ele au ca obiect obligarea pârâtului să predea un bun cert şi determinat.

Or, acţiunea civilă prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, obiect al dosarului pendinte, are caracter personal, deoarece prin ea reclamanta îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligaţiei pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia. Atunci când dreptul de creanţă are ca obiect un imobil, acţiunea este imobiliară, fără însă ca, prin aceasta, să se schimbe felul acţiunii, dedus din natura dreptului care se valorifică.

Astfel, promisiunea nu are caracter translativ de proprietate iar obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare îl constituie însăşi încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare, executarea promisiunii însemnând încheierea contractului promis. Transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ce formează obiectul unui promisiunii are loc la data încheierii actului autentic sau, în caz de refuz al părţii de a încheia actul, la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa judecătorească, care are efect constitutiv de drepturi.

Întrucât fundamentul unor astfel de pretenţii constă în dreptul de a cere încheierea contractului, reclamantul nu invocă un drept în temeiul căruia să poată solicita fie bunul în natură fie contravaloarea acestuia, invocând în această ultimă ipoteză dispoziţiile art. 204 alin. (2) din C. proc. civ.

În aceste circumstanţe, prin formularea cererii adiţionale în prezenta cauză, s-a urmărit modificarea pretenţiilor iniţiale care aveau ca obiect constatarea valabilităţii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite cu titlu de avans, într-o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.635.687,50 RON reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 30.483 mp, sumă rezultată din hotărârea de expropriere emisă în anul 2022.

Or, în situaţia din speţă, imobilul expropriat nu este obiectul cererii, pretenţia concretă dedusă judecăţii având ca obiect un drept de creanţă, astfel cum s-a arătat mai sus.

Într-adevăr, alin. (2) al art. 204 din C. proc. civ. reglementează o situaţie procesuală în care nu are loc o veritabilă modificare de acţiune, legea având în vedere erori sau împrejurări survenite ulterior promovării cererii.

Totuşi, împrejurările survenite ulterior promovării cererii care pot fi valorificate în condiţiile alin. (2) al art. 204 din C. proc. civ. sunt acelea care nu sunt de natură să îl afecteze pe pârât întrucât substanţa apărării ar fi aceeaşi, or acest aspect nu se verifică în situaţia în care se modifică pretenţiile, acestea fiind reprezentate iniţial de un drept de creanţă întemeiat pe dispoziţiile care normează promisiunea de a contracta iar în apel se solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii bunului, dată fiind intervenirea unei hotărâri de expropriere.

În aceste condiţii, cererea din 30.01.2024 nu reprezintă o precizare în sensul art. 204 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât ea implică o modificare a obiectului cererii iniţiale prin formularea unei pretenţii noi, precum şi o schimbare a cauzei, pretenţiile fiind întemeiate pe o altă normă juridică decât cea invocată iniţial.

Împrejurarea invocată de recurenta reclamantă, că hotărârea de expropriere care a determinat această modificare a fost depusă în faza judecăţii în apel, nu poate schimba concluzia că respectiva cerere nu reprezintă o precizare care poate fi încadrată în art. 204 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Eventuala imposibilitate a respectării limitei temporale instituite de dispoziţiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ. nu este prevăzută de lege ca reprezentând un temei al modificării pretenţiilor în alte cazuri decât cele prevăzute de alin. (2), indiferent de efectul pe care o astfel de situaţie l-ar avea în privinţa drepturilor procesuale ale pârâtului.

Astfel, o modificare a acţiunii, care nu se încadrează în alin. (2) al art. 204 C. proc. civ., după primul termen de judecată, poate fi făcută numai cu consimţământul pârâtului şi numai în faţa primei instanţe, în caz contrar încălcându-se principiul dublului grad de jurisdicţie, principiu care este de ordine publică.

În acest sens, pentru ca părţile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicţie, legea prevede că reclamantul îşi poate modifica cererea de chemare în judecată numai în faţa primei instanţe, nu şi în căile de atac, dispoziţiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. stabilind că, în apel, nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Acţiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanţei realizarea acelui drept, recunoaşterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. Conceptul de "pretenţie nouă" folosit de art. 478 alin. (3) din Cod se raportează, cu necesitate, la introducerea unei noi pretenţii de către părţi în faza judecăţii în apel sau în recurs, pretenţie ce nu a format obiect al judecăţii în primă instanţă, această soluţie decurgând din funcţia fundamentală a instanţei de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse în faţa acesteia, prin conţinutul conceptului de "pretenţii noi" în apel sau în recurs înţelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. Conotaţia conceptului de "pretenţie nouă" este aceea de a desemna ideea de schimbare de acţiune.

Prin urmare, modificarea pretenţiilor în apel, în sensul obligării pârâţilor la plata contravalorii unei părţi din terenul cu privire la care s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, solicitare care nu a fost formulată în primă instanţă, judecătorul fondului nefiind învestit cu o asemenea acţiune, astfel cum s-a reţinut prin decizia recurată, este inadmisibilă, o atare modificare a obiectului acţiunii neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în calea de atac.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, modificarea obiectului şi a cauzei pretenţiilor iniţiale, astfel cum s-a procedat prin cererea formulată în apel, nu se circumscrie noţiunii de explicitare a pretenţiilor folosită de art. 478 alin. (4) din C. proc. civ., întrucât această explicitare poate privi doar pretenţiile cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 568A din 21 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa şi având în vedere că intimata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând documente justificative în acest sens, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Astfel, fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată este dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul, situaţie în care, reţinând această culpă în ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă al cărei recurs urmează a fi respins, Înalta Curte o va obliga la plata cheltuielilor de judecată aferente apărării formulate de către intimata-pârâtă F. şi anume, la plata sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat achitat de aceasta, aferent redactării întâmpinării, astfel cum s-a specificat în factura nr. x/16.12.2024 emisă de cabinetul avocatului şi chitanţa alăturată acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 568A din 21 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F..

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 4500 RON către intimata-pârâtă F., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.