Appeal renounced, prescription ruling stands in suit to compel land sale deed

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21.10.2020, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru imobilul situat în Bucureşti, strada x nr. 7, compus din teren în suprafaţă de 577 mp şi pentru imobilul situat în Bucureşti, strada x nr. 9, compus din teren în suprafaţă de 342 mp şi să oblige pârâţii la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea acestui dosar.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 536/29.03.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea formulată de reclamanţii A., în contradictoriu cu pârâţii C., E., ca prescrisă, respingând cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 222A din 29 februarie 2024 a Curţii de Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 536/29.03.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, apelanţii-reclamanţi fiind obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii-pârâţi în cuantum de 3000 RON, onorariu avocaţial.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa, în principal a trimiterii cauzei spre rejudecare, în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul admiterii apelului, schimbării soluţiei de primă instanţă, respectiv admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată.

Reclamanţii consideră că a instanţa de judecată si-a depăşit atribuţiile legale cu care a fost învestită, invocând din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, încălcând astfel prevederile art. 2513 C. proc. civ., care stabilesc cu titlu imperativ când poate fi invocată excepţia prescripţiei şi de către cine.

Astfel, conform texului de lege precitat, doar pârâţii prin întâmpinare, ori in lipsa acesteia până la primul termen de judecată la care erau citaţi puteau invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, nicidecum instanţa abilitată cu soluţionarea pe fond a litigiului.

Astfel, termenul la care pârâţii puteau invoca excepţia prescripţiei era cel târziu termenul din data de 14.12.2021, respectiv primul termen de judecată când părţile au fost legal citate, data la care pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a acestora, excepţie care a fost respinsă în mod întemeiat de către instanţa de fond.

Pe lângă faptul că instanţa nu avea competenţa în a invoca excepţia, termenul când a fost invocată excepţia a fost ultimul termen de judecată în fond şi nu termenul instituit imperativ de art. 2513 C. civ.

Prin intermediul art. 2512 alin. (2) C. civ., legiuitorul exonerează organele de jurisdicţie de obligaţia de a verifica şi aplica din oficiu dispoziţiile privitoare la prescripţia extinctivă, îndatorire imperativă prevăzută în reglementarea anterioară prin art. 18 din Decretul nr. 167/1958.

Abrogarea dispoziţiei privind aplicarea din oficiu a sancţiunii prescripţiei de către organele de jurisdicţie operează chiar dacă invocarea acesteia ar fi în interesul statului, asigurându-se astfel egalitatea de tratament juridic între persoanele juridice de drept public şi persoanele fizice.

Prescripţia poate fi opusă, de regulă, pe cale de excepţie, de apărare, formulată de cel în folosul căruia curge prescripţia - în speţă pârâţii intimaţi, care au înţeles să nu invoce excepţia prescripţiei prin întâmpinare ori până la primul termen de judecata în conformitate cu art. 2512 C. civ., iar excepţia de prescripţie constituie o excepţie de drept material substanţial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acţiune) şi nu un drept procedural născut în timpul procesului

Asupra prescripţiei extinctive instanţa urmează să se pronunţe doar după ce excepţia a format obiect de dezbatere contradictorie.

Instanţa de fond avea obligaţia de a manifesta echidistanţă faţă de părţi, în acord cu obligaţia de imparţialitate, ca garant al aplicării tuturor principiilor procesuale pe care codul le prescrie" .

Pârâţii, deşi nu au criticat hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive invocate în faţa instanţei de fond, înţeleg şi în această etapă procesuală să nu susţină faptul că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

Pârâţii sunt conştienţi de faptul că s-au purtat nenumărate discuţii cu aceştia cu privire la prezentarea în faţa notarului public în vederea încheierii în forma autentică a contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilele înstrăinate de către autorul acestora, persoana care a încasat în integralitate preţul convenit, fiind transmisă astfel şi posesia imobilelor cu ocazia înstrăinării dreptului de proprietate către recurenţii reclamanţi.

De asemenea pârâţii au cunoştinţă despre faptul că, anterior decesului autorilor săi, reclamanţii au purtat nenumărate discuţii şi cu vânzătorul F. unde i-au solicitat sa se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă de fiecare dată, solicitările acestora nu s-au concretizat.

Cu toate ca nu s-a prezentat la notariat în vederea încheierii contractului în forma autentică, vânzătorul şi-a exprimat acordul de voinţă cu privire la vânzarea celor doua terenuri în suprafaţă de 577 mp şi 432 mp situate în Bucureşti Sector 6, str. x si str. x, prin încasarea în integralitate a preţului convenit, precum şi cu predarea posesiei acestor două imobile. Solicită a se reţine faptul că au fost de bună credinţă şi că şi-au îndeplinit toate obligaţiile asumate faţă de vânzătorul F., neputând fi reţinută nici cea mai mică culpă în sarcina acestora.

Cu toate ca instanţa a admis excepţia prescripţiei, a apreciat îndeplinită condiţia necesară pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, în sensul încheierii înscrisului sub semnătură privată cu respectarea cerinţelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 - valabilă la data încheierii antecontractelor de vânzare cumpărare - în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, una dintre părţi refuză încheierea contractului, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare cumpărare.

Potrivit art. 2 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005, în cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fără construcţie, indiferent de destinaţia sau întinderea acestora, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

Conform jurisprudenţei, în situaţia în care promitentul cumpărător a preluat imobilul, deţinerea lui echivalează cu recunoaşterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. a) din Decretul 167/1958.

În data de 4 septembrie 2025, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au depus la dosar o cerere de renunţare la judecarea prezentei cauze.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi E. şi C. nu au formulat întâmpinare.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Deliberând asupra cererii de renunţare formulată de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Renunţarea la judecată este un act procesual de dispoziţie, unilateral şi irevocabil, de care instanţa trebuie să ţină seama, un act prin care partea îşi manifestă voinţa de a se desista de judecată, iar potrivit dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ., aceasta poate fi făcută oricând în cursul judecăţii, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă, personal sau prin mandatar cu procură specială.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili respectivele drepturi.

Mai reţine Înalta Curte că prin cererea depusă la dosar la data de 4 septembrie 2025, recurenţii-reclamanţi care s-au identificat prin CNP, au arătat că înţeleg să renunţe la judecata prezentei cauzei, manifestare de voinţă care, în lipsa altor specificaţii, a fost valorificată în sensul că vizează o renunţare la judecata căii de atac a recursului formulat de aceştia împotriva deciziei nr. 222 A din 29 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată (în cauză, după comunicarea cererii de recurs), instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, însă intimaţii-pârâţi nu s-au prezentat în cauză şi nu au exercitat niciun act procesual în apărare.

Având în vedere manifestarea expresă de voinţă a recurenţilor-reclamanţi cu privire la soarta căii de atac pe care au exercitat-o, exprimată prin cererea depusă la dosar la data de 4 septembrie 2025 şi care are semnificaţia achiesării la hotărârea atacată, în temeiul art. 406 C. proc. civ. şi aplicând principiul disponibilităţii specific procesului civil, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecarea cererii de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 222 A din 29 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurenţilor-reclamanţi A. şi B. la judecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 222 A din 29 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.