State liability for judicial errors: jurisdiction of ordinary civil court vs. specialized maritime section

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, sub nr. x/2023 la data de 16 ianuarie 2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând ca, în temeiul art. 6, art. 13 şi art. 41 din CEDO, art. 2 paragraf l şi paragraf 3 lit. a), lit. b) si lit. c), art. 14, art. 16 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974 privind drepturile civile şi politice, prin raportare la art. 20 din Constituţia României, să se constate că în cadrul procedurii judiciare desfăşurate în fata instanţelor române i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv, dreptul la nediscriminare, garantate de art. 6 din CEDO, interpretat separat sau combinat cu art. 14 din CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 12 din CEDO, art. 14, art. 16 si art. 26 din Decretul nr. 212/1974 privind drepturile civile si politice; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 400.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii efective), cu titlu de satisfacţie pentru repararea prejudiciului moral, ca urmare a atingerii aduse demnităţii sale prin discriminarea la care a fost supus, prin dublul standard folosit de către instanţele româneşti în a aplica legislaţia în vigoare.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă

Prin sentinţa nr. 129 din 25 mai 2023, Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă

Prin decizia nr. 362 din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Craiova; a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 129 din 25 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 362 din 24 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul afirmă că hotărârea recurată este dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. Susţine că litigiul pendinte intră sub jurisdicţia maritimă/poştală dat fiind că a aplicat un timbru poştal pe cererea de chemare în judecată, sens în care a invocat în faţa instanţei de fond excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale.

Arată că, în conformitate cu Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, raportat la dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a secţiei/completului nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale este de ordine publică şi poate fi invocată de orice parte şi de instanţă, din oficiu, în orice fază procesuală.

Învederează că hotărârea atacată a fost pronunţată de un complet nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale, aspect ce reiese din adresa Curţii de Apel Craiova, prin care se arată că în cadrul acestei instanţe nu există completuri specializate în această materie, fiind incidentă sancţiunea nulităţii, conform art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

În strânsă legătură cu prima critică, recurentul afirmă că membrii completului de judecată care a pronunţat hotărârea recurată nu sunt specializaţi în soluţionarea cauzelor maritime/poştale. Susţine că greşita alcătuire a completului de judecată este în strânsă legătură cu competenţa, fiind vizat aspectul calitativ al compunerii instanţei, fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Invocă Decizia nr. 685/7.11.2018 a Curţii Constituţionale, prin care s-a consacrat dreptul la o instanţă stabilită prin lege, arătând că normele care reglementează compunerea completurilor de judecată sunt norme de organizare judiciară de ordine publică, a căror încălcare este sancţionată cu nulitatea. Pentru aceste considerente invocă excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată din apel, fiind incidente dispoziţiile art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale. În acest sens, arată că hotărârea nu este motivată în privinţa jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a tratatelor internaţionale la care România este parte, referitor la drepturile fundamentale ale omului, precum şi la dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea legii care reglementează materia.

Totodată, arată că la pronunţarea soluţiei de respingere a excepţiei necompetenţei materiale procesuale, instanţa de apel s-a raportat doar la dispoziţiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 304/2022, a nesocotit deliberat prevederile art. 40 şi art. 47 din acelaşi act normativ şi nu a luat în considerare Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 şi Decizia nr. 4/24.04.2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Învederează că, în motivarea hotărârii cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei repartizării aleatorii în sistemul informatic ECRIS, instanţa de apel a invocat fişa dosarului din aplicaţia ECRIS, care nu este ataşată la dosar. Susţine că era necesar a fi ataşate la dosar rezoluţia tipizată prin care s-a dispus repartizarea, semnată de preşedintele instanţei sau judecătorul desemnat, rezoluţia prin care s-a atestat repartizarea aleatorie, semnată de persoana desemnată în acest scop, lista cauzelor repartizate în ziuă respectivă.

Recurentul susţine că, în privinţa excepţiei nulităţii sentinţei tribunalului, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 286 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea fiind nemotivată din această perspectivă.

Invocând lipsa motivării hotărârii atacate sub aspectul denunţării ca fals a înscrisului numit sentinţa civilă nr. 129 din 25 mai 2023, recurentul arată că instanţa de apel nu a avut în vedere că este un înscris folosit ca mijloc de probă şi a ignorat dispoziţiile art. 538 alin. (2) C. proc. civ.

Afirmă că se află sub protecţia instituită de art. 14, art. 16 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum şi de art. 21 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, însă instanţa nu a făcut o minimă analiză a incidenţei acestor prevederi.

Recurentul susţine că este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza finală C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a achiesat la motivarea sentinţei tribunalului, şi-a întemeiat soluţia pe argumente străine de cauză, iar dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul numeric personal al reclamantului şi codul unic de înregistrare al pârâtului, soluţia cu privire la toate cererile desuse judecăţii şi semnătura judecătorilor.

În continuare, recurentul susţine şi încălcarea normelor de drept material, cu referire la art. 21 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14, art. 16 şi art. 26 din Pactul Internaţional de la New York cu privire la drepturile civile şi politice, art. 16 alin. (2), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 4, art. 5 şi art. 193 alin. (2) din C. civ. şi afirmă că instanţa de apel a ignorat dreptul reclamantului de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică, în condiţiile în care a specificat că este o persoană naturală care în dreptul pozitiv vine reprezentată de figura reprezentantului legal, curator, administrator, având statut de personalitate juridică de drept universal.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la 26 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului, termen la care cauza a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cererea recurentului privind repunerea pe rol a dosarului a fost admisă la termenul din 12 iunie 2025, instanţa reţinând cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, şi asupra fondului recursului, în ipoteza respingerii excepţiei invocate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia nulităţii recursului invocată de intimat este nefondată, pentru considerentele ce succed.

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate; b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate faţă de soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată.

Intimatul a arătat că recurentul a indicat formal motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., fără a arăta argumentele prin care tinde la demonstrarea nelegalităţii deciziei atacate, context în care recursul este nul.

În cauza pendinte, Înalta Curte constată că cererea de recurs conţine critici ale hotărârii atacate, unele dintre motivele invocate au corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, se raportează la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

În consecinţă, sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi reţinută, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

Analiza recursului

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ("când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale"), recurentul susţine că membrii completului de judecată care a pronunţat hotărârea recurată nu sunt specializaţi în soluţionarea cauzelor maritime/poştale. Afirmă că greşita alcătuire a completului de judecată este în stânsă legătură cu competenţa, fiind vizat aspectul calitativ al compunerii instanţei.

Instanţa de recurs constată că împrejurarea invocată de recurent nu intră în sfera neregularităţilor sancţionate prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât alcătuirea greşită a instanţei implică nerespectarea normelor privind compunerea instanţei (precum alcătuirea acesteia cu un număr necorespunzător de judecători ori cu judecători care se află într-o situaţie de incompatibilitate) şi a celor privind constituirea instanţei (în sensul omisiunii formării completului cu toate organele şi persoanele cerute de lege în respectiva cauză - grefier, procuror, magistrat-asistent ori asistenţi judiciari, după caz - sau al incompatibilităţii în care s-ar afla vreunul dintre aceştia).

Astfel, întrucât susţinerile recurentului nu vizează o chestiune de compunere sau de constituire a instanţei de judecată, nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs sus-menţionat.

Prin critica ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii"), recurentul susţine că litigiul pendinte intră sub jurisdicţia maritimă/poştală, întrucât "a aplicat un timbru poştal pe cererea de chemare în judecată", iar hotărârea atacată a fost pronunţată de un complet nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale, aspect ce reiese din adresa Curţii de Apel Craiova, prin care se arată că în cadrul acestei instanţe nu există completuri specializate în această materie, fiind incidentă, în opinia sa, sancţiunea nulităţii, conform art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte nu va valida susţinerile recurentului referitoare la soluţionarea cauzei de către o instanţă necompetentă, reţinând că acţiunea formulată de acesta a fost calificată drept o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, întrucât urmăreşte angajarea răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin pretinsele erori judiciare arătate în cererea de chemare în judecată, calificare juridică ce nu a fost contestată de reclamant.

Or, în raport cu dispoziţiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul", instanţa de recurs reţine că, în mod legal, Tribunalul Gorj a fost învestit cu soluţionarea cauzei, fiind tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

Relativ la susţinerea recurentului în sensul în care litigiul pendinte intră sub jurisdicţia maritimă/poştală, instanţa de recurs constată, similar instanţei de apel, că stabilirea competenţei materiale şi teritoriale se determină în raport cu normele de competenţă cuprinse în C. proc. civ. sau în legi speciale, nu potrivit voinţei reclamantului care doreşte ca cererea sa să fie judecată de o secţie specializată în cauze maritime din cadrul Tribunalului Constanţa, dat fiind că a aplicat un timbru poştal pe cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, pentru a atrage competenţa unei secţii sau a unui complet specializat în cauze maritime şi fluviale este necesar ca litigiul să fie în legătură cu desfăşurarea activităţilor maritime sau fluviale în marea teritorială sau pe Dunăre, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 303/2022, potrivit cărora "În cauzele maritime sau fluviale, circumscripţiile tribunalelor Constanţa şi Galaţi sunt următoarele: a) Tribunalul Constanţa: judeţele Constanţa şi Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila marină 64 inclusiv; b) Tribunalul Galaţi: celelalte judeţe, Dunărea de la mila marină 64 în amonte până la km 1.075".

Cum obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează desfăşurarea activităţilor maritime sau fluviale în marea teritorială sau pe Dunăre, astfel cum s-a reţinut anterior, în mod legal instanţa de apel a respins critica reclamantului privind soluţia primei instanţe asupra excepţiei necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale.

În acest context, nu prezintă relevanţă că prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocată de recurent, s-a statuat asupra caracterului de ordine publică a necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului specializat.

Prin urmare, reţinând legalitatea soluţiei instanţei de apel cu privire la excepţia necompetenţei materiale procesuale, susţinerea recurentului privind pronunţarea hotărârii atacate de un complet nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale nu poate fi primită.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să poată aprecia legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.

Atât timp cât în considerente instanţa nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor care o preced.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi că respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care au stat la baza pronunţării soluţiei. În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a-şi motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile anterior indicate, presupune o motivare punctuală a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat şi nu un răspuns în detaliu pentru fiecare argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestită instanţa de judecată.

Verificând din această perspectivă conţinutul deciziei atacate, Înalta Curte reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a răspuns explicit aspectelor ce i-au fost deduse spre analiză prin motivele de apel, considerentele hotărârii astfel pronunţate arătând într-o manieră lămuritoare motivele pentru care a fost respins apelul declarat în cauză, cu consecinţele reflectate în dispozitivul hotărârii, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanţei de recurs realizarea controlului judiciar.

În acest sens, instanţa de recurs constată că prin decizia atacată a fost analizată critica apelantului-reclamant cu privire la soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale procesuale, instanţa de apel apreciind că, în raport cu dispoziţiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 şi, contrar susţinerilor recurentului, ale art. 40 şi ale art. 47 din acelaşi act normativ, cauza cu care a fost învestită prima instanţă nu intră în categoria litigiilor maritime şi fluviale, context în care a reţinut irelevanţa celor statuate prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar.

Şi critica referitoare la excepţia nulităţii sentinţei tribunalului care derivă din lipsa semnăturii judecătorului a fost analizată în cuprinsul hotărârii atacate. Astfel, instanţa de apel a constatat că hotărârea poartă semnătura olografă a preşedintelui completului de judecată şi a grefierului desemnat a face parte din constituirea completului de judecată, dispoziţiile art. 426 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 128 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor, fiind în sensul că doar exemplarele originale ale hotărârii vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefier, copiile transmise părţilor urmând a fi conformate cu originalul de către grefa instanţei.

Tot astfel, cererea de denunţare ca falsă a sentinţei tribunalului a fost cercetată prin decizia atacată, curtea de apel reţinând că procedura prevăzută de art. 304 C. proc. civ. vizează un înscris folosit ca mijloc de probă, nu o hotărâre judecătorească care poate fi desfiinţată numai prin exercitarea căilor de atac.

În privinţa afirmaţiei recurentului că hotărârea nu este motivată în privinţa incidenţei disp. art. 14, art. 16 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum şi ale art. 21 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, sub a căror protecţie se află, se constată că instanţa de apel a verificat modul de aplicare a normelor legale incidente de către prima instanţă, potrivit calificării date cererii de chemare în judecată, necontestată de reclamant, şi a expus raţionamentul juridic propriu, potrivit căruia a apreciat, în speţă, inexistenţa unei erori judiciare săvârşite în dosarul nr. x/2020, cu referire şi la dezlegările Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018 vizând noţiunea de eroare judiciară.

Rezultă cu evidenţă din cele mai sus reţinute că instanţa de apel a analizat susţinerile reclamantului, luând în considerare toate aspectele esenţiale ale cauzei şi răspunzând criticilor formulate de acesta, alegaţiile în sens contrar formulate de recurent fiind nefondate. Faptul că judecătorul interpretează dispoziţiile legale incidente într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul susţine şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), afirmând că au fost încălcate dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza finală C. proc. civ.. În acest sens, arată că instanţa de apel a achiesat "în orb" la motivarea sentinţei tribunalului, şi-a întemeiat soluţia pe argumente străine de cauză, iar dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul numeric personal al reclamantului şi codul unic de înregistrare al pârâtului, soluţia cu privire la toate cererile deduse judecăţii, precum şi semnătura judecătorilor.

Referitor la susţinerea privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8 şi în art. 211 din C. proc. civ., instanţa de recurs constată că aceasta nu poate face obiectul analizei specifice controlului judiciar în prezenta fază procesuală, întrucât recurentul nu deduce, spre examinare, o minimă argumentaţie în drept care să situeze critica în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, criticile de recurs nu pot consta într-o susţinere formală a încălcării normelor de drept procedural, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei.

În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 426 alin. (3) şi ale art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza finală din C. proc. civ., aceasta se vădeşte a fi nefondată.

Astfel, recurentul susţine că hotărârea atacată nu este semnată de membrii completului de judecată şi că lipsesc menţiunile necesar a fi evidenţiate în dispozitivul hotărârii cu privire la soluţia asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Totodată, arată că dispozitivul hotărârii nu cuprinde menţiunile referitoare la codul numeric personal al reclamantului şi la codul unic de înregistrare al pârâtului.

Instanţa de recurs reţine că în dispozitivul deciziei recurate trebuia menţionată, aşa cum, de altfel, s-a şi întâmplat, soluţia cu privire la apelul declarat de reclamant, asupra căruia instanţa de apel a reţinut cauza în pronunţare, argumentele dezvoltate de apelantul-reclamant în susţinerea căii de atac promovate fiind analizate în cadrul considerentelor hotărârii.

De asemenea, analizând exemplarul deciziei atacate, din dosarul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, instanţa de recurs constată că aceasta poartă semnătura olografă a membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, dispoziţiile art. 426 alin. (3) C. proc. civ. ("Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată şi de către grefier") vizând doar cele două exemplare originale ale hotărârii, nu şi copiile comunicate părţilor, care vor fi conformate cu originalul de grefa instanţei, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Referitor la împrejurarea că dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul numeric personal al reclamantului şi codul unic de înregistrare al pârâtului, instanţa de recurs reţine că în discuţie este o nulitate virtuală, caz în care devin incidente prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea nefiind prezumată.

În acest context, sancţiunea desfiinţării actului de procedură lovit de nulitate nu se impune, întrucât recurentul nu a justificat prejudiciul procesual suferit prin pronunţarea de către curtea de apel a deciziei recurate cu neobservarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub aspectul menţiunilor privind codul numeric personal al reclamantului şi codul unic de înregistrare al pârâtului, critica fiind, astfel, nefondată.

Sub un ultim aspect, deşi recurentul reclamă încălcarea normelor de drept material, cu referire la art. 21 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, la art. 14, art. 16 şi art. 26 din Pactul Internaţional de la New York cu privire la drepturile civile şi politice, la art. 16 alin. (2), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, respectiv la art. 4, art. 5 şi art. 193 alin. (2) din C. civ., instanţa de recurs constată că toate aceste dispoziţii nu sunt incidente cauzei, având în vedere cadrul procesual obiectiv, prin raportare la pretenţia dedusă judecăţii, calificată de către instanţa de fond, cadru respectat, în mod corespunzător, de instanţa de apel, astfel cum s-a reţinut anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 362 din 24 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 362 din 24 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.