Fraud and abuse-of-office appeal against final decision held inadmissible; extraordinary appeal barred by single-appeal rule.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, sitting as a 9-judge panel, dismissed as inadmissible the petitioners' appeal against the Criminal Section's final decision no. 1333 of 23 February 2005, which had previously rejected their challenge to a prosecutor's resolution not to commence criminal proceedings for fraud (art. 215 Criminal Code) and abuse of office (art. 292); the court ordered each petitioner to pay 1,000,000 lei in judicial costs. The case involved a criminal procedural challenge to the refusal to start a prosecution, with the petitioners seeking a second extraordinary appeal against a decision already rendered in an ordinary appeal. The court held the appeal inadmissible because, under art. 385¹ and art. 417 of the Criminal Procedure Code, decisions rendered on appeal are final and not subject to any further ordinary remedy, the Romanian system recognizing the principle of a single appeal exhausted by its exercise; nor was the appeal admissible under the special jurisdictional rule of art. 22 of Law no. 304/2004, which limits the 9-judge panel to hearing appeals against first-instance judgments of the ICCJ Criminal Section, a situation not present here, since allowing an appeal beyond the statutory conditions would breach the principle of legality of remedies.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 din Constituția, art. 1 C. proc. pen, art. 21 din Constituția, art. 3851 C. proc. pen, Art. 417 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Fraud and abuse-of-office appeal against final decision held inadmissible; extraordinary appeal barred by single-appeal rule: 1333 of 23 February 2005, which had previously rejected their challenge to a prosecutor's resolution not to commence criminal proceedings for fraud (art. 215 Criminal Code) and abuse of office (art. 292); the court ordered each petitioner to pay 1,000,000 lei in judicial costs. The case involved a criminal procedural challenge to the refusal to start a prosecution, with the petitioners seeking a second extraordinary appeal against a decision already rendered in an ordinary appeal. The court held the appeal inadmissible because, under art. 385¹ and art. 417 of the Criminal Procedure Code, decisions rendered on appeal are final and not subject to any further ordinary remedy, the Romanian system recognizing the principle of a single appeal exhausted by its exercise; nor was the appeal admissible under the special jurisdictional rule of art. 22 of Law no. 304/2004, which limits the 9-judge panel to hearing appeals against first-instance judgments of the ICCJ Criminal Section, a situation not present here, since allowing an appeal beyond the statutory conditions would breach the principle of legality of remedies.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeals as inadmissible.
Basis for ordering the appellants to pay judicial expenses to the state.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 90/P din 7 septembrie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții R.S. și R.B. împotriva rezoluției nr. 22/P/2004 din 15 martie 2004, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii P.P., P.G.E., D.M., D.E., G.G., G.C., R.M., B.C. și T.I., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 215 și 292 C. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1333 din 23 februarie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenți împotriva hotărârii primei instanțe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petenții au declarat un nou recurs.
Recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.
Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Ca atare, potrivit dreptului comun, decizia atacată nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competență prevăzută în Legea nr. 304/2004, art. 22, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cum această ipoteză nu se regăsește în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Așadar, excepția de inadmisibilitate pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de petenții R.S. și R.B. împotriva deciziei nr. 1333 din 23 februarie 2005, a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibile.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, Curtea va obliga petenții menționați, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții R.S. și R.B. împotriva deciziei nr. 1333 din 23 februarie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5400/2004.
Obligă recurenții menționați, la câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.