Maintenance contract termination: procedural nullity of cassation for challenging factual assessment and lacking legal grounds.

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 8 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat instanţei să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat cu nr. x din 16.12.2016 şi a actului adiţional al acestuia, autentificat cu nr. x din 22.12.2016.

Prin sentinţa nr. 1253 din 1 februarie 2022, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 13 aprilie 2022.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa nr. 1601 din 21 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea principală formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi C. şi B., ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi C. şi B., în contradictoriu cu reclamantul-pârât A., ca neîntemeiată; a obligat pe pârâţii-reclamanţi la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat; a luat act că pârâţii-reclamanţi nu solicită cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia nr. 445 din 17 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul-pârât A. şi de pârâţii-reclamanţi C. şi B., împotriva sentinţei nr. 1601 din 21 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 445 din 17 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul-pârât A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul susţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei sub aspectul celor reţinute de instanţa de apel cu privire la nedovedirea neexecutării obligaţiilor asumate din partea debitorilor şi a faptului că nu le este imputabilă acestora neexecutarea contractului. În acest sens, recurentul afirmă că aceste considerente nu sunt fundamentate pe particularităţile cauzei, instanţa de apel neavând motive pentru a le justifica. Arată că a planat confuzia asupra raportului juridic obligaţional, confuzie generată de ideea că debitorii au fost obligaţi să îşi îndeplinească obligaţiile de întreţinere, în mod nemijlocit, personal, direct, zilnic, concomitent cu prezenţa reclamantului în casă, înţelegând că aceştia trebuiau să facă eforturi supraomeneşti pentru prestarea întreţinerii.

Arată că debitorii au dovedit că, în mod sporadic, făceau câte ceva, ceea ce nu poate fi echivalat cu o executare a obligaţiilor asumate prin contract.

Instanţa de apel se limitează la a considera că reclamantul a făcut o simplă afirmaţie în cererea de chemare în judecată, potrivit căreia debitorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau, pentru ca, ulterior, să consemneze chestiunea privind cardul bancar, fără vreo legătură între prima afirmaţie şi problema cardului.

Recurentul învederează că instanţa de apel a considerat lipsită de valoare depoziţia fiicei sale, care a declarat că reclamantul nu ştie să utilizeze cardul bancar, însă a dat crezare aspectelor relatate de martora D., sens în care învederează o disproporţie în evaluarea probelor.

Afirmă că instanţa a reţinut, în mod nelegal, lipsa sa de sinceritate în privinţa nehotărârii de a cere rezoluţiunea contractului şi cu privire la faptul că ar fi declarat că i-a fost furat cardul. Susţine că, în realitate, a reclamat la poliţie sustragerea frauduloasă a banilor de pe card, efectuată de către un terţ căruia îi dăduse cardul tocmai pentru că nu ştia să îl folosească, fiind persoana care şi-a însuşit banii scoşi de la bancomat. Consideră că instanţa nu a apreciat cu justă măsură faptele, situaţia de fapt şi probele.

Recurentul susţine că instanţa a reţinut greşit că ar fi acceptat primirea sumei de 750 RON lunar pe card, ca fiind echivalentul întreţinerii în natură. Afirmă că virarea sumei de bani pe card nu au reprezentat niciodată un substitut acceptat pentru îngrijirea sa efectivă în natură, instanţa de apel aplicând greşit legea când a apreciat că a fost modificat prin acord contractul de întreţinere într-unul de rentă viageră.

Invocă cele relatate de martora E. şi susţine că instanţa nu a remarcat ceea ce nu au făcut debitorii, şi, în consecinţă, nu a aplicat regulile de drept material în materia întreţinerii în natură.

Susţine că instanţa a înfrânt principiul egalităţii valorii probelor testimoniale, acordând o valoare excesivă depoziţiei martorei D. şi apreciază că detaliile relatate de martorii propuşi de reclamant nu au fost reţinute de instanţă sau au fost reţinute în defavoarea sa.

Mai susţine că instanţa de apel nu a apreciat cu justă măsură faptele, culpa şi probele, reţinând că dorinţa de independenţă a reclamantului a redus prezenţa debitorilor în apartament şi, astfel, că neexecutarea obligaţiei de întreţinere din partea acestora nu este culpabilă.

Afirmă că starea sa de nevoie, de a fi îngrijit în natură, nu trebuia dovedită zilnic şi nici adusă zilnic la cunoştinţa debitorilor. În marea lor parte, după cum se observă din descrierea modalităţilor de îngrijire din contractul de întreţinere, activităţile respective nu presupuneau prezenţa debitorilor în casa reclamantului, învederând că se confundă locuirea pârâţilor debitori cu reclamantul cu motivul pentru care nu şi-au îndeplinit obligaţiile.

Faţă de considerentul reţinut prin decizia atacată relativ la înţelegerea dovedită a părţilor de înlocuire a unor prestaţii în natură cu unele în bani, arată că nu poate fi echivalată propunerea debitorilor de a pune bani pe card cu acceptul de a nova contractul de întreţinere, fără formalitatea simetrică a actului modificat.

Recurentul susţine că se află în relaţii de duşmănie cu sora sa, martoră în dosar, însă instanţa de apel nu a ţinut cont de subiectivismul acesteia. Afirmă că instanţa nu trebuia să accepte mărturia martorei D., fiind eronat ceea ce s-a reţinut cu privire la faptul că reclamantul nu a valorificat aspectul privind relaţiile de duşmănie la momentul formulării cererii de probatorii.

Arată că prin decizia recurată s-a reţinut că apelul incident şi cererea reconvenţională nu fac dovada concretă a divergenţelor dintre părţi, astfel încât să facă imposibilă pentru viitor prestarea obligaţiei de întreţinere în natură, iar simpla existenţă a procesului nu poate fi apreciată ca îndeplinire a condiţiei imposibilităţii prestării pentru viitor a întreţinerii în natură. Recurentul afirmă că sunt deteriorate relaţiile dintre părţi, debitorii nu au mai intrat în casa reclamantului de patru ani, iar teama sa de prezenţa fizică a pârâtului este încă intensă, sens în care susţine că nu poate fi îngrijit de o persoană care l-a învinovăţit, l-a înjurat şi l-a lăsat de izbelişte.

Învederează că obligaţiile debitorilor nu trebuiau îndeplinite în funcţie de fluctuaţia sa emoţională, de vizitatorii din casa sa ori de părerea unei martore care a fost străină de reclamant ani de zile. Afirmă că debitorii nu au făcut dovada îngrijirii sale efective, iar o farfurie de mâncare sau legume din grădina lor, aduse de debitori, nu valorează îngrijire în natură, aşa cum a apreciat martora D..

Susţine inegalitatea şi injusteţea de tratament juridic faţă de exigenţele cerute reclamantului, căruia i s-a imputat că nu a dovedit injuriile adresate de debitor, în timp ce debitorilor li s-a permis doar să invoce prin întâmpinare că l-au ajutat pe reclamant ulterior intervenţiei chirurgicale, cu ocazia recuperării.

Arată că este nelegală motivarea instanţei de apel care a considerat că atitudinea debitorului F. faţă de recurent a fost secvenţială şi ulterior a consemnat că nu a dovedit-o. Astfel, a pus în dubiu cuvântul reclamantului, fără ca pârâtul debitor să fi contestat atitudinea sa agresivă faţă de reclamant ori injuriile adresate lui.

Recurentul susţine că pentru debitori, de mai bine de patru ani, suma de 750 de RON a însemnat toată întreţinerea în natură pe care i-o datorau conform contractului de întreţinere. Totodată, apreciază că suma oferită de debitori este o ofensă, întrucât nicio persoană nu poate trăi cu 750 de RON lunar, cu atât mai mult reclamantul, dat fiind vârsta şi degradarea sa fizică, intervenţiile chirurgicale suferite şi deficienţele locomotorii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că hotărârea este motivată, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

S-a arătat că nu se poate reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2263 alin. (2) C. civ., deoarece tocmai comportamentul creditorului obligaţiei a făcut imposibilă executarea contractului în condiţii conforme bunelor moravuri, comportament ce se înscrie în teza de reglementare a art. 1510 alin. (1) C. civ.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la data de 12 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

La termenul stabilit, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, şi asupra fondului recursului, în ipoteza respingerii excepţiei nulităţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport cu excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare,excepţie procesuală care se impune a fi soluţionată cu prioritate, Înalta Curte constată următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.."

Referitor la invocarea prin prezentul recurs a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin criticile referitoare la nemotivarea hotărârii sau existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, recurentul nu învederează, în realitate, veritabile aspecte de nelegalitate, care să evidenţieze eventuale carenţe de motivare sau raţionamente ori concluzii incompatibile între ele, apte a genera confuzie în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cauză.

Astfel, recurentul susţine că argumentele instanţei de apel cu privire la nedovedirea neexecutării obligaţiilor asumate din partea debitorilor şi a faptului că nu le este imputabilă acestora neexecutarea contractului nu sunt fundamentate pe particularităţile cauzei, iar instanţa de apel nu avea motive pentru a le justifica.

Instanţa de recurs constată că această susţinere expune doar nemulţumirea recurentului în raport cu soluţia pronunţată, nefiind de natură să învestească legal instanţa de recurs conform motivului de casare menţionat.

În egală măsură, în privinţa invocării unor considerente contradictorii, susţinerile sunt fără suport, din moment ce recurentul omite a demonstra, printr-o argumentaţie coerentă, în ce constă contradicţia invocată.

În acest sens, recurentul susţine existenţa unor considerente pretins opuse, însă omite a arăta cum acestea ar conduce la imposibilitatea exercitării unui eventual control de legalitate, în condiţiile în care ele reflectă analiza unor aspecte diferite invocate de reclamant. Astfel, instanţa de apel a analizat critica privind neîndeplinirea obligaţiilor pârâţilor şi a reţinut că reclamantul a făcut o simplă afirmaţie în cererea de chemare în judecată, potrivit căreia debitorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate, pentru ca, în continuarea analizei susţinerilor apelantului, să trateze aspectele relatate privind cardul bancar.

Or, tocmai lipsa indicării punctuale a modalităţii în care considerentele afirmate ca fiind opuse ar evidenţia eventuale raţionamente sau concluzii incompatibile între ele şi care, astfel, s-ar exclude reciproc imprimă criticii formulate un caracter pur formal, recurentul înţelegând, practic, doar să redea conţinutul acestor argumente.

Totodată, instanţa de recurs constată că, deşi se invocă şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raţionamentului curţii de apel care a determinat soluţia de respingere a apelului reclamantului împotriva sentinţei atacate şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la susţinerea formală a încălcării normelor de drept material în materia întreţinerii în natură, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei.

Astfel, în condiţiile în care susţinerile recurentului nu se grefează pe dezlegările instanţei de prim control judiciar, care a reţinut, în raport cu probatoriul administrat, că pârâţii au executat obligaţiile ce le reveneau conform contractului şi înţelegerii dintre păţi, intervenită ulterior, nefiind incidentă sancţiunea rezoluţiunii contractului de întreţinere, şi în lipsa unor argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de curtea de apel în sensul invocat de recurent.

Pentru aceleaşi argumente, nici aspectul referitor la aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, care a apreciat că a fost modificat, prin acord, contractul de întreţinere în natură cu prestaţii în bani, nu poate fi analizat în cadrul prezentului recurs.

Suplimentar celor arătate, trebuie remarcat că, sub aparenţa unei eronate aplicări a prevederilor legale indicate, recurentul-pârât urmăreşte, în realitate, doar repunerea în discuţie a elementelor probatorii administrate în cauză, ceea ce face, la rândul său, ca respectivele critici să nu poată fi primite în prezenta cale extraordinară de atac.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, probatoriul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit, pe baza acestora, o anumită situaţie de fapt nu poate fi analizat prin prisma motivelor de recurs reglementate prin art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Este de evidenţiat că alegaţiile recurentului exprimă nemulţumiri vizând modul în care instanţa de apel a interpretat şi a apreciat mijloacele de probă (declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, susţinând o disproporţie în evaluarea probelor), care nu pot fi valorificate, însă, în această etapă procesuală, întrucât prin criticile expuse se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel asupra situaţiei de fapt stabilite efectiv pe baza administrării probatoriilor şi care constituie premisa pentru judecata recursului.

Tot astfel, nu corespund exigenţelor căii de atac extraordinare a recursului afirmaţiile recurentului potrivit cărora, în mod nelegal, a fost reţinută lipsa de sinceritate în privinţa nehotărârii sale de a cere rezoluţiunea contractului şi cu privire la faptul că ar fi declarat că i-a fost furat cardul, întrucât vizează modul de interpretare a probatoriului administrat şi stabilirea circumstanţelor factuale conform acestui probatoriu.

Analizând în continuare celelalte susţineri din recurs, se reţine că recurentul se limitează doar la invocarea unor aspecte de netemeinicie, ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, arătând, spre pildă, că:

"instanţa de apel nu a apreciat cu justă măsură faptele, culpa, situaţia şi probele", "debitorii nu au făcut dovada îngrijirii mele efective", "instanţa de apel a considerat că atitudinea debitorului F. faţă de mine a fost secvenţială şi apoi a consemnat că nu am dovedit-o", "starea mea de nevoie, de a fi îngrijit, nu trebuie dovedită zilnic", "simpla existenţă a procesului nu poate fi apreciată ca îndeplinire a condiţiei imposibilităţii prestării pentru viitor a întreţinerii în natură", "banii pe cardul debitorului nu au fost un substitut acceptat pentru îngrijirea mea efectivă în natură".

Faptele, astfel cum au fost determinate de către instanţa de apel, nu pot fi reevaluate, iar instanţei de recurs îi revine rolul de a verifica doar dacă normele de drept au fost corect aplicate la aceste fapte, ţinând cont că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare ce poate fi exercitată numai pentru temeiuri de nelegalitate limitativ determinate de legiuitor.

Nici susţinerea potrivit căreia s-a reţinut, în mod eronat, că reclamantul nu a valorificat aspectul privind relaţiile de duşmănie cu martora D., la momentul formulării cererii de probatorii, nu poate face obiectul analizei specifice controlului judiciar în prezenta fază procesuală, întrucât recurentul nu deduce, spre examinare, o minimă argumentaţie în drept care să situeze critica în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ, excepţia nulităţii invocată în cauză fiind deci întemeiată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 445 A din 17 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 445 A din 17 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.