Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1330/2025 AI generated

Rejection of cassation appeal as inadmissible for lack of admissible remedy under transitional procedural rules for restitution claims

Case Number Decizia nr. 1330/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby rendering the lower court's decision— which had dismissed the plaintiff's claim for lack of active procedural standing—definitive and final, while ordering the appellant to pay legal costs to the opposing party. The dispute centered on a challenge to an administrative decision issued under Law No. 10/2001 regarding the restitution of an apartment and associated land in Târgu-Mureş; the appellant, a co-heir who had not personally filed the initial notification, argued that he possessed active procedural standing to contest the decision that solely attributed ownership to another co-heir, claiming that the administrative act served a conservatory function for all interested parties. The decisive legal basis for the dismissal was the interpretation of Article 26(3) of Law No. 10/2001 in conjunction with the transitional provisions of the 2010 Civil Procedure Code (Article 7 of Law No. 76/2012), which established that decisions from the Court of Appeal in such restitution cases are definitive and not subject to further appeal (recurs) under the new procedural code, despite the appellant's reliance on the old 1865 Civil Procedure Code provision (Article 725) that would have preserved the right to appeal under the law in force at the time of the initial act.

Legislator headnote

AI generated

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 725 pct. 3 C. proc. civ, art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 24 C. proc. civ, art. 3 din Legea nr. 76/2012, art. 4 din Legea nr. 10/2001; Rejection of cassation appeal as inadmissible for lack of admissible remedy under transitional procedural rules for restitution claims: The dispute centered on a challenge to an administrative decision issued under Law No. 10/2001 regarding the restitution of an apartment and associated land in Târgu-Mureş; the appellant, a co-heir who had not personally filed the initial notification, argued that he possessed active procedural standing to contest the decision that solely attributed ownership to another co-heir, claiming that the administrative act served a conservatory function for all interested parties. The decisive legal basis for the dismissal was the interpretation of Article 26(3) of Law No. 10/2001 in conjunction with the transitional provisions of the 2010 Civil Procedure Code (Article 7 of Law No. 76/2012), which established that decisions from the Court of Appeal in such restitution cases are definitive and not subject to further appeal (recurs) under the new procedural code, despite the appellant's reliance on the old 1865 Civil Procedure Code provision (Article 725) that would have preserved the right to appeal under the law in force at the time of the initial act.

Keywords

AI generated
restitution of property standing to appeal article of civil procedure challenge of administrative decisions procedural rights transitional provisions

Cited Legislation

AI generated
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
Recurentul invocă dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, atât în forma anterioară, cât şi cea ulterioară modificării prin Legea nr.
art. 725 pct. 3 C. proc. civ
de la 1865 şi susţine că, în lipsa unei menţiuni exprese care să se refere doar la hotărâri judecătoreşti, hotărârile la care se referă art. 725 pct. 3 C. proc. civ.
art. 26 din Legea nr. 10/2001
10/2001), în privinţa cărora este prevăzută o cale de atac în justiţie, cum este contestaţia prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
art. 24 C. proc. civ
Referitor la procedura aplicabilă, apreciază că, în raport cu prevederile art. 24 C. proc. civ.
art. 3 din Legea nr. 76/2012
şi ale art. 3 din Legea nr. 76/2012, sunt incidente dispoziţiile C.
art. 4 din Legea nr. 10/2001
Pe fondul recursului, învederează că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr.
art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
10/2001, ca fiind de decădere, în condiţiile în care notificarea a fost formulată în termen legal, art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 putând fi incident doar dacă nu era formulată notificare de vreun moştenitor.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
202/2010 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, apelul este singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunţate în litigii având ca obiect contestarea dispoziţiilor emise în temeiul Legii nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for ordering the appellant to pay legal costs to the opposing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, sub nr. dosar x/2023 la data de 14 iulie 2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Târgu-Mureş şi B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea sau modificarea, în parte, a Dispoziţiei nr. 1329/04.12.2003 a Primarului/Primăriei Municipiului Târgu-Mureş, în sensul de a dispune, după anularea art. 1 al dispoziţiei ori, după caz, în urma modificării art. 1 al dispoziţiei, admiterea cererii petentei C., având ca obiect restituirea în natură a apartamentului nr. x şi a spaţiului cu altă destinaţie decât locuinţă împreună cu pivniţa, precum şi a terenului aferent acestora, în suprafaţă de 176 mp, aparţinând imobilului situat în Municipiul Târgu-Mureş, str. x nr. 2/1 înscris (la data emiterii dispoziţiei) în CF x Târgu-Mureş, sub nr. top x, cu cotă de participare de 7/12 parte faţă de întregul imobil înscris în CF, în prezent înscris în CF nr. x Târgu-Mureş, nr. top x şi CF x Târgu-Mureş, nr. top x, şi restituirea în natură a imobilelor arătate în art. 1 din dispoziţie, în coproprietate către C. şi reclamantul A., în cote egale de câte 1/2, şi nu în proprietatea exclusivă a numitei C., menţinând restul celor cuprinse în dispoziţie; a solicitat cheltuieli de judecată doar faţă de intimaţii care se opun admiterii contestaţiei.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă

Prin sentinţa nr. 2737 din 23 mai 2024, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Târgu-Mureş, invocată prin întâmpinare; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată prin întâmpinare de pârâtul B.; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Târgu-Mureş şi B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a obligat pe reclamant la plata către pârâtul B., a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial redus; a luat act că pârâtul Primarul municipiului Târgu-Mureş nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă

Prin decizia nr. 890 din 11 octombrie 2024, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2737 din 23 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă; a obligat pe apelantul A. la plata către intimatul B. a sumei de 4760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 890 din 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.,.

Recurentul invocă dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, atât în forma anterioară, cât şi cea ulterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010, ale art. 721 şi art. 725 pct. 1 şi 3 C. proc. civ. de la 1865 şi susţine că, în lipsa unei menţiuni exprese care să se refere doar la hotărâri judecătoreşti, hotărârile la care se referă art. 725 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865 sunt şi cele jurisdicţionale sau cele cu caracter mixt administrativ-jurisdicţional (cum sunt dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001), în privinţa cărora este prevăzută o cale de atac în justiţie, cum este contestaţia prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Mai susţine că, în raport cu prevederile art. XXVI şi ale art. XII din Legea nr. 202/2010, în privinţa dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi atacate în justiţie ulterior acestui moment, există trei grade de jurisdicţie. În acest sens, arată că art. XXVI din Legea nr. 202/2010 exceptează de la aplicarea regulii generale prevăzute de art. 725 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865 doar procesele aflate în curs de soluţionare la prima instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (indiferent de data emiterii deciziei în baza Legii nr. 10/2001), nu şi procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, în privinţa cărora trebuie considerate a fi aplicabile prevederile art. 725 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865.

Referitor la procedura aplicabilă, apreciază că, în raport cu prevederile art. 24 C. proc. civ. şi ale art. 3 din Legea nr. 76/2012, sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 76/2012.

Pe fondul recursului, învederează că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005.

În acest sens, arată că instanţa de apel nu a avut în vedere că o notificare făcută în baza acestui text legal era un act de conservare efectuat şi în interesul coindivizarilor, comoştenitorilor sau coîndreptăţiţilor la restituire, astfel încât calitatea procesuală activă de a contesta o dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu rezultă din faptul depunerii notificării care se soluţionează prin respectiva dispoziţie, ci din faptul că o persoană este îndreptăţită la soluţia reparatorie dată prin dispoziţie sau solicitată prin notificare.

Afirmă că este îndreptăţit la restituire în baza dispoziţiei atacate prin prisma naturii de act de conservare a notificării depuse de C., astfel încât are şi calitate procesuală activă de a ataca cu contestaţie dispoziţia emisă, decizia curţii de apel, în sens contrar, fiind nelegală.

Susţine că decizia atacată este dată şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora contestaţia poate fi formulată de persoana care se pretinde îndreptăţită, fără ca acest text legal să facă referire la faptul că persoana îndreptăţită trebuie să fie cea care a formulat notificarea sau persoana a cărei notificare este soluţionată prin dispoziţia atacată prin contestaţie.

Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, întrucât în motivare se invocă forma actuală a art. 4 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care alin. (4) al acestui articol, introdus prin Legea nr. 247/2005, este inaplicabil în speţă, în raport cu data formulării notificării şi data emiterii dispoziţiei atacate.

Susţine că în motivare se reţine alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 10/2001 care se referă la situaţia succesibililor neacceptanţi, însă recurentul este moştenitor acceptant al succesiunii lui D., după care s-a solicitat retrocedarea imobilului prin notificare.

Sub un ultim aspect, arată că în motivarea deciziei recurate se reţine natura termenului prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, ca fiind de decădere, în condiţiile în care notificarea a fost formulată în termen legal, art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 putând fi incident doar dacă nu era formulată notificare de vreun moştenitor.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Primarul municipiului Târgu-Mureş a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010. Susţine că în cauză, în raport cu obiectul litigiului, reclamantul are deschisă doar calea de atac a apelului.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, învederând că reclamantul nu a formulat notificare în termen şi, ca atare, nu are calitate de persoană îndreptăţită căreia să îi fie comunicat actul administrativ. Arată că reclamantul nu invocă aspecte de nelegalitate a actului administrativ, ci, prin demersul său judiciar, tinde să-şi reglementeze dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză.

Intimatul B., prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând că, potrivit art. XII din Legea nr. 202/2010 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, apelul este singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunţate în litigii având ca obiect contestarea dispoziţiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că instanţa de apel nu a aplicat greşit prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, întrucât notificarea nu poate fi considerată un act de conservare în beneficiul tuturor moştenitorilor, ci are valoarea unui act de acceptare a moştenirii prin efectul repunerii în termen, fiind, aşadar, act de dispoziţie.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la data de 12 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

La termenul stabilit, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţi prin întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul supune căii de atac a recursului decizia nr. 890 din 11 octombrie 2024 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, pronunţată în dosarul având ca obiect contestaţia prin care s-a solicitat anularea sau modificarea, în parte, a Dispoziţiei nr. 1329/04.12.2003 a Primarului/Primăriei Municipiului Târgu-Mureş, emise în temeiul Legii nr. 10/2001, admiterea cererii petentei C., având ca obiect restituirea în natură a apartamentului nr. x şi a spaţiului cu altă destinaţie decât locuinţă împreună cu pivniţa, precum şi a terenului aferent acestora, în suprafaţă de 176 mp, aparţinând imobilului situat în Municipiul Târgu-Mureş, str. x nr. 2/1 înscris (la data emiterii dispoziţiei) în CF x Târgu-Mureş, sub nr. top x, cu cotă de participare de 7/12 parte faţă de întregul imobil înscris în CF, în prezent înscris în CF nr. x Târgu-Mureş, nr. top x şi CF x Târgu-Mureş, nr. top x, şi restituirea în natură a imobilelor arătate în art. 1 din dispoziţie, în coproprietate către C. şi reclamantul A., în cote egale de câte 1/2, şi nu în proprietatea exclusivă a numitei C..

Prioritar, instanţa de recurs constată că cererea reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost soluţionată de instanţele de fond în raport cu aceste dispoziţii legale speciale, cadrul procesual obiectiv nefiind contestat în cauză.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010, "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".

Conform normelor tranzitorii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., " (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale precitate reiese că hotărârea atacată nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar al recursului, fiind definitivă la momentul soluţionării apelului, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Relativ la susţinerea recurentului privind admisibilitatea recursului formulat, în raport cu dispoziţiile art. 725 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, ("Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate"), instanţa de recurs constată că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora noile dispoziţii sunt aplicabile proceselor începute după intrarea sa în vigoare (15 februarie 2013), având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată (14 iulie 2023).

Prin urmare, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor obligaţia îndeplinirii actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 890/A din 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, nu este supusă recursului.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge recursul formulat în cauză, ca inadmisibil.

Reţinând culpa procesuală a recurentului, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta din urmă la plata către intimatul B., a sumei de 5950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 890/A din 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 5950 RON, către intimatul B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.