Maintenance allowance: recusal for case management and admissibility of unconstitutionality challenge to cassation bar in family law matters

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 22 octombrie 2021, reclamantul A., prin reprezentant legal B. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul C., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului A., începând cu data de 28 octombrie 2019 şi până la împlinirea majoratului.

2. Hotărârea pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 3907/18.04.2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost admisă în parte cererea având ca obiect stabilire pensie de întreţinere, formulată de reclamantul A., a fost obligat pârâtul C. să plătească către reprezentantul legal B. şi în favoarea minorului A., pensie lunară de întreţinere în cuantum de 1/6 din venitul net realizat, (urmând ca în totalul venitului net lunar al pârâtului să nu fie inclusă indemnizaţia reparatorie acordată în baza Legii nr. 341/2004), dar nu mai puţin de 1/6 din venitul minim net pe economia naţională, care se va plăti de la data introducerii acţiunii - 22.10.2021 şi până la majoratul copilului.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, proporţional cererii admise.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1005/09.05.2023, Tribunalul Iaşi a respins apelurile declarate de către A.-prin reprezentant legal B. şi de către C. împotriva sentinţei civile nr. 3907/18.04.2022 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă care a fost păstrată.

Împotriva deciziei nr. 1005/09.05.2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi a declarat recurs A.-prin reprezentant legal B..

4. Încheierea şi decizia pronunţate în recurs

În şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024, recurentul A., prin reprezentant legal B., a declarat că înţelege să formuleze cerere de recuzare împotriva preşedintelui completului Civil - Recurs 2, doamna judecător D..

Prin încheierea din 03 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în temeiul art. 51 şi 53 C. proc. civ. a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de recurentul A., prin reprezentant legal B., privind pe preşedintele completului Civil-Recurs 2, judecător D..

Prin decizia civilă nr. 279/2024 din 03 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurentul A., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, s-a respins şi cererea de suspendare a judecării recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi s-a respins recursul declarat împotriva deciziei nr. 1005/2023 a Tribunalului Iaşi, ca inadmisibil.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Recurentul A., prin reprezentant legal B. a declarat recurs împotriva încheierii din data de 03 octombrie 2024 prin care s-a respins cererea de recuzare împotriva preşedintelui de complet, doamna judecător D. şi împotriva deciziei nr. 279/3.10.2024 a Curţii de Apel Iaşi, în privinţa soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

5.1 A argumentat recurentul în dezvoltarea recursului declarat împotriva încheierii din 3.10.2024 că intimatul în prezenta cauză are calitatea sa de om politic, a fost deţinător de funcţii publice şi în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi până în mai inclusiv anul curent, fiind un cunoscut apropiat al primarului în funcţie E., cu dosare nesoluţionate de Curte.

S-a plâns de modalitatea în care a decurs până în prezent judecata unui litigiu aparent obişnuit, dar tratat preferenţial prin funcţiile publice şi influenţa intimatului de la fond şi până în prezent (hotărârea Tribunalului s-a comunicat după 1 an şi jumătate la două cereri ale petentului adresate Preşedintelui Tribunalului).

Mai arată că, din punct de vedere legal, trebuia să se acorde un termen pentru că apărătorul ales doamna avocat F. nu s-a putut prezenta motivat de starea de sănătate.

A mai arătat că prima amânare acordată a fost procedurală pe fondul dosarului de strămutare format la Înalta Curte, respectiv dosarul nr. x/2024 cu termen la data de 06 iunie 2024.

A criticat că, deşi se formulase cerere de recuzare împotriva sa, preşedintele completului a reţinut cauza în pronunţare, existând din punct de vedere a reprezentantului legal a minorului o antepronunţare vizibilă, soluţia dată fiind anticipată.

A susţinut că în cauză nu s-a respectat principiul continuităţii completului de judecată (magistratul pentru care s-a făcut cerere de recuzare a fost prezent, dar anterior în componenţă a intrat domnul judecător G.).

S-a întemeiat pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi art. 42 alin. (1) pct. 1, cu trimitere la art. 47 C. proc. civ.

5.2 Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 279/2024 din 03 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă cu privire la soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul petent a solicitat admiterea recursului, pe fond admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind admisibilă şi sesizarea Curţii Constituţionale a României în acest sens.

A apreciat că normalitatea actului de justiţie presupune ca în orice materie de drept să fie permis dublu grad de jurisdicţie, în sensul posibilităţii exercitării şi a recursului ca măsură de control judiciar pe fondul erorilor judiciare care pot avea loc pe fondul apelului.

Consideră că în prezenta situaţie a minorului A. are loc o încălcare a accesului liber la justiţie consfinţit de art. 21 din Constituţia României şi implicit o încălcare a egalităţii în drepturi din perspectiva art. 16 din Constituţia României, justiţiabilii din orice materii de drept trebuind să se bucure de plenitudinea efectivă a egalităţii.

Decizia CCR nr. 369/2017 coroborată cu Decizia nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curţi nu poate fi limitată ca aplicabilitate doar la litigiile privind dreptul de proprietate evaluabile în bani.

În drept s-a prevalat de art. 245 C. proc. civ., art. 21 din Constituţie, art. 6 din CEDO, art. 47 din Carta fundamentală a Drepturilor Europene, art. 20 din Constituţia României, art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În drept, reclamantul nu şi-a întemeiat cererile de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 24 octombrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Cererile de recurs au fost comunicate intimatului C. la data de 04 noiembrie 2024, conform comunicării de la fila x verso din dosarul de recurs.

Intimatul C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând recursul declarat împotriva încheierii din 03 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, în raport cu criticile formulate şi cu prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024, recurentul A., prin reprezentant legal B., a declarat că înţelege să formuleze cerere de recuzare împotriva preşedintelui completului Civil-Recurs 2, doamna judecător D..

În motivarea cererii, recurentul a arătat, în esenţă, că intimatul este om politic, a deţinut funcţii publice în cadrul Primăriei Iaşi, parcursul litigiului fiind influenţat de acest aspect. A mai argumentat că incorect s-a respins cererea de amânare a avocatului său în cauză, iar judecătorul, deşi recuzat, a reţinut cauza Mai arată că, deşi recuzat de către reprezentantul legal al recurentului, preşedintele completului a reţinut cauza în pronunţare, antepronunţându-se privitor la soluţia cu privire la cererea de recuzare.

A mai criticat nerespectarea principiului continuităţii completului de judecată.

Completul care a soluţionat cererea de recuzare a apreciat-o a fi neîntemeiată, reţinând că dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., temeiurile de drept invocate, prevăd că judecătorul este incompatibil de a judeca în situaţia în care şi-a exprimat părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece, respectiv atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. nu sunt incidente atunci când judecătorul respinge o cerere de amânare sau orice altă solicitare a părţii, chiar dacă prin soluţia de respingere se poate întrevedea rezultatul final al procesului. De asemenea, nici modul în care judecătorul aplică principiul contradictorialităţii nu conduce la incidenţa acestui caz de incompatibilitate, eventualele greşeli de judecată cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor sau excepţiilor putând fi reparate prin exerciţiul căilor de atac.

Instanţa a relevat că nemulţumirile pe care o parte litigantă le are cu privire la modalitatea de soluţionare a unor cereri sau cu privire la dispoziţiile instanţei de judecată nu pot fundamenta o recuzare, ci pot fi formulate în căi de atac, când intervine cenzura instanţei de control de judiciar.

Conchizând că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat, instanţa a mai arătat că prin formularea cererii de recuzare, recurentul urmăreşte, în realitate, să critice modalitatea de gestionare a cauzei de către judecătorul învestit cu soluţionarea ei.

Instanţa a răspuns şi ultimelor două argumente ale părţii, şi anume reţinerea dosarului spre soluţionare, această chestiune fiind apreciată a respecta rigorile legale, întrucât art. 49 C. proc. civ. dă posibilitatea judecătorului recuzat să continue judecata, dar nu şi să pronunţe soluţia în cauză. De asemenea, argumentul privind încălcarea principiului continuităţii completului de judecată a fost considerat nefondat.

Înalta Curte reţine preliminar că, prin cererea de recurs, recurentul a reiterat motivele expuse în cererea de recuzare, fără a exhiba vreo critică concretă privitoare la considerentele reţinute prin încheierea recurată.

Verificând analiza instanţei care a soluţionat cererea de recuzare, Înalta Curte constată că argumentele expuse sunt corecte, motivele de recuzare concret expuse, care constituie nemulţumiri referitoare la măsurile procesuale luate în cauză nefiind circumscrise dispoziţiilor indicate, şi anume art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, constatând, pe de o parte, că nu s-a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., şi pe de altă parte, că nu este detaliată nicio critică adusă încheierii recurate, ci sunt reluate motivele de recuzare indicate prin cererea de recuzare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 03 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Analizând recursul declarat împotriva deciziei nr. 279 din 03 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă cu privire la soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.

Prealabil, Înalta Curte reţine limitele învestirii instanţei ca fiind recurs promovat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în dispozitivul deciziei nr. 279/2024 din 03 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, astfel cum a arătat recurentul prin al doilea memoriu de recurs.

În acest context, Înalta Curte subliniază că soluţionarea prezentei căi de atac presupune exclusiv verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Se constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat respectiva excepţie cu privire la art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. cu trimitere la art. 466 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., teza limitării căii de atac a recursului pentru litigiile din materia dreptului familiei şi implicit cu privire la minori.

Susţine recurentul că îi este încălcat dreptul de acces la justiţie (art. 21 Constituţie) şi principiul egalităţii în drepturi (art. 16 Constituţie). De asemenea, recurentul invocă faptul că toate litigiile, indiferent de competenţa de soluţionare în primă instanţă, ar trebui să beneficieze şi de calea de atac a recursului. Recurentul a solicitat să se aibă în vedere ca orice litigiu ar trebui să beneficieze de dublu grad de jurisdicţie, având în vedere că litigiile evaluabile în bani beneficiază şi de calea de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că, deşi examenul de legalitate realizat în soluţionarea recursului declarat conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 priveşte îndeplinirea cerinţelor de admisibilitate la care se referă alin. (1)-(3) ale aceleiaşi dispoziţii legale, acest control judiciar se realizează tot în limitele stabilite de cel care declară calea de atac, respectiv cu observarea motivelor pe care acesta le invocă.

Astfel, chiar dacă aceste motive nu trebuie să fie în mod formal încadrabile (sau încadrate de parte) în cazurile de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul nu poate fi soluţionat în afara criticilor aduse de recurent sau a unor eventuale motive de ordine publică ce ar putea fi invocate de instanţa de recurs conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

De aceea, în absenţa acestora din urmă, în prezentul recurs pot fi examinate exclusiv acele aspecte pe care recurentul le-a criticat în cererea sa de recurs, în măsura în care acestea privesc condiţiile de admisibilitate a excepţiei invocate.

Se constată însă că cererea de recurs se referă numai la pretinsa neconformitate cu legea fundamentală a prevederilor legale atacate, cuprinzând argumente care ar justifica în opinia autorului excepţiei, recurentul, constatarea neconstituţionalităţii art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Or, aceste chestiuni sunt rezervate spre analiză instanţei de contencios constituţional şi asupra lor instanţa de drept comun exprimă un punct de vedere numai ulterior aprecierii în sensul admisibilităţii sesizării.

Prin urmare, nefiind invocate aspecte care să combată argumentele Curţii de apel în sensul că în cauză cerinţele cumulative de sesizare a Curţii Constituţionale nu sunt îndeplinite, se observă că în mod pertinent a argumentat instanţa învestită cu cererea de sesizare absenţa cerinţei legăturii cu cauza pendinte, deoarece se critică în mod generic excluderea căii de atac a recursului în cauzele de competenţa judecătoriei şi totodată se susţine absenţa unui dublu grad de jurisdicţie în aceste cauze, în realitate această cerinţă fiind îndeplinită prin soluţionarea cauzei în primă instanţă şi în apel.

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, constând în existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motiv pentru care urmează a respinge şi recursul declarat împotriva deciziei nr. 279 din data de 3 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant A. prin reprezentant legal B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 octombrie 2024 şi a soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., soluţie dată prin decizia nr. 279 din data de 3 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2025.