Appeals against dismissal of action for absolute nullity of assignment of claim rejected; no conflict of interest for dual representation

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 28 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă autentificat prin încheierea nr. 77/21.01.2015 de BNP E. din Bolintin Vale, jud. Giurgiu.

În drept, reclamantele au invocat dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ., art. 1179, art. 1225 şi urm., art. 1246 şi urm., art. 1566 şi urm. din C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2233 din 04 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, invocată de pârâtul D., şi a declinat competenţa soluţionării cererii formulate de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul D., în favoarea Tribunalului Giurgiu.

În data de 24 iulie 2020, intervenientul F. a formulat cerere de intervenţie accesorie, încuviinţată în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 02 februarie 2021.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă în data de 22 ianuarie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Giurgiu

Prin sentinţa civilă nr. 133 din 28 iunie 2022, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a respins excepţia lipsei interesului în formarea cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul D., şi a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele losub A., B. şi C. - decedată în timpul procesului, prin moştenitori G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâtul D. -decedat în timpul procesului, prin moştenitori D., J., K. şi L..

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 718A/2023 din 9 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi I., A., H., G. şi B., şi de apelantul-intervenient F. împotriva sentinţei civile nr. 133/28.06.2022, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi L., J. şi K., ca nefondate.

A obligat apelanţii-reclamanţi şi apelantul-intervenient la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial în apel.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 718 A din 09 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti au declarat recursuri reclamanţii I., A., H., G. şi B., precum şi intervenientul F., căi de atac cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

5.1 Prin cererea de recurs formulată de reclamanţii I., A., H., G. (decedat) şi B., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţi arată că instanţa de apel a reţinut greşit, contrar dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995, că apărătorul ales al pârâţilor, avocat M., nu ar fi fost în conflict de interese şi că apărarea acestuia, realizată în favoarea pârâţilor şi împotriva fostelor sale cliente, nu a încălcat principiile garantate de lege.

Ignorând dovezile privind interesele contrare ale părţilor, ambele instanţe ale fondului au făcut abstracţie de probele administrate în dosar, neanalizând fondul raportului juridic dedus judecăţii.

Astfel, în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apărătorului pârâţilor, avocat M., invocată în raport cu dispoziţiile din Legea nr. 51/1995 şi cele ale C. proc. civ., întreaga procedură desfăşurată în faţa instanţelor de fond şi hotărârea atacată fiind nule.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de apel, şi acesta a fost respins în mod greşit, întrucât contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x/21.01.2015 de către BIN E. este lovit de nulitate.

În esenţă, susţin recurenţii, că respectivul contract de cesiune de creanţă ce face obiectul prezentei acţiuni nu îndeplineşte condiţiile speciale de validitate ale obiectului cesiunii, prin raportare la natura contractului, în condiţiile în care reclamantele, încasându-şi în integralitate preţul stabilit prin antecontract, nu mai puteau fi titulare ale creanţei înscrise în tabelul definitiv consolidat privind pe debitoarea N. S.R.L., beneficiarul direct al sumelor datorate fiind pârâtul D..

5.2. Prin cererea de recurs formulată de intervenientul F., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 din Codul de proceudră civilă, recurentul-intervenient solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii şi a cererii de intervenţie, astfel cum au fost formulate şi precizate.

În susţinerea recursului, recurentul-intervenient formulează critici relativ identice cu cele invocate de recurenţii-reclamanţi, arătând că instanţa de apel a reţinut greşit, contrar dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995, că apărătorul ales al pârâţilor, avocat M., nu ar fi fost în conflict de interese şi că apărarea acestuia realizată în favoarea pârâţilor şi împotriva fostelor sale cliente, nu ar fi încălcat principiile garantate de lege.

Susţine că această motivare este greşită şi ignoră situaţia de fapt şi dovezile de la dosar, atât reclamanţii cât şi pârâţii fiind reprezentaţi de acelaşi apărător în procesele anterioare şi, chiar ulterior, în câteva dosare legate de cauza ce face obiectul prezentei pricini.

Recurentul arată că prima critică se referă la netemeinicia respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului pârâţilor, avocat M., iar, în raport cu dispoziţiile din Legea nr. 51/1995 şi cele ale C. proc. civ., întreaga procedură în faţa instanţelor de fond şi hotărârea atacată ar fi nule.

Mai susţine că, în mod neîntemeiat, a fost respins şi cel de al doilea motiv de apel, prin care s-a invocat nulitatea contractului de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x/21.01.2015 de către BIN E..

În continuare au fost prezentate aspecte de fapt cu privire la obiectul şi condiţiile încheierii cesiunii de creanţă, conchizându-se cu argumentaţia conform căreia contractul de cesiune de creanţă nu îndeplineşte condiţiile speciale de validitate ale obiectului cesiunii, prin raportare la natura contractului, în condiţiile în care reclamantele şi-au încasat în integralitate preţul stabilit prin antecontract, nemaiputând fi titulare de creanţă în tabelul definitiv consolidat împotriva debitoarei N. S.R.L..

6. Apărările formulate în cauză

În data de 26 ianuarie 2024, recurentul-intervenient a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanţi, prin care solicită admiterea recursului, pentru motivele prezentate prin propria cerere de recurs.

În 19 februarie 2024, intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursurilor declarate în cauză, arătând că, deşi a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în realitate, în cuprinsul cererilor de recurs nu se regăseşte nicio critică de nelegalitate care să vizeze încălcarea vreunei norme de drept material. În subsidiar, solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 RON.

Întâmpinările au fost comunicate recurenţilor în data de 08.02.2024, respectiv în 26-27.02.2024, fiind formulat răspuns la întâmpinare de către recurentul-intervenient.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 14 decembrie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie, aflate la dosarul de recurs.

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 18 decembrie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare, potrivit art. 493 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 27 noiembrie 2024, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursurilor şi a admis în principiu recursurile declarate de reclamanţii I., A., B., C. - decedată, prin moştenitori H. şi G., şi de intervenientul F. împotriva deciziei civile nr. 718 A din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la data de 26 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când instanţa a amânat cauza pentru data de 14 mai 2025, termen la care a rămas în pronunţare asupra fondului recursurilor declarate în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţii A., B., H. şi I., în calitate de moştenitori ai lui O. şi G., precum şi de intervenientul F. sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin cele două cereri de recurs s-au formulat critici similare, în sensul că atât reclamanţii A., B., H. şi I., în calitate de moştenitori ai lui O. şi G., cât şi intervenientul F. au criticat decizia curţii de apel din două perspective, pe de-o parte, susţinând greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului pârâţilor şi, pe de altă parte, s-a criticat soluţia dată asupra fondului cauzei, apreciind, deopotrivă, că se impunea constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr. x/21.01.2015 pentru lipsa obiectului acestuia.

În raport cu aceste aspecte, văzând că argumentele prezentate prin cele două cereri de recurs sunt aceleaşi şi converg spre aceeaşi soluţie, Înalta Curte urmează a le analiza în mod unitar.

Astfel, evocând situaţia de fapt stabilită de instanţele fondului, şi care nu a fost contestată de către niciuna dintre părţi, Înalta Curte reţine că între P., Q., R., A., B., C., în calitate de promitenţi-vânzători, şi D., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 3724/21.12.2006 de BNP S., având ca obiect vânzarea terenurilor în suprafaţă de 17,93 ha situate în Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, pentru suma de 660.000 euro.

La aceeaşi dată, prin procura autentificată sub nr. x, numiţii P., C., A., R., B. şi Q. au împuternicit pe numitul D. pentru ca acesta, în numele mandanţilor şi pentru aceştia, să îi reprezinte în faţa tuturor autorităţilor competente pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 17,93 ha, situată în com. Bolintin Deal, jud. Giurgiu sau în orice localitate stabilită de organele competente. De asemenea, mandatarul a fost împuternicit să vândă cui va crede de cuviinţă, chiar şi sieşi, terenul în suprafaţă de 17,93 ha, situat în com. Bolintin Deal, jud. Giurgiu, sau în orice localitate stabilită de organele competente. În cuprinsul procurii s-a menţionat că preţul stabilit de către mandanţi pentru vânzarea terenului era de 660.000 de euro, aceştia fiind de acord ca, în cazul în care pentru terenul antemenţionat s-ar fi primit un preţ mai mare, diferenţa să fi fost reţinută de către mandatar, iar în cazul în care terenul s-ar fi vândut la un preţ mai mic, diferenţa până la suma de 660.000 de euro urma fie suportată de către mandatar.

Astfel, în data de 13.07.2007, între P., C., A., R., B. şi Q., toţi prin mandatar D., în calitate de vânzători, şi N. S.R.L., prin reprezentant F., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x având ca obiect suprafaţa totală de 179.300 mp, situată în com. Ciorogârla, jud. Ilfov, preţul vânzării fiind de 4.303.200 euro, din care vânzătorii au primit, prin mandatar, la data semnării contractului, suma de 1.651.600 de euro.

În data de 08.01.2010, D., în calitate de mandatar al vânzătorilor, a formulat cerere de admitere a creanţei în sumă de 2.805.698,98 euro (diferenţa de preţ neachitată de N. SRL).

Prin sentinţa civilă nr. 678 din data de 13.11.2013, pronunţată în dosarul nr. x, Tribunalul Giurgiu a dispus înscrierea creanţelor creditorilor T., U., V., C., A., R., B., cu titlu definitiv, în tabelul creanţelor, în cadrul procedurii de faliment privind pe debitorul N. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 700 din data de 20.11.2013, pronunţată în dosarul nr. x, Tribunalul Giurgiu a admis contestaţia creditorilor T., U., V., C., A., R., B. şi a dispus modificarea tabelului creanţelor în sensul înscrierii creanţei de 2.795.699 RON în categoria creanţelor garantate. Sentinţa civilă nr. 700 din data de 20.11.2013 a rămas definitivă ca urmare a anulării cererii de recurs.

Abia ulterior pronunţării acestor hotărâri judecătoreşti, în data de 21.01.2015, între numiţii C., A. şi B., în calitate de cedenţi, pe de o parte, şi numitul D., în calitate de cesionar, pe de altă parte, a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x/2015, prin care cedenţii au cesionat, cu titlu gratuit, cesionarului toate drepturile, împreună cu drepturile de garanţie şi cu toate accesoriile, pe care cesionarii le deţineau în legătură cu creanţa în cuantum de 7/12 din totalul creanţei de 11.888.588 RON, respectiv suma de 6.935.009 RON, împotriva debitorului N. S.R.L., în baza sentinţelor comerciale nr. 678 din 13.11.2013 şi nr. 175 din 26.03.2014, pronunţate în dosarul nr. x de Tribunalul Giurgiu.

În acest context a fost formulată prezenta acţiune, prin care reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă autentificat prin încheierea nr. 77/21.01.2015 de BNP E. din Bolintin Vale, jud. Giurgiu, invocând ca motiv de nulitate lipsa obiectului contractului.

Instanţele fondului au respins acţiunea astfel cum a fost formulată, reţinând, în esenţă, faptul că existenţa creanţei în patrimoniul reclamantelor şi întinderea acesteia au fost recunoscute, cu titlu definitiv, prin sentinţele comerciale nr. 678/2013 şi nr. 700/2013 pronunţate de Tribunalul Giurgiu, fiind stabilit, deci, cu autoritate de lucru judecat, faptul că acestea erau titularele creanţei ce a făcut obiectul contractului de cesiune.

Prin motivele de recurs se critică această soluţie de respingere pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii, arătând recurenţii că se impunea constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr. x/21.01.2015, după cum se critică şi soluţia asupra solicitării de constatare a nulităţii absolute a actelor de procedură efectuate în faţa instanţelor de fond de către apărătorul pârâţilor cu încălcarea principiului garantat de art. 45 din Legea nr. 51/1995 şi art. 114 şi art. 115 din Hotărârea nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat.

Criticile, deşi susceptibile de analiză din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., nu sunt fondate.

Astfel, primul motiv de recurs reprezintă, în fapt, o reiterare a primului motiv de apel, prin care s-a pretins constatarea nulităţii actelor de procedură efectuate în faţa primei instanţe a fondului de către avocat M., căruia, în opinia recurenţilor, nu i-ar putea fi reţinută calitatea de reprezentant convenţional al pârâţilor, aflându-se într-un conflict de interese.

Fără a formula critici concrete împotriva raţionamentului instanţei de apel, care a respins excepţia invocată, recurenţii reiterează excepţia lipsei calităţii de reprezentant a dl. avocat M. şi în faza procesuală a recursului, susţinând aceleaşi argumente invocate în faţa instanţelor fondului, respectiv că apărarea realizată de acesta în favoarea pârâţilor încalcă principiile garantate de lege.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că excepţia lipsei calităţii de reprezentant nu poate fi analizată disociat de dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (3), art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (1) şi art. 151 alin. (2) din C. proc. civ.

Art. 80 din C. proc. civ. stabileşte regula potrivit căreia părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant şi enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convenţională sau judiciară.

În conformitate cu art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

În reglementarea art. 83 alin. (1) prima teză C. proc. civ., în faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sa alt mandatar, aceştia urmând ca, în conformitate cu art. 151 alin. (2) C. proc. civ., să depună la dosar împuternicirea lor, potrivit legii.

În cauză, Înalta Curte constată că în faţa instanţelor de fond intimatul-pârât D. (în prezent calitatea sa procesuală fiind preluată de pârâţii L., J., K. şi D.) a fost reprezentat de avocat M., astfel cum rezultă din împuternicirile avocaţiale seria x nr. x/2018 şi seria x nr. x/2022, emise pentru asistarea şi reprezentarea clientului în faţa Tribunalului Bucureşti şi Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, dl. avocat M. a făcut dovada calităţii sale de reprezentant al pârâtului D., prin depunerea la dosar a împuternicirilor avocaţiale menţionate.

Pe de altă parte, existenţa unui conflict de interese în care s-ar putea afla un avocat poate fi identificată în situaţia prevăzută de art. 45 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, atunci când avocatul asistă sau reprezintă părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe, ori când pledează împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.

Or, în speţă, situaţia premisă expusă supra nu se identifică, procesele anterioare neavând legătură cu situaţia din prezentul dosar, în care instanţa a fost învestită cu verificarea existenţei unui caz de nulitate a unui contract de cesiune încheiat între reclamanţi şi pârâtul defunct D. în data de 21.01.2015.

Cât priveşte dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Buzău, acesta are ca obiect procedura insolvenţei privind pe debitoarea N. S.R.L., în care dl. avocat M. le-a reprezentat pe reclamantele A., B. şi C., în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu defunctul mandatar al acestora, D., încercând să obţină recunoaşterea existenţei creanţei în sumă de 6.935.009 RON şi recuperarea acesteia de la N. S.R.L..

În ceea ce priveşte cel de-al doilea litigiu la care se face referire de către recurente, înregistrat sub nr. dosar x/2015, acesta a avut ca obiect cererea formulată de reclamantul F., prin care a solicitat anularea contractului de cesiune de creanţă nr. x, în contradictoriu cu pârâţii D., J., C., A. şi B..

După cum se observă din cele de mai sus, dl. avocat M. le-a reprezentat, în respectivul dosar, pe reclamantele A., B. şi C. şi pe pârâtul defunct D., deopotrivă părţile având interese comune, fiecare dintre acestea urmărind constatarea lipsei de interes a lui F. în desfiinţarea cesiunii şi constatarea valabilităţii acestui act juridic.

Este adevărat că în prezentul litigiu reclamanţii A., B., H. şi I., în calitate de moştenitori ai lui O. şi G., împreuna cu intervenientul F., tind la desfiinţarea aceluiaşi contract de cesiune, a cărui validitate au susţinut-o în litigiul anterior, însă prezenta judecată vizează verificarea validităţii respectivului contract din altă perspectivă.

Aşadar, în toate cele trei dosare, dl. avocat M. a tins spre protejarea aceloraşi interese, anume ale pârâtului D., care tindea la recunoaşterea existenţei creanţei reclamantelor împotriva N. S.R.L., cu consecinţa intrării ulterioare în patrimoniul său a sumei ce a făcut obiectul cesiunii. De altfel, chiar acest aspect îl susţin reclamantele în prezenta cauză, respectiv că suma de 3.806.662 euro i se cuvine lui D. (în prezent, moştenitorilor acestuia), sens în care nu se poate afirma, în mod valabil, că dl. avocat ar reprezenta un client nou, căruia i-ar crea un avantaj, iar foştilor clienţi un dezavantaj.

Totodată, se cuvine a se menţiona şi faptul că, în mod corect, a fost reţinut de către curtea de apel că, potrivit Codului deontologic european al avocatului adoptat de Consiliul Barourilor şi Societăţilor de avocaţi din Europa în data de 08.10.2021, un avocat poate reprezenta un client împotriva unui pârât care i-a fost client, într-o cauză diferită, atât timp cât avocatul nu îşi încalcă obligaţiile de loialitate, în special obligaţia protejării secretului profesional.

Or, în cauză, recurentele nu au invocat şi cu atât mai puţin nu au dovedit o încălcare a secretului profesional, simpla afirmare a faptului că dl. avocat M. le-a reprezentat pe acestea în alte litigii anterioare, fără a menţiona ce fel de informaţii i-au fost furnizate acestuia, şi cum aceasta le-ar putea dăuna în prezentul proces, nu este suficientă pentru constatarea existenţei unui eventual conflict de interese.

Mai mult, chiar dacă un atare conflict de interese ar exista, acesta nu ar putea atrage nulitatea actelor de procedură efectuate în prezentul dosar, astfel cum se pretinde prin motivele de recurs, în absenţa unei vătămări dovedite.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte urmează a respinge primul motiv de recurs, ca nefondat.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, prin acesta se critică decizia curţii de apel de menţinere a soluţiei tribunalului, în sensul respingerii cererii în constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune autentificat prin încheierea nr. 77/21.01.2015 de BNP E. din Bolintin Vale, jud. Giurgiu.

A reţinut curtea de apel, sub acest aspect, că în speţă nu se identifică motivul de nulitate a contractului de cesiune de care se prevalează părţile, respectiv lipsa obiectului acestuia, în condiţiile în care reclamantele deţineau, la momentul încheierii respectivei convenţii, calitatea de titulare a creanţei în valoare de 6.935.009 RON împotriva societăţii N. S.R.L..

După cum s-a relevat anterior, în data de 21.12.2006, reclamantele din prezentul dosar, împreună cu alte părţi, au încheiat cu pârâtul defunct D. antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de BNP S., prin care primele au promis vânzarea terenurilor în suprafaţă de 17,93 ha situate în comuna Bolintin Deal jud. Giurgiu, pentru suma de 660.000 euro, pârâtul fiind mandatat să se ocupe de toate aceste formalităţi, să vândă cui va crede de cuviinţă, chiar şi lui însuşi, menţionând că îşi exprimă acordul ca în cazul în care preţul de vânzare al terenurilor este mai mare de 660.000 euro diferenţa de preţ să revină mandatarului.

La data de 13.07.2007 D., în calitate de mandatar al reclamantelor, a încheiat cu N. S.R.L. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.07.2007, contra unui preţ de 4.303.200 Euro, preţ din care a rămas de încasat suma de 2.151.600 euro până la data de 12.07.2009.

Respectiva diferenţă de preţ rămasă de încasat de la N. S.R.L. revenea, conform paragrafului 3 şi 4, pagina 2 din contractul de vânzare-cumpărare numiţilor P., Q., R., A., B. şi C., în condiţiile în care aceştia figurau în calitate de vânzători în contract, deci cei care aveau, aşadar, calitatea de părţi în raportul juridic creat.

Nu există nicio clauză în contractul de vânzare-cumpărare prin care să se prevadă că suma rămasă de achitat de către cumpărătoarea N. S.R.L. ar intra direct în patrimoniul mandatarului D., convenţia dintre reclamante şi pârât, încheiată în sensul păstrării diferenţei de preţ mai mari de 660.000 euro nefiind opozabilă cumpărătoarei, în condiţiile în care nu a fost inserată în contractul încheiat cu această parte. Reiese, astfel, că mandanţii P., C., A., R., B. şi Q. şi mandatarul D. urmau să se desocotească ulterior virării restului de preţ în contul vânzătorilor.

Totodată, faptul că recurentele din prezentul dosar aveau calitate de titulari de creanţe anterior încheierii contractului de cesiune în litigiu a fost confirmat definitiv prin sentinţele comerciale nr. 678 din 13 noiembrie 2013 şi nr. 700 din 20 noiembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Giurgiu în dosarul privind falimentul N. S.R.L., unde judecătorul sindic a înscris în tabelul definitiv creanţa în valoare de 2.795.699 euro în favoarea creditorilor T., W., V., C., A., R. şi B., iar nu a mandatarului D..

Contractul de cesiune de creanţă, la fel ca şi celelalte tipuri de contracte, trebuie să îndeplinească atât condiţiile de fond pentru validitatea oricărui contract (capacitatea de a contracta, consimţământ, obiect şi cauză), cât şi unele condiţii specifice operaţiunii juridice realizate de părţi prin cesiune.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată s-a pretins constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune nr. x/2015, pentru lipsa unui element esenţial al contractului, anume lipsa obiectului acestuia.

Obiectul contractului este operaţiunea juridică pe care părţile urmăresc să o realizeze, adică rezultatul acestuia constând în naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de obligaţii. În cazul de faţă obiectul contractului în litigiu constă în operaţiunea juridică convenită de părţi şi pe care contractul o generează, respectiv cesiunea.

Cât priveşte obiectul obligaţiei, care nu se confundă cu obiectul contractului, acesta este reprezentat de conduita pe care şi-o asumă subiectul pasiv din raportul juridic civil, prestaţia la care acesta se angajează, în cazul cesiunii fiind vorba despre transmiterea din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului a dreptului de creanţă.

Regulile aplicabile obiectului contractului şi cele aplicabile obiectului obligaţiei nu trebuie confundate, deoarece există operaţiuni juridice interzise şi prestaţii licite şi invers, operaţii juridice valabile, iar prestaţiile stipulate în contract să fie prohibite de lege.

În acelaşi timp, între obiectul contractului şi obiectul obligaţiei contractate există o strânsă legătură, deoarece operaţiunea juridică realizată de părţi determină şi prestaţia la care este îndreptăţit creditorul şi îndatorat debitorul. Cu alte cuvinte, caracteristicile prestaţiei sunt determinate de operaţiunea juridică urmărită de către părţi prin acordul de voinţă.

Or, în conformitate cu art. 1225 alin. (2) C. civ., obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Obiectul determinat al unui contract înseamnă ca acesta să fie clar identificat, prin descrierea specifică a bunului, sau să poată fi identificabil, adică să poată fi stabilit prin criterii clare de determinare. Cât priveşte liceitatea obiectului contractului, aceasta se raportează la ideea posibilităţii juridice, şi nu la criteriul fizic sau material al acestuia, deoarece legea, ordinea publică şi bunele moravuri sunt cele care fac juridic posibil un anumit obiect.

Revenind la caracterul determinat sau determinabil al obiectului contractului, această condiţie trebuie să fie îndeplinită nu numai raportat la prestaţia asumată de debitor, dar şi la obiectul derivat al acesteia.

Prestaţia este determinată, dacă la momentul încheierii contractului sau naşterii raportului obligaţional, conduita la care este îndatorat debitorul este suficient de individualizată cantitativ sau calitativ. În speţă, această condiţie a prestaţiei este îndeplinită, prin menţionarea expresă a obiectului acesteia, respectiv transmiterea tuturor drepturilor deţinute în legătură cu creanţa în cuantum de 7/12 din totalul creanţei de 11.888.588 RON, respectiv suma de 6.935.009 RON împotriva S.C. N. S.R.L..

Efectivitatea executării prestaţiei la care s-a obligat debitorul impune ca bunul sau bunurile la care se referă contractul să existe. Această cerinţă a existenţei bunurilor este îndeplinită nu numai dacă existenţa se raportează la momentul încheierii contractului, dar şi atunci când există posibilitatea realizării acestuia în viitor. Art. 1228 C. civ. recunoaşte posibilitatea ca un bun derivat, care nu există la încheierea contractului, dar există certitudinea existenţei sale în viitor, să formeze obiectul unui contract, ori de câte ori nu există o normă prohibitivă în acest sens. Nu trebuie confundată situaţia bunurilor inexistente, adică a acelora care nu au fiinţă şi nici nu se pot realiza în viitor, cu bunurile viitoare, deoarece cu privire la acestea, chiar dacă nu există la momentul încheierii contractului, există posibilitatea realizării lor în viitor, după încheierea contractului.

Aceasta se poate traduce în cauză în sensul că, independent de recunoaşterea calităţii reclamantelor de titulari ai creanţei în valoare de 6.935.009 RON, la momentul încheierii contractului de cesiune, nu poate interveni sancţiunea nulităţii absolute a respectivului contract, dat fiind că obiectul acestuia nu este imposibil de realizat.

Aşadar, chiar în situaţia în care s-ar face abstracţie de cele două hotărâri judecătoreşti pronunţate de judecătorul sindic, şi care au clarificat cine este titularul creanţei în valoare de 6.935.009 RON împotriva debitorului în insolvenţă, N. S.R.L., constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă tot nu s-ar putea dispune pentru lipsa obiectului acestuia, în condiţiile în care nu s-a demonstrat imposibilitatea de realizare a acestuia.

Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de apel a remarcat corect distincţiile între efectele lipsei de obiect al contractului şi al obiectului derivat al prestaţiei, în raport cu efectul lipsei deţinerii creanţei în patrimoniu, la momentul încheierii contractului de cesiune de creanţă (acesta fiind motivul pretins de nulitate, invocat de părţile recurente) şi constatând că nu este incident niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A., B., H. şi I., în calitate de moştenitori ai lui O. şi G., şi de intervenientul F. împotriva deciziei civile nr. 718A/2023 din 9 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimaţii-pârâţi, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2500 RON, dovedit doar în privinţa intimatului K. cu factura şi chitanţa, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-reclamanţi A., B. şi H. şi I. şi pe recurentul-intervenient F. la plata sumei solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A., B., H. şi I., în calitate de moştenitori ai lui O. şi G., şi de intervenientul F. împotriva deciziei civile nr. 718A/2023 din 9 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi A., B. şi H. şi I. şi pe recurentul-intervenient F. la plata sumei de 2500 RON către intimatul D., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Sumele acordate cu titlul de ajutor public judiciar recurenţilor-reclamanţi rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2025.