Waiver of principal appeal and ineffectiveness of incidental appeal: denial of litigation costs where no party prevailed due to procedural fault

Renunţare la judecata apelului principal. Rămânerea fără efect a apelului incident. Neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea cheltuielilor de judecată

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Procedura în faţa primei instanţe. Hotărârile judecătoreşti

Index alfabetic: Apel

Renunţare la judecata căii de atac

Apel incident

Excepţia rămânerii fără efect

Cheltuieli de judecată

Culpă procesuală

C. proc. civ., art. 406 alin. (3), art. 451, art. 453 alin. (1)

În cazul în care instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecata apelului său, iar apelul incident declarat de pârât a fost respins, ca rămas fără efect, niciuna dintre părţi nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, întrucât ambele au poziţia juridică de părţi căzute în pretenţii.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1813 din 3 decembrie 2025

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 7 aprilie 2023 sub nr. x/121/2023 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Spitalul B., obligarea pârâtului să stabilească şi să plătească salariul de bază pentru funcția îndeplinită de reclamant, în conformitate cu dispozițiile Anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, actualizată, cu modificările și completările ulterioare; obligarea pârâtului să stabilească și să plătească sporurile cuvenite reclamantului în conformitate cu dispozițiile art. 9 și art. 10 din Anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 153/2017; obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre drepturile salariale și sporurile încasate și cele cuvenite în conformitate cu Anexa VII a Legii nr. 153/2017, pentru ultimii trei ani anteriori formulării acțiunii, în sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferențe de drepturi salariale, începând cu data de la care se cuvin aceste drepturi și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 628 din 20 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Galaţi, Secția I civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant şi a fost obligat pârâtul să stabilească şi să plătească salariul de bază pentru funcţia îndeplinită de reclamant, în conformitate cu Anexa VII din Legea 153/2017, să stabilească şi să plătească sporurile cuvenite reclamantului, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Anexa VII la Legea 153/2017, să-i plătească reclamantului diferenţele dintre drepturile salariale şi sporurile încasate şi cele cuvenite conform Anexei VII din Legea 153/2017, începând cu data de 07.04.2020.

A fost obligat pârâtul la actualizarea cu indicele inflaţiei, precum şi dobânda legală penalizatoare, a diferenţelor salariale, sume calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, în sumă de 3.000 lei.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2025, pronunţată de Tribunalul Galaţi, Secţia I civilă, a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii, în sensul că pârâtul este obligat să stabilească şi să plătească salariul de bază pentru funcţia îndeplinită de reclamant, în conformitate cu art. 1 din Anexa VII din Legea nr. 153/2017.

Prin decizia civilă nr. 301 din 8 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa a luat act de renunţarea apelantului-reclamant la judecata apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 628 din 20 iunie 2024 pronunţate de Tribunalul Galaţi şi a constatat că apelul incident declarat de pârâtul Spitalul B. a rămas fără efect.

În raport cu soluțiile pronunțate de instanța de apel, de renunțare la apelul principal, respectiv de constatare a rămânerii fără efect a apelului incident, Curtea a constatat că nu există o parte care să fi câștigat și alta care să fi pierdut în calea de atac a apelului, astfel încât ambele cereri de obligare la plata cheltuielilor de judecată au fost respinse, ca nefondate.

Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei decizii, în susținerea căruia a arătat că instanţa de apel a respins în mod nelegal cererea sa referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Dezvoltând argumentul expus, arată că, la primul termen de judecată, apelantul-reclamant a formulat cerere de renunţare la apelul declarat, motiv pentru care, în raport de art. 472 alin. (2) C. proc. civ., apelul incident pe care l-a formulat a rămas fără efect.

Cu toate că a solicitat obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a considerat că, potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul este obligată să plătească cheltuielile de judecată părţii care a câștigat şi că, faţă de soluţiile pronunţate, nicio parte nu a câștigat şi nu a pierdut procesul, astfel că a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca fiind nefondată.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurentul-pârât consideră că există culpa procesuală a apelantului-reclamant, întrucât acesta a renunțat la cererea de apel după ce aceasta i-a fost comunicată şi după ce a angajat servicii juridice pentru reprezentare în instanţă, întrucât reclamantul este unicul consilier juridic al spitalului.

Recurentul-pârât arată că, deşi apelul incident nu a mai intrat în cercetarea pe fond, acest lucru nu se i datorează lui, ci apelantului-reclamant, acesta fiind în culpă procesuală, deoarece, dacă renunțarea se făcea înainte de a-i fi comunicată cererea de apel şi înainte de a formula întâmpinarea şi apelul incident, nu ar mai fi achiziţionat servicii juridice.

Recurentul-pârât susţine incidenţa dispoziţiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: „Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”.

Recurentul-pârât concluzionează în sensul că este incident motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând greşit prevederile art. 451 şi art. 453 din acelaşi cod, raportat la situaţia de fapt.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, motivat de faptul că decizia atacată a fost pronunțată la 8 mai 2025, dovada de înmânare a fost semnată la sediul pârâtului la data de 28.05.2025, iar cererea de recurs formulată a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați la data de 7 iulie 2025.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii de recurs, arătând că cererea de apel a fost comunicată pârâtului odată cu cererea de renunţare la judecarea căii de atac, motiv pentru care se impune ca recursul să fie respins ca nefondat.

Recurentul-pârât nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurentul-pârât este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Prioritar se impune a se preciza că, deși recurentul-pârât a invocat motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor sale a susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 451, art. 453 şi incidența art. 406 alin. (3) C. proc. civ., astfel că argumentele expuse se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi realizată analiza de către instanța de recurs.

Înalta Curte reține că, prin decizia civilă nr. 301 din 8 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa a luat act de renunţarea apelantului-reclamant la judecata apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 628 din 20 iunie 2024 pronunţate de Tribunalul Galaţi şi a constatat că apelul incident declarat de pârâtul Spitalul B. a rămas fără efect, fiind respinse cererile ambelor părți privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Astfel, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părţii care a câştigat procesul şi atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres în etapa procesuală în care le-a efectuat.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat litigiul.

Or, în speţă, în ceea ce privește apelul principal, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecata apelului, în timp ce apelul incident declarat de pârât a fost respins, ca rămas fără efect, context în care niciuna din părţi nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, ambele părţi având poziţia juridică de părţi căzute în pretenţii, astfel cum în mod legal a arătat instanța de apel.

Deşi recurentul-pârât a invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”, susţinerile părţii nu se confirmă, întrucât, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la filele 37-38 din dosarul instanţei de apel, cererea de apel i-a fost comunicată la 25.02.2025, odată cu cererea de renunţare la judecată.

Însă, chiar şi în ipoteza în care susţinerile părţii ar fi fost reale, în cauză, acesteia nu i-ar fi putut fi acordate cheltuielile de judecată solicitate, nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea ca pârâtul să fi câștigat procesul, astfel cum s-a arătat mai sus.

În consecinţă, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte a respins recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul B. împotriva deciziei civile nr. 301 din 8 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat. În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat recurentul-pârât Spitalul B. la plata sumei de 4.255,40 lei către intimatul-reclamant A., cheltuieli de judecată.