Abuse-of-office complaint appeal inadmissible; final ruling upheld with costs.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea F/CP din 08.11.2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 19.07.2024 emisă în dosarul nr. x/2021 (1239/P/2022) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 167/II-2/2024 din data de 08.08.2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa de clasare din 19.07.2024 emisă în dosarul penal nr. x/2021 (1239/P/2022), procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus clasarea cauzei în care au fost efectuate cercetări referitor la plângerea numitului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., deoarece fapta nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut, în esenţă că la data de 02.07.2021 s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, plângerea formulată de A. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a magistratului judecător C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, raportat la modul defectuos de soluţionare al dosarelor penale nr. x/2020, respectiv nr. x/2021.

Ulterior, dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 21.04.2022, sub numărul dosarului penal nr. x/2022, în prezent x/2021.

Prin ordonanţa nr. 959/32l/P/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 20.06.2024, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., având în vedere că petentul este nemulţumit - în esenţă - de modalitatea de efectuare a urmăririi penale în cadrul dosarului penal nr. x/2020, finalizat printr-o soluţie de clasare a cauzei.

Împotriva soluţiei de clasare, în termen legal, petentul A. a formulat plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. x/2024.

Petentul A. a solicitat admiterea plângerii, întrucât ordonanţa de clasare este - în opinia sa - falsă şi abuzivă, iar în motivarea plângerii acesta a invocat dispoziţiile art. 270 şi art. 338 din C. proc. pen., solicitând valorificarea mijloacelor de probă ataşate sesizării penale şi cercetarea tentativelor de omor reclamate şi dovedite.

Prin ordonanţa nr. 167/II-2/2024 din data de 08.08.2024, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de A. împotriva ordonanţei de clasare emise la data de 19.07.2024 în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

S-a constatat că în cadrul unui dosar penal având ca obiect cercetarea unor magistraţi sub aspectul săvârşirii de infracţiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza legalitatea şi temeinicia soluţiilor dispuse/hotărârilor pronunţate de către aceştia. Organul de urmărire penală nu are atribuţii de control al ordonanţelor emise de procurori sau al hotărârilor pronunţate de judecători, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l învesti cu astfel de atribuţii.

În cauză, s-a constatat că nu au rezultat indicii privind existenţa vreunui astfel de act de conduită, contrar atribuţiilor de serviciu, săvârşit de către magistraţii împotriva cărora a fost formulată plângerea penală.

S-a mai reţinut că plângerea penală formulată de petentul A. a fost bazată pe percepţii şi aprecieri personale asupra corectitudinii şi imparţialităţii magistraţilor şi nu poate constitui o cale suplimentară de atac. S-a apreciat că nemulţumirea persoanei vătămate în legătură cu soluţionarea cauzei cu nr. 5510/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu reprezintă o împrejurare care să confere soluţiilor dispuse un aspect abuziv de nelegalitate, cu consecinţa reţinerii în cauză a unor fapte penale şi nu reprezintă un argument solid şi cert pentru cercetarea penală a magistraţilor care au soluţionat dosarul.

În consecinţă, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată în temeiul art. 339 din C. proc. pen., iar soluţia a fost comunicată petentului la data de 09.08.2024.

Analizând plângerea formulată cu respectarea prevederilor art. 340 alin. (1), (2) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară, prin raportare la conţinutul dosarului de urmărire penală şi la criticile formulate, a constat că plângerea este nefondată pentru următoarele motive:

În fapt, a reţinut că petentul A. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a magistratului judecător C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, raportat la modul defectuos de soluţionare al dosarelor penale nr. x/2020, respectiv nr. x/2021.

Raportat la cele sesizate de petent, prin ordonanţa nr. 959/321/P/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 20.06.2024, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Ulterior, prin ordonanţa nr. 959/321/P/2021 (1239/P/2022) din data de 19.07.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti procurorul a dispus clasarea cauzei în care au fost efectuate cercetări referitor la plângerea numitului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., deoarece fapta nu există.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat, raportat la conţinutul dosarului şi al ordonanţei atacate, că este nefondată plângerea formulată în cauză de petentul A. (care vizează activitatea pretins ilicită desfăşurată de magistratul procuror B. şi de magistratul judecător C.), soluţia criticată fiind legală şi temeinică, iar susţinerile petentului fiind lipsite de fundament.

Contrar criticilor petentului, a constatat că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 959/321/P/2021 (1239/P/2022) din data de 19.07.2024 şi menţinută prin ordonanţa nr. 167/II-2/2024 din data de 08.08.2024 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se întemeiază pe argumentele larg expuse în ordonanţa de clasare.

Prin raportare la conţinutul dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că nu poate fi atrasă răspunderea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în sarcina magistraţilor care au soluţionat cauzele cu care au fost învestiţi (intimaţii C. - judecător şi B. - procuror) ca urmare a plângerii numitului A..

Activitatea magistratului este una de apreciere a probelor şi interpretare a faptelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluţii implică un raţionament în baza legii şi a probelor de la dosar, cu consecinţa pronunţării unei soluţii în favoarea sau în detrimentul uneia dintre părţi, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistratului ca urmare a plângerii penale a părţii nemulţumite.

Cenzurarea unei soluţii dispuse de către magistraţi se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, în caz contrar s-ar încălca principiul independenţei autorităţii judecătoreşti, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţie şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, respectiv principiului independenţei procurorilor consacrat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

Astfel, nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei infracţiuni în sarcina judecătorului care a soluţionat dosarul având ca obiect plângerea formulată de către petent, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., împotriva unei soluţii de clasare, respectiv a procurorului care a instrumentat dosarul penal finalizat cu soluţia de clasare, întrucât nu există niciun element probator care să conducă la concluzia că magistraţii ar fi pronunţat soluţia cu rea-credinţă, în scopul vătămării intereselor petentului sau al favorizării persoanelor reclamate în cadrul acelui dosar penal. Simplele nemulţumiri ale petentului cu privire la soluţia dispusă sau la modul de administrare a probatoriului, nesusţinute de probe, nu sunt suficiente pentru a contura în sarcina procurorului, respectiv a judecătorului care a soluţionat acel dosar o acuzaţie penală.

Aşadar, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu poate fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu reclamată de către petent, nefiind întrunite niciunul dintre elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în discuţie.

Infracţiunea de abuz în serviciu presupune o acţiune sau inacţiune a funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos (prin încălcarea legii) şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Însă, din probele administrate în cauză nu rezultă că persoanele reclamate ar fi acţionat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de maniera descrisă în norma de incriminare prevăzută de art. 297 C. pen.

Chiar şi în ipoteza în care dosarul penal respectiv ar fi fost instrumentat/soluţionat în mod defectuos, aspect care nu este dovedit, judecătorul de cameră preliminară apreciază că nu poate fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu, câtă vreme nu există date că magistraţii învestiţi cu instrumentarea, respectiv cu soluţionarea cauzei ar fi acţionat de această manieră cu rea-credinţă.

O concluzie contrară ar conduce la situaţia în care un magistrat ar putea fi tras la răspundere penală pentru orice eroare de judecată, ceea ce în mod evident nu poate fi acceptat. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 405/2016.

Prin urmare, activităţile magistraţilor ce se circumscriu actului de înfăptuire a justiţiei nu pot fi cenzurate de către părţi prin formularea unor plângeri penale, singura cale de realizare a pretenţiilor acestora fiind exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Mai mult, exercitarea de către magistraţi a atribuţiilor de serviciu în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna-credinţă, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu este necesar să existe o atribuţie de serviciu încălcată şi prevăzută în legislaţia primară, după cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016, însă o atare atribuţie nu poate fi confundată cu rezultatul desfăşurării activităţii de jurisdicţie, împrejurare care nu intră sub incidenţa legii primare.

Aşadar, în mod just a reţinut procurorul de caz că probatoriul administrat în cauză nu relevă săvârşirea vreunei infracţiuni, soluţia de clasare dispusă fiind legală şi temeinică.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cauză nu se impunea administrarea vreunui alt mijloc de probă, respectiv audierea petentului sau a persoanelor reclamate, în condiţiile în care din conţinutul plângerii penale rezultă fără niciun dubiu că aspectele sesizate nu au valenţă penală, motiv pentru care nu se impune trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Având în vedere aspectele expuse anterior, judecătorul de cameră preliminară a constatat că magistraţii C. - judecător şi B. - procuror nu au încălcat acte normative cu putere de lege în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi, ca atare, ordonanţa de clasare din data de 19.07.2024 emisă în dosarul nr. x/2021 (1239/P/2022) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică.

Împotriva încheierii F/CP din data de 08 noiembrie 2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-penală a formulat contestaţie petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu Completului C8 2 Jud A, cu termen de judecată la data de 12 februarie 2025.

Prin contestaţia formulată, contestatorul A. a criticat încheierea atacată, apreciind-o ca fiind nelegală, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 353 şi art. 306 din C. proc. pen.. A mai susţinut că a fost afectată autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 343 din 06 iunie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

La data de 09.01.2025, a depus la dosar concluzii scrise prin care reiterează criticile formulate prin contestaţie.

La termenul din 12 februarie 2025 a fost pusă în discuţie admisibilitatea căii de atac formulate în cauză de contestatorul-petent A., reprezentantul Ministerului Public apreciind, ca inadmisibilă contestaţia formulată, având în vedere că încheierea atacată este definitivă potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.,.

Analizând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7)1 este definitivă.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin încheierea atacată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 19.07.2024 emisă în dosarul nr. x/2021 (1239/P/2022) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 167/II-2/2024 din data de 08.08.2024, astfel încât judecătorii de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, potrivit textelor legale sus menţionate.

Potrivit art. 341 alin. (9) din C. proc. pen., este susceptibilă de reformare, pe calea contestaţiei, exclusiv încheierea prin care s-a pronunţat soluţia prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiaşi articol, respectiv încheierea prin care s-a admis plângerea, s-a desfiinţat soluţia atacată şi s-a dispus începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Aşadar, s-a limitat calea de atac menţionată, exclusiv la soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen.

Contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, învestind Judecătorii de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii F/CP din data de 8 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12 februarie 2025.