Validity of in rem to in personam transition and legal sufficiency of influence trading accusation in preliminary hearing review

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 59/2024 din data de 31 iulie 2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A. cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

S-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar nr. x/2023 din data de 20.03.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţi- Serviciul Teritorial Piteşti, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A., la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

Pentru a dispune astfel, Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 20.03.2024 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, dosar penal nr. x/2023 (30/14/P/2023), înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 25.03.2024 sub dosar nr. x/2024, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A., avocat înscris în cadrul Baroului Argeş, în primăvara anului 2019, a pretins de la martora B. suma de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv în perioada aprilie- iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului "C.", lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi promiţându-i că îi va determina pe aceştia să adopte o soluţie de admitere a recursului în casaţie pe care martora, prin intermediul avocatului, urma să o exercite în dosarul penal nr. x/2017, cauză în care aceasta fusese condamnată la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie prin decizia penală nr. 302A/28.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

S-a reţinut că inculpatul A., prin avocaţii aleşi, a formulat, în data de 25.04.2024, următoarele cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei de judecată, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală:

În primul rând, inculpatul a susţinut că sesizarea instanţei de judecată a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 289 alin. (5) C. proc. pen., întrucât denunţul formulat de martora B., prin email, la data de 07.03.2023 nu îndeplineşte condiţia referitoare la certificarea prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale, iar vătămarea procesuală cauzată acestuia poate fi înlăturată numai prin anularea ordonanţei de începere a urmăririi penale, a ordonanţei de continuarea a urmăririi penale şi a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale. Prin urmare, într-un atare caz, inculpatul a arătat că nelegalitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale se răsfrânge în mod direct asupra regularităţii actului de sesizare, întrucât nu priveşte persoana care a dobândit anterior calitatea de inculpat cu privire la acuzaţiile formulate de procuror.

Inculpatul a adăugat că, prin raportare la discuţiile dintre martora B. şi numita D. (d.u.p., filele nr. x), există un dubiu asupra imparţialităţii organului de urmărire penală cu privire la modul în care a fost realizat denunţul în cauză.

În al doilea rând, inculpatul a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 222 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, având în vedere faptul că, în cauză, au fost efectuate acte de urmărire penală de către domnul procuror E. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Centrală, respectiv acesta a emis adresa din 07.02.2024 prin care s-a solicitat comunicarea emiterii autorizaţiei de construire de către Primăria Albeştii de Muscel şi adresa din 01.03.2024 vizând investigaţiile financiare, iar rechizitoriul a fost verificat de către domnul procuror şef serviciu F. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

În al treilea rând, inculpatul a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 305 din C. proc. pen., care instituie obligaţia procurorului, în ipoteza în care cunoaşte persoana faţă de care urmează a fi făcută urmărirea penală, să dispună efectuarea urmăririi penale in personam. În concret, inculpatul a precizat că, deşi denunţul martorei B. îl viza în mod expres, a fost începută urmărirea penală in rem la data de 16.03.2023, iar urmărirea penală in personam la data de 16.01.2024, adică după un interval de timp de aproape 10 luni, fiind în imposibilitate de a se prevala de dispoziţiile art. 92 şi 94 din C. proc. pen., referitoare la dreptul la apărare şi la dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală. Ca atare, inculpatul a considerat că se impune sancţionarea actelor de urmărire penală efectuate în perioada 16.03.2023-16.01.2024 cu nulitatea.

În al patrulea rând, inculpatul a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 324 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., deoarece nu pot forma obiectul delegării ordonanţele procurorului de caz din datele de 19.04.2024 şi 22.01.2024.

În al cincilea rând, inculpatul a susţinut că, contrar dispoziţiilor art. 1461 alin. (3) din C. proc. pen., datele privind tranzacţiile financiare au fost obţinute anterior mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Piteşti. Mai precis, ordonanţa procurorului de delegare cu privire la identificare conturilor bancare în bazele de date a fost emisă în data de 22.01.2024, fiind încheiat procesul-verbal privind verificarea conturilor bancare şi a situaţiei financiare a inculpatului la data de 26.01.2024, iar mandatul de supraveghere tehnică a fost emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Piteşti la data de 29.01.2024.

În al şaselea rând, inculpatul a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 101 şi 102 din C. proc. pen., prin raportare la faptul că întreaga acuzaţie se sprijină pe probele ce emană de la martora B. (denunţul martorei B. însoţit de emailuri în cuprinsul cărora se găsesc fotografii, fiind ulterior trimise către Direcţia Naţională Anticorupţie două colete conţinând două telefoane mobile şi un memory stick; procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 12.04.2023 cu privire la coletul expediat; declaraţiile martorilor G. şi H.; declaraţia dată de martora B. în data de 06.10.2023 în faţa organelor judiciare din cadrul Regatului Unit al Marii Britanii; procesele-verbale de cercetare la faţa locului din data de 19.04.2023, 24.04.2023, 27.04.2023, 28.04.2023 şi 02.05.2023 cu privire la emailurile trimise de martora B.), care prezintă un grad redus de credibilitate, deoarece convorbirile respective nu au fost identificate în urma percheziţiei informatice pe suporturile informatice puse la dispoziţia organelor de urmărire penală.

Mai mult, inculpatul a menţionat că, convorbirile înaintate Direcţiei Naţionale Anticorupţie de către martora B., sunt în format jpg, existând posibilitatea intervenirii asupra acestora. Acesta a mai arătat că martora a fost condamnată pentru infracţiuni informatice, precum şi că suma totală de 12.000 euro achitată de către aceasta reprezintă, în realitate, onorariul pentru activitatea juridică prestată de inculpat, onorariul fiind acceptat prin contractele nr. x. În plus, inculpatul a arătat că procesul-verbal de percheziţie informatică a celor două telefoane şi a cardului de memorie a fost încheiat la data de 11.12.2023, iar rapoarte Cellebrite şi Forensic conţin ca dată a creării data de 12.12.2023, aspect care confirmă existenţa unui dubiu cu privire la legalitatea administrării probelor.

În al şaptea rând, inculpatul a menţionat că, deşi prin ordonanţa procurorului le-a fost încuviinţat apărătorilor săi aleşi dreptul de a studia dosarul şi de a participa la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală, nu au fost încunoştinţaţi despre efectuarea investigaţiilor financiare. Pentru aceste motiv, inculpatul a solicitat sancţionarea actelor de urmărire penală efectuate în intervalul 26.01.2024-04.03.2024 cu nulitatea.

În data de 07.05.2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti a depus la dosarul cauzei note scrise referitoare la cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul A., solicitând, în esenţă, faţă de funcţia procesuală stricto sensu a camerei preliminare, respingerea cererilor şi excepţiilor invocate de inculpatul, constatarea legalităţii sesizării instanţei de judecată, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penale, cu consecinţa dispunerii începerii judecăţii.

În data de 08.05.2024, inculpatul a completat cererile şi excepţiile precizate mai sus.

Întâi, inculpatul A. a susţinut că în cuprinsul rechizitoriului lipseşte descrierea elementului material al infracţiunii de trafic, anume pretinderea, având în vedere că nu este detaliată modalitatea prin care s-a manifestat elementul material şi nu este descrisă legătura de cauzalitate, respectiv dacă sumele primite sunt consecinţa traficului de influenţă ori consecinţa reprezentării juridice convenţionale. Acesta a mai adăugat că în rechizitoriu lipseşte precizarea clară a momentului consumării fiecărui act material de pretindere, fiind enumerate doar datele de primire a sumelor evocate.

Apoi, inculpatul A. a susţinut că, deşi în cuprinsul rechizitoriului se descrie elementul material al pretinderii, mai exact prin intermediul aplicaţiei I., procurorul nu îşi însuşeşte această descriere în capitolul "În drept". În acelaşi cadru, inculpatul a arătat că ar fi trebuit identificat numărul de telefon al martorei denunţătoare, precum şi corespondenţa dintre numărul respectiv şi contul de I., în contextul în care în materialul probator martora B. apare cu apelativul "Gabi". Acesta a mai arătat că nu a fost identificat nici terminalul pe care a fost creat contul şi nici terminalul de pe care s-ar fi purtat acele conversaţii.

Pentru aceste motive, inculpatul a solicitat excluderea tuturor probelor, mijloacelor de probă şi procedeelor probatorii, inclusiv a celor derivate, care susţin presupusele convorbiri pe reţeaua de I., în care nu au fost identificate numerele de telefon şi conturile care să poată circumstanţia elementul material al pretinderii. Inculpatul a mai solicitat constatarea neregularităţii derivate a actului de sesizare sub aspectul motivelor de fapt care utilizează oricare dintre probele, mijloacele de probă ori procedeele probatorii excluse în cadrul descrierii deficitare a bazelor factuale ale acuzaţiilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. De asemenea, inculpatul a solicitat constatarea neregularităţii derivate a actului de sesizare sub aspectul imposibilităţii stabilirii limitelor judecăţii în ceea ce priveşte infracţiunea pentru care s-a procedat la trimiterea sa în judecată. Totodată, inculpatul a solicitat constatarea nelegalităţii soluţiei de trimitere în judecată, cu consecinţa nelegalităţii sesizării Curţii de Apel Alba Iulia.

În cadrul şedinţei din camera de consiliu din data de 27.06.2024, cu ocazia acordării ultimului cuvânt, inculpatul A. a mai solicitat atât înlăturarea din dosarul de urmărire penală a întregii percheziţii informatice efectuate asupra telefonului său, motivând că sunt cuprinse discuţii cu alţi clienţi, cu familia sa şi cu prietenii săi, care nu au nicio legătură cu prezenta cauză, deoarece nu a fost descoperită nicio discuţie cu martora denunţătoare sau cu alte persoane, cât şi înlăturarea din dosarul de urmărire penală a tuturor contractelor de asistenţă judiciară cu alţi clienţi, argumentând că nu au nicio legătură cu prezenta cauză şi cu acuzaţia ce i se aduce, iar în rechizitoriul nu se face niciun fel de trimitere cu privire la relevanţa acelor înscrisuri.

Ulterior, în data de 08.07.2024, inculpatul A. a depus concluzii scrise prin care a susţinut, pe lângă cele deja dezvoltate în completarea cererilor şi excepţiilor din data de 08.05.2024, următoarele:

- promisiunea trebuie să fie anterioară pretinderii şi trebuie să fie dovedită, pentru a exista o legală sesizare a instanţei de judecată;

-promisiunea la care face referire procurorul în rechizitoriu nu este indicată în niciun mijloc de probă;

- nu sunt indicate, ca suport probator, datele şi contextul în care ar fi promis şi cerut cei 10.000 euro ca rezultat al traficului de influenţă şi nu ca rezultat al onorariilor;

- administrarea sesizărilor lui J. atrage nulitatea întregii urmăririi penale, întrucât acestea sunt înscrisuri străine de prezenta cauză, motiv pentru care s-a solicitat excluderea lor;

- inexistenţa telefonului său atrage de plano imposibilitatea stabilirii legalităţii percheziţiei informatice şi a oricărui document derivat din exploatarea informatică a acestuia, întrucât informaţiile nu mai pot fi confirmate, argument pentru care s-a solicitat înlăturarea oricărei menţiuni din rechizitoriu cu privire la telefonul său şi cu privire la documente ori înscrisuri obţinute pe marginea exploatării informatice a acestuia.

Cu titlu preliminar, înainte de a analiza punctual cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul A., Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia a precizat că se impune reliefarea principalelor prevederi legale incidente în prezentul dosar.

Potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Potrivit art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., în cursul procedurii de cameră preliminară inculpatul şi apărătorul acestuia pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen. (denumirea parchetului şi data emiterii; numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte menţiuni prevăzute de lege; semnătura celui care a întocmit-o), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331 C. proc. pen. (propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive ori a unei măsuri asigurătorii, respectiv propunerea de luare a unei măsuri de siguranţă cu caracter medical), dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.

Potrivit aceluiaşi text legal, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.

În conformitate cu alineatului al doilea al aceluiaşi articol, în rechizitoriu se arată numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate.

S-a arătat că, în acest cadru, este necesară sublinierea câtorva considerente de natură teoretică referitoare la instituţia camerei preliminare.

Camera preliminară constituie o fază distinctă a procesului penal, situată între faza de urmărire penală şi faza de judecată, care are un obiect propriu şi trăsături particulare, având în vedere că judecătorul de cameră preliminară nu face nici acte de urmărire penală şi nici nu judecă, ci acesta este înzestrat cu contenciosul legalităţii urmăririi penale, realizând filtrul obligatoriu al urmăririi penale sub toate aspectele legalităţii, atât cu privire la competenţa legală şi la regularitatea rechizitoriului, cât şi cu privire la conformitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală cu dispoziţiile legale aplicabile.

Din analiza atentă a procedurii reglementate de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 342-348 C. proc. pen. se desprinde cu evidenţă concluzia că judecătorul de cameră preliminară nu poate fi confundat cu un judecător de instrucţie. Judecătorul de cameră preliminară nu are posibilitatea de a ordona procurorului efectuarea unor acte de urmărire penală, întrucât exercită o funcţie jurisdicţională. Astfel, legiuitorul a instituit un control de legalitate asupra actelor procurorului, fără însă a acorda judecătorului posibilitatea de a interveni în desfăşurarea urmăririi penale.

În cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, cât şi a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie examinată şi cercetată, iar actele procesuale, procedurale, probele sau procedeele probatorii efectuate şi obţinute prin încălcarea achitabilităţii procedurilor să fie eliminate.

Art. 342 C. proc. pen. statuează expres că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Verificarea legalităţii sesizării instanţei presupune că judecătorul de cameră preliminară va verifica dacă rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul parchetului competent, dacă actul de sesizare cuprinde menţiunile prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., dacă sunt descrise toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dacă procurorul a dispus cu privire la toate faptele şi cu privire la toţi inculpaţii menţionaţi şi dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

Verificarea legalităţii administrării probelor presupune verificarea condiţiilor impuse în Titlul V din Partea generală a C. proc. pen. intitulat "Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii".

Obiectul procedurii în camera preliminară nu include aspecte legate de temeinicia trimiterii în judecată sau de posibilitatea de a ordona administrarea unor probe noi de către procuror. În acest fel, este ilustrat principiul separării funcţiilor judiciare în procesul penal, legiuitorul considerând că atât prerogativa strângerii mijloacelor de probă, cât şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată aparţin exclusiv procurorului.

Aplicând aceste considerente de natură teoretică la prezenta cauză, Judecătorul de cameră preliminară a constatat următoarele:

Prin referatul din data de 21.09.2020 emis în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnarea unei alte curţi de apel decât cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza privind inculpatul A. în primă instanţă, instanţă care să fie sesizată în cazul în care se emite rechizitoriul. Din cuprinsul acestui referat reiese că, prin raportare la împrejurările în care se presupune că s-ar fi derulat activitatea ilicită şi calitatea deţinută de către persoana cercetată în prezenta cauză, în situaţia în care în dosarul nr. x/2023 s-ar emite un rechizitoriu cu privire la o pretinsă infracţiune care ar fi fost comisă de domnul avocat A., imparţialitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, instanţă care ar fi investită cu soluţionarea cauzei, ar fi afectată datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor.

Prin încheierea nr. 104 din data de 27.02.204 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2024, a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti privind pe inculpatul A. şi a fost desemnată să fie sesizată Curtea de Apel Alba Iulia în cazul în care se va emite rechizitoriul în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti. S-a menţionat că din expunerea acestei încheieri reiese că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Piteşti ar fi afectată, dată fiind calitatea inculpatului, aceea de avocat specializat în materie penală, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Baroului Argeş din 2006, iar, pe de altă parte, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate cererii de către parchet, de conversaţia purtată pe I. între acesta şi persoana în favoarea căreia se reţine de acuzare că ar fi fost traficată influenta, cu referire la judecătorii din cadrul curţii de apel.

Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, Curtea de Apel Alba Iulia este sesizată în mod legal de către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti cu rechizitoriul emis în data de 20.03.2024, în dosarul penal nr. x/2023 (30/14/P/2023).

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul este întocmit de un procuror din cadrul parchetului competent, având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în cadrul rechizitoriului sunt consemnate toate menţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 328 teza I din C. proc. pen., respectiv:

- partea introductivă cuprinde parchetul de la care emană rechizitoriul (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti), numărul dosarului, data (20.03.2024) şi locul întocmirii (România, Piteşti, judeţ Argeş, cod poştal 110332), numele, prenumele şi calitatea procurorului care a întocmit rechizitoriul (K., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti), numele şi prenumele inculpatului (A.), infracţiunea care face obiectul cauzei (infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000) şi verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului întocmit de procurorul din cadrul Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (la pagina 1 din rechizitoriu se menţionează expres faptul că rechizitoriu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 222 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 de către procuror şef serviciu F.);

- expunerea cuprinde descrierea faptei reţinute în sarcina inculpatului A. (paginile 2-24 din rechizitoriu; în esenţă, inculpatul A., avocat înscris în cadrul Baroului Argeş, în primăvara anului 2019 a pretins de la B. suma de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv în perioada aprilie- iulie 2019 prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului "C.", lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi promiţându-i că îi va determina pe aceştia să adopte o soluţie de admitere a recursului în casaţie pe care B., prin intermediul avocatului, urma să o exercite în dosarul penal nr. x/2017, cauză în care B. fusese condamnată la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie prin decizia penală nr. 302A/28.03.2019 emisă de Curtea de Apel Piteşti), cu arătarea tuturor împrejurărilor de loc, de timp, de mod şi de scop în care s-ar fi comis infracţiunea, precum şi consecinţele produse, indicarea probelor şi a mijloacelor de probă pe care se întemeiază acuzarea (paginile 24-59 din rechizitoriu pentru analizarea materialului probatoriu administrat de către procuror, inclusiv pentru argumentele în baza cărora sunt reţinute anumite probe şi mijloace de probă şi sunt înlăturate din materialul probator altele, care nu sunt avute în vedere la întocmirea actului de sesizare, respectiv paginile 59-72 din rechizitoriu pentru indicarea mijloacelor de probă avute în vedere sub acest aspect), încadrarea juridică şi motivarea acestei încadrări (paginile 85-87 din rechizitoriu), menţiunile privitoare la măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale (paginile 87 şi 88 din rechizitoriu) şi măsurile care urmează să fie propuse prin rechizitoriu, anume măsurile preventive (paginile 88 şi 89 din rechizitoriu), asiguratorii (paginile 73-75 din rechizitoriu) şi de siguranţă (paginile 75-85 din rechizitoriu);

- dispozitivul cuprinde hotărârea procurorului care a întocmit rechizitoriul [trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pretins săvârşită de către B., fiind aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu motivarea soluţiei la pagina 73 din rechizitoriu], toate datele referitoare la persoana inculpatului (A. este cetăţean român, este căsătorit, are stagiu militar nesatisfăcut, studii superioare, profesia de jurist, ocupaţia de avocat, având cabinet individual de avocat, şi este fără antecedente penale), propunerea privind măsura preventivă a controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul A., propunerea privind măsura asiguratorie a sechestrului faţă de bunul imobil deţinut de către A. şi soţia sa L., respectiv faţă de suma de 10.000 euro aparţinând inculpatului A., şi propunerea privind măsurile de siguranţă, atât cea a confiscării speciale, cât şi cea a confiscării extinse, dispoziţia de înaintare a dosarului împreună cu rechizitoriul instanţei competente să judece cauza în fond în prim grad, prin indicarea acesteia, precum şi numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate, cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală (9.000 RON) şi semnătura procurorului care a întocmit rechizitoriul (pagina 93 din rechizitoriu).

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la încălcarea prevederilor art. 289 alin. (5) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat că denunţul formulat de martora B. (d.u.p., filele nr. x) întruneşte toate condiţiile esenţiale de fond şi formă, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 290 alin. (2) C. proc. pen., respectiv cuprinde: (i) datele de identificare ale denunţătoarei (nume şi prenume, codul numeric personal şi domiciliul), (ii) descrierea faptei care formează obiectul denunţului, (iii) indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, precum şi (iv) semnătura olografă a acesteia. Mai precis, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că denunţul formulat de martora B. nu este în formă electronică şi, pe cale de consecinţă, nu se impune îndeplinirea condiţiei de formă privind certificarea prin semnătura electronică, în conformitate cu prevederile legale, întrucât acesta a fost numai înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Registratură, Grefă, Arhivă şi Relaţii cu Publicul prin intermediul poştei electronice, de pe adresa x@x.com. În plus, în data de 09.03.2023, martora B. a trimis, în esenţă, aceeaşi sesizare şi prin fax (d.u.p., filele nr. x), tot cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Aşadar, pentru motivele de mai sus, este nefondată această critică a inculpatului.

Referitor la susţinerea inculpatului privind existenţa unui dubiu sub aspectul imparţialităţii organelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a arătat că inculpatul avea posibilitatea formulării unei cereri de recuzare în faza de urmărire penală, însă acesta nu a invocat prevederile art. 67 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la încălcarea prevederilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 222 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul emis la data de 20.03.2024 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, în dosarul penal nr. x/2023 (30/14/P/2023), a fost în mod legal verificat de către F., procuror şef serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, având în vedere că rechizitoriul a fost întocmit de către K., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

Semnarea celor două adrese semnate de către numitul E., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, reprezintă acte cu caracter administrativ, în condiţiile în care lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul acestui serviciu fuseseră delegaţi să efectueze acte de urmărire penală prin ordonanţa emisă la data de 22.01.2024 de către procurorul cu funcţie de execuţie. Aşadar, pentru motivele de mai sus, s-a apreciat nefondată această critică a inculpatului.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la încălcarea prevederilor art. 305 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a arătat că începerea urmăririi penale, care are loc la debutul procesului penal, se realizează în mod obligatoriu în două etape succesive, anume: (i) începerea urmăririi penale in rem, adică numai cu privire la faptă, şi (ii) începerea urmăririi penale in personam, adică şi cu privire la persoană, sau efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o anumită persoană, care dobândeşte calitatea de suspect. Ca atare, indiferent de modul de sesizare a organului de urmărire penală, se impune ca procurorul să înceapă urmărirea penală in rem, în vederea strângerii şi administrării probelor necesare pentru verificarea realităţii faptei sesizate, pentru stabilirea relevanţei penale a acesteia şi pentru identificarea persoanei care ar fi săvârşit-o. Totodată, judecătorul de cameră preliminară a menţionat că până la momentul dobândirii calităţii de suspect, cu toate că se efectuează cercetări în legătură persoana cunoscută sau indicată în sesizare, aceasta nu are o calitate procesuală determinată, cu drepturi şi obligaţii procesuale. Astfel că, pentru a nu-i fi încălcat dreptul respectivei persoanei la un proces echitabil, organele de urmărire penală trebuie să aprecieze de la caz la caz, în lipsa unei dispoziţii legale referitoare la limitarea în timp a activităţilor de investigare a faptei, momentul existenţei probelor din care rezultă bănuiala rezonabilă, moment la care este obligatorie dispunerea continuării urmăririi penale in personam. În cauză, modalitatea concretă de derulare a urmăririi penale, cu luarea în considerare a complexităţii acesteia, nu l-a pus pe inculpatul A. în imposibilitatea exercitării drepturilor sale procesuale, întrucât acesta a avut posibilitatea efectivă, în perioada 17.01.2024-20.03.2024, să combată în faţa procurorului netemeinicia acuzaţiei. Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă, după cum se detaliază paginile 89 şi 90 din rechizitoriu, inculpatul A. a şi uzat de drepturile sale procesuale, formulând cereri în temeiul art. 92 şi 94 din C. proc. pen.. Aşadar, pentru motivele de mai sus, s-a constatat că este nefondată această critică a inculpatului.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la încălcarea prevederilor art. 324 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat că ordonanţele procurorului din data de 19.04.2024 (d.u.p., fila nr. x), prin care s-a procedat la delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie să efectueze activităţi de urmărire penală, mai precis să efectueze cercetări la faţa locului cu privire la conţinutul concret al conversaţiilor dintre M. şi B. despre care primul a declarat la data de 16.02.2024 că le deţine, în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului, şi ordonanţa procurorului din data de 22.01.2024 prin care s-a procedat la delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie să efectueze activităţi de urmărire penală, respectiv verificări la instituţiile publice de profil pentru verificarea veniturilor obţinute în perioada 01.01.2014-17.01.2024 de către inculpat şi numiţii L., N., O., întocmirea de hărţi relaţionale şi reprezentări grafice, verificări în bazele de date pentru aspectele rezultate din investigaţiile şi analizele sunt legale, întrucât nu se circumscriu excepţiilor prevăzute de 201 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 200 alin. (2) C. proc. pen.

Mai exact, prin ordonanţele de delegare ale procurorului din datele de 22.01.2024 şi 19.04.2024 nu se încredinţează ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti competenţa de efectuare a unui act procedural privind punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea unei măsuri preventive, încuviinţarea de probatorii şi nici dispunerea altor acte procesuale sau măsuri procesuale ce nu pot face obiectul delegării, iar în cuprinsul acestor ordonanţe ale procurorului sunt menţionate în mod explicit activităţile ce trebuie efectuate de către organele de cercetare penală. Aşadar, pentru motivele de mai sus, s-a arătat că este nefondată această critică a inculpatului.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la încălcarea prevederilor art. 1461 alin. (3) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat că, potrivit art. 153 alin. (1) C. proc. pen., nu este necesară încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în situaţia în care procurorul se adresează unei instituţii de credit sau oricărei instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoanei pentru a-i fi comunicate datele privind existenţa şi conţinutul conturilor unei persoane, în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. Astfel că, identificarea conturilor bancare deschise la unităţile de credit sau alte instituţii care deţin date financiare cu privire la inculpatul, precum şi cu referire la N., P., Q., L., L. şi O. s-a realizat în mod legal. În egală măsură, conform art. 2 lit. a) şi art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2021, Direcţia Naţională Anticorupţie este autoritatea competentă să acceseze şi să consulte registrul centralizat de conturi. Aşadar, pentru motivele de mai sus, s- a constatat că este nefondată această critică a inculpatului.

Privitor la critica inculpatului A. referitoare la încălcarea principiilor loialităţii administrării probelor şi legalităţii administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în concret, se critică temeinicia acuzaţiilor descrise în actul de sesizare a instanţei de judecată, aspecte care sunt exterioare obiectului actualei faze procesuale, prin raportare la dispoziţiile art. 342 C. proc. pen., fiind o apărare de fond. Netemeinicia probatoriului administrat de procuror, provenienţa preponderentă a probelor de la martora B. şi gradul acesteia de sinceritate sunt împrejurări care urmează a fi analizate în faza de judecată. Cu alte cuvinte, verificarea aptitudinii probatoriului de a susţine acuzaţia nu poate forma obiectul procedurii camerei preliminare, întrucât priveşte fondul cauzei şi se evaluează în cursul judecăţii, punând în discuţie temeinicia fundamentului probator al acuzaţiei. Aşadar, pentru motivele de mai sus, s-a arătat că este nefondată această critică a inculpatului.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la omisiunea procurorului de a-l încunoştinţa cu privire la efectuarea investigaţiilor financiare, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, prin raportare la conţinutul concret al acestei probe, activitatea tehnică desfăşurată de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu se înscrie în categoria actelor de urmărire penală la care inculpatului ar fi putut fi asistat de apărătorii săi aleşi. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că nu era necesară încunoştinţarea acestora. Chiar dacă ar fi trebuit încunoştinţarea acestora de către procuror, este evident că nu poate fi vorba despre o nulitate absolută, atât timp cât această ipoteză nu este prevăzută de art. 281 C. proc. pen.. Astfel, ar putea fi vorba doar despre o nulitate relativă, inculpatului neprezentând vătămarea procesuală concretă a dreptului la apărare. În mod suplimentar, judecătorul de cameră preliminară a menţionat că în faza de judecată vor putea fi analizate eventualele nemulţumiri ale inculpatului cu privire la concluziile investigaţiei financiare efectuate în cauză.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la descrierea insuficientă a situaţiei de fapt şi a stării de drept, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea sunt cauze de neregularitate, însă neconcordanţa între diferite acte care stabilesc limitele procesului şi rechizitoriu în ceea ce priveşte fapta reţinută şi persoana acuzată de comiterea acesteia constituie o cauză de nelegalitate, având în vedere că, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală.

S-a reţinut că noţiunea de neregularitate a rechizitoriului trebuie interpretată inclusiv prin prisma prevederilor art. 371 din C. proc. pen. raportat la art. 329 alin. (1) din C. proc. pen. şi se referă, aşadar, la toate aspectele de natură să afecteze modul de învestire a instanţei şi de circumstanţiere a obiectului şi limitelor judecăţii, incluzând orice omisiune sau inadecvare care determină inaptitudinea rechizitoriului de a sesiza în mod valabil instanţa de judecată. În faza procesuală actuală, accentul cade pe verificarea clarităţii acuzaţiei, respectiv a descrierii faptei penale într-o manieră explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpatului A. înţelegerea deplină a conţinutului faptic al acuzaţiei penale, precum şi al încadrării juridice, iar instanţei stabilirea, dincolo de orice echivoc, a obiectului şi limitelor judecăţii.

Cu privire la respectarea dreptului inculpatului de a fi informat, în mod detaliat, cu privire la cauza şi natura acuzării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că poate fi asigurată numai prin descrierea de către procuror, în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, fiind necesar ca acuzaţia penală formulată să fie prezentată într-o manieră suficient de clară şi prin corelare cu norma penală incidentă în cauză, pentru a-i permite persoanei acuzate înţelegerea deplină a obiectului acuzaţiei şi a semnificaţiei penale a faptei pretins infracţionale şi a-i da, astfel, posibilitatea să îşi construiască o strategie de apărare corespunzătoare şi eficientă în raport cu aceasta (cauza Pelissier şi Sassi contra Franţei, hotărârea din 23 martie 1999; cauza Mattoccia contra Italiei, hotărârea din 25 iulie 2000).

Referitor la insuficienta descriere a faptei care constituie infracţiune în concepţia acuzării, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat constant că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul acesteia. Dispoziţiile art. 6 § 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului exprimă necesitatea acordării unei atenţii deosebite notificării acuzaţiei aduse persoanei în cauză. Actul sesizării având un rol determinant în urmărirea penală, întrucât, după notificare, persoana trimisă în judecată este oficial înştiinţată în scris cu privire la temeiul legal şi factual al acuzaţiilor care i se aduc. Art. 6 § 3 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului îi recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat nu doar cu privire la cauza acuzaţiei, adică la faptele materiale de care este acuzat şi pe care se bazează acuzaţia, ci şi cu privire la încadrarea juridică a faptelor, şi aceasta în mod detaliat. Sfera de aplicare a acestei dispoziţii trebuie apreciată, în special, în lumina celui mai general drept la un proces echitabil garantat la art. 6 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Sintetizând, s-a menţionat că actul de sesizare trebuie să conţină o descriere completă, coerentă şi precisă, lipsită de echivoc, a faptelor imputate inculpaţilor, prin indicarea datei sau a unor repere temporale rezonabile de comitere a acestora, a locului şi împrejurărilor concrete în care au fost săvârşite, a tuturor acţiunilor sau inacţiunilor reţinute în sarcina persoanelor trimise în judecată, dar şi prin configurarea corespunzătoare a participaţiei penale, în cazul în care se reţine o pluralitate de făptuitori, cu menţionarea contribuţiei efective a fiecărui participant la comiterea faptelor.

În acelaşi context al examinării îndeplinirii cerinţelor de formă şi conţinut ale rechizitoriului, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă acesta cuprinde şi indicarea încadrării juridice a faptei astfel descrise. Această condiţie este respectată numai atunci când există o concordanţă deplină între baza factuală a acuzaţiei, pe de o parte, şi elementele de conţinut legal ale unei infracţiuni, astfel cum se desprind din normele de incriminare, pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară urmărind, sub aspectul analizat, ca precizarea acestora din urmă şi a elementelor lor de conţinut juridic să aibă caracter efectiv şi să nu se limiteze la o simplă enumerare a unor dispoziţii legale.

Din această perspectivă, cunoaşterea conţinutului faptei ce face obiectul sesizării instanţei, a încadrării juridice, dar şi a motivelor pentru care anumite mijloace de probă au fost considerate relevante în formularea acuzaţiei, asigură în mod concret şi efectiv, iar nu teoretic şi iluzoriu, conformitatea procedurii judiciare cu cerinţele fundamentale de echitate a procesului penal.

În aceste coordonate, judecătorul de cameră preliminară a constatat că actul de sesizare a instanţei se conformează integral exigenţelor prevăzute de C. proc. pen., cuprinzând descrierea tuturor circumstanţelor în care se presupune că inculpatul A. a comis fapta, dedusă judecăţii, prin indicarea elementelor de timp şi loc, a calităţii în care ar fi acţionat, a atribuţiilor derivate din calitatea deţinută, a prevederilor legale care statuează asupra specificului şi întinderii acestor atribuţii şi a urmării produse, conţinând într-o manieră suficient de clară, precisă şi accesibilă acuzaţia adusă acestuia, fiind întrunite toate condiţiile de legalitate.

Totodată, prin raportare la criticile inculpatului, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă (pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii) are ataşate patru condiţii, respectiv: (i) să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase; (ii) acţiunea să fie realizată prin invocarea, expresă sau tacită, a unei influenţe reale sau imaginare asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar privat; (iii) acţiunea să fie însoţită de promisiunea determinării funcţionarului respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiunea nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat; (iv) acţiunea să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului de către funcţionarul asupra căruia este traficată influenţa. Cu privire la promisiunea determinării, în literatura de specialitate, se arată că această cerinţă este de natură să clarifice atitudinea corupătoare a traficantului de influenţă şi să elimine orice dubiu cu privire la faptul că demersul infracţional vizează atribuţiile de serviciu ale unui funcţionar public (sau privat, după caz) invocat, fiind irelevant, pentru existenţa infracţiunii, dacă subiectul activ respectă sau nu această promisiune, ori dacă acţiunea de determinare a fost sau nu eficientă.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în cuprinsul rechizitoriului, mai precis în cadrul "Cap. 1. - Situaţie de fapt şi analiza probatoriului", atât în conţinutul "Secţ. 1.1. Starea de fapt reţinută prin prisma probelor administrate în cauză în timpul anchetei penale cu privire la persoana faţă de care a fost pusă în mişcarea acţiunea penală şi infracţiunea reţinută în sarcina acesteia", cât şi în conţinutul "Secţ. 1.2. Scurtă analiză a materialului probatoriu administrat", procurorul a indicat în mod expresă faptul că presupusa pretindere a sumei de 10.000 euro de către inculpatul A. de la martora B., pentru a interveni asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi pentru a obţine pentru această o soluţie favorabilă, a avut loc prin mijloacelor de comunicare la distanţă, respectiv prin intermediul aplicaţiei R. şi I..

În egală măsură, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că procurorul a răspuns criticii inculpatului privind legătura sumei de 10.000 euro cu traficarea influenţei judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu cu onorariu cerut de acesta pentru activităţile prestate în calitate de avocat în dosarul penal nr. x/2017 (de exemplu:

"Modul cum s-au derulat evenimentele şi reacţia lui B. în momentul în care a aflat de la A. soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 05.03.2020 în calea de atac a recursului în casaţie demonstrează încă o dată că suma de 10.000 euro a fost cerută de A. pentru a-şi trafica influenţa pe lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar această sumă nu are legătură cu un eventual onorariu cerut de acesta pentru activităţi prestate de către A. ca şi avocat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 51/1995. De asemenea, se demonstrează că B. a crezut până la acel moment faptul că A. va interveni pe lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă în calea de atac a recursului în casaţie formulat.".

Judecătorul de cameră preliminară a mai menţionat că primirea în tranşe a sumei ce face obiectul infracţiunii în cauză, dacă aceasta a fost înţelegerea iniţială, la fel ca şi comiterea mai multor modalităţi alternative ale infracţiunii de trafic de influenţă, conduce la reţinerea formei simple a infracţiunii, iar nu a celei continuate. Ca atare, în cauză, având în vedere că în sarcina inculpatul A. s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă simplă, exista un moment unic al consumării acesteia, pe care procurorul l-a precizat în mod expres la pagina numărul 8 din rechizitoriu ("Din probatoriul administrat a rezultat că infracţiunea reţinută în sarcina inc. A. s-a consumat în luna aprilie 2019, anterior deplasării acestuia în Marea Britanie, în condiţiile în care acesta a avut mai multe discuţii prin aplicaţia I. cu B. în care îi pretinde 10.000 euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îi explică pentru ce sunt cei 10.000 de euro pe care i-a cerut pe lângă onorariul de 2.000 euro.").

Mai mult decât atât, negarea de către inculpat a existenţei unor elemente de fapt sau de drept reţinute în rechizitoriu nu poate conduce la neregularitatea acestuia, acestea circumstanţiindu-se unei analize a fondului cauzei.

Tot astfel, aspectele referitoare la elementele constitutive al infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ori eventuale detalieri cu privire la întrunirea trăsăturilor esenţiale al infracţiunii de trafic de influenţă ţin de dezbaterile asupra fondului cauzei.

Aşadar, pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cuprinsul rechizitoriului este descrisă în mod detaliat fapta pentru care procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatul A. şi, totodată, această faptă este corelată cu norma penală incidentă în cauză. Simultan, la paginile 24-59 din rechizitoriu procurorul a analizat materialul probatoriu administrat în faza de urmărire penală, prezentând inclusiv argumentele în baza cărora sunt reţinute anumite probe şi mijloace de probă şi sunt înlăturate altele. Pe cale de consecinţă, din perspectiva clarităţii acuzaţiei, criticile inculpatului cu privire la încălcările dreptului la apărare ori la un proces echitabil sunt nefondate.

Se reţine că inculpatul, cu ocazia acordării ultimului cuvânt, a formulat critici generice cu privire la nerespectarea vieţii private sau profesionale de către organele de urmărire penală, fără a prezenta vătămarea efectivă a drepturilor sale, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea percheziţiei informatice în parte sau în întregime. Astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceste critici nu au un obiect precis care să permită analizarea lor. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că privilegiul profesional avocat-client nu este afectat prin depunerea contractelor de asistenţa cu alţi clienţi ai inculpatului A. la dosarul cauzei, câtă vreme în cadrul acestora nu sunt surprinse date care să pericliteze în orice mod dreptul acestora la apărare şi, în acelaşi timp, sunt respectate prevederile art. 34 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea 51/1995 (sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri şi de la măsura confiscării înscrisurile care conţin comunicări între avocat şi clientul său şi înscrisurile care conţin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client).

S-a reţinut că depunerea sesizărilor numitului J. la dosarul cauzei nu este de natură să atragă nulitatea întregii urmăririi penale, de vreme ce acestea au fost înaintate Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti ca urmare a referirii la un dosar aflat pe rolul unităţii acestui parchet.

Nu în ultimul rând, potrivit adresei Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti din data de 25.07.2024, "telefonul mobil predat de inc. A. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data da 17.01.2024 constituie mijloc material de probă în dosarul nr. x/2023, motiv pentru care acesta se află în custodia organelor judiciare în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti". Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că telefonul mobil folosit de inculpatul A. există şi este la dispoziţia organele judiciare, motive pentru care nu se poate constatat nelegalitatea percheziţiei informatice şi a oricărui document derivat din exploatarea informatică a acestuia.

Pentru toate aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A. cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar nr. x/2023 din data de 20.03.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţi - Serviciul Teritorial Piteşti, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Totodată, a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A., la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul A., prin apărători aleşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, fiind stabilit prim termen de judecată la data de 08.10.2024.

Prin motivele de contestaţie depuse la dosar, apărarea inculpatului A. a criticat încheierea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă, pe care o consideră nelegală şi netemeinică cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor invocate în cauză, referitoare la legalitatea investirii instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pentru următoarele motive:

1. Sub un prim aspect, cu privire la denunţul ce stă la baza acestui dosar, apărarea inculpatului a invocat nelegalitatea investirii organului de urmărire penală prin încălcarea art. 289 alin. (5) C. proc. pen.

Astfel, a arătat că la baza formarii acestui dosar stă denunţul transmis în format electronic de denunţătoarea B. la data de 23.02.2023 către organele de cercetare penală, iar acest denunţ, în format electronic a fost trimis de DNA - Structura centrala prin adresa nr. x/01.03.2023 emisă de serviciul registratura, grefa şi arhiva către DNA Serviciul Teritorial Piteşti .

În cuprinsul adresei emisă de DNA Structura Centrală către DNA Serviciul Teritorial Piteşti se menţionează: "Vă transmitem plângerea primita în format electronic la data de 23.02.2023 (ora 22.51) formulată de B., înregistrată cu numărul de mai sus pentru a verifica aspectele semnalate."

Or, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă, prin încheierea atacată, a menţionat că denunţul formulat de martora B. nu este în formă electronică şi, pe cale de consecinţă, nu se impune îndeplinirea condiţiei de formă privind certificarea prin semnătură electronică, in conformitate cu prevederile legale, întrucât acesta a fost numai înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Registratura, Grefă, Arhivă şi Relaţii cu Publicul prin intermediul poştei electronice, de pe adresa de mail x@x.com. În plus, în data de 09.03.2023 martora B. a trimis, în esenţă, aceeaşi sesizare şi prin fax (d.u.p, filele nr. x), tot cu îndeplinirea condiţiei prevăzută de lege."

În opinia apărării, în mod nefondat a fost respinsă critica vizând nelegalitatea învestirii organului de urmărire penală prin încălcarea dispoziţiilor art. 289 alin. (5) C. proc. pen., în condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă că la baza învestirii organelor de cercetare penală stă denunţul în format electronic din 23.02.2023, pe e-mailul DNA la data de 01.03.2023.

Conform dispoziţiilor art. 289 C. pen. plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridica referitor la o vătămare care i s-a cauzat prin infracţiune, iar modul de sesizare, respectiv "plângerea" obligatoriu trebuie să fie realizată "în modurile prevăzute de lege".

Art. 289 alin. (5) C. pen. prevede că "plângerea în formă electronică îndeplineşte condiţiile de formă numai dacă este certificată prin semnătură electronică.

În speţă, plângerea penală depusă la unitatea de parchet de către petentă a fost trimisă prin e-mail şi nu are semnătură electronică, nefiind întrunite astfel condiţiile art. 289 alin. (5) C. proc. pen.

Ca atare, a menţionat apărarea că, în baza acestui denunţ nelegal (lipsa semnăturii electronice) tot în condiţii de nelegalitate organul de urmărire penală a emis:

- Ordonanţa din 16.03.2023 prin care s-a început urmărirea penala in rem pentru săvârşirea infracţiunii de: trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 din Legea 78/2000; cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 din Legea 78/2000,

- Ordonanţa din 16.01.2024 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunii de:-trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 din Legea 78/2000,

- Ordonanţa din 18.01.2024 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de: trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 din Legea 78/2000,

- Rechizitoriul din 20.03.2024 prin care s-a dispus trimiterea în judecată.

Or, în atare situaţie, faţă de nelegalitate invocată (lipsa semnăturii electronice) s-a susţinut că vătămarea procesuală adusă acuzatului nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea ordonanţei de începere a urmăririi penale, prin anularea ordonanţei de continuare a urmăririi penale şi a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, solicitând în baza art. 282 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 15 C. proc. pen. şi art. 309 C. proc. pen. să se constate nulitatea ordonanţelor menţionate cu privire la acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 din Legea 78/2000 .

Pentru claritate, s-a susţinut de către apărarea inculpatului că nelegalitatea începerii urmăririi penale şi implicit a punerii în mişcare a acţiunii penale constituie o cauză de nelegalitate a sesizării instanţei şi, implicit de neregularitate a actului de sesizare sub forma nelegalităţii in condiţiile in care potrivit C. proc. pen. rechizitoriul constituie actul de învestire a instanţei .

Prin urmare, în acest context, nelegalitatea celui mai important act de urmărire penală (ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale) se răsfrânge in mod direct asupra regularităţii actului de sesizare (din perspectiva legalităţii), rechizitoriul devenind implicit nelegal întrucât nu priveşte persoana care a dobândit anterior în mod legal calitatea de inculpat cu privire la acuzaţiile formulate de procuror (a invocat în acest sens încheierea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 03.04.2024 de ICCJ secţia Penală).

2. S-a arătat prin motivele de contestaţie că un alt aspect invocat referitor la legalitatea învestirii instanţei vizează încălcarea dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen., privind verificarea rechizitoriului.

În susţinerea acestei nelegalităţi s-a precizat că în speţă, întrucât în cadrul anchetei penale s-au efectuat acte de urmărire penală de un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Centrală, sunt incidente sub aspectul verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului şi dispoziţiile art. 22 indice 2 din O.U.G. nr. 43/2002 potrivit cărora verificarea trebuie efectuată de procurorul şef de secţie.

A arătat apărarea că a făcut referire în acest sens la cele două acte de procedură semnate de Procuror Şef Serviciu din cadrul Serviciului Tehnic - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv E., respectiv adresa din 07.02.2024 emisă de Serviciul tehnic din cadrul DNA - Structura centrală către Primăria Albeştii de Muscel - prin care se solicita comunicarea de către unitatea administrativ teritorială menţionată a autorizaţiei de construire pentru inculpat şi numita L. - persoană interesată în prezenta cauză, adresa din 01.03.2024 emisă de acelaşi serviciu către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti vizând investigaţiile financiare efectuate in cauză.

Ori, raportat la cele expuse în cauză după cum rezultă din conţinutul rechizitoriului pag. 1, verificarea a fost efectuată de procurorul şef serviciu din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, în condiţiile în care în cauză a fost implicat sub aspectul actelor de urmărire penală şi procuror din cadrul structurii centrale a DNA.

Sub acest aspect, a considerat apărarea că în mod nelegal şi incorect prin încheierea atacată judecătorul de cameră preliminară a calificat cele două adrese semnate de procurorul E. din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ- DNA Structura Centrală ca reprezentând "acte cu caracter administrativ". În opinia apărării, cele două adrese în discuţie au fost dispuse şi însuşite de procuror într-o anchetă penală şi nu într-o ancheta administrativă aşa cum incorect şi nelegal s-a reţinut de judecătorul de cameră preliminară.

3. S-a reiterat pe calea contestaţiei încălcarea art. 305 C. proc. pen. care instituie obligaţia procurorului ca, în ipoteza în care cunoaşte persoana faţă de care urmează a fi făcută urmărirea penală, să dispună efectuarea urmăririi penale in personam.

Pe acest aspect de nelegalitate, s-a arătat că, deşi plângerea penală - respectiv denunţul - viza în mod expres persoana inculpatului A., organul de urmărire penală prin ordonanţa din 16.03.2023 a început urmărirea penală in rem la această dată, iar apoi după un interval de aproape 10 luni, respectiv la data de 16.01.2024 a început urmărirea penală in personam.

4. Având în vedere această nelegalitate, s-a solicitat în temeiul disp. art. 344 alin. (2), art. 345 şi 346 C. proc. pen. să se constate nulitatea tuturor actelor de urmărire penală întocmite in intervalul 16.03.2023 - 16.01.2024, cu consecinţă anularii acestora, precum şi a excluderii probelor administrate în acest interval.

A susţinut apărarea inculpatului că actele de urmărire penală şi probele administrate în intervalul 16.03.2023 - 16.01.2024 (perioada cercetării in rem) sunt lovite de nulitate absolută având drept consecinţă constatarea nulităţii acestora şi înlăturarea de la dosarul cauzei, menţionând că aceste probe lovite de nulitate sunt:

- procesele-verbale de cercetare la fata locului din datele de 19.04.2023, 24.04.2023, 27.04.2023, 28.04.2023 şi 2.05.2023 ;

- procesele-verbale de percheziţie informatică efectuată in baza mandatului de percheziţie informatică nr. x/05.12.2023 şi a încheierii emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Piteşti in dosar nr. x/2023 vizând percheziţia informatică asupra următoarelor sisteme informatice şi suporturi de stocare a datelor informatice:- Telefon;

- procesul-verbal de percheziţie din 11.12.2023 privind raportul Cellebrite pentru suportul MOBOI si MOB02;

- declaraţia martorului H. audiat la data de 25.04.2023;

- împuternicirea pentru vămuire din 07.04.2023 emisă şi semnată de Procuror Şef Serviciu F. una şi aceeaşi persoană cu F., Procurorul ierarhic superior care a şi verificat pentru legalitate rechizitoriul întocmit in cauză.

5. A arătat apărarea inculpatului că în mod nelegal DNA Piteşti a împuternicit o societate comercială cu răspundere limitată pentru a întocmi acte de procedură în numele unităţii de parchet, fiind împuternicită S. S.R.L. în calitate de comisionar în vamă pentru a acţiona direct în numele şi pe seama Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti în relaţia cu autoritatea vamală, pentru a întocmi acte şi a îndeplini formalităţile prevăzute în reglementările vamale, conform art. 18 din Regulamentul de instituire a Codului Vamal al Uniunii Europene.

A susţinut apărarea contestatorului inculpat că această împuternicire prin care o societate comercială cu răspundere limitată a fost mandatată să întocmească acte şi să îndeplinească anumite formalităţi în numele DNA, constituie un abuz procedural care excede oricăror norme procedurale vizând administrarea probelor.

6. Referitor la nelegalitatea invocată în cadrul cererilor şi excepţiilor formulate vizând încălcarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen.., conform cărora încuviinţarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau masuri procesuale nu pot forma obiectul delegării în situaţia în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, s-au arătat următoarele:

Astfel, a solicitat apărarea constatarea nulităţii Ordonanţei de delegare din data de 19.04.2023 privind efectuarea unei cercetări la faţa locului referitoare la "conţinutul efectiv al conversaţiilor puse la dispoziţie de către B. prin mailul din data de 12.04.2023, ora 13:16 în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului şi implicit efectuarea cercetării".

Sub acest aspect însă, s-a arătat că prin încheierea contestată, judecătorul, în mod nelegal, a apreciat că actul dispus prin ordonanţă, respectiv efectuarea unei cercetări la faţa locului, nu reprezintă un act procesual privind încuviinţarea de probatorii. În chiar conţinutul ordonanţei se precizează că cercetarea dispusă are ca scop clarificarea unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului şi implicit efectuarea urmăririi penale.

7. O altă critică invocată se referă la soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate privind nelegalitatea administrării probelor, prin încălcarea dispoziţiilor art. 101 şi art. 102 C. proc. pen.. cu referire în mod special la procesul-verbal de percheziţie informatică din 11.12.2023.

În argumentare, s-a arătat că în procesul-verbal de percheziţie informatică a celor doua telefoane şi a cardului de memorie, încheiat la data de 11.12.2023 se menţionează în mod expres că percheziţia a avut loc în data de 11.12.2023, fapt inscripţionat şi pe DVD, dar, cu toate acestea, ambele rapoarte Cellebrite conţin ca dată a creării data de 12.12.2023.

S-a menţionat că acest aspect creează o îndoială evidentă conducând la concluzia că la dosarul cauzei au fost depuse alte rapoarte Cellebrite decât cele realizate la data menţionată în procesul-verbal de percheziţie de la 11.12.2023, percheziţie realizată în prezenţa martorului T..

S-a arătat că situaţia este identică în ceea ce priveşte necorelarea datei şi în privinţa raportului Forensic (pentru cardul de memorie) care a fost creat tot la data de 12.12.2023.

Astfel, s-a susţinut de apărare că s-a depus un alt raport Cellebrite, aspect ce rezultă cu claritate din chiar diferenţele existente între procesul-verbal din 11.12.2023 în care se precizează că din MOD1 s-au extras 115 fotografii, iar în raportul Cellebrite pentru acelaşi telefon apar 118 fotografii.

În sensul celor menţionate s-a solicitat să se aibă în vedere că şi sub aspectul artefactelor digitale identificate cu ocazia percheziţiei din data de 11.12.2023, în raportul Cellebrite sunt mentionate 131 tags pe când numărul corect al acestora este de 134 tags (7+2+7+118=134).

S-a susţinut că deşi a probat nelegalitatea procesului-verbal de percheziţie informatică făcând trimitere expresă la documentele existente în volumul VII filele x filele x, filele x, Rapoartele U., filele x filele x, filele x, prin încheierea atacată judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunţat pe acest aspect, sens în care se apreciază că au fost încălcate dispoziţiile imperative prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.., întrucât judecătorul a omis să se pronunţe pe această excepţie de nelegalitate.

8. S-a criticat încheierea şi prin aceea că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a antamat aspecte referitoare la fondul acuzaţiei.

Astfel, a arătat că a invocat nelegalitatea actului de sesizare a instanţei care nu întruneşte exigenţele art. 328 C. proc. pen.. referitoare la descrierea clară şi exactă a stării de fapt, a existenţei unei concordanţe depline între fapta reţinută şi actele materiale pretins a fi comise de inculpat, iar judecătorul de cameră preliminară, fără a răspunde la aspectele invocate, prin încheierea atacată, a abordat doar la nivel teoretic aspectele de formă şi de fond ale rechizitoriului, cu trimitere la dispoziţiile art. 328 şi art. 329 C. proc. pen.. pentru ca mai apoi, în final, la pagina 12 a încheierii să se pronunţe pe fondul cauzei, susţinând că "primirea în tranşe a sumei ce face obiectul infracţiunii în cauză conduce la reţinerea formei simple a infracţiunii de trafic de influenţă".

În acest sens s-a făcut referire la cele menţionate de judecătorul de cameră preliminară, în încheierea atacată, respectiv: Judecătorul de cameră preliminară arată că primirea în tranşe a sumei ce face obiectul infracţiunii în cauză, dacă aceasta a fost înţelegerea iniţială, la fel ca şi comiterea mai multor modalităţi alternative ale infracţiunii de trafic de influenţă, conduce la reţinerea formei simple a infracţiunii, iar nu a celei continuate. Ca atare, în cauză având în vedere că în sarcina inculpatului A. s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în forma simplă exista un moment unic al consumării acesteia, precizat la pagina 8 din Rechizitoriu".

Or, s-a susţinut că aceste reţineri făcute în faza de cameră preliminară conduc la concluzia evidentă ca judecătorul la acest moment procesual, fără a se intra în judecata pe fond a cauzei, în mod nelegal a făcut o analiză pe fondul cauzei a faptei imputate inculpatului.

9. Sub un alt aspect, apărarea inculpatului a invocat nelegalitatea încheierii atacate prin încălcarea disp. art. 345 alin. (1) C. proc. pen.. întrucât judecătorul de cameră preliminară a administrat probe după închiderea dezbaterilor din cameră preliminară, pe care şi-a fundamentat apoi soluţia pronunţată.

S-a arătat că în prezenta cauză, după ascultarea concluziilor părţilor şi închiderea dezbaterilor ce au avut loc la data de 27.06.2024, au fost solicitate de judecător relaţii de la DNA Serviciul Teritorial Pitesti, iar răspunsul comunicat a fost invocat de judecător pentru a justifica soluţia în încheierea atacată - pagina 13 alin. (4) din încheiere, unde se reţine: Potrivit adresei DNA - Serviciul Teritorial Piteşti din data de 25.07.2024 telefonul mobil predat de inculpatul A. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în 17.01.2024 constituie mijloc material de probă în dosarul nr. x/2023, motiv pentru care acesta se afla in custodia organelor judiciare din cadrul DNA-ului."

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a precizat: "că telefonul mobil folosit de către inculpatul A. există şi este la dispoziţia organelor judiciare motiv pentru care nu se poate constata nelegalitatea percheziţiei informatice şi a oricărui document derivat din exploatarea informatica a acestuia".

10. S-a mai invocat pe calea contestaţiei formulate şi faptul că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile privind elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă.

A menţionat apărarea inculpatului că, prin raportare la criticile inculpatului, judecătorul de cameră preliminară a evidenţiat că elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă (pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii) are ataşate patru condiţii, respectiv:

(i) să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase;

(ii) acţiunea să fie realizată prin invocarea, expresă sau tacită, a unei influenţe reale sau imaginare asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar privat;

(iii) acţiunea să fie însoţită de promisiunea determinării funcţionarului respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiunea nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat;

(iv) acţiunea să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului de către funcţionarul asupra căruia este traficată influenta.

Cu privire la a doua condiţie judecătorul de cameră preliminară a arătat că "primirea în tranşe a sumei ce face obiectul infracţiunii în cauză conduce la reţinerea formei simple a infracţiunii, iar nu a celei continuate. (...) Ca atare, în cauză, având în vedere că în sarcina inculpatului A. s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă simplă, exista un moment unic al consumării acesteia, pe care procurorul l-a precizat în mod expres la pagina numărul 8 din rechizitoriu ("Din probatoriul administrat a rezultat că infracţiunea reţinută în sarcina inc. A. s-a consumat în luna aprilie 2019, anterior deplasării acestuia în Marea Britanie, în condiţiile în care acesta a avut mai multe discuţii prin aplicaţia I. cu B. în care îi pretinde 10.000 euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îi explică pentru ce sunt cei 10.000 de euro pe care i-a cerut pe lângă onorariul de 2.000 euro)".

Apărarea inculpatului a arătat că momentul unic la care face referire rechizitoriul şi descris de instanţă încalcă exigentele jurisprudenţei CEDO cu privire la claritatea acuzaţiei (a se vedea în acest sens cauza Mattoccia vs. Italia 2002). Mai mult decât atât, fiind reţinute în acuzaţie convorbiri pe R. şi I., particularitatea expresă a unor convorbiri pe aplicaţiile media este că acestea pot fi legate nu numai de o dată, ci chiar de ora şi minutul realizării acestora (şi în mod obligatoriu de datele de identificare ale contului receptor, în special numărul de telefon al inc. A. - x) elemente care lipsesc cu desăvârşire şi nu pot fi suplinite de acuzaţii necircumstanţiate corespunzător în fapt.

S-a susţinut că aceste elemente nu sunt expres circumstanţiate în rechizitoriu, deşi se presupune că puteau fi lesne circumstanţiate (nu există posibilitatea ca aplicaţiile R. şi I. să excludă reperele de timp esenţiale - data, ora, minut, din mesajele trimise prin aceste aplicaţii). S-a susţinut că lipsa acestor elemente naşte suspiciuni de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.

S-a precizat că nu s-a făcut nici legătura între B. şi titulara mesajelor (în sensul că este una şi aceeaşi persoană) cum de asemenea nu s-a făcut legătura între contul emitent, număr de telefon, numele titularei mesajelor şi numele lui B., arătând că asupra acestei critici de neregularitate nu s-a efectuat nicio analiză.

Faţă de cele reţinute de instanţă, apărarea a menţionat că este adevărat că negarea de către inculpat a existenţei unor elemente de fapt sau de drept reţinute în rechizitoriu nu poate conduce la neregularitatea acestuia, dar la fel de adevărat este că nici afirmarea de către procuror a existenţei unor elemente de fapt sau de drept reţinute în rechizitoriu nu poate conduce la regularitatea acestuia, în lipsa circumstanţierii faptice, bazată pe probe, care să susţină aceste afirmaţii. S-a arătat că ceasta concluzie este esenţa principiului echitabilităţii procesului penal şi se circumscrie cerinţelor art. 371 C. proc. pen.

Cu privire la a treia condiţie considerată ca neîndeplinită (acţiunea să fie însoţită de promisiunea determinării funcţionarului respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiunea nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat), judecătorul de cameră preliminară a reţinut că procurorul a răspuns criticii inculpatului privind legătura sumei de 10.000 euro cu traficarea influenţei asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu cu onorariul cerut de acesta pentru activităţile prestate în calitate de avocat în dosarul penal nr. x/2017

Apărarea a susţinut că modul cum s-au derulat evenimentele reprezintă o afirmaţie mult prea generală în contextul în care elementul material al laturii obiective nu a fost circumstanţiat în mod clar şi detaliat, iar acest mod reprezintă în mod exclusiv doar afirmaţia procurorului. S-a afirmat că nu este posibil şi legal totodată ca o acuzaţie să se probeze prin ea însăşi, fără să existe elemente de fapt care sa fie probate şi care să o circumstanţieze - data, ora, minut, nr. de telefon al contului receptor, legătura dintre numărul de telefon şi inculpat, etc.

S-a arătat că reacţia denunţătoarei B. nu poate demonstra acuzaţia, cu atât mai mult cu cât reacţia sa poate fi urmarea unor aşteptări şi speranţe neîmplinite.

S-a solicitat în temeiul art. 347 C. proc. pen.., admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei în procedura de cameră preliminară pentru clarificarea aspectelor invocate şi în subsidiar, admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi în rejudecare să se dispună admiterea cererilor şi excepţiilor astfel cum au fost formulate.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 08.10.2024, în prezenta cauză, s-au luat concluziile apărării şi ale parchetului asupra contestaţiei de faţă, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată, când s-a dispus amânarea pronunţării la data de 22.10.2024 şi apoi la data de 29.10.2023.

Examinând actele dosarului şi încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 347 alin. (1), (4) C. proc. pen., Completul de doi judecători din cadrul Înaltei Curţi reţine următoarele:

Prealabil, Înalta Curte - completul de doi judecători de cameră preliminară reţine că soluţionarea prezentei contestaţii se circumscrie dispoziţiilor art. 347 alin. (4) C. proc. pen.., potrivit cărora "În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută". Sub acest aspect se constată că prin motivele de contestaţie formulate au fost reluate, în general, aceleaşi cereri şi excepţii invocate şi în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, nefiind deduse analizei cereri sau excepţii noi, cu excepţia unui aspect punctual, ce va fi redat în cele ce urmează.

Punctual, asupra criticilor formulate, se reţin următoarele:

1. Referitor la critica inculpatului privind nelegalitatea sesizării organului de urmărire penală, dat fiind faptul că denunţul nu ar fi fost semnat cu semnătură electronică, completul de doi judecători de cameră preliminară o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 290 alin. (2) rap. la art. 289 alin. (5) C. proc. pen.., denunţul în formă electronică îndeplineşte condiţiile de formă numai dacă este certificat prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale.

Aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul de urmărire penală, denunţul formulat de martora B. nu a fost unul electronic, pentru a face necesară asumarea acestuia prin semnătură electronică, ci a fost un denunţ în formă letrică, semnat olograf de aceasta, după care, în formă scanată a fost transmis la Direcţia Naţională Anticorupţie prin poşta electronică. Împrejurarea că în adresa emisă de DNA Structura Centrală către DNA Serviciul Teritorial Piteşti se menţionează: "Vă transmitem plângerea primită în format electronic la data de 23.02.2023 (ora 22.51) formulată de B., înregistrată cu numărul de mai sus pentru a verifica aspectele semnalate" nu schimbă modalitatea în care denunţul a fost transmis, aceea a formei scrise şi semnate olograf, urmată de scanarea documentului şi transmiterea prin poştă electronică de pe adresa de email a denunţătoarei x@x.com.

Se reţine că potrivit art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. Potrivit art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001, semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare, iar potrivit art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001, semnătura electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a. este legată în mod unic de semnatar; b. asigură identificarea semnatarului; c. este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d. este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Semnătura electronică nu poate fi verificată decât prin mijloace electronice.

Denunţul în cauza de faţă a fost consemnat pe suport de hârtie, a fost semnat olograf şi apoi reprodus tehnic prin scanare, astfel încât, nu se supune dispoziţiilor legii speciale privind semnătura electronică. Semnătura electronică, spre deosebire de cea olografă, se aplică numai pe documente în format digital, şi reprezintă o serie de date criptate, în format electronic, ataşate la sau asociate logic cu alte date în format electronic şi care sunt utilizate de semnatar pentru a semna.

Completul de doi judecători de cameră preliminară reţine astfel, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, că denunţul formulat de B. a fost semnat olograf şi trimis scanat prin email organului de urmărire penală, iar în aceste condiţii nu era necesară semnătura electronică a martorei denunţătoare. În plus, după transmiterea denunţului pe cale electronică se constată că acesta a fost transmis şi prin fax la data de 09.03.2023 (d.u.p, vol. 1).

Prin urmare, fiind sesizat în mod legal, cu un denunţ care a îndeplinit condiţiile de formă esenţiale şi de fond prevăzute de lege, pe cale de consecinţă, urmărirea penală a fost începută în mod legal în cauză, ordonanţa de începere a urmăririi penale şi actele de urmărire penală ulterioare nefiind afectate de vicii de nelegalitate din această perspectivă.

2. Critica inculpatului referitoare la neregularitatea rechizitoriului generată de nelegalitatea modului în care s-a făcut verificarea rechizitoriului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen.., este apreciată ca fiind nefondată.

În esenţă, s-a susţinut că în cauză s-au efectuat acte de urmărire penală de către un procuror din cadrul Structurii Centrale a DNA, cu referire la adresa din 07.02.2024 emisă de Serviciul tehnic din cadrul DNA - Structura centrală către Primăria Albeştii de Muscel - prin care se solicita comunicarea de către unitatea administrativ teritorială menţionată a autorizaţiei de construire şi adresa din 01.03.2024 emisă de acelaşi serviciu vizând investigaţiile financiare efectuate în cauză. Or, verificarea rechizitoriului a fost efectuată de procurorul şef serviciu din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, în condiţiile în care în cauză a fost implicat sub aspectul actelor de urmărire penală şi un procuror din cadrul structurii centrale a DNA, în cauză fiind incidente sub aspectul verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului dispoziţiile art. 22 indice 2 din O.U.G. nr. 43/2002 potrivit cărora verificarea trebuie efectuată de procurorul şef de secţie.

Sub acest aspect, a considerat apărarea că în mod greşit prin încheierea atacată judecătorul de cameră preliminară a calificat cele două adrese semnate de procurorul E. din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA Structura Centrală ca reprezentând "acte cu caracter administrativ".

Înalta Curte - completul de doi judecători de cameră preliminară reţine că dispoziţiile art. 328 alin. (1) tezele a doua şi a treia din C. proc. pen. au în vedere ipoteza verificării rechizitoriului, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform principiului controlului ierarhic, prevăzut la art. 132 din Constituţie, de către procurorul ierarhic superior. Activitatea de verificare se finalizează prin identificarea unor carenţe de legalitate sau/şi temeinicie ori, dimpotrivă, cu concluzia deplinei conformităţi a rechizitoriului cu cerinţele de temeinicie/legalitate. Potrivit art. 222 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt verificate de procurorii-şefi ai acestor servicii, cele întocmite de către procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, precum şi cele întocmite de procurorii din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt verificate de procurorii-şefi ai secţiilor. Când rechizitoriile sunt întocmite de procurorii-şefi ai secţiilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, verificarea se face de către procurorul-şef al acestei direcţii.

Aşa cum se constată, ceea ce se verifică de către procurorul ierarhic superior este rechizitoriul, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei sale şi în funcţie de procurorul emitent al rechizitoriului se stabileşte cine este procurorul ierarhic superior acestuia, care va verifica actul de trimitere în judecată. Îndeplinirea unor acte de urmărire penală (în fapt, semnarea unor adrese de obţinere a unor relaţii) de către un alt procuror decât cel care a întocmit rechizitoriul, nu este de natură a înfrânge regulile de stabilire a procurorului ierarhic superior competent să verifice rechizitoriul, prevăzute de lege.

Aşa cum a reţinut în mod corect judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, rechizitoriul a fost emis la data de 20.03.2024 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, şi a fost verificat de către procurorul şef serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, cu respectarea dispoziţiilor legale. În acelaşi timp, s-a apreciat în mod corect că semnarea celor două adrese de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, a avut loc în contextul în care lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul acestui serviciu fuseseră delegaţi să efectueze acte de urmărire penală prin ordonanţa emisă la data de 22.01.2024 de către procurorul cu funcţie de execuţie, nefiind efectuate în concret acte de urmărire penală de către acest procuror.

Ca urmare, Înalta Curte - completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază că actul verificării rechizitoriului nu s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor legale şi nu este de natură a afecta legalitatea actului de trimitere în judecată.

3. S-a reiterat pe calea contestaţiei încălcarea art. 305 C. proc. pen. care instituie obligaţia procurorului ca, în ipoteza în care cunoaşte persoana faţă de care urmează a fi făcută urmărirea penală, să dispună efectuarea urmăririi penale in personam.

Pe acest aspect de nelegalitate, s-a arătat că, deşi plângerea penală - respectiv denunţul - viza în mod expres persoana inculpatului A., organul de urmărire penală prin ordonanţa din 16.03.2023 a început urmărirea penală in rem la această dată, iar apoi după un interval de aproape 10 luni, respectiv la data de 16.01.2024 a început urmărirea penală in personam. Ca urmare, a solicitat să se constate că toate actele de urmărire penală efectuate în această perioadă sunt nelegale.

Critica inculpatului este apreciată ca fiind nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 305 alin. (3) C. proc. pen.. când din datele şi probele existente în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect.

Sesizată fiind cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., în mai multe rânduri, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016 şi Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că reglementarea etapei urmăririi penale in rem garantează caracterul echitabil al desfăşurării urmăririi penale, astfel încât orice acte de cercetare să se desfăşoare într-un cadru procesual şi nicio persoană să nu fie pusă sub acuzaţie în lipsa unor date sau probe din care să rezulte indicii rezonabile că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. În ceea ce priveşte intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, Curtea a constatat că acesta nu este strict şi expres determinat de dispoziţiile C. proc. pen.. Cu toate acestea, dispoziţia procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de o persoană când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale faţă de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ "dispune", iar nu "poate dispune", astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probaţiunii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea directă a acestei măsuri.

Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem şi până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune poate fi mai mare sau mai mic. Aşa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din C. proc. pen. stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect.

Având în vedere perspectivele de interpretare ale textului de lege care reglementează continuarea urmăririi penale faţă de o persoană, rezultate din considerentele deciziilor Curţii Constituţionale mai sus menţionate, Înalta Curte - completul de doi judecători de cameră preliminară, apreciază că urmărirea penală in rem a durat atât cât organele de urmărire penală au adunat acel minim de probe pe care să se poată fundamenta bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. De altfel, complexitatea cauzei şi prezenţa principalilor martori pe teritoriul unui stat străin, ce a impus efectuarea de comisii rogatorii internaţionale, sunt elemente care nu atribuie duratei urmăririi penale in rem - 10 luni, un caracter neechitabil.

4. În legătură cu critica mai sus menţionată, inculpatul, prin apărător, a solicitat în temeiul disp. art. 344 alin. (2), art. 345 si 346 C. proc. pen. să se constate nulitatea tuturor actelor de urmărire penală întocmite in intervalul 16.03.2023 - 16.01.2024 şi excluderea probelor administrate în acest interval.

Apărarea inculpatului a susţinut că actele de urmărire penală şi probele administrate în intervalul 16.03.2023 - 16.01.2024 (perioada cercetării in rem) sunt lovite de nulitate absolută, menţionând că aceste probe lovite de nulitate sunt:

- procesele-verbale de cercetare la faţa locului din datele de 19.04.2023, 24.04.2023, 27.04.2023, 28.04.2023 şi 2.05.2023 ;

- procesele-verbale de percheziţie informatică efectuată în baza mandatului de percheziţie informatică nr. x/05.12.2023 şi a încheierii emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Piteşti în dosar nr. x/2023 vizând percheziţia informatică asupra următoarelor sisteme informatice şi suporturi de stocare a datelor informatice: -Telefon;

- procesul-verbal de percheziţie din 11.12.2023 privind raportul Cellebrite pentru suportul MOBOI si MOB02;

- declaraţia martorului H. audiat la data de 25.04.2023;

- împuternicirea pentru vămuire din 07.04.2023 .

Completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază că în cauză etapa urmăririi penale in rem nu a fost prelungită peste limita în care organele de urmărire penală ar fi putut constata existenţa, in concreto, a unei suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea infracţiunii pentru care s-a început urmărirea penală, de către inculpat, şi că nu au fost încălcate din această perspectivă dispoziţiile art. 305 alin. (3) C. proc. pen.., încălcare care să impună aplicarea sancţiunii nulităţii. Deşi inculpatul a invocat aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, se constată că această sancţiune intervine numai în cazurile în care au fost încălcate dispoziţiile legale prevăzute de lege sub această sancţiune, potrivit art. 281 C. proc. pen.., toate celelalte încălcări ale dispoziţiilor legale putând fi sancţionate în condiţiile nulităţii relative.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea sancţiunii nulităţii actelor procesuale/procedurale menţionate, întrucât, lipseşte chiar prima condiţie, de bază, pentru ca sancţiunea să fie operabilă, aceea de încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, prin acţiunea sau inacţiunea organelor de urmărire penală, organele de urmărire penală procedând la continuarea urmăririi penale faţă de inculpatul A., la momentul la care au administrat probatoriul necesar care să fundamenteze suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi putut comite fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Drept urmare, nu s-a dovedit în cauză producerea unei vătămări procesuale a drepturilor acestuia, nefiind produsă vreo consecinţă negativă în planul echitabilităţii procedurii. Aşa cum a reţinut judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, inculpatul a avut posibilitatea în etapa urmăririi penale in personam să-şi exercite drepturile procesuale, iar din actele aflate la dosar rezultă că în fapt aceste drepturi au fost exercitate.

5. A arătat apărarea inculpatului că în mod nelegal DNA Piteşti a împuternicit o societate comercială cu răspundere limitată pentru a întocmi acte de procedură în numele unităţii de parchet, fiind împuternicită S. S.R.L. în calitate de comisionar în vamă pentru a acţiona direct în numele şi pe seama Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti în relaţia cu autoritatea vamală, pentru a întocmi acte şi a îndeplini formalităţile prevăzute în reglementările vamale, conform art. 18 din Regulamentul de instituire a Codului Vamal al Uniunii Europene.

A susţinut apărarea contestatorului inculpat că această împuternicire prin care o societate comercială cu răspundere limitată a fost mandatată să întocmească acte şi să îndeplinească anumite formalităţi în numele DNA, constituie un abuz procedural care excede oricăror norme procedurale vizând administrarea probelor.

Critica inculpatului este nefondată. Pe lângă aspectul că reprezintă o solicitare nouă formulată în calea de atac a contestaţiei, inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 347 alin. (4) C. proc. pen.., critica este şi nefondată, întrucât adresa nr. x/2023 din 07.04.2023 a DNA - ST Piteşti către S.C. S. S.R.L. împreună cu împuternicirea pentru vămuire nu au semnificaţia unui act procedural prin care se administrează probe, ci a unui act administrativ situat în sfera serviciilor de comision în vamă, având în vedere expedierea din Regatul Unit de către martora B. prin coletărie a celor două telefoane mobile în care erau stocate convorbirile efectuate cu inculpatul. Unitatea de parchet, ca orice persoană juridică, are posibilitatea legală de a apela la serviciul unui comisionar în vamă, persoană juridică constituită potrivit legii şi care îndeplineşte în numele şi pentru terţe persoane juridice, declararea în detaliu a mărfurilor prin depunerea la autorităţile vamale a declaraţiei vamale scrise pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea şi alte operaţiuni de vămuire, prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal şi achitarea la vamă a drepturilor cuvenite bugetului de stat (art. 1 din H.G. nr. 149/12 martie 1996).

Împuternicirea pentru vămuire nu are semnificaţia vreunui procedeu probator, aşa cum s-a susţinut de către apărarea inculpatului, urmărind numai efectuarea formalităţilor vamale pentru intrarea în posesia celor două telefoane mobile, mijloace materiale de probă.

Prin urmare, solicitarea inculpatului de a se constata nelegalitatea celor două acte (adresa din 7.04.2023 şi împuternicirea pentru vămuire) este nefondată.

6. Referitor la critica inculpatului vizând respingerea excepţiei vizând încălcarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen.., conform cărora încuviinţarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul delegării în situaţia în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, se constată că este neîntemeiată.

Astfel, apărarea inculpatului a solicitat constatarea nulităţii Ordonanţei de delegare din data de 19.04.2023 privind efectuarea unei cercetări la faţa locului referitoare la "conţinutul efectiv al conversaţiilor puse la dispoziţie de către B. prin mailul din data de 12.04.2023, ora 13:16 în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului şi implicit efectuarea cercetării".

Sub acest aspect se constată că în mod corect prin încheierea contestată, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat că actul dispus prin ordonanţă, respectiv efectuarea unei cercetări la faţa locului, nu reprezintă un act procesual privind încuviinţarea de probatorii, ci un act procedural, ce poate forma obiectul delegării.

Astfel cum rezultă din conţinutul ordonanţei din 19.04.2023 emisă de procuror, s-a reţinut că la data de 12 aprilie 2024, denunţătoarea B. a expediat de pe adresa de mail x@x.com un email din care rezulta că pune la dispoziţia organelor de urmărire penală anumite conversaţii pe care le-a avut prin intermediul aplicaţiei I., care au legătură cu aspectele cercetate în dosarul nr. x/2023. Prin urmare, procurorul a apreciat că este necesară constatarea directă cu privire la conţinutul efectiv al conversaţiilor puse la dispoziţie de martoră, motiv pentru care, s-a dispus în conformitate cu art. 192 şi următoarele C. proc. pen.., efectuarea unei cercetări la faţa locului cu privire la conţinutul efectiv al conversaţiilor puse la dispoziţie prin email. Cu alte cuvinte, s-a solicitat ofiţerului de poliţie judiciară să vizualizeze conţinutul conversaţiilor expediate de martoră, pentru a stabili dacă furnizează informaţii relevante şi utile cauzei.

Se constată că ceea ce s-a delegat în fapt organului de poliţie judiciară este un procedeu probator, iar nu actul de dispoziţie al încuviinţării probei, relevanţa şi utilitatea procedeului probator fiind apreciată de către procuror şi tot acestuia aparţinându-i actul de dispoziţie cu privire la aceste probe.

Deşi dispoziţiile C. proc. pen. nu definesc semnificaţia actelor procesuale şi procedurale, reţinând că există o doctrină consistentă care se referă la distincţia dintre cele două categorii de acte, se constată în acelaşi timp că diferenţa dintre acestea este subliniată şi prin dispoziţiile art. 200 şi art. 201 C. proc. pen.., referitoare la comisia rogatorie şi delegare, fiind enumerate în rândul actelor procedurale, cu caracter exemplificativ, ascultarea martorului, cercetarea la faţa locului, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, iar în cadrul actelor şi măsurilor procesuale, fiind exemplificate luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, alte acte şi măsuri procesuale.

Se constată astfel că, cercetarea la faţa locului pe care a fost delegat să o efectueze ofiţerul de poliţie judiciară este un act procedural ce poate fi efectuat prin delegare, nefiind încălcate sub nicio formă dispoziţiile art. 324 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.

7. O altă critică invocată se referă la soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate privind nelegalitatea administrării probelor, prin încălcarea dispoziţiilor art. 101 şi art. 102 C. proc. pen.. cu referire în mod special la procesul-verbal de percheziţie informatică din 11.12.2023.

Concret, s-a arătat că în procesul-verbal de percheziţie informatică a celor două telefoane şi a cardului de memorie, încheiat la data de 11.12.2023 se menţionează în mod expres că percheziţia a avut loc în data de 11.12.2023, fapt inscripţionat şi pe DVD, dar, cu toate acestea, ambele rapoarte Cellebrite conţin ca dată a creării data de 12.12.2023.

S-a menţionat că acest aspect creează o îndoială evidentă conducând la concluzia că la dosarul cauzei au fost depuse alte rapoarte Cellebrite decât cele realizate la data menţionată în procesul-verbal de percheziţie de la 11.12.2023, percheziţie realizată în prezenţa martorului T..

S-a arătat că situaţia este identică în ceea ce priveşte necorelarea datei şi în privinţa raportului Forensic (pentru cardul de memorie) care a fost creat tot la data de 12.12.2023.

Critica formulată este apreciată ca neîntemeiată. Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 383 din 27 mai 2015) că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta deoarece nulităţile, aşa cum sunt ele reglementate la art. 280 - 282 din C. proc. pen., privesc doar actele procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt.

În cauză nu s-a invocat şi nu rezultă din actele dosarului de urmărire penală că procedeul probatoriu al percheziţiei informatice ar fi fost efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează percheziţia informatică, cuprinse în art. 168 C. proc. pen.., aceasta fiind încuviinţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi fiind respectată procedura de efectuare a acesteia, respectiv, cu efectuarea unor copii ale datelor informatice, în prezenţa numitului T., fiind întocmit un proces-verbal în care au fost consemnate toate activităţile desfăşurate, potrivit art. 168 C. proc. pen.. Împrejurarea că rapoartele întocmite au fost create la o zi ulterioară, faţă de data de întocmire a procesului-verbal de percheziţie, nu este un aspect de natură a pune în discuţie legalitatea acestora, atâta vreme cât prin aceste rapoarte sunt puse în evidenţă datele informatice identificate la data efectuării percheziţiei.

8. S-a criticat încheierea şi prin aceea că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a antamat aspecte referitoare la fondul acuzaţiei.

Mai exact s-a arătat că judecătorul a făcut referiri la forma infracţiunii şi la momentul consumării acesteia, reţinând la pagina 12 a încheierii că "primirea în tranşe a sumei ce face obiectul infracţiunii în cauză conduce la reţinerea formei simple a infracţiunii de trafic de influenţă".

Înalta Curte - completul de doi judecători de camera preliminară reţine, în primul rând, că judecătorul de camera preliminară de la instanţa fondului a răspuns unei excepţii invocate de apărarea inculpatului referitoare la neregularitatea rechizitoriului din perspectiva descrierii faptei, susţinând faptul că în rechizitoriu lipseşte precizarea clară a momentului consumării fiecărui act material de pretindere, fiind enumerate doar datele de primire a sumelor evocate.

În al doilea rând, chiar dacă menţiunea de mai sus se regăseşte în încheierea pronunţată, nu este de natură a afecta legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, având în vedere că, deşi nu este un aspect ce poate fi clarificat în procedura camerei preliminare, nici nu poate fi sancţionat în condiţiile art. 280-282 C. proc. pen.., referitoare la nulitatea absolută sau relativă, niciuna dintre acestea nefiind incidentă în cauză. Judecătorul de cameră preliminară nu a analizat nici fapta în materialitatea ei şi nici vinovăţia inculpatului, astfel încât nu se poate pune problema unei antepronunţări sau a creării unei aparenţe de lipsă de imparţialitate.

9. Sub un alt aspect, apărarea inculpatului a invocat nelegalitatea încheierii atacate prin încălcarea disp. art. 345 alin. (1) C. proc. pen.. întrucât judecătorul de cameră preliminară a administrat probe după închiderea dezbaterilor din cameră preliminară, pe care şi-a fundamentat apoi soluţia pronunţată.

S-a arătat că în prezenta cauză, după ascultarea concluziilor părţilor şi închiderea dezbaterilor ce au avut loc la data de 27.06.2024, au fost solicitate de judecător relaţii de la DNA Serviciul Teritorial Piteşti, iar răspunsul comunicat a fost invocat de judecător pentru a justifica soluţia în încheierea atacată - pagina 13 alin. (4) din încheiere, unde se reţine: Potrivit adresei DNA - Serviciul Teritorial Piteşti din data de 25.07.2024 telefonul mobil predat de inculpatul A. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în 17.01.2024 constituie mijloc material de probă în dosarul nr. x/2023, motiv pentru care acesta se afla în custodia organelor judiciare din cadrul DNA-ului."

Cu referire la această critică se reţine că ulterior dezbaterilor ce au avut loc în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, în data de 8 iulie 2024, prin notele de concluzii formulate, apărarea inculpatului a solicitat excluderea de la dosarul cauzei a tuturor informaţiilor rezultate din percheziţia informatică efectuată asupra telefonului său, motivat de faptul că acest telefon nu există. Având în vedere momentul formulării acestei cereri, după închiderea dezbaterilor, nu se mai impunea ca judecătorul de cameră preliminară să clarifice aspectele invocate, însă, chiar şi în aceste condiţii, se constată că la dosarul cauzei existau toate datele necesare care atestă modalitatea de efectuare a percheziţiei informatice precum şi împrejurarea că telefonul mobil a fost predat de inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare. În acest sens, sunt procesele-verbale prin care avocatul inculpatului a fost înştiinţat despre efectuarea percheziţiei informatice, procesul-verbal de percheziţie informatică, rapoartele Cellebrite privind percheziţia informatică realizată, încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Piteşti şi mandatul de percheziţie informatică nr. 4/23.01.2023 emise în dosarul nr. x/2024.

Ca urmare, viciul procedural invocat nu este de natură a afecta încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, la dosarul cauzei existând datele necesare pentru a răspunde criticilor formulate de inculpat.

10. S-a mai invocat pe calea contestaţiei formulate şi faptul că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile privind elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă.

A menţionat apărarea inculpatului că, prin raportare la criticile inculpatului, judecătorul de cameră preliminară a evidenţiat că elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă (pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii) are ataşate patru condiţii, respectiv:

(i) să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase;

(ii) acţiunea să fie realizată prin invocarea, expresă sau tacită, a unei influenţe reale sau imaginare asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar privat;

(iii) acţiunea să fie însoţită de promisiunea determinării funcţionarului respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiunea nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat;

(iv) acţiunea să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului de către funcţionarul asupra căruia este traficată influenţa.

Cu privire la a doua condiţie judecătorul de cameră preliminară a arătat că "primirea în tranşe a sumei ce face obiectul infracţiunii în cauză conduce la reţinerea formei simple a infracţiunii, iar nu a celei continuate. (...) Ca atare, în cauză, având în vedere că în sarcina inculpatului A. s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă simplă, exista un moment unic al consumării acesteia, pe care procurorul l-a precizat în mod expres la pagina numărul 8 din rechizitoriu ("Din probatoriul administrat a rezultat că infracţiunea reţinută în sarcina inc. A. s-a consumat în luna aprilie 2019, anterior deplasării acestuia în Marea Britanie, în condiţiile în care acesta a avut mai multe discuţii prin aplicaţia I. cu B. în care îi pretinde 10.000 euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îi explică pentru ce sunt cei 10.000 de euro pe care i-a cerut pe lângă onorariul de 2.000 euro)".

Apărarea inculpatului a arătat că momentul unic la care face referire rechizitoriul şi descris de instanţă încalcă exigentele jurisprudenţei CEDO cu privire la claritatea acuzaţiei (a se vedea în acest sens cauza Mattoccia vs. Italia 2002). Mai mult decât atât, fiind reţinute în acuzaţie convorbiri pe R. şi I., particularitatea expresă a unor convorbiri pe aplicaţiile media este că acestea pot fi legate nu numai de o dată, ci chiar de ora şi minutul realizării acestora (şi în mod obligatoriu de datele de identificare ale contului receptor, în special numărul de telefon al inc. A. - x) elemente care lipsesc cu desăvârşire şi nu pot fi suplinite de acuzaţii necircumstanţiate corespunzător în fapt.

S-a susţinut că aceste elemente nu sunt expres circumstanţiate în rechizitoriu, deşi se presupune că puteau fi lesne circumstanţiate (nu există posibilitatea ca aplicaţiile R. şi I. să excludă reperele de timp esenţiale - data, ora, minut, din mesajele trimise prin aceste aplicaţii). S-a susţinut că lipsa acestor elemente naşte suspiciuni de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.

S-a precizat că nu s-a făcut nici legătura între B. şi titulara mesajelor (în sensul că este una şi aceeaşi persoană) cum de asemenea nu s-a făcut legătura între contul emitent, număr de telefon, numele titularei mesajelor şi numele lui B., arătând că asupra acestei critici de neregularitate nu s-a efectuat nicio analiză.

Faţă de cele reţinute de instanţă, apărarea a menţionat că este adevărat că negarea de către inculpat a existenţei unor elemente de fapt sau de drept reţinute în rechizitoriu nu poate conduce la neregularitatea acestuia, dar la fel de adevărat este că nici afirmarea de către procuror a existenţei unor elemente de fapt sau de drept reţinute în rechizitoriu nu poate conduce la regularitatea acestuia, în lipsa circumstanţierii faptice, bazată pe probe, care să susţină aceste afirmaţii. S-a arătat că această concluzie este esenţa principiului echitabilităţii procesului penal şi se circumscrie cerinţelor art. 371 C. proc. pen.

Cu privire la a treia condiţie considerată ca neîndeplinită (acţiunea să fie însoţită de promisiunea determinării funcţionarului respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiunea nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat), judecătorul de cameră preliminară a reţinut că procurorul a răspuns criticii inculpatului privind legătura sumei de 10.000 euro cu traficarea influenţei asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu cu onorariul cerut de acesta pentru activităţile prestate în calitate de avocat în dosarul penal nr. x/2017

Apărarea a susţinut că elementul material al laturii obiective nu a fost circumstanţiat în mod clar şi detaliat, nefiind posibil şi legal, totodată, ca o acuzaţie să se probeze prin ea însăşi, fără să existe elemente de fapt care să fie probate şi care să o circumstanţieze - data, ora, minut, nr. de telefon al contului receptor, legătura dintre numărul de telefon şi inculpat, etc. S-a arătat că reacţia denunţătoarei B. nu poate demonstra acuzaţia, cu atât mai mult cu cât reacţia sa poate fi urmarea unor aşteptări şi speranţe neîmplinite.

Criticile formulate de inculpat sub aspectele mai sus menţionate sunt apreciate ca fiind neîntemeiate. Din modalitatea de formulare a acestor critici rezultă, pe de o parte, faptul că inculpatul, prin apărător, invocă neclaritatea acuzaţiei sub aspectul elementului material al infracţiunii, pe de altă parte, că se invocă lipsa probelor necesare care să susţină acuzaţia.

Cât priveşte neclaritatea acuzaţiei, în acord cu cele reţinute de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, Înalta Curte - completul de doi judecători de cameră preliminară reţine că actul de sesizare a instanţei se referă la toate circumstanţele în care se presupune că inculpatul A. a comis infracţiunea de care este acuzat, dedusă judecăţii, prin indicarea elementelor de timp şi loc, a calităţii în care ar fi acţionat, a atribuţiilor derivate din calitatea deţinută, a prevederilor legale care statuează asupra specificului şi întinderii acestor atribuţii şi a urmării produse, conţinând într-o manieră suficient de clară, precisă şi accesibilă acuzaţia adusă acestuia.

Cu referire exactă la elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, se constată că în rechizitoriu, activitatea infracţională pusă în sarcina inculpatului este clar explicată, constând în aceea că "în primăvara anului 2019 a pretins de la B. suma de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv în perioada aprilie- iulie 2019 prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului "C.", lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi promiţându-i că îi va determina pe aceştia să adopte o soluţie de admitere a recursului în casaţie pe care B., prin intermediul avocatului, urma să o exercite în dosarul penal nr. x/2017, cauză în care B. fusese condamnată la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie prin decizia penală nr. 302A/28.03.2019 emisă de Curtea de Apel Piteşti."

Elementul material al infracţiunii este explicat apoi în detaliu, în cap. 1 al rechizitoriului "situaţia de fapt şi analiza probatoriului", fiind descrisă toată situaţia de fapt începând cu data de 01.04.2019, când, martora B. l-a contactat pe avocatul A. prin intermediul paginii de V. a cabinetului avocatului în vederea iniţierii demersurilor judiciare. Procurorul a explicat suficient de clar în rechizitoriu că "Din probatoriul administrat a rezultat că infracţiunea reţinută în sarcina inc. A. s-a consumat în luna aprilie 2019, anterior deplasării acestuia în Marea Britanie, în condiţiile în care acesta a avut mai multe discuţii prin aplicaţia I. cu B. în care îi pretinde 10.000 euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îi explică pentru ce sunt cei 10.000 de euro pe care i-a cerut pe lângă onorariul de 2.000 euro". În acest sens, se constată că procurorul a lămurit şi cuantumul onorariului stabilit de inculpat cu martora denunţătoare, precum şi scopul pretinderii diferenţei de 10.000 de euro. De asemenea, sunt arătate în rechizitoriu şi datele şi modalitatea în care a plătită suma totală de 12.000 de euro.

Celelalte aspecte invocate de inculpat, referitoare la neîntrunirea condiţiilor elementului material al infracţiunii precum şi la faptul că acuzarea nu a făcut nici legătura între B. şi titulara mesajelor (în sensul că este una şi aceeaşi persoană) şi că nu s-a făcut legătura între contul emitent, număr de telefon, numele titularei mesajelor şi numele martorei B., sunt apreciate ca fiind chestiuni care ţin de fondul acuzaţiei, asupra cărora judecătorul de cameră preliminară nu are competenţa funcţională de a le analiza şi a se pronunţa.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 347 din C. proc. pen., Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 59/2024 din data de 31 iulie 2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 59/2024 din data de 31 iulie 2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 29 octombrie 2024.