Admissibility of separate appeal against interlocutory order rejecting full court recusal under Article 385(2) of the Criminal Procedure Code

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 iunie 2004, petentul R.A. a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., cu plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 741/P din 1 iunie 2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul din 17 septembrie 2004, fixat pentru judecarea plângerii, petentul a formulat cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 16 martie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea, ca inadmisibilă, reținând dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cu referire la dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., privind instanța competentă a soluționa cererea de recuzare a tuturor judecătorilor unei instanțe.

Împotriva acestei încheieri, petentul R.A. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor Părții Speciale Titlul II Cap. III Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora potrivit legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petent împotriva unei încheieri prin care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor instanței supreme.

Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu recurs.

Ca atare, în cauză nu este îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, privind existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.

Or, recunoașterea unei căi în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, excepția pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată.

Este de reținut că legea procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile nr. 361 sau, după caz, art. 3851 C. proc. pen.

Ca atare, accesul la justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită de legea procesual-penală.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul R.A., ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.A. împotriva încheierii din 16 martie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3604/2004.

Obligă recurentul la 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.