Austrian sentence recognized for Romanian transfer; appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 25 martie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 10/F din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, s-a admis sesizarea formulată prin referatul nr. x/2025 din data de 18 februarie 2025 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004, s-a recunoscut Hotărârea nr. 24 Hv 65/23 g pronunţată în data de 05.03.2024 de Tribunalul Innsbruck, Austria, definitivă prin Decizia pronunţată în data de 29.05.2024, de Curtea de Apel din Innsbruck, în dosarul nr. x Bs 106/24 z, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă intenţionată şi vătămare corporală, prev. de art. 83 şi 87 din C. pen. austriac.

S-a dispus punerea în executare în România a pedepsei de 3 ani (1096 zile) închisoare aplicate prin sentinţa menţionată şi transferarea condamnatului A., în prezent deţinut în Austria, într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România şi că Oficiul Federal pentru Străini şi Azil din Austria a emis în privinţa acesteia Hotărârea de interdicţie de reşedinţă pe o durată de 6 ani, nr. x, din data de 27.06.2024.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 29.12.2023, până la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca la momentul rămânerii definitive, hotărârea şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii să se comunice autorităţii competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că la data de 18.02.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a sesizat instanţa cu privire la recunoaşterea Hotărârii nr. 24 Hv 65/23 g pronunţată în data de 05.03.2024 de Tribunalul Innsbruck, Austria, definitivă prin Decizia pronunţată în data de 29.05.2024, de Curtea de Apel din Innsbruck, în dosarul nr. x Bs 106/24 z, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă intenţionată şi vătămare corporală, prev. de art. 83 şi 87 din C. pen. austriac, respectiv cu privire la punerea în executare în România a pedepsei aplicate prin sentinţa menţionată şi transferarea condamnatului, deţinut în Austria, într-un penitenciar din România.

În cuprinsul referatului s-a arătat că din documentele transmise de autorităţile judiciare din Austria, în aplicarea dispoziţiilor Deciziei Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene din data de 27.11.2008, rezultă că numitul A. este deţinut în prezent în Austria, în scopul executării pedepsei de 3 ani închisoare, conform Hotărârii nr. 24 Hv 65/23 g pronunţată în data de 05.03.2024 de Tribunalul Innsbruck, Austria, definitivă prin Decizia pronunţată în data de 29.05.2024, de Curtea de Apel din Innsbruck, în dosarul nr. x Bs 106/24 z. S-a mai arătat că persoana condamnată a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea de condamnare şi nu a fost de acord cu transferarea într-un penitenciar din România.

Curtea de apel a reţinut că în speţă, conform documentelor transmise de autorităţile austriece, respectiv certificatul emis în baza Deciziei cadru 2008/909/JAI şi copia hotărârii de condamnare traduse în limba română, sunt îndeplinite toate condiţiile în vederea recunoaşterii Hotărârii nr. 24 Hv 65/23 g pronunţată în data de 05.03.2024 de Tribunalul Innsbruck, Austria, definitivă prin Decizia pronunţată în data de 29.05.2024, de Curtea de Apel din Innsbruck, în dosarul nr. x Bs 106/24 z.

S-a constatat că faptele pentru care numitul A. a fost condamnat în Austria constituie infracţiuni şi potrivit legislaţiei române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări.

Astfel, certificatul se referă la infracţiunile de vătămare corporală gravă intenţionată şi vătămare corporală, prev. de art. 83 şi 87 din C. pen. austriac, prin hotărârea de condamnare reţinându-se în fapt că în data de 29.05.2023 în barul "B." din localitatea Telfs, persoana condamnată A. împreună cu C., acţionând în calitate de complici, în sensul art. 12 C. pen. austriac, l-au rănit grav fizic, cu intenţie, pe D., prin aplicarea de lovituri repetate. Concret, inculpaţii au acţionat sub efectul unor emoţii puternice, determinate de un atac nelegal din partea victimei, şi, încălcându-şi dreptul la apărare legitimă, i-au aplicat lui D. mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, după care A. l-a lovit pe D. cu mai multe halbe de bere în zona capului, pe când C. l-a lovit cu pumnii în partea superioară a corpului; deşi D. zăcea deja neajutorat la pământ, A. l-a lovit cu brutalitate şi de mai multe ori în cap cu un scaun de bar şi i-a dat două lovituri în zona trunchiului, iar C. i-a mai dat două lovituri puternice în cap, precum şi un pumn în cap şi alte lovituri în zona toracică, în urma cărora D. a suferit mai multe leziuni traumatice, respectiv contuzie la nivelul craniului, mai multe laceraţii pe frunte, ceafa, precum şi zona parietală stângă, care au necesitat suturi (copci), leziuni toracice şi dureri severe de lungă durată în zona spatelui, având ca urmare o afectare a sănătăţii şi o incapacitate de muncă, care au durat mai mult decât 24 de zile; de asemenea, A., acţionând singur, în timpul atacului contra lui D. cu halba de bere, a rănit-o fizic pe prietena acestuia E., care stătea în apropiere, prin aceea că a lovit-o cu halba de bere în zona capului, provocându-i o laceraţie, care s-a infectat şi care a trebuit fi tratată timp de două săptămâni cu antibiotic.

Prin Hotărârea nr. 24 Hv 65/23 g pronunţată în data de 05.03.2024 de Tribunalul Innsbruck, Austria, definitivă prin Decizia pronunţată în data de 29.05.2024, de Curtea de Apel din Innsbruck, în dosarul nr. x Bs 106/24 z, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă intenţionată şi vătămare corporală, prev. de art. 83 şi 87 din C. pen. austriac.

S-a constata că faptele întrunesc în dreptul intern elementele constitutive ale două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă, astfel că pedeapsa corespunde ca natură şi durată legislaţiei naţionale.

Numitul A. are cetăţenie română şi nu a fost de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul său nu este însă necesar având în vedere că Oficiul Federal pentru Străini şi Azil din Austria a emis în privinţa acesteia Hotărârea de interdicţie de reşedinţă pe o durată de 6 ani, nr. x, din data de 27.06.2024.

De asemenea, s-a constatat că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al recunoaşterii prevăzute de art. 163 din Legea 320/2004. Astfel, numitul A. nu a fost condamnat pentru aceleaşi fapte nici în România şi nici în alte state, nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală, nu există niciun fel de date din care să rezulte că nu răspunde penal potrivit legii penale române, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei şi nici nu este vorba de fapte pentru care să fi intervenit amnistia, graţierea sau dezincriminarea.

Condamnatul a fost prezent personal la procesul penal pornit împotriva sa şi a fost asistat de apărător ales.

S-a constatat, de asemenea, că numitul A. este cetăţean român, are domiciliul pe teritoriul statului român (în oraşul Râşnov, şos. x, jud. Braşov), iar, din conţinutul hotărârii de condamnare rezultă că faptele pentru care a fost condamnat au fost săvârşite în timp ce acesta se afla în vizită la soţia sa, care locuieşte în Telfs, persoana condamnată locuind însă în ţară împreună cu copilul minor, iar, după săvârşirea faptelor imputate acesta a părăsit teritoriul Austriei, pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare fiind găsit de către organele de poliţie la domiciliul său din oraşul Râşnov, jud. Braşov.

Totodată, s-a constatat că, în prezent, numitul A. este deţinut în Penitenciar din Innsbruck (Austria), iar condamnarea, potrivit legii statului emitent, va fi executată integral la data de 29.12.2026, conform certificatului transmis de autorităţile judiciare din Austria persoana condamnată executând 353 zile până la data de 16.12.2024, data calculată a începerii pedepsei fiind 29.12.2023, context în care pedeapsa de 1096 zile (3 ani) urmează a fi considerată executată la data de 29.12.2026.

Împotriva sentinţei penale nr. 10/F din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, a formulat apel condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la 18 martie 2025, fiind fixat termen aleatoriu la 25 martie 2025.

În dezbateri, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată a solicitat admiterea apelului şi respingerea sesizării formulate prin referatul nr. x/2025 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Apărarea a invocat prevederile art. 164 lit. i)1 din Legea nr. 302/2004, arătând că soţia, cât şi fiica minoră a apelantului condamnat locuiesc în Austria de mai bine de 4 ani, îl vizitează la penitenciar periodic şi îi oferă sprijin material şi moral, soţia fiind angajată cu forme legale în statul austriac, iar fetiţa fiind înscrisă la grădiniţă. S-a mai arătat că persoana condamnată nu şi-a dat acordul pentru executarea pedepsei în România, apreciindu-se că au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând sentinţa penală apelată în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.

Art. 167 din aceeaşi lege stabileşte condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, astfel:

(1) Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

(2) Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută şi pusă în executare şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română, dar trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu va pierde dreptul de şedere permanentă în România. Consimţământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Înalta Curte, procedând la examinarea probelor, cu referire la incidenţa dispoziţiilor legale mai sus menţionate, constată că sunt îndeplinite în cauză condiţiile Legii nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, ale Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983, precum şi ale Protocolul adiţional la această Convenţie.

Se reţine, că din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că apelantul A. a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă intenţionată şi vătămare corporală, prev. de art. 83 şi 87 din C. pen. austriac, aplicată prin Hotărârea nr. 24 Hv 65/23 g pronunţată în data de 05.03.2024 de Tribunalul Innsbruck, Austria, definitivă prin Decizia pronunţată în data de 29.05.2024, de Curtea de Apel din Innsbruck, în dosarul nr. x Bs 106/24 z.

Prin urmare, se constată că hotărârea pronunţată în străinătate este definitivă, fiind îndeplinite dispoziţiile din legea specială, iar la data primirii cererii autorităţilor judiciare ale statului solicitant condamnatul avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni potrivit legii române.

În speţă, se mai observă că nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, principiul ne bis in idem nefiind încălcat.

Totodată, persoana condamnată A. este cetăţean român şi are domiciliul pe teritoriul statului român în oraşul Râşnov, şos. x, jud. Braşov şi se află în prezent încarcerată în Penitenciarul din Innsbruck (Austria).

De asemenea, din datele dosarului rezultă că persoana condamnată nu şi-a dat consimţământul la transferarea sa într-un penitenciar din România, însă se observă, în acelaşi timp, că autorităţile judiciare străine au dispus măsura interdicţiei de şedere pe teritoriul austriac, prin Hotărârea de interdicţie de reşedinţă pe o durată de 6 ani, nr. x, din data de 27.06.2024.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu este necesar consimţământul atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România [art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală].

În continuare, se constată că în cauză nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute în art. 163 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în sensul că nu a intervenit amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor reţinute în sarcina persoanei condamnate.

De asemenea, nu au fost invocate încălcări ale dreptului la un proces echitabil şi nici că pedeapsa aplicată ar fi fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau militară. Hotărârea pronunţată în străinătate respectă ordinea publică a statului român şi produce efecte juridice în România.

În acelaşi timp, se constată că apărările persoanei condamnate sunt nefondate, legăturile apelantului A. cu statul austriac nefiind justificate, din hotărârea străină rezultând că faptele pentru care a fost condamnat au fost săvârşite în timp ce acesta se afla în vizită la soţia sa, care locuieşte în Telfs, persoana condamnată locuind însă în ţară împreună cu copilul minor, iar, după săvârşirea faptelor imputate acesta a părăsit teritoriul Austriei, pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare fiind găsit de către organele de poliţie la domiciliul său din oraşul Râşnov, judeţ Braşov.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect întrunirea tuturor exigenţelor necesare pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunţată cu titlu definitiv de autorităţile judiciare străine referitoare la persoana condamnată A..

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 10/F din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1108 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 10/F din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1108 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2025.