Criminal cassation appeal inadmissible for failing to demonstrate error in termination via statute of limitations under Article 438(1)(8) CPP

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 40 din data de 20.06.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Sălaj a dispus următoarele:

Inculpatul A.

În baza art. 5 C. pen. raportat la criteriul aprecierii globale statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din data de 6 mai 2014 s-a stabilit lege penală mai favorabilă inculpatului A. Noul C. pen., forma în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022.

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (modalitatea aderării).

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 153 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiuni de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta pct. 23) şi a infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (fapta pct. 25).

Împotriva acestei sentinţe, printre alţii, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sălaj (cu privire la inculpaţii B., C., D., E., F. şi G.) şi de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 678/A/2024 din 25.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sălaj (cu privire la inculpaţii B., C., D., E., F. şi G.) împotriva sentinţei penale nr. 40/2022, pronunţată de Tribunalul Sălaj la data de 20.06.2022.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei penale nr. 678/A/2024 din 25.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 28.06.2024, prin apărător ales, avocat H. cu împuternicire avocaţială aflată la dosar de recurs în casaţie.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a arătat, în esenţă, că, decizia instanţei de apel cu privire la încetarea procesului penal pe motivul împlinirii termenului de prescripţie este greşită, soluţia ce s-ar fi impus a fi adoptată în cauză fiind cea de achitare. Curtea de Apel Cluj a constatat, în mod greşit, săvârşirea unui număr de 2 infracţiuni de înşelăciune, una în calitate de autor, iar cealaltă în calitate de complice, de către inculpatul A..

Inculpatul A. a apreciat că dispunerea unei soluţii de achitare în baza art. 16. alin. (1). lit. a) sau lit. c) C. proc. pen. care are prioritate faţă de art. 16. alin. (1). lit. f) C. proc. pen. (intervenirea prescripţiei) este soluţia corectă, legală şi temeinică.

Hotărârea instanţei de apel reflectă o greşită aplicare a legii şi o greşită soluţie de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte situaţia inculpatului A.. Probele de la dosarul cauzei, deşi clare, au fost interpretate în mod greşit şi scoase din context, constatându-se astfel în mod eronat şi nefondat că nu se poate dispune o soluţie de achitare a inculpatului, singura de altfel legală şi temeinică în speţa de faţă, atât cu privire la fapta de la pct. nr. 23 din rechizitoriu (complicitate la înşelăciune cu privire la societatea I.), cât şi cu privire la fapta nr. 25 din rechizitoriu (înşelăciune cu privire la societatea J. SRL).

Se impune a se constata faptul că instanţa de apel a plecat din start de la premisa faptului că A. ar fi cunoscut despre intenţia ca societatea K. să fie folosită la comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, concentrând toată argumentaţia în acest sens.

În opinia inculpatului, ceea ce ignoră instanţa este tocmai faptul că persoana care a preluat societatea cunoştea situaţia acesteia, respectiv a acceptat să o preia cu datoriile aferente, cu promisiunea că le va plăti. Datoriile societăţii erau în sumă de 19.731 RON conform certificatului de atestare fiscală ataşat la dosar.

În acel moment dl L. a afirmat că dorea să acceseze un credit bancar sau să încheie contracte de leasing mobiliar pentru a cumpăra maşini si utilaje necesare desfăşurării activităţii societăţii, potrivit obiectului său de activitate. Având în vedere angajamentele luate de L., inculpatul era convins că va plăti datoriile societăţii întrucât nicio bancă sau o firmă de leasing nu ar fi creditat o societate cu datorii.

Acesta este motivul pentru care anterior cesiunii a dat împuternicire notarială, cu puteri limitate, strict în sensul de a desfăşura activităţile menţionate.

Procura din data de 25.03.2009 îl împuternicea pe L. pentru contractarea de credite, încheierea de contracte de leasing mobiliar, respectiv pentru încasarea de sume de bani şi efectuarea de plăţi în numele societăţii (conform anexei). Pentru îndeplinirea acestui mandat era necesar să se deschidă conturi bancare şi astfel în data de 02.04.2009, l-a împuternicit să deschidă conturi bancare, să depună şi să ridice numerar.

Prin niciuna dintre cele două procuri nu a împuternicit pe nimeni să solicite, să ridice, să completeze documente de plată cum ar fi cecuri sau bilete la ordin, ori să le folosească în numele firmei. Or, faptul că numitul L. a ridicat asemenea documente şi ulterior le-a folosit, reprezintă în primul rând o depăşire a atribuţiilor din mandat, motiv pentru care atunci când a aflat despre asemenea aspecte, a depus plângere penală inclusiv împotriva acestuia. În al doilea rând, trebuie observat că, neavând mandat expres, lucrătorii de la băncile emitente nu au avut un cadru legal care să permită eliberarea acelor instrumente de plată, deci şi conduita acestora este una criticabilă.

Este extrem de important a preciza faptul că niciuna dintre activităţile pe care inculpatul le-a autorizat prin procură notarială nu sunt unele ilicite şi nu vizează vreo operaţiune ilegală, ilicită. De aici şi până la a cunoaşte despre intenţiile infracţionale în legătură cu societatea al cărei administrator a fost, lipseşte orice dovadă concretă, totul bazându-se pe presupuneri ale instanţei şi pe interpretarea în defavoarea sa a unei declaraţii care aparţine unei persoane interesate în cauză, respectiv partea civilă M.. A lega o implicare a sa în activitatea infracţională de faptul că inculpatul a dat procură notarială anterior cesionării firmei (cu deplină bună-credinţă, cu privire la activităţi pe deplin licite şi în considerarea intereselor societăţii K. SRL), reprezintă o concluzie vădit eronată şi contrară realităţii, dar şi principiului in dubio pro reo.

Mai mult, Curtea a făcut aprecieri inclusiv asupra declaraţiei lui N. din etapa apelului sau asupra staturii acestuia, când îl asociază cu persoana descrisă în declaraţie de către partea civilă M., deşi inculpatul N. nu a fost audiat în fata niciuneia dintre doamnele judecător ce au compus ulterior completul de apel care a pronunţat decizia recurată, ci la o data anterioară -25.11.2022-, când compunerea completului de judecată era cu totul alta. Cu toate că s-a solicitat expres de apărarea inculpatului şi, iniţial, la termenul din 12 octombrie 2023, s-a încuviinţat reaudierea inc. N. în faţa noului complet de apel, la următorul termen de judecată pentru care acesta a fost citat (23 noiembrie 2023), neprezentându-se, instanţa de apel a refuzat să mai facă demersuri în vederea citării sale cu mandat de aducere, apreciind că nu mai e necesar să fie audiat în faţa noului complet întrucât audiat iniţial în faţa unui alt complet de judecată, a dat declaraţii favorabile tuturor inculpaţilor, mai puţin sieşi (citat din încheierea de şedinţă din data de 23 noiembrie 2023). Cu toate acestea, în motivarea deciziei, acelaşi complet de apel care a refuzat audierea acestui inculpat, face referiri la declaraţia sa pentru a-şi fundamenta soluţia în acuzarea inculpatului.

Ceea ce de asemenea prezintă o relevanţă majoră în analiza vinovăţiei inculpatului A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, este rezoluţia subiectivă, respectiv trebuie analizat în ce măsură probele concrete, iar nu purele speculaţii şi prezumţii, dovedesc o atare rezoluţie subiectivă, respectiv faptul că ar fi ştiut că societatea K. urmează să fie folosită la înşelăciuni şi cu bună ştiinţă ar fi ajutat în acest scop.

În speţă, din argumentarea instanţei reiese că actul de înlesnire/ajutor la comiterea faptei de inducere în eroare este reprezentat de cesiunea societăţii şi măsurile premergătoare necesare în vederea cesiunii (emiterea procurii privind împuternicirea lui L. să deschidă conturi la bănci pe numele societăţii, să efectueze operaţiuni bancare etc). Nu există însă o legătură de cauzalitate directă între acţiunea de cesiune a societăţii de către inculpatul A. sau emiterea procurilor notariale şi realizarea inducerii în eroare a societăţii I. de către alte persoane, respectiv cunoaşterea acestui lucru de către inculpatul A.. Aşa cum a expus mai sus, toate activităţile întreprinse de inculpatul A. au fost făcute cu deplină bună-credinţă şi în scopurile arătate, el necunoscând niciun moment că societatea K. va fi folosită în alte scopuri decât unele licite, strict în sensul derulării unei activităţi normale în cadrul unei societăţi comerciale.

O condiţie fundamentală a complicităţii este ca activitatea complicelui să fie intenţionată, intenţia complicelui implicând un dublu aspect, anume că el prevede şi doreşte/acceptă comiterea infracţiunii de către autor, iar pe de altă parte prevede şi doreşte/acceptă să faciliteze această comitere prin actul său. Or, în mod evident o atare intenţie şi conduită a inculpatului nu se poate dovedi în speţă şi în niciun caz nu se poate prezuma astfel cum în mod fundamental greşit a procedat instanţa de apel, interpretând orice probă şi element în defavoarea sa. Concluzia instanţei de apel este de fapt, aşa cum a arătat şi mai sus, o speculaţie, fără temei juridic şi suport în materialul probatoriu.

A decide în mod discreţionar că cesiunea unei societăţi cu datorii înseamnă automat, nemijlocit şi fără îndoială o intenţie cu privire la săvârşirea ulterioară unor infracţiuni subsecvente de înşelăciune, constituie deja o vădită prezumţie de vinovăţie faţă de inculpatul A..

În concluzie, a solicitat să se constate că din nicio probă concretă, directă, obiectivă nu reiese faptul că ar fi fost implicat în activitatea infracţională de complicitate la înşelăciune în dauna I. S.R.L. Turda, ci din contră, probatoriul aflat la dosarul cauzei este în măsură să releve contrariul (respectiv că inculpatul nu a participat, nu a fost prezent la nici o întâlnire cu reprezentanţii vreunei societăţi, nu a avut cunoştinţă de vreo astfel de întâlnire, deci cu atât mai puţin a ajutat în vreun fel la inducerea în eroare a vreunei societăţi), astfel că soluţia care se impune este achitarea, în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Ca efect al acestei soluţii, se impune înlăturarea şi a nelegalităţii privind greşita soluţionare a acţiunii civile, soluţia legală şi temeinică fiind cea de respingere a acesteia.

În continuare, inculpatul a mai susţinut că, în niciun caz nu se poate reţine vreo implicare a sa în comiterea unei infracţiuni de înşelăciune, de data aceasta în calitate de autor, în cazul J. S.R.L. Zalău. A invocat între altele, în apărare referitor la această acuzaţie, atât la instanţa de fond, cât şi la cea de apel, faptul că din raportul de expertiză criminalistică grafoscopică efectuat în cauză din dispoziţia primei instanţe (Raport de expertiză criminalistică nr. x din 24 martie 2020, efectuat de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice-Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj), reiese că semnătura de pe contractul nr. x/18.05.2009 încheiat cu J. S.R.L. Zalău nu aparţine inculpatului şi nu a fost realizată de acesta.

Prin urmare, această probă obiectivă confirmă în mod expres faptul că nu inculpatul A. a executat semnătura existentă pe contractul în discuţie.

Cu toate acestea, instanţa de apel a dat o interpretare proprie acestui raport, alta decât cea care rezultă clar şi precis atât din concluzia raportului, cât şi din considerentele acestuia, reţinându-se astfel în mod vădit nejustificat vinovăţia sa.

De asemenea, infracţiunea de înşelăciune imputată inculpatului nu se susţine în niciun caz nici prin prisma modalităţii în care aceasta s-ar fi comis, respectiv prin emiterea unor bilete la ordin fără acoperire, care ulterior au fost refuzate la plată. Din acest punct de vedere, a subliniat că niciodată nu a deţinut sau solicitat emiterea vreunui instrument de plată de către bancă, nu a semnat vreun bilet la ordin şi în niciun caz nu a dat cuiva vreo procură, împuternicire sau orice alt fel de abilitare să ridice şi să utilizeze bilete la ordin în numele societăţii K.. Prin urmare, cu atât mai puţin se poate susţine orice implicare a sa în pretinsa infracţiune de înşelăciune sau o cunoaştere de către el a unor astfel de activităţi, derulate, evident, de alte persoane fără ştirea şi implicarea în vreun fel a inculpatului.

Apoi, date fiind raportările instanţei de apel la declaraţia "martorului" O. (în realitate audiat inclusiv în faza de urmărire penală ca parte civilă, iar nu ca martor -cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel), se impune a fi menţionat că atare declaraţii, emanând de la o persoană direct interesată în cauză, respectiv reprezentantul uneia dintre societăţile despre care se susţine că ar fi fost induse în eroare, trebuie văzute sub beneficiu de inventar şi evaluate ca atare în materialul probator al cauzei, iar nu atribuită valoare absolută respectivelor susţineri.

Prin urmare, în niciun caz declaraţia părţii civile O. nu poate să conducă la concluzia vinovăţiei inculpatului. Aceasta cu atât mai mult cu cât cele susţinute la nivel subiectiv de această persoană nici nu se verifică în ansamblul probator al cauzei şi sunt contrazise de însuşi raportul de expertiză criminalistică grafoscopică, care reprezintă o probă tehnică, ştiinţifică, obiectivă.

În concret, este vorba de susţinerile numitului O., potrivit cărora cu el ar fi încheiat înţelegerea comercială, întrucât l-ar fi recunoscut din planşe foto. Or, examinând dosarul de urmărire penală, inclusiv volumul 41 la care se face trimitere de către instanţă când se susţine acest aspect, în nicio parte a acestui dosar de urmărire penală nu se regăseşte măcar o planşă foto din care să rezulte chipul inculpatului A. şi deci nu există niciun fel de dovadă că, în concret, ar fi fost recunoscut de numitul O. dintr-o atare planşă foto şi care ar fi aceasta.

Evident, lipseşte de la dosarul cauzei orice proces-verbal de consemnare a unei astfel de pretinse activităţi de recunoaştere din planşă fotografică şi orice alt element din care să rezulte desfăşurarea legală a unei astfel de activităţi, doar afirmativ susţinută de persoana vătămată şi fără să existe vreo urmă de dovadă în acest sens.

Rezultă astfel lipsa de fundament şi veridicitate a oricăror afirmaţii făcute de persoana vătămată O., potrivit cărora l-ar fi recunoscut în concret pe inculpatul A., din vreo planşă foto.

Toate aceste elemente, coroborate, nu fac altceva decât să susţină fragilitatea declaraţiilor şi afirmaţiilor acestei părţi civile şi nasc cu atât mai mult semne de întrebare cu privire la acurateţea şi veridicitatea celor afirmate de numitul O. la adresa inculpatului.

În fine, un alt aspect extrem de important în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune imputată inculpatului A. în legătură cu S.C. J. S.R.L., în opinia acestuia, îl reprezintă perioada în care se susţine în rechizitoriu (şi se validează de instanţa de apel) că ar fi fost săvârşită această faptă. Astfel, potrivit rechizitoriului:

"Fapta inculpatului A., care în perioada 26.05.2009-11.06.2009 a indus în eroare S.C. J. S.R.L. ZALĂU folosind S.C. K., cauzând un prejudiciu de 192.105,44 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen."

În consecinţă, constatându-se că în mod greşit si cu privire la această faptă s-a dispus încetarea procesului penal, în mod greşit fiind soluţionată şi acţiunea civilă, a solicitat instanţei supreme admiterea recursului în casaţie şi dispunerea unei soluţii de achitare, cu consecinţa respingerii acţiunii civile exercitate în cauză de J. S.R.L. Zalău.

Conchizând, pentru toate motivele prezentate şi argumentate mai sus, a solicitat să se admită recursul în casaţie declarat, desfiinţarea deciziei recurate şi, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. (persoană vătămată S.C. J. SRL) şi complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. (persoană vătămată S.C. I.), în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. c) C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 19 noiembrie 2024.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit şi a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, în vederea verificării admisibilităţii în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii este menţionat numele şi prenumele recurentului, semnătura apărătorului ales al acestuia, iar decizia penală nr. 678/A/2024 din 25.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că recursul în casaţie a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudenţă, se constată că, formal, criticile invocate de recurentul inculpat A. nu se circumscriu în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Preliminar, se notează că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Cu privire la sfera de incidenţă a motivului de recurs invocat de recurentul inculpat A., prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiuni de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta pct. 23) şi a infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (fapta pct. 25).

În susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a criticat starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate cu consecinţa unei soluţii de achitare, fără a fi invocate argumente care să se poată circumscrie cazului de casare invocat.

Or, prin intermediul acestui motiv de casare, hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a aplicării greşite a unor dispoziţii legale (cum ar fi cele care reglementează prescripţia răspunderii penale), aspect care, însă, nu a fost invocat de recurent.

Sub acest aspect, se are în vedere şi practica conturată a instanţei supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.

În concluzie, în verificarea îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate prevăzute de lege, în raport de cele reţinute anterior, se constată că motivele invocate de inculpat, aşa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile legale în materie şi astfel, din această perspectivă nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 438 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 678/A/2024 din data de 25 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 678/A/2024 din data de 25 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.