Money Laundering Confiscation: Enforcement Challenge Dismissed for Lack of Merit

Şedinţa publică din data de 09 octombrie 2024

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următaorele:

Prin rechizitoriul nr. x/2004 din data de 12 aprilie 2005 al Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiunii:

- efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită în scopul obţinerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000;

- instigare la evaziune fiscală, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 din din C. pen. anterior;

- spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000;

- luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000;

- instigare la bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată;

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior;

- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Prin sentinţa penală nr. 251/S din data de 1 iunie 2010, Tribunalul Braşov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. anterior, a dispus printre altele achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită în scopul obţinerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000 (pct. 1 rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. anterior, achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la evaziune fiscală, prev. de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 din C. pen. anterior (pct. 2 rechizitoriu), de spălare de bani prevăzute de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din legea nr. 78/2000 (pct. 3 rechizitoriu), de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a) şi c) şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pct. 4 rechizitoriu), de abuz în serviciu contra intereselor publice (două infracţiuni), prevăzute de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la pct. 5 şi 6 rechizitoriu), de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzute de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (pct. 6 rechizitoriu).

În baza art. 334 din C. proc. pen. anterior, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A., şi alţii (la pct. 7 în actul de sesizare), din art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată, în art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 143 Legea nr. 85/08.03.2006 cu art. 13 din C. pen. anterior, respectiv din art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată în art. 143 Legea nr. 85/08.03.2006 cu art. 13 din C. pen. anterior.

În baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 143 din Legea nr. 85/08.03.2006 cu aplicarea art. 13 din C. pen. anterior, art. 74 lit. a) şi c) din C. pen., art. 76 lit. e) din C. pen. anterior, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de bancrută frauduloasă, la pedeapsa de 30.000 RON amendă penală, fiindu-i puse în vedere prevederile art. 631 din C. pen. anterior.

S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii civile S.C. B. S.R.L. şi a respins pretenţiile civile formulate de părţile civile Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice - prin A.N.A.F. Bucureşti, Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice - prin D.G.F.P. Braşov, D.G.F.P. Bihor şi D.G.F.P. Timiş, ca nefondate.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost ridicată măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa procurorului din data de 09.03.2005 şi s-a dispus restituirea către inculpatul A. a sumelor indisponibilizate, respectiv, 8.000 Euro şi 20.000 USD, sume ce au fost depuse la C. la dispoziţia Parchetului potrivit notelor contabile nr. x din 29.03.2005, respectiv nr. x din 29.03.2005.

Prin decizia penală nr. 25/Ap din data de 28 februarie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov şi de inculpaţii A. şi D., împotriva sentinţei penale nr. 251/S/01.06.2010, pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosar penal nr. x/2005, pe care a desfiinţat-o sub următoarele aspecte:

- încadrarea juridică dată infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- achitarea inculpatului A. pentru comiterea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la punctele 5 şi 6 din rechizitoriu) şi încadrarea juridică dată acestor infracţiuni;

- achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (punctul 6 din rechizitoriu);

- omisiunea menţionării alin. (2) lit. a) al art. 143 din Legea nr. 85/2006 şi condamnarea inculpaţilor A. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă (instigator, respectiv, autor);

- respingerea pretenţiilor civile formulate de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov;

- temeiul obligării inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanţă şi cuantumul sumei stabilite în sarcina inculpatului A..

Rejudecând în aceste limite, în baza art. 334 din C. proc. pen. anterior, Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică dată infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctul 4 din rechizitoriu).

În baza art. 334 din C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică dată faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. anterior, art. 13 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (punctul 6 din rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. anterior, art. 13 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi D. pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 din C. pen. anterior (A.), respectiv, de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 din C. pen. anterior (D., punctul 7 rechizitoriu).

În baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen. anterior raportat la art. 998-999 din C. civ. (în vigoare la data faptei), a obligat pe inculpatul A. să plătească părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov suma de 159.014.642 RON vechi (15.901,4642 RON noi), reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior şi a respins restul pretenţiilor acestei părţi civile.

În baza art. 348 din C. proc. pen. anterior, a desfiinţat în totalitate facturile fiscale seria x nr. x/30.05.2002 şi seria x nr. x/27.06.2002, emise de S.C. E. S.R.L. către F.; a desfiinţat parţial, în limita sumei de 157.711.741 RON vechi, factura fiscală seria x nr. x/02.12.2002, emisă de S.C. E. S.R.L. către F..

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul A. şi partea civilă Statul Român Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.

Prin decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013, în majoritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov împotriva deciziei penale nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia penală nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 şi sentinţa penală nr. 251/S/01.06.2010, pronunţată de Tribunalul Braşov şi rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. combinat cu art. 124 din C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, îndeplinită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A. (la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen., a contopite cele două pedepse de câte 3 ani închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi art. 118 lit. e) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. apartamentul nr. x situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor.

În baza art. 254 alin. (3) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 349.543.468 RON (ROL) şi l-a obligat la plata acestei sume către stat.

În baza art. 163 C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 32 din Legea nr. 656/2002, a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei confiscate, respectiv a contravalorii apartamentului.

A menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului din data de 9.03.2005 privind indisponibilizarea sumelor de 8.000 euro şi 20.000 dolari, sume ce au fost depuse la C. la dispoziţia parchetului potrivit notelor contabile nr. x din 29.03.2005, respectiv nr. x din 29.03.2005.

A menţinut restul dispoziţiilor din hotărârile atacate care nu contravin prezentei.

A respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva aceleaşi decizii.

Cu opinie separată, în ce priveşte dispoziţia de luare a măsurii sechestrului asigurător şi confiscării speciale, s-a reţinut că dispoziţiile la care se referă opinia separată sunt rezultatul condamnării inculpatului, în recurs, cu privire la infracţiunile de spălare de bani şi luare de mită, soluţia de condamnare fiind fundamentată pe declaraţia inculpatului din faţa instanţei de recurs în care a precizat că menţine aspectele relatate în declaraţiile sale detaliate, anterioare, pe ansamblul înscrisurilor depuse în dosar, pe probele ştiinţifice administrate de-a lungul întregului proces penal şi pe conţinutul interceptărilor audio-video apreciate ca fiind legal obţinute. S-a subliniat faptul că inculpatul, dar şi Ministerul Public au formulat obiecţiuni la expertiza contabilă efectuată în cursul judecării apelului, (f 208 şi urm., vol III; dosar CA) ce au fost analizate de instanţă şi ulterior a fost completat raportul de expertiză . În cursul urmăririi penale se întocmiseră însă şi rapoarte de constatare economico-financiare de către specialişti din structura organului de urmărire penală (f. Vol VIII, f 125-150; vol. XII, f 3 şi urm.) Aceste probatorii au fost analizate coroborat reţinându-se că sunt apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie sub aspectul infracţiunilor menţionate anterior.

În procesul de individualizare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile enumerate în art. 72 din C. pen. anterior, dar a fost evaluată şi durata procedurii, cuantumul pedepselor fiind determinat şi în raport cu acest ultim criteriu.

În mod indubitabil, din soluţia de condamnare în legătură cu infracţiunile menţionate a rezultat, ope legis, obligativitatea dispunerii măsurilor sechestrului asigurător şi confiscării speciale, însă aceste măsuri nu au fost solicitate nici în concluziile orale ale Ministerului Public nici în motivele scrise de recurs.

De esenţa, procesului penal echitabil este ca toate aspectele relevante cauzei, ce vor fi dezlegate prin dispoziţii ale instanţei, să fie supuse dezbaterii contradictorii.

Severitatea măsurilor impune ca la momentul luării acestora să se respecte garanţiile procesuale recunoscute în favoarea părţilor interesate.

Rolul activ al instanţei nu putea genera punerea în discuţie a aspectelor referitoare la luarea celor două măsuri întrucât evaluarea acestora în recurs se poate face în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 punct 17/2 din C. proc. pen. anterior, ce poate fi pus în discuţie din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. În plus, rolul activ al instanţei nu presupune o subrogare în drepturile procesuale ale părţilor sau ale reprezentantului Ministerului Public, ci acordarea unui sprijin sau suport în exercitarea acestora.

Prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 2020 în cauza Lascău împotriva României (Cererea nr. 39.855/13), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 decembrie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit următoarele:

1. a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie, referitor la condamnarea reclamantului pentru luare de mită, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

2. a hotărât că a fost încălcat art. 6 §1 din Convenţie;

3. a hotărât:

a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1.500 EUR (una mie cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru acest cuantum, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de G., aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

4. a respins restul cererii de acordare a unei reparaţii echitabile.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a reţinut la paragrafele 35-39 următoarele:

"În speţă, este suficient să constate că Înalta Curte s-a prevalat de posibilitatea oferită de legea internă de a examina din nou mărturiile pentru a se pronunţa asupra vinovăţiei părţii interesate (supra, pct. 15). Reiese, astfel, clar din motivaţia deciziei din 13 februarie 2013 că aceste mărturii, în special cele ale lui P.J., H.. şi L.D., au contribuit în mod semnificativ la formarea convingerii judecătorilor Înaltei Curţi. Or, tocmai aceste mărturii i-au determinat pe judecătorii din prima instanţă să se îndoiască suficient de temeinicia acuzaţiei, astfel încât să decidă achitarea persoanei în cauză de acuzaţia de luare de mită (supra, pct. 16 şi 17).

Prin urmare, CEDO apreciază că Înalta Curte ar fi trebuit să aibă în vedere necesitatea unei noi audieri a martorilor respectivi, cu atât mai mult cu cât s-a pronunţat asupra caracterului credibil al mărturiilor. Într-adevăr, instanţa a dat întâietate declaraţiilor făcute de martori în faţa procurorului, considerându-le mai credibile decât pe cele pe care aceştia le-au dat în faţa primei instanţe (supra, pct. 17), deşi martorii făcuseră cunoscute presiunile exercitate de parchet asupra lor pentru a-i determina să depună mărturie împotriva reclamantului (supra, pct. 8).

CEDO reaminteşte, în acest context, că cei care au responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unui inculpat trebuie, în principiu, să fie în măsură să asculte martorii personal şi să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea credibilităţii unui martor este o sarcină complexă care, în general, nu poate fi dusă la bun sfârşit prin simpla citire a declaraţiilor scrise (Dan împotriva Moldovei, nr. 8.999/07, pct. 33, 5 iulie 2011). Desigur, există cazuri în care este imposibilă ascultarea martorului de către instanţă, de exemplu, dacă persoana în cauză a decedat sau atunci când este vorba de respectarea dreptului acesteia de a nu se autoincrimina [Craxi împotriva Italiei (nr. 1), nr. 34.896/97, pct. 86, 5 decembrie 2002, şi Dan, citată anterior, pct. 33]. Însă nu acesta a fost cazul în speţă.

Având în vedere aceste elemente, CEDO apreciază că în speţă omisiunea Înaltei Curţi de a audia martorii înainte de a-l declara pe reclamant vinovat de luare de mită i-a restrâns semnificativ dreptul la apărare (Destrehem împotriva Franţei, nr. 56.651/00, pct. 45, 18 mai 2004, Dan, citată anterior, pct. 31-35, şi Lazu împotriva Republicii Moldova, nr. 46.182/08, pct. 36-44, 5 iulie 2016).

În consecinţă, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie."

La data de 09 septembrie 2020, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005 (întemeiată pe dispoziţiile art. 465 din C. proc. pen.), cerere ce a fost înregistrată pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020.

În argumentarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, în fapt, la data de 09 iunie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre de condamnare a statului român în cauza Lascău c. României (nr. 39855/13), în care a avut calitatea de reclamant.

Prin decizia penală nr. 176 din data de 2 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 465 alin. (1)-(6) din C. proc. pen. cu referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 2020, în cauza Lascău împotriva României (Cererea nr. 39.855/13), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 decembrie 2020, a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005.

În baza art. 465 alin. (11) lit. b) din C. proc. pen., a desfiinţat, în parte, decizia atacată şi, potrivit deciziei nr. 2/2015 din 02 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06/03/2015, a dispus - cu privire la inculpatul A. - rejudecarea cauzei în recurs.

La data de 17 martie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub numărul x/2021, primind termen de judecată la data de 11 mai 2021.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2021, Înalta Curte a stabilit cadrul procesual al cauzei, în sensul rejudecării recursului declarat de Ministerul Public cu privire la infracţiunea de luare de mită, potrivit paragrafelor nr. 24-29, respectiv nr. 36-38 ale hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a stabilit termen de judecată la data de 22 iunie 2021.

Prin decizia nr. 314 din 25 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală împotriva deciziei penale nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2005, privindu-l pe intimatul inculpat A..

A menţinut dispoziţia de achitare a inculpatului A., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctul 4 din rechizitoriu).

A constatat că inculpatul A. a executat pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior pe o durată de 2 ani, în mod legal.

A dispus restituirea către inculpatul A. a sumei confiscate de 34.954 RON (RON), achitate cu avizul de plată nr. x din data de 22.03.2013, emis de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea.

Împotriva dispoziţiei de confiscare specială dispuse prin decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005 a formulat contestaţie la executare inculpatul A., solicitând, desfiinţarea, în parte, a deciziei penale contestate, doar în ceea ce priveşte măsura confiscării speciale dispuse şi care vizează apartamentul nr. x situat in jud. Bihor şi ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005, atât ca urmare a admiterii prezentei contestaţii, cât şi ca efect al deciziei nr. 314 din 25.04.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia Penala, în dosarul nr. x/2021. În drept, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din C. proc. pen. apreciind că există o împiedicare la executare.

În susţinerea contestaţiei, a invocat faptul că nu se putea dispune atât confiscarea produsului infracţiunii prin echivalent bănesc, cât şi confiscarea prezumtivului produs al infracţiunii, întrucât, în esenţă, reprezintă o dubla confiscare.

A apreciat că legea penală permite confiscarea prin echivalent exclusiv atunci când bunurile care urmează a fi confiscate nu se mai găsesc, dar acest aspect se constată exclusiv în cursul judecării cauzei, şi nu ulterior, în etapa execuţională. Cele două posibilităţi sunt alternative, excluzându-se una pe cealaltă.

S-a mai invocat că măsura confiscării speciale, dispuse de Înalta Curte în ultima cale ordinară de atac (în recurs), fără să fi fost informat, demonstrează că a fost dată cu interpretarea greşită a legii şi cu încălcarea drepturilor privind dreptul la un proces echitabil, dreptul de proprietate, dreptul la un recurs efectiv, chestiune constatată chiar de un membru al completului care a pronunţat decizia contestată, formulând opinie separata.

De asemenea, s-a susţinut că dispoziţia de confiscare a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cuprinsă în decizia nr. 836 din data de 13 februarie 2013, s-au făcut prin interpretarea greşită a legii, interpretarea dispoziţiile legale invocate de către instanţă neputând duce la soluţia pronunţată.

S-a arătat că singurele temeiuri legale invocate de către instanţă în decizia de condamnare sunt dispoziţiile prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi art. 118 lit. e) din C. pen.. Or, aplicarea acestor dispoziţii legale nu puteau să conducă la confiscarea dispusă întrucât infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea au fost săvârşite în perioada 01.01.2001-31.12.2003.

Dispoziţiile ultimelor alineate ale art. 118 în varianta 2013, nu se regăseau în vechiul C. pen. în forma în vigoare la data de 31.12.2003 şi drept urmare nu se putea dispune confiscarea specială, în lipsa bunului dobândit prin săvârşirea infracţiunii, a echivalentului acestuia întrucât legea nu prevedea o astfel de posibilitate.

S-a mai arătat că în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, nu se putea aplica în speţă, deoarece conţinutul acestuia era neconstituţional invocându-se Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 418 din 19.06.2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 19 iulie 2018, prin care s-a constatat că, dispoziţiile an. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/08.06.2016, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii sunt neconstituţionale.

Instanţa de control constituţional a reţinut că prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 contravin principiului legalităţii incriminării întrucât are ca efect o dublă tragere la răspundere penală a subiectului activ al infracţiuni pentru faptele ce constituie primele două modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii reglementate prin textul criticat şi, respectiv, ar putea avea efectul anterior precizat, în cazul faptei ce constituie cea de-a treia modalitate alternativă a elementului material al aceleiaşi infracţiuni.

În ceea ce priveşte confiscarea extinsă, aceasta nu putea fi dispusă, având în vedere în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 78/2014 şi nr. 356/2014 potrivit cărora măsura confiscării extinse poate fi aplicată numai pentru faptele săvârşite după data intrării în vigoare a Noului C. pen., iar faptele care au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. x/2005 au fost săvârşite în perioada 01.01.2001-31.12.2003.

În egală măsură, contestatorul a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva respectării principiilor fundamentale ale oricărui proces şi anume principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare.

Examinând contestaţia declarată de contestatorul A., Înalta Curte, apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte aminteşte că procedura contestaţiei la executare este menită să rezolve situaţiile juridice care afectează faza executării unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Se constată că inculpatul A. a invocat în susţinerea contestaţiei dispoziţiile art. 598 lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv existenţa unei împiedicări la executare, fără a solicita, în temeiul art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., lămurirea titlului.

Prealabil, Înalta Curte reţine că măsura de siguranţă criticată de contestator vizează numai apartamentul situat în Municipiul Oradea, măsură ce a rămas în fiinţă încă din anul 2013, de la momentul rămânerii definitive a cauzei şi anterior sesizării CEDO şi vizează infracţiunea de spălare de bani, măsură ce a fost dispusă în baza art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 (în prezent abrogată şi înlocuită prin Lege nr. 129/2019), potrivit căruia în cazul infracţiunilor de spălare a banilor se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor, iar dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

Sumele de bani confiscate, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de luare de mită, au fost restituite în urma promovării revizuirii şi pronunţării deciziei nr. 314 din 25 aprilie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Astfel, evaluarea instanţei urmează a se realiza în raport de decizia de condamnare pronunţată iniţial de instanţa de recurs cu privire la măsura confiscării ca urmare a săvârşirii infracţiunii de spălare de bani.

În cadrul deciziei contestate, ca urmare a condamnării pentru infracţiunea de spălare de bani la pedeapsa de 3 ani închisoare, instanţa de recurs a dispus confiscarea apartamentului situat în Municipiul Oradea, str. x, jud. Bihor.

În considerentele deciziei de condamnare, instanţa de recurs a reţinut că: inculpatul A. personal a dobândit - ca urmare a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, ascunzând atât sursa (respectiv, suma de 10 miliarde de RON virată de I. în contul lui F. ca preţ de vânzare cumpărare a spaţiului comercial situat în Oradea B-dul x nr. 40), prin transferuri bancare succesive, cât şi destinaţia finală a aceleiaşi sume de bani deja menţionate - un apartament situat în Municipiul Oradea, str. x, jud. Bihor. (...) din documentele contabile ale S.C. J. S.R.L. şi actele autentice de vânzare cumpărare depuse la dosar rezultă că sub numărul x/31.03.2003 a fost autentificat la BNP K. contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în localitatea Oradea, str. x bl. C 12 apt 1 jud. Bihor înscris în CF individual Oradea nr. x şi CF colectiv nr. x Oradea cu nr. top x la A+1,intervenit între L. S.A. jud. Timiş prin reprezentant legal M. şi S.C. J. S.R.L. prin reprezentant legal F., preţul vânzării fiind de 852.360.000 RON (ROL), inclusiv TVA, preţul fiind efectiv virat vânzătorului potrivit ordinului de plată. Societatea vânzătoare sus-indicată a emis factura fiscală nr. x/27.03.2003 din care rezultă că preţul de vânzare a fost de 716.268.908 RON (ROL), din care valoarea TVA a fost de 13.609.109 RON (ROL).

În consecinţă, în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a bunului dobândit prin săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, respectiv apartamentul nr. x situat în Municipiul Oradea, str. x, jud. Bihor.

În baza art. 163 din C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 32 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei confiscate, şi, respectiv a contravalorii apartamentului. (p. 191, decizia nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005.).

Revenind la prezentul cadru procesual, Înalta Curte, constată că măsura confiscării a fost motivată în fapt şi în drept în cadrul deciziei definitive şi este aptă a fi pusă în executare, neexistând niciun impediment procesual ori procedural.

Instanţa constată că această măsură era aptă a fi pusă în executare ulterior rămânerii sale definitive sau cel mai târziu odată cu hotărârea CEDO, în anul 2020 (hotărâre publicată în M. Of. nr. 1247 din 17 dec. 2020).

În plus, motivele referitoare la încălcarea principiilor judecăţii acţiunii penale ca principiul contradictorialităţii ori dreptul la un proces echitabil, nu se încadrează nici în cazul de contestaţie la executare invocat, dar nici în alt caz d contestaţie (întrucât nu relevă aspecte care să fi intervenit în cursul executării, ci aspecte ce ţin de soluţia acţiunii penale şi de soluţiile adiacente ori complementare acesteia).

În raport de suma criticilor formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte subliniază că, în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă sau soluţiile intrate în puterea lucrului judecat, astfel că nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei, la reevaluarea măsurilor de siguranţă ori asigurătorii. Soluţia asupra acţiunii penale ca şi soluţiile adiacente acesteia, la finalul procesului penal, intră în puterea lucrului judecat, astfel că, pe calea contestaţiei la executare nu este admis a se reveni asupra rezolvărilor, contestaţia la executare valorificând aspecte subsecvente (ce apar în faza subsecventă a executării măsurilor) ori care constituie impedimente obiective pentru punerea în executare (ca dezincriminarea, decesul - pe latura penală; acoperirea prejudiciului benevol şi prin echivalent - pe latura civilă).

În acest context, se reţine că petentul solicită chiar evaluarea deciziei în baza căreia se desfăşoară executarea, fiind criticată legalitatea măsurii de siguranţă a confiscării, urmare a soluţiei condamnării pentru infracţiunea de spălare a banilor, dispusă de Înalta Curte, ca instanţă de recurs, prin decizia 836/2013.

Inculpatul critică luarea măsurii confiscării apreciind că s-a dispus o dublă obligare a sa ca urmare a confiscării bunului şi luării măsurii asiguratorii până la concurenţa contravalorii apartamentului.

Se constată că instanţa de recurs, iniţial a dispus confiscarea apartamentului în discuţie ca măsură în considerarea infracţiunii de spălare a banilor şi confiscarea unor sume de bani în considerarea infracţiunii de luare de mită, dispunându-se măsura asiguratorie asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa atât a sumei distincte confiscate, cât şi a contravalorii apartamentului. Amintim că rejudecarea recursului a condus la menţinerea soluţiei de achitare în considerarea infracţiuni de corupţie şi la restituirea sumei confiscate de 34.954 RON, aferente acesteia.

Mai mult, Înalta Curte constată că inculpatul nu a depus la dosar acte din care să rezulte că măsura confiscării speciale dispuse prin decizia contestată a fost pusă în executare. De altfel, inculpatul nu a solicitat lămurirea hotărârii contestate, ci a apreciat că există o împiedicare la executare, aspect ce nu se regăseşte în cauza pendinte.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, existenţa unei opinii separate cu privire la luarea măsurii sechestrului asigurător şi confiscării speciale nu poate susţine un motiv de contestaţie la executare ci atestă că soluţia criticată de petent a făcut obiectul rezolvării de către completul învestit.

Referitor la nelegalitatea măsurii de siguranţă ca urmare a deciziilor instanţei de control constituţional, se constată că deciziile instanţei de contencios constituţional sunt ulterioare deciziei de recurs (836/2013). Or, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Sub acest aspect, se reţine că efectele deciziilor Curţii Constituţionale se aplică numai pentru viitor, sens în care nu pot avea aplicabilitate deciziile invocate în cauza pendinte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 octombrie 2024.