Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 668/RC/2025 AI generated

Driving-while-suspended conviction upheld; annulment appeal inadmissible as factual reassessment.

Case Number Încheierea nr. 668/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as inadmissible the defendant’s appeal for annulment (recurs în casaţie) against the appellate decision, thereby upholding the final conviction; the defendant was ordered to pay 300 RON in judicial costs. The challenged appellate decision had reversed the trial court’s acquittal and convicted the defendant of driving a vehicle on public roads while his driving right was suspended (art. 335(2) Criminal Code), imposing a fine of 12,000 RON, merged (art. 38(1), 39(1)(c) Criminal Code) with a prior drug-possession conviction, resulting in a remaining executable fine of 9,333.33 RON after crediting an already paid 4,000 RON. The defendant invoked the cassation ground under art. 438(1)(7) Criminal Procedure Code (conviction for an act not provided by criminal law), arguing that, because his license was never physically surrendered, the suspension period had not commenced, so the act was not a crime. The High Court held that this ground covers only objective typicality or decriminalization, not factual reassessment; the submissions sought a re-evaluation of evidence and facts already finally established by lower courts, which exceeds the scope of this extraordinary remedy limited to legality review, making the request formally and substantively inadmissible under art. 440(2) Criminal Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 335 alin. (2) din C. pen, art. 275 alin. (3) din C. proc. pen, art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen, art. 5 din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; Driving-while-suspended conviction upheld; annulment appeal inadmissible as factual reassessment: The challenged appellate decision had reversed the trial court’s acquittal and convicted the defendant of driving a vehicle on public roads while his driving right was suspended (art. 335(2) Criminal Code), imposing a fine of 12,000 RON, merged (art. 38(1), 39(1)(c) Criminal Code) with a prior drug-possession conviction, resulting in a remaining executable fine of 9,333.33 RON after crediting an already paid 4,000 RON. The defendant invoked the cassation ground under art. 438(1)(7) Criminal Procedure Code (conviction for an act not provided by criminal law), arguing that, because his license was never physically surrendered, the suspension period had not commenced, so the act was not a crime. The High Court held that this ground covers only objective typicality or decriminalization, not factual reassessment; the submissions sought a re-evaluation of evidence and facts already finally established by lower courts, which exceeds the scope of this extraordinary remedy limited to legality review, making the request formally and substantively inadmissible under art. 440(2) Criminal Procedure Code.

Keywords

AI generated
suspension period limits of judicial review grounds for cassation code of criminal procedure dismissal of traffic proceedings factual grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 335 alin. (2) din C. pen
de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art.
art. 275 alin. (3) din C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen
774 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi împotriva sentinţei penale nr.
art. 5 din C. pen
pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
art. 38 alin. (1) din C. pen
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că fapta din prezenta cauză a fost săvârşită în concurs cu infracţiunea de deţinere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prev.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care inculpatul A.
art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen
În baza art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A.
art. 586 din C. proc. pen
raportat la art. 586 din C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 440 alin. (2) C. proc. pen.

Main ground for rejecting the appeal as inadmissible for not meeting cumulative admissibility conditions.

Art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay 300 RON court costs due to his procedural fault.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., împotriva deciziei penale nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 248 din data de 28 martie 2025, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a I-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

S-a dispus ca suma de 720 RON, reprezentând onorariul cuvenit doamnei avocat B., din cadrul Baroului Bacău, care a asigurat asistenţă juridică din oficiu, în baza delegaţiei nr. 4783 din 01.11.2024, pentru inculpatul A., să fie suportată din fondurile Ministerului Public, conform protocolului .

S-a dispus ca suma de 499 RON, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu C., pentru inculpatul A., conform delegaţiei nr. 20/2025, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi împotriva sentinţei penale nr. 248 din data de 28.03.2025 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2024.

S-a desfiinţat, în totalitate, sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 12.000 RON amendă penală (echivalentul a 300 zile amendă a câte 40 RON pe zi), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că fapta din prezenta cauză a fost săvârşită în concurs cu infracţiunea de deţinere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4000 RON amendă penală, reprezentând un număr de 100 zile amendă a câte 40 RON pe zi, prin sentinţa penală nr. 504/20.12.2024 a Tribunalului Suceava, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2025.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. amenda cea mai grea de 12.000 RON (echivalentul a 300 zile amendă a câte 40 RON pe zi), dispusă prin prezenta decizie la care s-a adăugat suma de 1333,33 RON, o treime din amenda stabilită prin sentinţa penală nr. 504/20.12.2024 a Tribunalului Suceava, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2025, rezultând amenda de executat 13.333,33 RON.

S-a constatat că inculpatul A. a achitat amenda penală în cuantum de 4000 RON cu chitanţa TS nr. 596/109168 din 09.04.2025 şi s-a scăzut din amenda rezultantă, partea executată, inculpatul având de executat amenda penală de 9.333,33 RON (echivalentul a 233 zile amendă a câte 40 RON pe zi).

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1), (3) din C. pen. raportat la art. 586 din C. proc. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 1000, cu titlu de cheltuieli judiciare, de la prima instanţă, din care suma de 300 RON cheltuieli din faza de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că, în dimineaţa zilei de 29.08.2022, în jurul orelor 01:40, inculpatul A., a condus autoturismul, pe str. x cel Bun de pe raza oraşului Siret, judeţul Suceava, ocazie cu care la km. 478+500 m (în dreptul staţiei peco D.), a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, fiind depistat de organele de poliţie din cadrul IPJ Suceava - Serviciul Rutier, cunoscând că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice din data de 01.07.2022 şi până la data de 29.08.2022 inclusiv, ca urmare a sancţionării pentru săvârşirea unei contravenţii în data de 15.06.2022.

Inculpatul A. a fost sancţionat contravenţional de către lucrătorii din cadrul I.P.J. Suceava în conformitate cu prev. art. 101 alin. (3) lit. g) din O.U.G. 195/02, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 60 de zile, în perioada 01.07.2022 - 29.08.2022 inclusiv.

La data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din 15.06.2022, inculpatul nu a predat permisul de conducere însă a semnat procesul-verbal prin care a luat la cunoştinţă despre faptul că i se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 01.07.2022.

Împotriva deciziei penale nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, achitarea acestuia în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În motivarea cererii, recurentul a arătat că, în vederea punerii în executare a sancţiunii complementare aplicate acestuia, privind suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile, s-a dispus reţinerea permisului de conducere, fără a se elibera dovada înlocuitoare cu drept de conducere pentru 15 zile.

Chestiunea de drept care, în opinia recurentului, se impune a fi soluţionată vizează natura juridică a termenului de 15 zile ce reprezintă dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice acordat prin dovada înlocuitoare/menţiunea făcută în procesul-verbal ca urmare a neprezentării permisului de conducere, a termenului de 60 de zile care reprezintă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, precum şi a modului de calcul al acestor termene.

Recurentul a arătat că, prin Decizia nr. 8 din 19.03.2018, paragrafele 58-62, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut, printre altele, că permisul de conducere conferă persoanei care îl posedă dreptul de a conduce, până la ridicarea sa, şi, tocmai de aceea, suspendarea dreptului de a conduce, în cazurile limitate şi concrete, începe să curgă de la data la care permisul a fost predat autorităţilor competente sau a fost reţinut de acestea.

Totodată, recurentul a arătat că, în cazul comiterii unei contravenţii de natura celei pentru care s-a dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule, pe o perioadă de 60 de zile (potrivit procesului-verbal din 15.06.2022), măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere are natura juridică a punerii în executare a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce. Acest lucru este valabil, în opinia recurentului, chiar şi în contextul în care nu a fost predat permisul de conducere.

În continuare, recurentul a făcut referire la dispoziţiile art. 271 din C. proc. pen., potrivit cărora, în calcului termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora şi ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia.

Faţă de aceste motive, recurentul a arătat că termenul de 15 zile care vizează exercitarea dreptului de a conduce vehicule acordat prin dovada înlocuitoare/procesul-verbal de contravenţie, şi cel de 60 de zile care vizează dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice sunt termene legale, substanţiale, de succesiune şi cu determinare absolută.

Totodată, recurentul a solicitat să aibă în vedere că aplicabilitatea sau inaplicabilitatea art. 4 din C. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, din punct de vedere al existenţei calităţii subiectului activ al infracţiunii conform noii legi, se include în sfera cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi, în consecinţă, poate fi verificată pe calea recursului întemeiat pe aceste dispoziţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 18 august 2025, sub nr. x/2024.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A., împotriva deciziei penale nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recurentul A. a formulat recurs în casaţie la data de 22 iulie 2025, prin mail împotriva deciziei penale nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 04 iulie 2025 (în Penitenciarul Bacău - dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie, fără delegaţie la dosar.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că prin intermediul acestei căi extraordinare de atac recurentul A. solicită instanţei de recurs să reanalizeze probele administrate în cauză şi să reţină o altă stare de fapt decât cea stabilită în mod definitiv de către Judecătorie Rădăuţi şi Curtea de Apel Suceava.

Recurentul susţine că supune analizei o chestiune de drept, vizând natura juridică a termenului de 15 zile care vizează exercitarea dreptului de a conduce vehicule acordat prin dovada înlocuitoare/procesul-verbal de contravenţie şi a celui de 60 de zile care vizează suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, însă, în realitate, acesta solicită să se determine, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, că la data comiterii infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv nu avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Astfel, în condiţiile în care se critică situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi se solicită reaprecierea materialului probator, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Se mai impune a sublinia că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 774 din data de 26 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 774 din data de 26 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2025.