Cassation inadmissible for challenging factual findings and evidence evaluation in tax evasion case

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. Augustin împotriva deciziei penale nr. 789/A din data de 08 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 10 din 18 februarie 2025, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, printre altele, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.- augustin, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. augustin, pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a respins acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în contradictoriu cu inculpatul A..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit în baza ordonanţei din data de 19.09.2017, emisă în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, asupra autoturismului, proprietatea inculpatului A..

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă a hotărârii, o copie de pe dispozitivul acesteia s-a comunicta Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus anularea facturilor fiscale care nu conţin operaţiuni reale, aflate în vol. II al dosarului de urmărire penală, la filele x, respectiv: factura fiscală nr. x/04.06.2012, pretins emisă de S.C. B.; factura fiscală nr. x/12.06.2012, pretins emisă de S.C. B.; factura fisclă pretins emisă de S.C. B.; factura fiscală nr. x/15.11.2012, pretins emisă de S.C. C. S.R.L.; factura fiscală nr. x/04.12.2012, pretins emisă de S.C. C. S.R.L.; factura fiscală nr. x/30.03.2012, pretins emisă de S.C. D. S.R.L.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la inculpatul A. augustin au rămas în sarcina acestuia.

S-a constatat că inculpatul A. augustin a fost asistas de apărător ales.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, inculpaţii E. Şi F. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj.

Prin decizia penală nr. 789 din 8 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.- augustin, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Sălaj şi partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, împotriva sentinţei penale nr. 10 din data de 18.02.2022, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2019, sentinţă pe care a desfiinţat-o, în totalitate, în latura penală a cauzei, în ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului A.- augustin, precum şi în parte în latura civilă, sub aspectul modului de soluţionare a acţiunii civile exercitate în procesul penal împotriva inculpatului A.- augustin, şi, soluţionând cauza în aceste limite:

În temeiul art. 5 din C. pen., instanţa a constatat, conform principiului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, potrivit Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, că legea penală mai favorabilă, în ceea ce priveşte situaţia juridică a inculpatului A.- augustin este Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare după modificarea prin Legea nr. 55 din 31 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 332 din 01 aprilie 2021 (anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 437 din 13 mai 2024), în intervalul de timp în care s-a aflat în vigoare C. pen. în forma sa, între datele de 25.06.2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) şi până la data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 de modificare a dispoziţiilor art. 155 din C. pen.).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A.- augustin, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată (6 acte materiale), prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen., ca efect al prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi art. 1382 din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în contradictoriu cu inculpatul A. şi, constatând solidaritatea răspunderii acestui inculpat cu cea a coinculpaţilor F., E. şi G., s-a dispus:

- obligarea inculpaţilor A. şi F., în solidar, la despăgubiri către partea civilă, în cuantum total de 443.857 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat şi nerecuperat, la care s-a adăugat dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere aferente, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă a prejudiciului, potrivit art. 119 şi art. 120, art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- obligarea inculpaţilor A. şi E. la despăgubiri către partea civilă, în cuantum total de 168.580 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat şi nerecuperat, la care s-a adăugat dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere aferente, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă a prejudiciului, potrivit art. 119 şi art. 120, art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- obligarea inculpaţilor A. şi G. la despăgubiri către partea civilă, în cuantum total de 108.327 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat şi nerecuperat, la care s-a adăugat dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere aferente, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă a prejudiciului, potrivit art. 119 şi art. 120, art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 3.600 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 272 din C. proc. pen., s-a încuviinţat plata onorariilor cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în cauză, după cum urmează: suma 500 RON (onorariu parţial) cuvenită d-nei av. H. (pentru inculpatul F.), 868 RON cuvenită d-lui av. I. (pentru inculpatul E.).

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate în cauză au rămas în sarcina statului.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că, inculpatul A. augustin, în calitate de administrator al S.C. J. S.R.L., în perioada 2012 - 2013 a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii cheltuieli în sumă totală de 2.119.044,05 RON, ce nu au la bază operaţiuni comerciale reale, fapt ce cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului, constând în impozit pe profit diminuat (339.047 RON) şi deducere ilegală de TVA (381.717 RON), fiind sprijinit în cadrul relaţiei J. S.R.L. - B.. de către inculpatul F., în cadrul relaţiei J. S.R.L. - D. S.R.L. de către inculpatul E., iar în cadrul relaţiei J. S.R.L. - C. S.R.L. de către inculpatul G., care au întocmit facturile fiscale care atestau operaţiuni nereale în numele acestor societăţi şi i le-au pus la dispoziţie.

Împotriva deciziei nr. 789 din 8 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A. augustin.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

În motivarea cererii, după o prezentare a stării de fapt şi a soluţiilor pronunţate de instanţele de fond şi apel, recurentul a arătat că faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive obiective regăsite în conţinutul infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În subsidiar, în situaţia în care s-ar constata că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, recurentul a arătat că nu se poate reţine că aceasta a fost cu forma de vinovăţiei a intenţiei directe calificată prin scop (acelea de a se sustrage obligaţiilor fiscale de plată a taxelor către bugetul de stat).

Cu privire la situaţia factuală, recurentul a arătat că obiectivul investiţiei (ferma piscicolă din loc. Răbăgani, jud. Bihor) a fost construit în integralitate şi a fost conform, aspect necontestat în cauză. Astfel, deşi obiectul de investiţie a fost realizat complet, iar o altă anchetă penală (dosar x/2018 DNA - Serviciul Teritorial Timişoara) a constatat că toate activităţile de antrepriză, respectiv materialele folosite de subscrisa au fost înglobate în realizarea acestui obiectiv de investiţie, cu toate acestea, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Recurentul a susţinut că atâta timp cât a observat, în şantier, prin propriile simţuri, aducerea materialelor şi prestarea serviciilor contractate, este nerezonabil a i se imputa eventuale discrepanţe în actele contabile, mai ales în contextul în care investiţia a fost finalizată, iar beneficiarul final sau alte autorităţi ale statului care au efectuat controale la locaţia investiţiei nu au găsit inadvertenţe similare precum cele semnalate de ANAF.

În continuare, a arătat că pentru reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală în forma reţinută prin acuzaţiile aduse, este necesar verificarea următoarelor elemente de tipicitate, aspecte care nu se verifică în prezenta speţă raportat la starea de fapt reţinută, respectiv forma de vinovăţie cerută de lege: cheltuielile evidenţiate în contabilitate să nu aibă la bază operaţiuni reale; evidenţierea efectivă, în contabilitate, a unor cheltuieli nereale; evidenţierea să fie realizată în scopul sustragerii de ia îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi fapta să fie săvârşită cu intenţie directă calificată prin scop.

Recurentul a susţinut că, în cauză, raportat la starea de fapt reţinută de către instanţele devolutive, precum şi a mijloacelor de probă administrate, nu se poate ajunge la concluzia rezonabilă a unei suprapuneri perfecte între conţinutul constitutiv al normei de incriminare relativ la faptele efectiv săvârşite. A arătat că legea procesual penală impune un standard al probei "dincolo de orice îndoială rezonabila", astfel că o soluţie de condamnare se dispune exclusiv atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, în caz contrar, principiul în dubla pro reo poate conduce la o soluţie de achitare. Or, în speţă, nu s-a dovedit săvârşirea infracţiunii dincolo de acest standard legal.

În acest sens, a precizat că, nu s-a dovedit faptul că între acesta şi reprezentanţii celor trei societăţi comerciale ar fi existat vreo înţelegere frauduloasă şi nelegală în vederea furnizării unor documente fără acoperire economică reală pe baza cărora acesta să diminueze baza de impozitare a societăţii pe care o administra sau să încorporeze în actele contabile TVA deductibil. De asemenea, recurentul a arătat că nu s-a dovedit niciodată existenţa unei legături subiective între acesta, ca presupus autor al faptei de evaziune fiscală şi cei trei presupuşi complici, în condiţiile în care pe unii dintre aceştia nici nu i-a cunoscut vreodată.

Totodată, recurentul a făcut referiri cu privire la relaţia dintre societăţile S.C. J. S.R.L. cu S.C. B. S.R.L. Baia Mare, privitor la 3 facturi emise de această din urmă societate, stornarea acestora şi înregistrarea lor în contabilitate. Cu privire la acestea recurentul a arătat că este irelevant faptul că operaţiunea de stornare a fost înregistrată eronat în contabilitatea beneficiarului, câtă vreme această operaţiune atrage modalităţi de reparare fiscală, nicidecum incidenţa legii penale.

A mai arătat că, instanţa de apel a ignorat complet operaţiunea de stornare pentru a reţine exstenţa celor trei acte materiale care i-au fost imputate, acest aspect producând efecte juridice inclusiv în planul acţiunii civile admise în mod neîntemeiat în întregime.

În continuare, recurentul a făcut referiri la relaţia dintre S.C. J. S.R.L. cu S.C. D. S.R.L. Brad, Hunedoara, precizând că probele administrate atât în cursul urmăririi penale şi a instanţelor de fond şi apel dovedesc faptul că forajul s-a realizat efectiv. Totodată, recurentul a susţinut că este lipsit de importanţă faptul că forajul s-a efectuat, datorită condiţiilor locative, doar pentru o adâncime de circa 90-100 metri liniari, atâta timp cât preţul stabilit pentru această operaţiune reprezintă o chestiune de liberă apreciere a societăţilor comerciale în piaţă.

De asemenea, recurentul a mai arătat că teza acuzării în ceea ce priveşte relaţia cu S.C. D. S.R.L., potrivit căreia lucrarea de foraj nu ar fi fost executată, este infirmată de materialul probator de la dosar. A mai arătat nu a existat vreo corespondenţă între fapta de a înregistra în contabilitate factura nr. x/10. O7.2012 emisă de D. S.R.L. şi pretinsa inexistenţă a operaţiuni de forare, afirmată ca nereală prin acuzaţia penală adusă. Astfel, a susţinut recurentul că pretinsul prejudiu în cuantum de 168.580 RON ar fi trebuit diminuat din pretenţiile specifice acţiunii civile, iar suma de 46.247 RON ar fi trebuit redusă fără putinţă de tăgadă.

În final, recurentul a făcut referiri privitor la relaţia cu societatea C. S.R.L., arătând că, conduita ilicită a acestei societăţi nu îi poate fi imputată, fiind irelevantă orice conduită ilicită a acestuia din perspectiva obligaţiilor legale ce-i incumbau, potrivit legii, acestei societăţi comerciale cu personalitate juridică distinctă.

Prin urmare, a arătat că ultimele două acte materiale ar trebui înlăturate cu consecinţa respingerii integrale a acţiunii civile, inclusiv în ceea ce priveşte pretinsul prejudiciu de 108.327 RON, toate aspectele învederate fiind confirmate de martorii audiaţi în cauză.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate, şi rejudecând cauza să se dispună achitarea acestuia în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală. În subsidiar a solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza II-a din C. proc. pen., deoarece fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Cu privire la latura civilă, în principal a solicitat lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile exercitată în cauză de Statul Român prin ANAF - DGRFP Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj. În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii civile exercitată în cauză ca fiind neîntemeiată.

Totodată, a solicitat obligarea părţii civile ANAF la plata către acesta a tuturor cheltuielilor ocazionate cu judecarea recursului în casaţie.

Concluzii scrise formulate de partea civilă Ministerul Finanţelor prin Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj

La data de 01.07.2025, prin adresa nr. x/30.06.2025, partea civilă a transmis la dosar concluzii scrise, prin care, în esenţă, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie formulat de A. augustin şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală. S-a arătat că întreaga argumentaţie a recursului în casaţie reprezintă o reiterare îmbogăţită a argumentaţiei pe care s-au întemeiat apărările la fond şi în apel, în esenţă, că probaţiunea existentă la dosar nu ar fi concludentă pentru a conduce la condamnare, pornind de la premisa că starea de fapt din rechizitoriu a fost relatată distorsionat şi incomplet.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 26 august 2025, sub nr. x/2019.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazurilor de recurs în casaţie formulate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A. augustin, împotriva deciziei penale nr. 789/A din 8 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recurentul A. augustin a formulat recurs în casaţie la data de 10 iunie 2025, împotriva deciziei penale nr. 789 din 8 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 19 mai 2025, prin afişarea înştiinţării (la adresa din jud. Sălaj, dos. curte), conform art. 435 din C. proc. pen.. Decizia atacată a fost comunicată cu recurentul A. augustin şi la data de 20 mai 2025, prin afişarea înştiinţării (la cab. av. K., din Zalău, b-dul x, jud. Sălaj, dos. curte)

Decizia penală nr. 789 din 8 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A. augustin, în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A. augustin, hotărârea care se atacă (decizia nr. 789 din 8 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea, care a ataşat împuternicirea avocaţială x/2025 din 09.06.2025 .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Deşi în cauză nu s-a dispus o soluţie de condamnare, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. augustin a solicitat continuarea procesului penal, iar instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care s-a dispus încetarea procesului penal. Astfel, cazurile de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., vor fi analizate împreună, ţinând seama de soluţia de încetare a procesului penal şi că, în motivele evocate de recurent pe care şi-a fundamentat cererea de achitare, se indică lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

Faţă de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Cu toate că recurentul susţine că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală, în realitate, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac acesta contestă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi probele administrate în cauză, solicitând reaprecierea materialului probator. Or, o asemenea verificare excede limitele recursului în casaţie, cale extraordinară ce nu permite repunerea în discuţie a evaluării probelor şi nici modificarea situaţiei de fapt.

Analiza probatoriului, cu accent pe forţa probantă a mijloacelor de probă, pentru a susţine vinovăţia sau lipsa acesteia şi netemeinicia deciziei instanţei de apel, nu se poate realiza în procedura pendinte. Jurisprudenţa instanţei supreme în această materie evocă imposibilitatea analizei aptitudinii probelor de a dovedi vinovăţia în cadrul recursului în casaţie (e.g. ICCJ, SP, înch. 295/RC din 26 septembrie 2018, dosar nr. x/2016; ICCJ, SP, înch. 2/RC din data de 09 ianuarie 2019, dosar nr. x/2015).

Recurentul a mai susţine şi că nu a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv intenţie directă calificată prin scop, însă din perspectiva acestui caz de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii.

Astfel, în condiţiile în care se critică situaţia de fapt, latura subiectivă şi se solicită reaprecierea materialului probator, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, se constată că aceasta poate fi criticată doar cu privire la aspecte de nelegalitate nu şi cu privire la aspecte de netemeinicie, având în vedere că prin soluţionarea recursului în casaţie nu se analizează interpretarea probatorului care a stat la baza judecării laturii civile.

Invocarea formală a unui caz de casare, nu echivalează cu îndeplinirea condiţiilor limitativ impuse de lege în vederea admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Se mai impune a fi subliniat că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. augustin nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. augustin împotriva deciziei penale nr. 789/A din data de 08 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. augustin împotriva deciziei penale nr. 789/A din data de 08 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2025.