Family violence: cassation admissibility of defense arguments on complaint withdrawal versus victim's challenge to proximity restrictions

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. şi de recurenta parte vătămată B., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 229 din 25 octombrie 2024, pronunţată de Judecătoria Horezu, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa cu închisoarea de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 199 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) şi alin. (2)1 lit. d) C. pen., faţă de persoana vătămată B..

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de persoana vătămată B., precum şi dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanei vătămate B. sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale, pe o perioadă de 5 ani, care s-a dispus a se executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, aceleaşi drepturi care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 104 C. pen. rap. la art. 41 C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată de care inculpatul A. a beneficiat pentru restul de pedeapsă de 1230 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 172 din 10.12.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, de Tribunalul Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr. 68/A/09.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa 5 ani închisoare, stabilită în prezenta cauză, restul de pedeapsă de 1230 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 172 din 10.12.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, de Tribunalul Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr. 68/A/09.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în final dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani şi 1230 zile închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a adăugat pedeapsa complementară anterioară neexecutată la pedeapsa complementară aplicată prin prezenta, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa complementară finală, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, precum şi a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de persoana vătămată B., precum şi dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanei vătămate B. sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale pe o perioadă de 5 ani, care s-a dispus a se executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie finală a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de persoana vătămată B. precum şi dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanei vătămate B. sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale, care s-a dispus a se executa, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 22.01.2024 până la 19.06.2024, inclusiv, şi de la 19.08.2024, la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul A..

În baza art. 20 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act ca persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel A..

Prin decizia penală nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 229 din data de 25 octombrie 2024, pronunţată de Judecătoria Horezu, intimată fiind persoana vătămată B..

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus în continuare prevenţia inculpatului, începând cu data pronunţării sentinţei primei instanţe, la zi.

Împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs în casaţie:

- inculpatul A., la data de 4 septembrie 2025 şi prin apărător ales la data de 3 septembrie 2025;

- partea vătămată B., la data de 3 septembrie 2025.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 1 octombrie 2025, când s-a stabilit termen la data de 21 octombrie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie, prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

1. Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) c) şi d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menţionate numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), motivarea recursului în casaţie şi semnătura inculpatului.

Recurentul inculpat A. a formulat două cereri de recurs în casaţie, însă, întrucât motivele sunt comune, acestea vor fi examinate în mod unitar.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Sub un prim aspect, a arătat că instanţele de fond şi de apel nu au administrat suficiente probe care să susţină vinovăţia sa, nu au ţinut cont de declaraţiile martorilor audiaţi şi de declaraţia părţii vătămate, care a precizat că a sesizat în mod greşit organele de cercetare penală.

Sub un al doilea aspect, a precizat că din materialul existent la dosarul de urmărire penală, nu există plângerea penală a persoanei vătămate, necesară pentru a pune în mişcare acţiunea penală.

De asemenea, a susţinut că organele de cercetare penală erau obligate să ia act de manifestarea de voinţă a părţii vătămate, care la data de 11.03.2024 şi-a retras plângerea şi să dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) sau g) din C. proc. pen.

Mai mult, raportat la dispoziţiile art. 199 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., legiuitorul a prevăzut expres cauza de înlăturarea a răspunderii penale prin împăcarea părţilor. Astfel, cum rezultă din conţinutul actului de voinţă a persoanei vătămate era şi aceea de stingere a acţiunii penale şi civile şi produce efecte între persoana vătămată şi inculpat.

A considerat că împăcarea părţilor poate înlătura răspunderea penală, atât în cazul infracţiunilor pentru care legiuitorul prevede expres acest lucru, dar şi în cazul infracţiunilor care se pun în mişcare la plângerea penală a persoanei vătămate, iar dispoziţiile art. 199 alin. (3) permite împăcarea şi stingerea litigiului sub aspect penal şi civil.

În acest sens, a învederat că la data de 11.06.2024 a intervenit împăcarea părţilor, prin declaraţie autentificată, depusă la Judecătoria Horezu la data de 16.06.2024, cu mult înainte de citirea actului de sesizare.

Aşadar, a apreciat că principala consecinţă a greşitei aplicări a legii de către instanţele de fond şi de apel constă în stabilirea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A mai arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut existenţa unei relaţii de concubinaj cu partea vătămată şi în raport de acest aspect a sporit nelegal pedeapsa aplicată, ca urmare a reţinerii agravantei prevăzute de art. 199 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În raport de aspectele invocate, a considerat că pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

2. Cererea de recurs în casaţie formulată de partea vătămată B. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menţionate numele şi prenumele părţii vătămate (B.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), motivarea recursului în casaţie şi semnătura apărătorului ales al părţii vătămate.

Partea vătămată a invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", în ceea ce priveşte pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., întrucât prin aplicarea acestora i s-a încălcat dreptul la familie şi la viaţă intimă.

În acest sens, a arătat că s-a căsătorit cu inculpatul şi că acesta nu mai prezintă un pericol social, penal sau pentru sănătatea şi integritatea fizică a părţii vătămate.

A considerat că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la data pronunţării sentinţei penale, acestea au încetat prin căsătoria dintre cei doi.

De asemenea, a mai precizat că a sesizat în mod nereal organele de cercetare penală pentru faptele de agresiune, fiind animată de gelozie împotriva inculpatului, cu care avea o relaţie extraconjugală. A formulat plângerea doar pentru a-l convinge pe inculpat că îl iubeşte, dar i-a promis că şi-o va retrage atunci când şi acesta îi va împărtăşi aceleaşi sentimente.

În opinia părţii vătămate, procurorul a încadrat faptele în infracţiunea de violenţă în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) şi (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (2)1 lit. d) C. pen., deşi nu erau concubini pentru că nu aveau relaţii asemănătoare celor de familie, în sensul dispoziţiilor art. 177 alin. (1) lit. c) C. pen.

Critica părţii vătămate vizează interdicţiile impuse inculpatului de către instanţa de apel, care o afectează direct, pentru că nu are posibilitatea de a lua legătura cu inculpatul, de a-i face vizite şi de a avea program intim cu acesta, fiind persoane căsătorite.

A solicitat să se constate că dreptul la familie şi la viaţă intimă au prioritate în cauză, iar la acest moment nu mai există pericolul pentru sănătatea şi integritatea fizică a acesteia.

Examinând cererile de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. şi de recurenta parte vătămată B., prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

1. Cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. a fost depusă în termen, fiind respectate dispoziţiile art. 434-438 din C. proc. pen.

Aspectele invocate de recurentul inculpat şi circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. se circumscriu, în esenţă următoarelor aspecte:

- inexistenţa unui probatoriu care să susţină acuzaţia penală;

- incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv retragerea plângerii penale a persoanei vătămate sau împăcarea părţilor;

- inexistenţa unei relaţii de concubinaj dintre inculpat şi persoana vătămată.

Sub un prim aspect, referitor la ansamblul probator administrat în cauză, precum şi la inexistenţa unei relaţii de concubinaj între părţi, acestea nu pot face obiectul analizei instanţei de casaţie, având în vedere că obiectul recursului în casaţie este strict delimitat la verificarea legalităţii hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare şi interpretare a legii de către instanţa de apel. Această cale extraordinară de atac nu permite o reanalizare a situaţiei de fapt şi nici o nouă evaluare a materialului probator, întrucât nu poate constitui o a treia judecată a cauzei sub aspect faptic. Prin urmare, starea de fapt şi corespondenţa acesteia cu probele administrate au fost stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel şi nu pot fi reexaminate în actualul cadru procesual.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce priveşte incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, constând în retragerea plângerii penale de către persoana vătămată, respectiv intervenirea împăcării între părţi, din actele dosarului se constată următoarele:

La data de 22 ianuarie 2024, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere penală a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. (declaraţia persoanei vătămate, fila x d.u.p.)

La data de 21 ianuarie 2024, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) şi alin. (2) raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (2)1 lit. d) din C. pen.

Prin ordonanţa din data de 23 ianuarie 2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva numitului A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) şi alin. (2) raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen.

La data de 01 februarie 2024, persoana vătămată, asistată de apărător ales, a declarat că îşi retrage plângerea penală şi civilă faţă de numitul A., pentru infracţiunea de violenţă în familie.

Ulterior manifestării de voinţă din partea persoanei vătămate, procurorul a procedat la întocmirea rechizitoriului şi trimiterea inculpatului în judecată, precizând că a dat eficienţă dispoziţiilor art. 199 alin. (2) din C. pen., acţiunea penală fiind pusă în mişcare din oficiu. .

În acest context, argumentele incidente referitoare la nerespectarea principiului disponibilităţii părţii vătămate de a-şi retrage plângerea şi, pe cale de consecinţă, de a atrage incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, se circumscriu, în mod formal şi direct, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Deşi, recurentul inculpat a invocat, în susţinerea cererii de recurs în casaţie, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere argumentele concrete formulate, referitoare la incidenţa art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din C. proc. pen. - a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală- se impune recalificarea temeiului de drept, acesta regăsindu-se, în realitate, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

2. Cererea de recurs în casaţie formulată de către partea vătămată B. a fost depusă în termen, însă nu respectă dispoziţiile art. 437 lit. c) C. proc. pen.

În raport de argumentele recurentei părţi vătămate, încadrate formal în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se constată că acestea privesc aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., constând în interdicţia impusă inculpatului de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de partea vătămată, de locuinţa acesteia ori de locurile unde îşi desfăşoară activitatea socială, pe o durată de 5 ani.

În acest context, se reţine că partea civilă poate exercita recurs în casaţie referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă, conform dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în limita cazurilor de recurs în casaţie reglementate în art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Deşi, în mod formal, critica a fost subsumată cazului de casare privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în realitate partea vătămată nu invocă aspecte de nelegalitate ale pedepsei complementare, ci exprimă doar nemulţumirea faţă de efectele, de restricţiile pe care aceasta le implică în raport cu inculpatul, respectiv imposibilitatea de a-l vizita pe acesta şi de a întreţine relaţii conjugale.

Or, asemenea motive nu pot constitui temei pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, întrucât această cale extraordinară de atac are ca obiect exclusiv verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar nu analiza consecinţelor de ordin personal resimţite de părţi.

În plus, nu constituie atributul instanţei de casaţie reevaluarea relaţiei existente între părţi sau aprecierea asupra pericolului pe care inculpatul l-ar putea reprezenta pentru integritatea şi sănătatea părţii vătămate. Competenţa acestei instanţe este limitată la verificarea legalităţii deciziei atacate în raport de cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Mai mult, se reţine că recurenta parte vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, iar dispoziţiile procesual-penale recunosc calitate procesuală de a formula recurs în casaţie numai părţii civile.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte,

I. Va admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va trimite cauza Completului C5 în vederea judecării cererii de recurs în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat, a intimatei parte vătămată şi asigurarea apărării.

II. În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta parte vătămată B. împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga recurenta parte vătămată la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Trimite cauza Completului C5 în vederea judecării cererii de recurs în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat, a intimatei parte vătămată şi asigurarea apărării.

II. În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta parte vătămată B. împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2025.