Limits of objection to execution in cross-border transfer of criminal sentences: prohibition on challenging the substantive composition of the recognized foreign penalty

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 47 din data de 29 mai 2025 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 598 din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul A. cu privire la sentinţa penală nr. 91 din data de 5.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, definitivă prin neapelare la 17.12.2024.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reţinut că prin sentinţa penală nr. 91/5.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, definitivă prin neapelare la 17.12.2024, s-a dispus:

A fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută parţial sentinţa penală nr. 242/11.04.2007, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, prin care persoana transferabilă A. ) a fost condamnat la o pedeapsă de 80 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, în scopul traficării, de substanţe stupefiante şi psihotrope, cu aplicarea ipotezei minore, art. 73 alin. (5) din Decretul Prezidenţial 309/1990, ce are corespondent în legea penală română în infracţiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 96/16.02.2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată prin decizia penală nr. 325/2017 a Curţii de Apel ĽAquila, rămasă definitivă la data de 31.05.2017, prin care persoana transferabilă A. ) a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie săvârşită în circumstanţe agravante în complicitate, prev. de art. 110, 628 alin. l, 3 n. I C. pen. italian, ce are corespondent în C. pen. român în infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a dispus recunoaşterea pedepsei rezultante aplicate persoanei transferabile A. de 1720 zile închisoare (4 ani, 8 luni şi 20 de zile) şi transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestei pedepse.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada executată în Germania în scopul extrădării de 155 zile de închisoare, 90 de zile de liberare anticipată acordată conform Ordinului nr. 2983/2023 emis la data de 27.10.2023 de Magistratul competent cu Supravegherea din Pescara, precum şi perioada executată de la 06.10.2022 la zi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bacău a avut în vedere următoarele:

Sub nr. x/2024 din data de 26.08.2024 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău referatul nr. x/2024 din 22.08.2024 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat această instanţă în vederea recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare italiene şi asupra transferării din Italia a condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei de 1730 zile închisoare într-un penitenciar din România. În cuprinsul referatului s-a arătat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a fi recunoscute hotărârile penale străine.

Referatul a fost transmis instanţei însoţit de adresa nr. x/2024 din data de 06.08.2024 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, adresa de înaintare a Ministerului Justiţiei al Republicii Italia nr. S.A. 033.008.004.57/2024/LA, certificatul emis în baza Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI de către autorităţile italiene; sentinţa penală nr. 242-20()7, pronunţată de Tribunalul Vasto; sentinţa penală nr. 96-2016, pronunţată de Tribunalul Vasto; decizia penală nr. 325/2017 a Curţii de Apel ĽAquila şi documentaţie suport.

S-a învederat că opinia persoanei condamnate A. este menţionată în certificatul emis de autorităţile din Italia, aceasta fiind de acord să fie transferată în România.

Examinând sesizarea, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4-8 din Decizia - cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, transpusă în legislaţia internă prin Legea nr. 302/2004, decizie ce a fost transpusă în legislaţia internă şi de statul italian.

Având în vedere că Italia - în calitate de stat emitent - a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27. I I .2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VI din Legea nr. 302/2004.

S-a constatat că Legea nr. 302/2004, prin dispoziţiile cuprinse în art. 167 instituie condiţii speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, acestea fiind: a) hotărârea este definitivă şi executorie;b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;c) persoana condamnată are cetăţenie română;d)persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163."

Astfel, în urma verificărilor efectuate în baza de date informatică a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, persoana condamnată A. a fost identificată ca fiind numitul A. şi a rezultat că acesta este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/909/JAl, respectiv art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana transferabilă A. are domiciliul în mun. Bacău, jud. Bacău.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) teza I din Legea nr. 302/2004 rep., solicitarea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţile din Italia faţă de numitul A. este de competenţa Curţii de Apel Bacău, instanţă legal sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Din analiza documentelor şi înscrisurilor care au fost comunicate de autorităţile judiciare din Italia, Curtea a constatat următoarele:

1. Prin sentinţa penală nr. 242/1 1.04.2007, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, persoana transferabilă A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi 800 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere, în scopul traficării, de substanţe stupefiante şi psihotrope, cu aplicarea ipotezei minore, prev. de art. 73 alin. (5) DPR 309/1990; şi deţinere ilegală de arme, prev. de art. 2 din Legea nr. 895/1967, fapte constând în aceea că la data de 03.02.2007 a deţinut ilegal cantitatea de 15 g haşiş, precum şi un pumnal cu două lame.

2. Prin sentinţa penală nr. 96/16.02.2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată de Curtea de Apel ĽAquila nr. 325/2017 şi rămasă definitivă la data de 31.05.2017, persoana transferabilă A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 1032 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie săvârşită în circumstanţe agravante în complicitate, prev. de art. 1 10, 628 alin. l, 3 n. I C. pen. italian, fapte constând în aceea că la data de 16.1 1.201 1, fiind în complicitate cu numitul B., în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, l-a lovit cu o tijă din fier în zona capului pe numitul C.. În urma loviturii, victima şi-a pierdut cunoştinţa, iar numitul A. şi-a însuşit suma de 1000 euro aflată în portofelul victimei, precum şi cheile de la autoturismul acesteia. Infracţiunea a fost săvârşită în circumstanţe agravante, întrucât aceasta a fost comisă cu ajutorul unui obiect cu care putea vătăma victima.

De asemenea, prin Decizia nr. 325/2017 a Curţii de Apel ĽAquila, care a reformat parţial sentinţa penală nr. 96/16.02.2016, în sensul că s-a dispus şi expulzarea persoanei transferabile A..

În ceea ce priveşte solicitarea formulată de autorităţile judiciare din Italia privind recunoaşterea şi punerea în executare hotărârilor de condamnare privind pe persoana transferabilă A., Curtea constată că sunt întrunite parţial condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep. privind recunoaşterea şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, respectiv:

a) hotărârile prin care a fost condamnat numitul A. sunt definitive şi executorii, respectiv sentinţa penală nr. 242/11. 04.2007, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto, a rămas definitivă la data de 01.04.2009; precum şi sentinţa penală nr. 96/16.02.2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată de Curtea de Apel ĽAquila prin decizia penală nr. 325/2017 a rămas definitivă la data de 31.05.2017;

b) referitor la îndeplinirea condiţiei dublei incriminări prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 7 din Decizia Cadru 2008/909/JAI, Curtea constată că doar două dintre cele trei fapte pentru care a fost condamnat A. de autorităţile judiciare din Italia sunt incriminate şi de legislaţia penală română, respectiv acestea întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi tâlhărie calificată, prev. de art. 233-234 alin. (1) lit. a) C. pen.;

Privitor la infracţiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 2 din Legea italiană nr. 895/1967, Curtea a constatat că acesta nu are corespondent în legislaţia penală română, situaţia de fapt reţinută neregăsindu-se elementele de tipicitate ale infracţiunii de port sau folosirea fără drept de arme periculoase prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) Cod .penal român.;

Drept urmare, Curtea a constatat incidente dispoziţiile art. 166 art. (4) din Legea nr. 302/2004 conform cărora:

"În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (6), instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul".

În urma corespondenţei purtate cu autorităţile judiciare italiene, acestea au comunicat că nu poate fi satisfăcută condiţia dublei incriminări în condiţiile prevăzute de art. 372 C. pen. român, întrucât persoana condamnată pentru faptele indicate în sentinţa penală nr. 242/11. 04.2007, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto, a rămas definitivă la data de 0l .04.2009, nu deţinea arma în locurile prevăzute de articolul de mai sus (administraţii publice, organe publice, spaţii rezervate desfăşurării de operaţiuni electorale).

În consecinţă, autorităţile italiene au informat Curtea că pentru sentinţa nr. 1 (sentinţa penală nr. 242/1 1.04.2007, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, n.n.)trebuie avut în vedere un singur capăt de acuzare si anume încălcarea art. 73 alin. (5) din Decretul Prezidenţial 309/1990 - deţinere in scopul traficării de substanţe stupefiante cu acordarea circumstanţei mai puţin grave.

Pedeapsa pentru infracţiunea menţionată mai sus este de: închisoare de 2 luni 20 zile (total 80 de zile).

Prin urmare, pedeapsa totală pentru care se solicită recunoaşterea este de:

80 de zile pentru titlul 1) (sentinţa penală nr. 242/1 1.04.2007, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, n.n.) şi 1640 de zile pentru titlul 2) (sentinţa penală nr. 96/16.02.2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată de Curtea de Apel ĽAquila nr. 325/2017 şi rămasă definitivă la data de 31.05.2017), pentru un total de 1720 zile.

Data intrării în vigoare a sentinţei este 06.10.2022.

Din totalul general de 1720 de zile trebuie deduse următoarele: 155 de zile (de detenţie pentru o pedeapsă executată În Germania în scopul extrădării, deja deduse) şi 90 de zile (eliberarea anticipată acordată de către Magistratul de Supraveghere din Pescara care urmează să fie dedusă la expirarea pedepsei.)

Prin urmare, pedeapsa ar trebui să fie executată integral la 16.08.2026.

Faţă de aceste precizări exprese formulate de autorităţile italiene, Curtea a admis cererea de recunoaştere şi a dispus recunoaşterea parţială a sentinţei penale nr. 242/1 1.04.2007, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, doar în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 73 alin. (5) din Decretul Prezidenţial 309/1990 - deţinere in scopul traficării de substanţe stupefiante cu acordarea circumstanţei mai puţin grave.

c) persoana condamnată are cetăţenie română - din verificările efectuate a rezultat că numitul A. este cetăţean român; fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. C) din legea nr. 302/2004.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România; consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia.

Din documentele transmise de autorităţile judiciare din Italia, a rezultat că persoana transferabilă A. se află în statul emitent şi a fost de acord să fie transferat în România pentru a executa pedeapsa într-un penitenciar din România.(fl. 73-75 dosar)

Mai mult, Curtea a reţinut faptul că persoana transferabilă A. este cetăţean român, are domiciliul în România iar prin sentinţa penală nr. 96/16.02.2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată de Curtea de Apel ĽAquila nr. 325/2017 şi rămasă definitivă la data de 31.05.2017 s-a dispus expulzarea sa de pe teritoriul Italiei context în care, deşi există, acordul acestuia nu este necesar, pentru a se dispune transferarea sa într-un penitenciar din România, în vedere continuării executării pedepsei.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din legea nr. 302/2004.

Astfel, în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana condamnată A. nu a fost cercetată în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale pe care le-a comis pe teritoriul Italiei şi pentru care a fost condamnat definitiv de autorităţile judiciare din acest stat, motiv pentru care se constată că executarea hotărârilor judecătoreşti în România nu ar fi contrară principiului ne bis in idem.

De asemenea, s-a constatat că persoana transferabilă A. nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală, răspunde penal potrivit legii române (în perioadele comiterii faptelor, respectiv 03.02.2007 şi 16.11.2011, acesta era major), a fost condamnat la pedeapsa închisorii (şi nu la o pedeapsă care să constea în asistenţă psihiatrică sau medicală care să nu poată fi executată în România), iar pentru pedeapsa finală contopită nu a intervenit, potrivit legii române, prescripţia executării pedepsei, amnistia, graţierea, dezincriminarea.

În ceea ce priveşte participarea persoanei transferabile A. la judecarea celor două cauze menţionate anterior, a rezultat că în prima cauză, corespunzătoare sentinţei penale din 11.04.2007, acesta a fost prezent personal la proces. Referitor la cea de-a doua cauză, corespunzătoare sentinţei din 16.02.2016, susnumitul nu a fost citat personal, întrucât s-a sustras de la cercetarea/judecarea cauzei, acesta fiind dat în urmărire printr-un ordin emis de Tribunalul Vasto, la data de 19.04.2013. Totuşi, anterior, persoana transferabilă A. a fost informat cu privire la dosarul penal întocmit pe numele său, deoarece acesta a fost reţinut/arestat preventiv, în perioada 29.11.2011 - 01.12.2011, iar în perioada 02.12.201 1-06.03.2012, s-a aflat în arest la domiciliu. Astfel, persoana transferabilă A. a luat cunoştinţă de acuzaţiile formulate împotriva sa, cunoscând că împotriva sa putea fi emisă o sentinţă judecătorească, chiar în lipsa sa.

Din documentele transmise de autorităţile judiciare italiene, şi corespondenţa ulterioară purtată de Curtea de Apel Bacău cu acestea, a mai rezultat că persoana transferabilă A. are de executat o pedeapsă de 1.720 de zile de închisoare (80 de zile corespunzătoare sentinţei din 11.04.2007; 1.640 de zile corespunzătoare sentinţei din 16.02.2016).

Persoana transferabilă A. a executat 24 de zile corespunzătoare sentinţei din 11.04.2007; 98 de zile corespunzătoare sentinţei din 16.02.2016; respectiv 33 de zile executate pe teritoriul Germaniei, în scopul extrădării sale. Astfel, pe persoanei transferabile A., autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare la data de 28.05.2020. Acesta a fost arestat de autorităţile germane, în scopul predării sale, în perioada 03.09.2022-05.10.2()22. Începând cu data de 06.10.2022, persoana transferabilă A. se află pe teritoriul Italiei, unde îşi execută pedeapsa privativă de libertate într-un penitenciar din acest stat, iar pedeapsa urmează să fie executată complet în data de 16.08.2026.

De asemenea persoanei transferabile A. i-a fost scăzută din pedeapsa totală, perioada de 90 de zile, corespunzătoare perioadei deja executate în intervalul 06.10.2022 - 05.10.2023, conform ordinului nr. 2983/2023 din 27.10.2023, emis de magistratul competent cu supravegherea din Pescara.

Cu privire la instituţia contestaţiei la executare, Curtea a reţinut că, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

A arătat că din acest text legal rezultă natura juridică a contestaţiei la executare, de cale de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru remedierea unor incidente care apar în faza de executare a hotărârii.

Prin intermediul contestaţiei la executare nu poate fi pusă în discuţie soluţia dată de instanţă prin hotărârea definitivă, aceasta bucurându-se de autoritatea de lucru judecat.

Examinând motivele de contestaţie invocate de contestator prin cererea sa, Curtea a constatat că acestea s-ar încadra în cazul de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. - existenţa unei cauze de stingere sau de micşorare a pedepsei.

În ceea ce priveşte hotărârile de condamnare la pedepse privative de libertate pronunţate de autorităţile judiciare din alte state şi recunoscute de instanţele din România, Curtea a reţinut că art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător.

Curtea a constatat că acest text de lege nu este aplicabil în cauza pendinte, deoarece autorităţile statului ce au pronunţat sentinţele de condamnare a contestatorului A. recunoscute prin sentinţa penală nr. 91/5.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024 nu au transmis autorităţilor române vreo hotărâre judecătorească sau vreun act judiciar prin care s-au acordat reduceri de pedeapsă persoanei condamnate.

Cu privire la perioada de 2 luni şi 3 zile de închisoare indicată la pct. 2 din ordinul de cumulare emis la 11.02.2019 inclusă de instanţa română în pedeapsa recunoscută prin sentinţa susmenţionată, care potrivit contestatorului, nu era executabilă, Curtea a constatat că aceasta reprezintă în fapt o critică de nelegalitate a sentinţei nr. 91/5.11.2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, care însă nu poate fi cenzurată în procedura contestaţiei la executare, faţă de autoritatea de lucru judecat a acestei sentinţe definitive.

De asemenea, a apreciat că nici incidenţa prescripţiei răspunderii penale nu poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare, art. 598 din C. proc. pen., referindu-se la prescripţia executării pedepsei reglementate de art. 161-164 C. pen. aplicate printr-o hotărâre definitivă, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, aspect menţionat şi în sentinţa de recunoaştere a condamnării pronunţate de autorităţile italiene.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, contestatorul A. a formulat contestaţie, solicitând în esenţă, admiterea acesteia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, deducerea din pedeapsa de executat de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată de autorităţile judiciare italiene şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 91/5.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, a perioadei de 2 luni şi 3 zile de închisoare indicată la pct. 2 din ordinul de cumulare emis la 11.02.2019, care nu era executabilă.

Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care contestatorul A. a solicitat deducerea din pedeapsa de executat de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată de autorităţile judiciare italiene şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 91/5.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, a perioadei de 2 luni şi 3 zile de închisoare indicată la pct. 2 din ordinul de cumulare emis la 11.02.2019, care nu era executabilă.

Înalta Curte reaminteşte că procedura jurisdicţională a contestaţiei la executare este menită să rezolve situaţiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că autorităţile judiciare italiene au solicitat recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România privind persoana condamnată A..

Această solicitare a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Bacău, care prin sentinţa penală nr. 91 din data de 5.11.2024 (definitivă prin neapelare la 17.12.2024), s-a recunoscută parţial sentinţa penală nr. 242 din data de 11.04.2007, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la o pedeapsă de 80 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, în scopul traficării, de substanţe stupefiante şi psihotrope, cu aplicarea ipotezei minore, art. 73 alin. (5) din Decretul Prezidenţial 309/1990, ce are corespondent în legea penală română în infracţiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a recunoscut şi sentinţa penală nr. 96/16.02.2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată prin decizia penală nr. 325/2017 a Curţii de Apel ĽAquila, rămasă definitivă la data de 31.05.2017, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie săvârşită în circumstanţe agravante în complicitate, prev. de art. 110, 628 alin. l, 3 n. I C. pen. italian, ce are corespondent în C. pen. român în infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. a) din C. pen.

S-a dispus recunoaşterea pedepsei rezultante aplicate persoanei transferabile A. de 1720 zile închisoare (4 ani, 8 luni şi 20 de zile) şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestei pedepse.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada executată în Germania în scopul extrădării de 155 zile de închisoare, 90 de zile de liberare anticipată acordată conform Ordinului nr. 2983/2023 emis la data de 27.10.2023 de Magistratul competent cu Supravegherea din Pescara, precum şi perioada executată de la 06.10.2022 la zi.

Aşadar, constată Înalta Curte că verificarea modului în care instanţa română a dat o rezolvare cererii de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei aplicate de autoritatea judiciară de condamnare, se realizează în condiţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004.

Prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării.

În ceea ce priveşte hotărârile de condamnare la pedepse privative de libertate pronunţate de autorităţile judiciare străine şi recunoscute de instanţele române, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, în ipoteza în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească ori un act judiciar prin care acesteia i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării în România, recunoaşterea lor se realizează de către curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6), dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare aplicându-se corespunzător.

Însă, în cauza de faţă, aceste dispoziţii nu sunt incidente, întrucât autorităţile statului care au pronunţat hotărârile de condamnare a contestatorului A., recunoscute prin sentinţa penală nr. 91 din 5.11.2024 a Curţii de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2024, nu au transmis autorităţilor române vreo hotărâre judecătorească sau vreun act judiciar prin care să fi fost acordate reduceri de pedeapsă anterior transferului.

Referitor la perioada de 2 luni şi 3 zile de închisoare indicată la pct. 2 din ordinul de cumulare emis la 11.02.2019, inclusă de instanţa română în pedeapsa recunoscută prin sentinţa menţionată şi pe care contestatorul o consideră neexecutabilă, apreciază Înalta Curte că această critică echivalează cu o contestare a însăşi legalităţii sentinţei penale nr. 91 din 5.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, ce nu poate fi însă supusă controlului pe calea contestaţiei la executare, faţă de autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive.

În acest context, Înalta Curte, învestită cu soluţionarea căii de atac formulate împotriva contestaţiei la executare prin care verifică dacă solicitările iniţiale ale contestatorului A. au fost legal soluţionate de către instanţa de fond, constată că, în absenţa unor informaţii concrete care să permită instanţei să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sentinţa penală atacată este legală şi temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 47 din data de 29 mai 2025 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 47 din data de 29 mai 2025 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 octombrie 2025.