Drug trafficking sentence reduction upheld; cassation appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 406 din data de 03 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) si 10 C. proc. pen. si a art. 2 alin. (1) şi (2) din legea 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. s-a condamnat inculpatul A., în stare de arest preventiv , cetăţean român, necăsătorit, studii superioare, programator la B., recividist, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârsirea infractiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, faptă prev. şi ped. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă din 02.05.2023).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), alin. (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri si până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

S-a constatat că prezenta infracţiune a fost săvârşită în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 1051 din 21.07.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.08.2021, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 2 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentinţa penală nr. 1051 din 21.07.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.08.2021.

În temeiul art. 96 alin. (5) raportat la art. 41 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare, pedeapsa de 2 închisoare, urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentinţa penală nr. 1051 din 21.07.2021 a Judecătorie Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.08.2021 aplicată prin respectiva sentinţă, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În fine, s-a hotărât ca pedeapsa astfel stabilită să se execute în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat A. pentru o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 01.01.2024.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus, din durata pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, durata reţinerii, respectiv 05.01.2020, precum şi durata reţinerii şi a arestului preventiv din data de 02.05.2023 până la zi.

Împotriva sentinţei penale nr. 406 din data de 03 noiembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2023, inculpatul A. a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 453/P din data de 25 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 406/03.11.2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2023, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 96 alin. (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (1) C. pen., s-a adaugat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin prezenta la pedeapsa de 2 ani închisoare, urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentinţa penală nr. 1051 din 21.07.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.08.2021, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata măsurii arestării preventive de la data de 03.11.2023 la zi.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 1 iulie 2024.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi în rejudecare să se dispună înlăturarea greşitei aplicări a legii, constând în aplicarea unei pedepse cu încălcarea principiului non reformatio in pejus.

În esenţă, s-a precizat că prin sentinţa penală nr. 406 din data de 03.11.2023 Tribunalul Constanţa a reţinut că aptă să asigure redresarea socială a inculpatului este o pedeapsă cu închisoarea ce va fi orientată spre minimum special, dispunându-se, ca urmare a reţinerii disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În continuare s-a precizat faptul că ulterior prin decizia penală atacată, Curtea de Apel Constanţa investită cu soluţionarea apelului formulat, în cauză, doar de inculpat, a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre "limita mediană a intervalului de pedeapsă" (pagina 10 paragraf 1 din decizie), astfel încât, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, iar apoi a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În acest context, inculpatul a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată de curtea de apel ca urmare a reţinerii şi cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, este nelegală, deoarece instanţa de apel a reindividualizat pedeapsa spre maximul special rezultat ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă, deşi în virtutea principiului non reformatio in pejus, în condiţiile în care inculpatul este singurul care a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, era ţinută de individualizarea judiciară a pedepsei, astfel după cum aceasta fusese stabilită de către instanţa de fond.

Aşadar, s-a precizat că instanţa de apel, în cadrul soluţionării apelului exclusiv al inculpatului, avea obligaţia de a stabili o pedeapsă, la minim special ca şi instanţa de fond, însă redus ca urmare a reţinerii cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Concluzionând, inculpatul a arătat faptul că în apel, prin reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., intervalul de individualizare a pedepsei a devenit 2 ani şi 6 luni - 6 ani închisoare, iar mai apoi 1 an şi 8 luni - 4 ani, iar, cum în cauza de faţă, parchetul nu a declarat apel, instanţa de control judiciar trebuia să menţină exclusiv individualizarea stabilită prin hotărârea instanţei de fond, neputând să agraveze situaţia singurului participant care a declarat apel, respectiv a inculpatului .

Prin încheierea din 02.10.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 453/P din data de 25 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie Completului nr. 1.

S-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 30 octombrie 2024 cu citarea recurentului inculpat şi cu asigurarea apărării.

Pentru a pronunţa această încheiere, Înalta Curte a constatat că susţinerile inculpatului privind faptul că pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată de instanţa de apel, ca urmare a reţinerii şi cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, este nelegală, deoarece s-a reindividualizat pedeapsa spre maximul special rezultat ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă, deşi, în virtutea principiului non reformatio in pejus (în condiţiile în care inculpatul a fost singurul care a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe) era ţinută de individualizarea judiciară a pedepsei, astfel după cum aceasta fusese stabilită de către instanţa de fond, se circumscriu formal cazului de casare invocat, astfel că, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.., s-a arătat că recursul în casaţie este admisibil în principiu.

La data de 30.10.2024, au avut loc dezbaterile cu privire la recursul în casaţie declarat, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. este nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea dedusă judecăţii, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă numai din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv, sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Cu alte cuvinte, nu orice aspect de nelegalitate constituie temei pentru casarea hotărârii recurate, ci numai acele încălcări ale normelor juridice care corespund unuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de lege.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", acesta fiind incident numai în situaţia în care sancţiunea penală stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita sa individualizare de către instanţele de fond. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită prin hotărârile date în fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Rezultă, aşadar, că examinarea ce poate fi realizată prin prisma acestui motiv de casare presupune efectuarea unei verificări matematice a cuantumului pedepsei aplicate de instanţele inferioare prin comparaţie cu limitele speciale prevăzute de norma de incriminare, astfel cum sunt reduse ori, după caz, majorate ca urmare a reţinerii, cu titlu definitiv, a cauzelor care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa stabilită de instanţa de fond fiind una corect aplicată.

Astfel, Înalta Curte constată că, pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pedeapsa închisorii este de la 5 la 12 ani, iar limitele reduse cu 1/2 ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt închisoare de la 2 ani şi 6 luni la 6 ani; reducând aceste limite cu 1/3 ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., noile limite între care putea fi stabilită pedeapsa sunt de la 1 an şi 8 luni închisoare la 4 ani închisoare.

Aşadar, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. este cuprinsă între aceste limite, iar operaţiunea de individualizare efectuată de instanţa de apel, care a arătat că a ţinut cont de circumstanţele reale de săvârşire a faptei (felul, natura şi cantitatea mare de droguri traficată, în vederea obţinerii de venituri ilegale), dar şi cele personale (absolvent de studii superioare, necăsătorit, programator la B., recidivist), nu poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, fiind atributul exclusiv al instanţelor inferioare.

În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat, cum că i s-ar fi agravat situaţia în propria cale de atac, Înalta Curte constată că este neîntemeiată o astfel de critică, având în vedere că, prin micşorarea pedepsei de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, situaţia juridică a inculpatului nu a fost agravată, ci, din contră, a devenit una mai bună.

Faţă de aceste considerente, constatând că, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 453/P din data de 25 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 453/P din data de 25 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2024.