Legality of prison sentence limits in continued qualified theft with post-executory recidivism and procedural reduction

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 188 din data de 11.03.2024, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul x/2023, printre altele:

- a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "furt calificat în formă continuată" prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) comb. cu art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., art. 349 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu executare în regim de penitenciar.

- a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "furt calificat în formă continuată" prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) comb. cu art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., art. 349 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu executare în regim de penitenciar.

Împotriva sentinţei penale nr. 188 din data de 11.03.2024 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul x/2023, inculpaţii A. şi B., printre alţii, au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 670 din data de 10 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins apelurile declarate, printre alţii, şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 188 din data de 11.03.2024 pronunţate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. x/2023, ca nefondate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., la data de la data de 28 iunie 2024, şi B., la data de 25 iunie 2024.

În cererile de recurs în casaţie formulate, inculpaţii A. şi B. au invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În esenţă, ambii inculpaţi au susţinut, în ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., că instanţele de fond şi apel, în mod greşit, le-au aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În acest context, inculpaţii A. şi B. au precizat că prin sentinţa penală nr. 188 din data de 11.03.2024, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin decizia nr. 670 din data de 10 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la o pedeapsă de 5 ani, respectiv 4 ani închisoare, deşi în favoarea acestora s-a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, s-a menţionat că prin reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de furt calificat reţinută în sarcina lor, cuantumul pedepselor aplicate acestora este nelegal din moment ce maximul special, ce putea fi aplicat de instanţele care au soluţionat fondul cauzei, era de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Inculpaţii au mai menţionat că prin hotărârea primei instanţei menţinută prin decizia curţii de apel nu le-a fost aplicat niciun spor de pedeapsă, deşi faţă de aceştia s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 41 şi art. 77 C. pen.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 26.08.2024, prin rezoluţia judecătorului de filtru dispunându-se întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 02 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 670 din data de 10 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

A fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie Completului nr. 1.

A fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 30 octombrie 2024, cu citarea părţilor şi cu asigurarea apărării.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa supremă a constatat că susţinerile inculpaţilor privind faptul că instanţele de fond şi apel, în mod greşit, le-au aplicat o pedeapsă nelegală, peste maximul special prevăzut de lege, în raport de încadrarea juridică reţinută în sarcina lor, se circumscriu formal cazului de casare invocat, astfel că, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.., recursul în casaţie este admisibil în principiu.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit Noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casaţie"- Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secţiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurenţii inculpaţi, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei sau a modalităţii de executare.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei şi pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancţionator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii.

Astfel, problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare.

Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, încălcarea condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În esenţă, recurenţii inculpaţi A. şi B. au arătat că, prin sentinţa penală nr. 188 din data de 11.03.2024, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin decizia nr. 670 din data de 10 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la o pedeapsă de 5 ani, respectiv 4 ani închisoare, deşi în favoarea acestora s-a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Au susţinut că prin reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzută pentru infracţiunea de furt calificat reţinută în sarcina lor, cuantumul pedepselor aplicate este nelegal din moment ce maximul special, ce putea fi aplicat de instanţele care au soluţionat fondul cauzei, era de 3 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile în care prin hotărârea primei instanţe, menţinută prin decizia curţii de apel, nu le-a fost aplicat niciun spor de pedeapsă, deşi faţă de aceştia s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 41 şi art. 77 C. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurenţii inculpaţi, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel fiind una corect aplicată.

Astfel, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptelor pentru care recurenţii inculpaţi au fost condamnaţi este de "furt calificat", în formă continuată, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) comb. cu art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este de la 1 la 5 ani închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) C. pen., "infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii."

De asemenea, art. 78 C. pen. prevede că, în cazul în care în cauză există circumstanţe agravante, "se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim."

Totodată, s-a reţinut că recurenţii inculpaţi se află în stare de recidivă postexecutorie, situaţie în care limitele de pedeapsă, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen., "se majorează cu jumătate".

Aşadar, limita maximă a pedepsei de 5 ani, majorată cu 1/2 prin reţinerea stării de recidivă, conducea la aplicarea unei pedepse maxime de 7 ani şi 6 luni închisoare, redusă cu 1/3 prin reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., rezultând o limită maximă de 5 ani pe care instanţa putea să o aplice doar în urma reţinerii art. 43 alin. (5) C. pen.

Dacă se are în vedere şi faptul că instanţa avea posibilitatea (nu obligaţia), prin reţinerea infracţiunii continuate şi a circumstanţelor agravante, să majoreze maximul pedepsei cu 3 ani închisoare, respectiv să mai aplice un spor de până la o treime din maximul de 5 ani închisoare, se constată că pedepsele pe care instanţele inferioare le puteau aplica inculpaţilor A. şi B. puteau depăşi cu mult pedepsele de 5 ani închisoare şi, respectiv, de 4 ani închisoare care le-au fost aplicate acestora.

Prin urmare, se constată că pedepsele aplicate recurenţilor sunt în limitele prevăzute de lege, iar motivul de recurs în casaţie invocat de aceştia nu este incident în cauza de faţă.

Ca atare, faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 670 din data de 10 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B. şi intimaţii inculpaţi C., D. şi E., în cuantum de câte 720 de RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 670 din data de 10 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B. şi intimaţii inculpaţi C., D. şi E., în cuantum de câte 720 de RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2024.