Lawyer's confidentiality breach conviction stands; preliminary chamber challenges rejected as beyond scope.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea F/CP din data de 16 aprilie 2025 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2025, s-au respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul A., ca neîntemeiate.

În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2024, din data de 31.01.2025, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de Urmărire Penală privind pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de divulgarea de către avocat, fără drept, a unei informaţii confidenţiale din sfera privată a clientului, prevăzută de art. 45 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A..

Pentru a dispune în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Potrivit art. 342 din C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei organelor de urmărire penală şi a instanţei sesizate, a legalităţii sesizării instanţei, prilej cu care se analizează dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dacă cuprinde menţiunile obligatorii prev. de art. 328 din C. proc. pen., dacă sunt descrise faptele care constituie obiectul acuzării inculpatului, a legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală pentru a stabili dacă este cazul ca acestea să fie excluse aşa cum prevede art. 102 alin. (3) din C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară exercită, aşadar, o funcţie distinctă de cea a Ministerului Public şi chiar o funcţie distinctă de cea a instanţei învestită cu judecarea fondului cauzei. Acesta nu verifică temeinicia sau lipsa de temeinicie a probelor ori a trimiterii în judecată şi nici caracterul complet sau incomplet al urmăririi penale sau oportunitatea ori insuficienţa probelor administrate în acuzare.

Astfel cu privire la excepţiile formulate de inculpatul A. judecătorul de cameră preliminară a constatat că acesta în esenţă a solicitat nulitatea Ordonanţei din data de 09.08.2024 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale motivat de faptul că nu are la baza un cumul de probe, existente la momentul emiterii ordonanţei, astfel încât să fie justificată expunerea situaţiei faptice, de natură să justifice existenţa infracţiunilor reţinute, aspect reluat şi în conţinutul actului de sesizare, nefiind îndeplinită condiţia probei necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, care are drept consecinţă, reţinerea nelegalităţii punerii în mişcare a acţiunii penale; insuficienta descriere a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. determinată de faptul că nu se poate reţine ca încadrarea juridică dată faptei este una corectă; nulitatea înregistrărilor discuţiilor dintre inculpat şi B., motivat de faptul că nu se ştie unde a fost ţinută acea înregistrare, pe ce suport, dacă mai era acelaşi telefon sau nu mai era, dacă a fost mutată de pe un telefon pe altul, dacă a fost sau nu a fost alterată; a arătat că înregistrarea nu este una autorizată, ci o înregistrare privată făcută cu telefonul; se arată că se impune şi mai mult efectuarea unei expertize de specialitate.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că potrivit art. 342 din C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei organelor de urmărire penală şi a instanţei sesizate, a legalităţii sesizării instanţei, prilej cu care se analizează dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dacă cuprinde menţiunile obligatorii prev. de art. 328 din C. proc. pen., dacă sunt descrise faptele care constituie obiectul acuzării inculpatului, a legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală pentru a stabili dacă este cazul ca acestea să fie excluse aşa cum prevede art. 102 alin. (3) din C. proc. pen.

Cu privire la criticile inculpatului ce vizează nulitatea Ordonanţei din data de 09.08.2024 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale motivat de faptul că nu are la baza un cumul de probe care să justifice situaţia de fapt reţinută de procuror Judecătorul de cameră preliminară a constatat că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea legalităţii actelor de urmărire penală şi nu temeiniciei acestora.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că este la aprecierea procurorului îndeplinirea standardului probatoriu pentru a se dispune punerea în mişcare a acţiunii penale. S-a reţinut că judecătorul de cameră preliminară este limitat la verificarea îndeplinirii criteriului de legalitate şi nu poate efectua o analiză temeiniciei sau lipsei de temeinicie a probelor ori a trimiterii în judecată.

S-a menţionat că analiza probelor administrate în faza de urmărire penală sub aspectul puterii probatorii face obiectul fazei de judecată şi excede procedurii camerei preliminare.

Pe cale de consecinţă, această primă cerere formulată de inculpat a fost apreciată de judecătorul de cameră preliminară ca fiind neîntemeiată.

Referitor la insuficienta descriere a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul este legal întocmit, cu respectarea dispoziţiilor legale, se deduce din conţinutul acestuia care este fapta reţinută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică a acesteia, precum şi probele şi mijloacele de probă pe care se sprijină acuzaţia, astfel încât pot fi desprinse, cu uşurinţă, toate elementele constitutive ale infracţiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că la filele x ale rechizitoriului sunt expuse faptele reţinute de procuror în sarcina inculpatului respectiv că "... a divulgat, fără drept, lui C. că faţă de persoana sa a fost formulat denunţ şi că D. este persoana care urma să fie autorizată să cumpere droguri în vederea prinderii sale în flagrant ..."

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că modul de descriere a faptelor este suficient de clar pentru ca inculpatul să înţeleagă acuzaţia ce-i este adusă, faptele imputate şi este îndeplinită şi condiţia ca inculpatul să-şi poată realiza o apărare în cunoştinţă de cauză.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că descrierea faptelor realizată de procuror este suficientă pentru a se putea stabili limitele şi obiectul judecăţii.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că verificarea tipicităţii ca şi condiţie de existenţă a infracţiunii, respectiv corespondenţa dintre fapta generic descrisă în norma de incriminare şi fapta efectiv săvârşită, concretă, (a cărei existenţă urmează a fi stabilită în urma administrării probatoriului în faza de judecată), urmează a fi efectuată la judecata în fond a cauzei.

S-a mai reţinut că, lipsa tipicităţii determină inexistenţa infracţiunii (datorită lipsei elementului material) şi pe cale de consecinţă această analiză se poate efectua doar la judecata în fond.

Pe cale de consecinţă, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că şi această critică este nefondată.

În final, în ceea ce priveşte nulitatea înregistrărilor discuţiilor dintre inculpat şi B., motivat de faptul că se impunea efectuarea unei expertize de specialitate judecătorul de cameră preliminară a apreciat că această critică se referă la caracterul incomplet al probatoriului administrat de procuror.

S-a reţinut că acest aspect nu poate face obiectul analizei în procedura camerei preliminare, că temeinicia acuzaţiei este evaluată de instanţa de judecată la judecarea pe fond a cauzei după efectuarea cercetării judecătoreşti şi administrarea tuturor probelor apreciate ca necesare şi utile de către instanţă, din oficiu sau la cererea părţilor.

Totodată, s-a reţinut că, aspectele invocate de inculpat vizează fiabilitatea probei cu înregistrările discuţiilor dintre inculpat şi B., critică ce urmează a face obiectul judecăţii după administrarea întregului probatoriu în faza de cercetare judecătorească.

În final, judecătorul de cameră preliminară, efectuând propriul examen al actelor dosarului nu a identificat elemente care să afecteze legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

În raport cu considerentele de mai sus, judecătorul de cameră preliminară a respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpata A., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul A. a formulat contestaţie.

Sub un prim aspect, a solicitat anularea Ordonanţei din data de 09.08.2024, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, întrucât nu ar avea la bază un cumul de probe, existente la momentul emiterii ordonanţei, astfel încât să fie justificată expunerea situaţiei de fapt.

Sub un al doilea aspect, a invocat nulitatea înregistrării efectuate de către partea civilă B. privind discuţiile dintre inculpat şi partea civilă, întrucât nu poate fi folosită ca un element de natură a contura o situaţie juridică, în lipsa unei expertize de specialitate.

De asemenea, o ultimă critică a vizat insuficienţa descriere a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, contestatorul apreciind faptul că, judecătorul instanţei de fond a analizat doar sintetic că descrierea ar fi suficient de clară, fără a analiza susţinerile detaliate ale apărării în cererile şi excepţiile invocate în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Examinând încheierea contestată prin prisma criticilor invocate şi prin raportare la dispoziţiile art. 347 şi art. 4251 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază nefondată contestaţia formulată de inculpatul A., pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, în raport de argumentele faptice ori juridice expuse în susţinerea contestaţiei formulate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A. se circumscriu în esenţă, următoarelor chestiuni de drept:

- nelegalitatea Orodnanţei din data de 09.08.2024, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale;

- nelegalitatea administrării probei constând în înregistrarea efectuată de către partea civilă B. privind discuţiile dintre inculpat şi partea civilă;

- insuficienţa descriere a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269, alin. (1) din C. pen.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte, notează limitele şi specificul obiectului procedurii pendinte, astfel cum sunt definite explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., normă care statuează asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Sub un prim aspect, se constată că examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voinţa legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigenţelor de formă şi conţinut ale actelor procedurale, de concordanţă a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispoziţiile legale pertinente în faza de urmărire penală, caracteristici ce imprimă acestui examen un specific inevitabil formal.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeaşi unică perspectivă a legalităţii (sau, după caz, a loialităţii), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

În al doilea rând, în definirea limitelor verificărilor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, sunt pertinente normele relative la nulităţi, ele disciplinând atât participanţii procesuali îndreptăţiţi a invoca încălcări ale legii în faza de urmărire penală, cât şi coordonatele procedurale în care astfel de încălcări pot fi invocate în camera preliminară.

În ceea ce priveşte primul motiv al contestaţiei, vizând anularea Ordonanţei din data de 09.08.2024, prin care s-a dispus punerea în mişcare a urmăririi penale, întrucât nu ar avea la bază un cumul de probe, astfel încât să fie justificată expunerea situaţiei de fapt, vizează în realitate caracterul incomplet al urmăririi penale, dat de insuficienţa probelor.

În susţinerea acestui motiv de contestaţie, inculpatul A. a invocat lipsa autorizării, în dosarul de urmărire penală, de către procurorul de caz, a folosirii în calitate de colaborator a numitului D., lipsa oricărei menţiuni cu privire la presupusa întâlnire a colaboratorului şi persoana denunţată, respectiv numitul C.. De asemenea, a mai susţinut inculpatul că, procesul-verbal din data de 12.10.2022, întocmit de către comisar şef de Poliţie E. din cadrul BCCO, se atesta faptul că numitul C. nu a fost găsit la domiciliul său, acesta fiind plecat din ţară de aproximativ 3 luni.

Aşadar, toate aceste susţineri legate de caracterul incomplet al urmăririi penale, insuficienţa probelor, neconcordanţa între starea de fapt expusă şi conţinutul real al probelor, interpretarea eronată dată materialului probator, lipsa de consistenţă a caracterizării în drept în raport cu faptele descrise, lipsa vinovăţiei şi existenţa altor participanţi nu pot fi analizate, întrucât exced controlului ce se efectuează în procedura de cameră preliminară.

Totodată, susţinerile referitoare la caracterul incomplet al urmăririi penale antamează aspecte ce nu pot fi cenzurate în camera preliminară. Aceasta deoarece, în cazul probatoriilor, organului de urmărire penală îi sunt recunoscute prerogative de apreciere a probelor similare celor atribuite instanţei, precum şi dreptul de a dispune sau respinge o probă, în condiţiile prevăzute de art. 100 alin. (3), (4) din C. proc. pen.

Opţiunea de a administra anumite probatorii sau demersul procurorului de a valorifica numai acele mijloace de probă apreciate relevante reprezintă expresia exercitării unui drept atribuit expres acestui organ judiciar, de către legiuitor, prin dispoziţiile art. 100 alin. (1), (3), art. 103 alin. (1) şi art. 286 din C. proc. pen.

Cu privire la nelegalitatea administrării probelor, generată de administrarea mijlocului de probă constând în înregistrarea audio efectuată de partea civilă B., privind discuţiile dintre inculpat şi partea civilă, fiind întocmit în acest sens şi un proces-verbal de redare a respectivelor convorbiri, din data de 24 iulie 2024, aspect în raport de care a solicitat înlăturarea acestui mijloace de probă, Înalta Curte aminteşte că examenul judecătorului de cameră preliminară este subordonat, în speţă, chestiunilor ce ţin de regimul nulităţilor actelor procesuale/procedurale prin care s-au dispus ori administrat probele a căror excludere a fost solicitată, sancţiunea prevăzută de art. 102 din Codul de de procedură penală urmând a opera exclusiv în ipoteza constatării nulităţii acestei categorii de acte.

Sub aspectul solicitării de înlăturare a acestui mijloc de probă, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei solicitări, aspectele invocate nefiind de natură să conducă la inadmisibilitatea probei, legea permiţând administrarea ca probă a înregistrărilor realizate de părţi.

Inculpatul A. a invocat faptul că, partea civilă B. a efectut o înregistrare cu telefonul mobil, în care a surprins o convorbire purtată între inculpat şi partea civilă, fără a exista autorizaţia necesară, emisă de către organele abilitate, considerând că existenţa procesului-verbal din data de 24 iulie 2024 nu este suficientă, întrucât respectiva înregistrare a fost efectuată cu mult timp în urmă, într-un spaţiu privat.

Faţă de această critică, Înalta Curte reţine că, împrejurarea că înregistrarea a fost realizată de către partea civilă cu mijloacele sale proprii, respectiv cu telefonul mobil, fără ca la momentul respectiv să existe o procedură penală în derulare nu este de natură a constitui un element care să conducă la reţinerea unei nulităţi absolute, art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. stabilind expres admisibilitatea acestui mijloc de probă:

"Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege."

Prin criticile formulate, inculpatul A. a solicitat eliminarea de la dosarul cauzei a acestui mijloc de probă, întrucât nu a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară care să ateste suportul fizic de memorie pe care se află înregistrarea efectuată de către partea civilă B.. De asemenea, în lipsa unei astfel de expertize, inculpatul a considerat că există posibilităţi ipotetice de alterări, distorsionări, modificări, inserări de voci computerizate, intercalări de cuvinte sau fraze, adăugiri sau ştersături de pe suportul de memorie externă de către persoanele care au intrat în contact cu acest suport de stocare.

În cauza de faţă, se constată că înregistrarea a fost realizată de partea civilă B. cu telefonul mobil, a fost transcrisă de organul judiciar şi depusă la dosarul de urmărire penală .

Analiza actelor existente la dosarul de urmărire penală relevă că în cauză nu există niciun motiv pentru a se constata nelegalitatea înregistrărilor efectuate de către partea civilă B., prin criticile invocate, inculpatul A. urmărind, de fapt, să supună atenţiei împrejurarea că a fost pusă în pericol acurateţea şi fiabilitatea probei, vizând astfel caracterul incomplet al probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, însă aceste aspecte nu se analizează în procedura camerală în faţa judecătorului de cameră preliminară, ci intră în atribuţiile instanţei de judecată competente să soluţioneze fondul cauzei.

Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că aspectele invocate de inculpat cu privire la clarificarea suportului fizic de memorie pe care se află stocată respectiva înregistrare audio şi a aspectelor privind acurateţea şi integritatea conţinutului înregistrării, sunt chestiuni ce urmează a fi evaluate pe fondul cauzei, Înalta Curte reamintind totodată caracterul suveran al magistratului (procuror) de a evalua utilitatea probei în raport cu tezele probante exprimate.

De altfel, inculpatul are posibilitatea să solicite administrarea probelor de către instanţă, în condiţii de publicitate, oralitate, contradictorialitate, din cuprinsul dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din C. proc. pen. reieşind că doar probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu mai sunt readministrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Aşa cum s-a arătat, în procedura camerei preliminare, verificarea legalităţii sesizării nu vizează forţa probantă a probelor ce susţin, din punctul de vedere al procurorului, acuzaţia în materie penală ori vinovăţia, ci doar întrunirea exigenţelor art. 328 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie vizând insuficienta descriere a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., limitele controlului ce este efectuat din perspectiva dispoziţiilor art. 342 alin. (1) teza a II - a din C. proc. pen., respectiv pe aspectul legalităţii sesizării instanţei, impun verificarea aspectelor enumerate de art. 328 din C. proc. pen., referitoare la condiţiile de fond şi formă ale rechizitoriului, cu accent pe descrierea detaliată, clară, a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă (pentru a se putea stabili obiectul şi limitele judecăţii) şi existenţa verificărilor sub aspectul legalităţii efectuate de către procurorul ierarhic superior.

Aceasta fiind sfera controlului exercitat în camera preliminară, referitor la conţinutul rechizitoriului, se reţine că, potrivit art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., este necesar ca acesta:

- să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală;

- să cuprindă menţiunile referitoare la denumirea parchetului şi data emiterii; numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte menţiuni prevăzute de lege; semnătura celui care a întocmit-o [art. 286 alin. (2) din C. proc. pen..];

- să cuprindă descrierea clară şi detaliată a faptei reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia;

- să menţioneze probele sau mijloacele de probă ce susţin acuzaţia, distinct pe fapte şi făptuitori;

- să cuprindă menţiuni referitoare la măsurile preventive, asiguratorii, de siguranţă, cheltuieli judiciare în raport cu fiecare inculpat;

- să cuprindă dispoziţia de trimitere în judecată pentru infracţiunile ce au făcut obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale.

Prin urmare, din actul de sesizare trebuie să rezulte acuzaţia (baza factuală şi completa caracterizare în drept) şi posibilele consecinţe juridice ale acesteia, limite în care părţile îşi pot organiza eficient apărarea.

Verificând conţinutul actului de sesizare, Înalta Curte - completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că acesta satisface exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. respectând forma şi conţinutul impus de aceste dispoziţii legale.

Dispoziţiile anterior evocate impun indicarea menţiunilor cu privire la persoana inculpatului, art. 286 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., indiferent de natura acestora, în măsura utilităţii în soluţionarea cauzei. Această apreciere aparţine semnatarului rechizitoriului. În privinţa limitelor evaluării sau stilului redactării acestuia, sunt lăsate la latitudinea procurorului.

În prezenta cauză, rechizitoriul conţine toate menţiunile obligatorii, descrie în linii detaliate: este prezentat obiectul judecăţii clar şi într-o manieră ce permite întelegerea acuzaţiilor de către inculpat; sunt indicate probele şi mijloacele de probă administrate, cu trimiteri explicite şi punctuale la elementele faptice, iar caracterizarea în drept este prezentată clar şi permite organizarea eficientă a apărării.

Analizând punctual situaţia inculpatului A., Înalta Curte constată că actul de sesizare cuprinde o descriere detaliată şi în termeni expliciţi, atât a activităţilor circumscrise elementului material al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, cât şi a elementelor relevante sub aspect subiectiv ori a probelor care au stat la baza acuzaţiilor.

Prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că "după înregistrarea la D.I.I.C.O.T., în data de 05.07.2022, a dosarului nr. x/2022, având ca obiect denunţul formulat de către denunţătorul B. (persoană vătămată) cu privire la implicarea lui C. în activităţi de vânzare de droguri de mare risc (heroină), între 05.07.2022 şi 14.09.2022, în scopul împiedicării cercetărilor şi tragerii la răspundere penală, inculpatul A. i-a divulgat, fără drept, lui C. că faţă de persoana sa a fost formulat un denunţ şi că D. este persoana care urma să fie autorizată să cumpere droguri în vederea prinderii sale în flagrant, informaţii confidenţiale ale anchetei, din sfera privată a clientului şi secret operaţional al acestuia (pentru a beneficia în dosarul nr. x/2022 al D.I.I.C.O.T. de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege conform art. 15 din Legea nr. 143/2000), despre care a luat cunoştinţă la momentul formulării denunţului, în calitate de avocat al denunţătorului, ceea ce a dus la imposibilitatea desfăşurării anchetei şi, în final, la clasarea dosarului nr. x/2022, în care se efectuau cercetări penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000."

În drept, s-a descris în actul de sesizare, că fapta inculpatului întruneşte, elementele constitutive ale infracţiunilor de divulgarea de către avocat, fără drept, a unei informaţii confidenţiale din sfera privată a clientului prev. de art. 45 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen.

Criticile inculpatului referitoare la faptul că procurorul a făcut doar o descriere a laturii subiective a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, fără a preciza pe bază de probe, momentul când făptuitorul a săvârşit vreo infracţiune, nu pot fi cenzurate în procedura pendinte, fiabilitatea şi aptitudinea probelor de a susţine acuzaţia urmând a fi decelate cu ocazia cercetării judecătoreşti.

În consecinţă, Înalta Curte constată că actul de sesizare conţine o descriere clară, detaliată, a faptelor imputate, o evocare sau enumerare, alături de o evaluare coroborată a probatoriilor administrate, o analiză sub aspectul laturilor obiective şi subiective specifice infracţiunilor sesizate, astfel că din rechizitoriu sunt certe acuzaţiile şi sunt posibil de decelat consecinţele juridice, limite în care părţile îşi pot organiza eficient apărarea.

Concluzionând se constată că sunt întrunite toate condiţiile privind legalitatea sesizării instanţei, respectiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, apreciind că în mod judicios s-a dispus în cauză respingerea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul A., iar în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2024 din 31.01.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul A..

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii F/CP din data de 16 aprilie 2025 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii F/CP din data de 16 aprilie 2025 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă B., în sumă de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 23 septembrie 2025.