Complaint against closure of abuse-of-office case rejected as unfounded, union complaint inadmissible for lack of standing, closure affirmed.

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2024

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Ordonanţa din data de 12 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerile formulate de către numitul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., deoarece faptele reclamate nu există.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală a reţinut următoarele:

La data de 12,01.2023 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, sub nr. x/2023, plângerea formulată de numitul A. prin care solicită efectuarea de cercetări faţă de magistratul B., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, şi lucrătorul de poliţie C., din cadrul IPJ Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Din conţinutul plângerii a rezultat faptul că persoana vătămată este nemulţumită de modul în care persoanele reclamate au instrumentat dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, respectiv de faptul că au dispus o soluţie fără a ţine cont de memoriul pe care acesta l-a depus, soluţie pe care o consideră deficitară şi antedata, având în vedere că soluţia i-a fost comunicată ulterior depunerii memoriului.

Prin ordonanţa nr. 12/P/2023 din data de 26.01.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanţa nr. 12/P/2023 din data de 12.06.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât s-a apreciat că fapta nu există.

În motivarea ordonanţei s-a reţinut că excedează urmăririi penale în cauzele ce au ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu realizarea unei verificări a raţionamentului logico-juridic al magistraţilor privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei. Legalitatea şi temeinicia soluţiilor pronunţate de procurori şi modul de administrare a probatoriului şi de interpretare a acestuia nu pot fi verificate în cadrul cercetărilor penale, cât timp a fost respectat principiul bunei-credinţe în emiterea actelor procesuale ori procedurale.

Totodată, în motivarea soluţiei de clasare s-a arătat că, ulterior audierii în calitate de persoană vătămată, A. a solicitat extinderea urmăririi penale şi cu privire la ofiţerul de poliţie C., a magistratului procuror D., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, şi a magistraţilor judecători care au primit spre soluţionare dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Bacău, în legătură cu modul de instrumentare a cauzei, respectiv de soluţionare a plângerii împotriva soluţiei dispuse de procurorul de caz.

Împotriva acestei soluţii, persoana vătămată A. a formulat plângere, iar prin ordonanţa nr. 51/II-2/2023 din data de 30.06.2023 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a respins plângerea ca neîntemeiată.

Prin încheierea penală nr. 32 din 29.09.2023, pronunţată în dosarul penal nr. x/2023 al Curţii de Apel Bacău s-a dispus desfiinţarea soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 12/P/2023 din 12.06.2023 şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale.

Prin ordonanţa nr. 12/P/2023 din 24.10.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2023 având ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

La data de 07.06.2023, A. a formulat o completare la plângerea penală iniţială, solicitând extinderea cercetării penale privind faptele şi făptuitorii, respectiv împotriva subcomisarului C., a procurorului B., a prim-procurorului D. şi împotriva preşedinţilor completelor de judecată ce au judecat şi au întocmit, în dosarul tir. x/2022, încheierile din datele de 04.04.2023, 27.04.2023 şi 08.05.2023, încheierile ridicând suspiciuni cu privire la denumirea completelor penale trecute în conţinutul lor, respectiv completele penale nr. 12, 11, nr. 1 bis, nr. 25 bis. Petentul a mai solicitat verificarea modului de stabilire a completelor penale învestite, în special dacă învestirea completului nr. 1 ibis încalcă procedura judiciară, petentul apreciind că sunt indicii de tergiversare a procesului penal, fiindu-i, totodată, încălcat dreptul la un proces echitabil.

Prin ordonanţa nr. 12/P/2023 din 15.11.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. în legătură cu soluţionarea dosarului nr. x/2022 al Judecătoriei Bacău - încheierile din datele de 04.04.2023, 27.04.2023, 08.05.2023).

Totodată, la dosarul cauzei au fost ataşate şi alte plângeri formulate de A. care prezintă un conţinut similar cu plângerile ce au ca obiect fapte pentru care s-a dispus începerea şi extinderea urmăririi penale.

Din verificările efectuate a rezultat că începând cu data de 01.01.2024 magistratul procuror B. a fost delegat în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău.

Prin ordonanţa nr. 12/P/2023 din data de 22.01.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, unde a fost înregistrat sub nr. x/2023.

În contextul evocat de către numitul A. s-a constatat că nu există date sau indicii care să confirme săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Plângerile care formează obiectul cercetărilor relevă doar nemulţumirea persoanei vătămate faţă de rezultatul unor demersuri judiciare, demarate fără succes, neavând aptitudinea să atragă angajarea răspunderii penale a magistraţilor în lipsa unor elemente concrete privind săvârşirea unor infracţiuni.

Din actele existente la dosar se constată că dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a fost constituit ca urmare a plângerii formulate de A., în care descrie mai multe fapte săvârşite de către E., preşedinte al Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Bacău şi F., şef serviciu în cadrul Instituţiei Prefectului Bacău. Ulterior înregistrării actului de sesizare, numitul A. a formulat mai multe cereri prin care solicită extinderea cadrului procesual. Prin ordonanţa din data de 16.03.2020 a fost adoptată soluţia clasării, care a fost desfiinţată prin încheierea nr. 1061 din 24.09.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Bacău.

După redeschiderea urmăririi penale, prin ordonanţa nr. 305 17.10.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 C. pen.

Cu prilejul adoptării ordonanţei, procurorul B. şi-a însuşit argumentele cuprinse în referatul ofiţerului de poliţie C. din data de 14.10.2022, cu menţiunea că temeiul soluţiei de clasare raportat la comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 C. pen., cu aplic art. 35 C. pen. - făptuitor E., îl constituie în principal art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., probele administrate nerelevând comiterea faptelor cu vinovăţia prevăzută de lege, respectiv cu intenţie (astfel cum s-a motivat şi în prima soluţie de clasare a cauzei), iar în subsidiar art. 16 alin. 1it. f C. proc. pen., întrucât a intervenit decesul făptuitorului.

La data de 07.11.2022, numitul A. a depus la IPJ Bacău un memoriu cu concluziile trase de persoana vătămată în urma studiului dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu menţiunea de a fi folosite în activitatea de cercetare a cauzei.

Cu privire la conţinutul memoriului se costată că numitul A. face aprecieri personale cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul dosarului penal, aprecieri pe care inclusiv acesta le consideră "probabile, făcute cu bună-credinţă şi adresate organului abilitat al statului să stabilească adevărul".

Soluţia adoptată în dosarul nr. x/2019 a fost comunicată persoanei vătămate la data de 25.11.2022 (dată plic), respectiv la data de 12.12.2022 (via e-mail) împotriva acestei soluţii, la data de 13.12.2022, numitul A. a formulat plângere, iar după înregistrare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a trimis-o, conform art. 340 C. proc. pen., judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău, unde a fost înregistrat dosarul penal nr. x/2022 din 20.12.2022, cu menţiunea că plângerea împotriva procurorului de caz a fost soluţionată prin ordonanţa nr. 272/II-2/2022.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului penal 11 bis, cu termen de judecată la data de 04.04.2023.

La data de 22.12.2022, judecătorul G., titular al completului penal 11 bis, a formulat declaraţie de abţinere de la soluţionarea dosarului repartizat, pe motiv de incompatibilitate. Conform menţiunilor olografe, cererea de abţinere a fost repartizată în vederea soluţionării completului 12, iar prin încheierea din data de 23.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bacău a admis cererea.

Ulterior, conform rezoluţiei din data de 23:12.2022, s-a dispus blocarea completului iniţial învestit complet C. pen. 11, C. pen. 1 bis, cu amânarea cauzei la termenul din data de 04.04.2022 şi cauza a fost repartizată completului C. pen. 25 bis, cu termen 27.04.2023.

Cu alte cuvinte, judecata stabilită iniţial la termenul din data de 04.04.2023 nu a mai avut loc, fiind amânată cauza cu repartizarea la alt complet şi cu stabilirea unui nou termen de judecată 27.04.2023.

Prin încheierea din data de 27.04.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bacău a amânat judecarea cauzei şi a acordat un nou termen de judecată în vederea emiterii unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, prin care să se comunice dacă petentul a formulat plângere împotriva ordonanţei de clasare, dacă aceasta a fost soluţionată de procurorul ierarhic şi comunicarea unei copii a acesteia, precum şi dovezile de comunicare către petenţi.

Prin încheierea din data de 08.05.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bacău a respins cererea de recuzare formulată de A. împotriva preşedintelui completului de judecată C. pen. 25 bis.

Prin încheierea nr. 836 din data de 22.06.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bacău a dispus trimiterea pe cale administrativă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva ordonanţei nr. 305/P/2019 din data de 17.10.2022.

În motivarea încheierii s-a reţinut că, deşi plângerea împotriva ordonanţei nr. 305/P/2019 din data de 17.10.2022 a fost făcută în termen, totuşi aceasta nu a fost supusă analizei procurorului ierarhic superior, pe motiv că "dintr-o eroare cauzată de soluţia dispusă prin ordonanţa nr. 272/II-2/2022 s-a apreciat eronat că procurorul ierarhic superior ar fi analizat şi dat soluţie cu privire la plângerea împotriva soluţiei de clasare, Parchetul înaintând administrativ plângerea petentului Judecătoriei Bacău."

Ordonanţa nr. 272/II-2/2022 din data de 11.10.2022 întocmită de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău are ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de numitul A. împotriva ordonanţei nr. 305/P/2019 din data de 26.09.2022 prin care procurorul de caz a respins cereri de probe. Se poate observa că ordonanţa prim-procurorului este anterioară adoptării soluţiei de clasare.

Ulterior trimiterii plângerii, pe cale administrativă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, prin ordonanţa nr. 127/II-2/2023 din data de 13.07.2023, prim-procurorul acestei unităţi de parchet a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Prin încheierea nr. 25 din data de 12.01.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Bacău, secţia Penală a respins plângerea ca neîntemeiată, reţinând că nu au fost constatate elemente de nelegalitate şi că petenţii s-au rezumat la a expune aceleaşi argumente aduse încă din momentul depunerii plângerii penale şi au invocate aspecte generale, învederând o situaţie de fapt care nu reiese din mijloacele de probă administrate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, sub aspectul laturii obiective aceasta presupune ca, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, funcţionarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos şi prin aceasta să cauzeze o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.

Mai mult, prin Decizia nr. 405 din data de 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, Curtea Constituţională a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres în legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului.

În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, magistraţii trebuie să aplice legea la anumite situaţii de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situaţiei de fapt supusă actului de justiţie, de interpretare a dispoziţiilor legale şi, în final, de identificare şi aplicare a dispoziţiilor legale la cazul concret. în ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.

Împrejurarea că soluţiile pronunţate de către magistraţi în cadrul atribuţiilor de serviciu sunt nefavorabile unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Soluţiile pronunţate de magistraţi sunt cenzurate în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare şi extraordinare.

În concluzie, opiniile exprimate de magistraţi cu ocazia pronunţării unor soluţii nu pot constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora, iar în cauză nu rezultă niciun indiciu în legătură cu exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către magistraţi, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale petentului.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că numitul A. a uzat de căile de atac prevăzute de lege în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Totodată, în ceea ce priveşte repartizarea şi soluţionarea dosarului penal nr. x/2022 al Judecătoriei Bacău, se constată că magistraţii au avut o conduită procesuală conformă dispoziţiilor legale în materie.

Prin urmare, întrucât în cauză nu a rezultat existenţa vreunei stări de fapt de natură să atragă incidenţa legii penale, s-a apreciat că se impune soluţia clasării, pe motivul că faptele sesizate nu există, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei ordonanţei, a formulat plângere petentul, aceasta fiind respinsă prin ordonanţa nr. 183/II/2/2024, din data de 01 octombrie 2024, a procurorului-şef de secţie.

La data de 18 octombrie 2024, petentul a formulat, în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., plângere împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. C10 C. pen., cu prim termen de judecată la data de 3 decembrie 2024, pentru când s-a ataşat dosarul de urmărire penală şi lucrarea aferentă.

Plângerea petentului, în esenţă, se referă la aspectele expuse în plângerile adresate procurorului, respectiv nemulţumiri cu privire la modul de soluţionare a dosarelor.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analiza ansamblului actelor de urmărire penală determină judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte să constate că acuzaţiile expuse în plângerea petentului dau expresie, în mod fundamental, nemulţumirii subiective a acestuia faţă de modul de instrumentare şi de soluţionare, în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău şi în ceea ce priveşte repartizarea şi soluţionarea dosarului penal nr. x/2022 al Judecătoriei Bacău de către magistraţii procurori şi judecători, aşa cum în mod corect s-a reţinut de către procurorul de caz, atât din perspectiva situaţiei de fapt, cât şi a probelor pe care s-a fundamentat soluţia atacată.

Criticile petentului privesc aşadar, în esenţă, conduita pe care organele de urmărire penală şi judecătorii ar trebui să o adopte în administrarea respectivei cauze, probele ce ar trebui, în aprecierea petentului, administrate în cauză şi legalitatea soluţiilor dispuse, precum şi încălcarea abuzivă a legii de către procurori şi judecători, dar fără a se preciza în mod concret care dispoziţii legale ar fi fost încălcate de către aceştia.

În contextul acestor susţineri ale petentului, judecătorul de cameră preliminară reţine că acesta a criticat, în mod esenţial, activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală şi instanţele de judecată în aceste cauze, fără a se invoca, însă, un minimum de elemente obiective care să releve, distinct de actele propriu-zise, în ce a constat acţiunea sau inacţiunea pretins ilicită, concret imputată magistraţilor.

Or, administrarea unei cauze penale cade exclusiv în sarcina organului judiciar căruia i-a fost repartizată spre soluţionare, iar cenzurarea soluţiilor dispuse de magistraţi - procurori sau judecători - se poate realiza numai în formele şi procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanşat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistraţi.

Astfel, prin pretinsele nelegalităţi invocate de către petent prin prezenta plângere, acesta urmăreşte cenzurarea soluţiilor pe alte căi şi prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

Intervenţia organului de urmărire penală şi anchetarea magistratului pentru eventuale infracţiuni prevăzute de art. 297 din C. pen. trebuie să se rezume la investigarea actelor de conduită cu aparente conotaţii ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct şi suplimentar măsurilor şi soluţiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informaţii independente şi obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-o cauză aflată în urmărire penală sau dedusă judecăţii.

Prin urmare, chiar dacă o parte consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza actelor emise de procuror sau a hotărârilor pronunţate de judecător în litigiile în care aceasta a fost implicată, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso şi în absenţa oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală

Independenţa judecătorului - garanţie fundamentală a înfăptuirii justiţiei - la fel ca şi independenţa procurorului în soluţiile dispuse, presupune, printre altele, ca ei să nu fie supuşi unor acţiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe hotărârile pronunţate, respectiv pe soluţiile date. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulţumirea ori suspiciunea uneia dintre părţi, iar declanşarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părţilor ar lipsi de conţinut prevederile constituţionale şi legale referitoare la statutul judecătorului şi procurorului ori independenţa lor.

În cauza de faţă, conduita imputată procurorilor şi judecătorilor se înscrie, în mod incontestabil, în exerciţiul normal al atribuţiilor specifice funcţiilor judiciare deţinute, de a căror esenţă este evaluarea mijloacelor de probă administrate sau care sunt necesar a fi administrate, identificarea şi interpretarea normelor de drept pertinente şi, în final, aplicarea acestora. În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raţionamentul juridic pe care s-au grefat soluţiile sau conduitele adoptate, magistraţii ar fi adoptat conduite contrare legii, de natura a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulţumire, inerent subiectivă, a petentului faţă de soluţiile dispuse nu poate constitui temeiul cercetării penale a magistraţilor.

De asemenea, critica vizând absenţa actelor de urmărire penală şi neadministrarea de probe înainte de a se dispune soluţia în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi reţinută de judecător întrucât existenţa unui caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1) C. proc. pen..] poate fi identificată din chiar conţinutul plângerii penale cu care organul judiciar a fost sesizat, fără a fi necesară efectuarea vreunor alte acte de urmărire penală sau administrarea vreunor probe, aşa cum este cazul în speţă.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară are în vedere aspectele statuate, cu caracter obligatoriu pentru organele judiciare, de Curtea Constituţională a României în considerentele Deciziei nr. 68/2017, mai exact, în paragraful 101:

"Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), procurorul, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penală, dispune prin ordonanţă clasarea, fără a efectua acte de urmărire penală în cauză. Cu alte cuvinte, dacă se constată că, de exemplu, fapta denunţată nu este prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi], că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d)] sau că a intervenit amnistia ori prescripţia [art. 16 alin. (1) lit. f)], procurorul va dispune prin ordonanţă soluţia de clasare, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Curtea reţine că, aşa cum s-a explicat şi în doctrină, acest caz de clasare poate interveni în oricare dintre fazele în care se află dosarul, prin raportare la începerea sau nu a urmăririi penale, a dobândirii calităţii de suspect sau a celei de inculpat. Dacă intervine după ce sesizarea este verificată şi declarată admisibilă sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă, dar din conţinutul ei rezultă fără echivoc incidenţa unui caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, clasarea are natura juridică a unei soluţii de neurmărire, iar dacă soluţia de clasare intervine după începerea urmăririi in rem, clasarea are valenţele unei soluţii de netrimitere în judecată."

În ceea ce priveşte infracţiunea reclamată de petent, prevăzută de art. 321 C. pen., cu aplic art. 35 C. pen., pretins a fi săvârşită de făptuitor E., Judecătorul de cameră preliminară reţine, în acord cu procurorul de caz, inexistenţa unor probe din care să rezulte comiterea faptelor cu vinovăţia prevăzută de lege. Pe de altă parte, având în vedere decesul numitului E. şi, în consecinţă, incidenţa art. 16 alin. 1it. f C. proc. pen., se constată că acest fapt face nenecesară analiza temeiniciei acuzaţiei, în raport cu dispoziţiile art. 18 C. proc. pen., având în vedere că doar suspectului sau inculpatului îi este permis de lege să solicite continuarea procesului penal, or la dosar o atare manifestare nu există.

Petentul, prin plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară, a mai invocat faptul că ordonanţa care face obiectul prezentei analize este "integral falsificată", prin prisma motivării.

Judecătorul de cameră preliminară apreciază că, în situaţia în care petentul consideră că s-a comis o eventuală infracţiune cu privire la emiterea acestei ordonanţe, are posibilitatea de a formula plângere penală, motiv pentru care analiza acestui motiv excedează prezentei proceduri. Pe de altă parte, privit prin prisma unei nemotivări a ordonanţei de clasare, judecătorul de cameră preliminară apreciază că o atare critică este nefondată.

Astfel, se constată că nu se poate vorbi nici măcar de o motivare insuficientă, şi, chiar dacă ar fi existat, acest aspect nu poate duce de plano la admiterea plângerii cu consecinţa desfiinţării ordonanţei de clasare, tocmai având în vedere dispoziţiile art. 341 alin. (5)1) din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluţiei atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală, şi nu la nemotivarea soluţiei. Aşadar, putând fi vorba de o nulitate relativă conform art. 282 din C. proc. pen., petentul, pe lângă nemotivarea ordonanţei (adică încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen.), ar fi trebuit să indice vătămarea drepturilor sale, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea ordonanţei de clasare. Or, analizând plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară, se observă că nu a fost indicată nicio vătămare din această perspectivă.

De altfel, în conţinutul plângerii invocă o multitudine de aspecte care excedează prezentei analize (se critică modalitatea de disjungere, reunire a diferitelor plângeri, ordonanţa de respingere a plângerii formulate împotriva ordonanţei de clasare).

În plus, se indică de către acelaşi petent încălcarea unor dispoziţii procesual penale, în anumite etape ale procesului penal, însă fără a indica în ce anume a constat vătămarea drepturilor sale, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară nu va intra în analiza acestora, din perspectiva unor eventuale încălcări.

Referitor la plângerea formulată de petenta Uniunea Generală a Pensionarilor din Judeţul Bacău, judecătorul de cameră preliminară reţine că formularea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată este supusă unor condiţii expres prevăzute de legiuitorul naţional în Capitolul VII, ce poartă denumirea marginală, "Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală", Titlul I "Urmărirea penală", art. 336 - 341 C. proc. pen., referitoare şi la titularii îndrituiţi să recurgă la acest demers.

Astfel, potrivit art. 336 alin. (1) C. proc. pen., "orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime".

Totodată, conform art. 340 alin. (1) C. proc. pen., "persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

Din interpretarea sistematică a normelor legale evocate rezultă, aşadar, în mod evident, că poate formula plângere împotriva soluţiei de clasare exclusiv persoana care a suferit o vătămare a intereselor sale legitime prin această soluţie, în măsura în care plângerea formulată în conformitate cu prevederile art. 339 C. proc. pen. a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior.

Persoana care a suferit o vătămare a intereselor sale legitime prin respectiva soluţie poate formula plângerea fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială.

Dacă reprezentarea convenţională prin avocat este expres reglementată de dispoziţiile procesual penale (art. 88 şi urm. C. proc. pen.) şi de normele ce guvernează exercitarea profesiei de avocat, cea prin mandatar care nu are calitatea de avocat este supusă, în temeiul art. 2 C. proc. civ., regulilor cu caracter general cuprinse în art. 80 şi urm. C. proc. civ., referitoare la reprezentarea părţilor în judecată. Potrivit acestor dispoziţii, părţile pot să îşi exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant legal, convenţional sau judiciar, având, însă, obligaţia de a ataşa dovada calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele lor, sub sancţiunea anulării cererii adresată organului judiciar.

Rezultă, aşadar, din interpretarea acestor prevederi legale, că ataşarea dovezii calităţii de reprezentant convenţional, indiferent că priveşte un avocat sau o altă persoană care nu exercită această profesie, reprezintă o condiţie de procedibilitate, fără a cărei respectare cererea introductivă nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a acesteia.

Examinând, în acest context, actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată că, aşa cum rezultă din cuprinsul plângerii adresată instanţei, ce formează obiectul prezentei cauze, petentul A. a formulat plângerea împreună cu petenta Uniunea Generală a Pensionarilor din Judeţul Bacău, al cărei preşedinte de onoare s-a susţinut că este.

Petentului A. i s-a pus în vedere, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de către grefierul de şedinţă în data de 02.12.2024, să facă dovada calităţii de reprezentant legal, însă acesta a învederat în mod expres că nu doreşte. Din acest motiv, se constată că o eventuală amânarea a cauzei pentru a depune dovada calităţii de reprezentant legal devine neutilă soluţionării cauzei, în raport de manifestarea neechivocă a petentului sub acest aspect.

Se constată că nu s-a făcut dovada existenţei unui mandat special dat de către petentă, care să legitimeze depunerea plângerii în numele acesteia la instanţa de judecată.

Pe de altă parte, se constată că petenta nu a justificat un interes procesual propriu pentru a ataca soluţia dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, la dosar neexistând niciun element concret care să conducă la concluzia că ar avea calitatea de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin soluţia criticată.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, prin decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 794 din 09 noiembrie 2011, s-a stabilit cu caracter obligatoriu următoarele:

"cu referire la titularii care, potrivit art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., pot ataca soluţiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se pune mai întâi o problemă de principiu, şi anume aceea de a stabili în ce măsură denunţătorul se circumscrie noţiunii de "persoană vătămată" ori, după caz, de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", întrebuinţate de legiuitor în acest text de lege. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că noţiunea de "denunţător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunţ). Pentru a stabili dacă denunţătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noţiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunţătorului, care acţionează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracţiunilor a căror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăşi o infracţiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acţiune. În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi actual pe care l-ar avea denunţătorul pentru a depăşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârşire a unei infracţiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanţă să acţioneze (o obligaţie legală sau propria conştiinţă). Dacă legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracţiune, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispună trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate."

În conformitate cu dispoziţiile art. 4741 C. proc. pen., această decizie îşi menţine valabilitatea şi după intrarea în vigoare a actualului C. proc. pen., adoptat prin Legea nr. 135/2010, întrucât dispoziţia legală care a generat problema de drept dezlegată subzistă şi în noua reglementare, regăsindu-se în cadrul dispoziţiilor prevăzute de art. 340 C. proc. pen.

Ca atare, simpla depunere a unei sesizări cu privire la o presupusă infracţiune de abuz în serviciu, nu-i conferă petentei, prin ea însăşi, legitimitate procesuală în procedura reglementată de dispoziţiile art. 340 şi următoarele C. proc. pen., aceasta neavând calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, ci, cel mult, calitatea de denunţător în raport cu faptele cercetate.

Aşadar, deşi legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a săvârşit o infracţiune, procedura de contestare a soluţiilor procurorului în faţa judecătorului de cameră preliminară are esenţialmente un caracter privat, dedus din cerinţa unei vătămări în drepturile sau interesele sale legitime suferite de persoana care se adresează justiţiei.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară conchide că nu este îndeplinită condiţia imperativă prevăzută de dispoziţiile art. 340 alin. (1) raportat la art. 336 alin. (1) C. proc. pen., în ceea ce priveşte calitatea petentei de a introduce o plângere împotriva unei soluţii de clasare dispusă de procuror.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curţi va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta Uniunea Generală a Pensionarilor din Judeţul Bacău împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta Uniunea Generală a Pensionarilor din Judeţul Bacău împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Obligă petenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 17 decembrie 2024.